În incinta așezământului numit de marele poet Mihai Eminescu, “Ierusalimul Neamului Românesc”, se află una dintre cele mai renumite icoane ale Maicii Domnului, în fața căreia vin să se roage mulțime de credincioși, fiecare după propria nevoință.
Fragment din Evanghelia zilei: Matei VII, 21:
"Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri."
Această sfântă icoană a Maicii Domnului se află spre închinare în biserica Mănăstirii Putna, important centru cultural, religios și artistic situat la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava.
Mănăstirea Putna, a fost ctitorită de Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt în perioada 1466 – 1469, fiind concepută ca necropolă domnească.
În biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” se află mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt precum și alte treisprezece morminte care aparțin familiei Mușatinilor.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Putna nu are o zi anume de prăznuire. Însă, credincioșii vin spre închinăciune în fața acestei sfinte icoane în mod deosebit pe data de 2 iulie, ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan, precum și în data de 15 august, ziua de hram a mănăstirii.
Tipologie
Icoana este de tip Odighidria, adică Îndrumătoarea, sau Călăuzitoarea, în care Maica Domnului îl ține în brațele sale pe Pruncul Hristos, călăuzindu-ne cu mâna dreaptă către Fiul, care este Calea, Adevărul și Viața. Iisus Hristos ține în mâna Sa stângă un sul de hârtie simbolizând Evanghelia, iar cu celaltă mână binecuvintează.
Înfățișarea actuală
Pictura este realizată în tempera pe lemn, ferecată în argint, având dimensiunea de 99 X 80 cm.
Așa cum se prezintă in prezent, icoana este mai mult o lucrare de argintarie decât una de pictură. Într-adevăr, ferecătura de argint aplicată la 1755 de Iacov Putneanul îmbracă aproape integral suprafața acesteia, decupându-se parcimonios numai în jurul chipului Mariei, al lui Iisus, al arhanghelului Gavriil, figurat în colțul din dreapta, sus, al arhanghelului Mihail, pandantul din stângă al celui precedent, și în dreptul celor două mici medalioane, pe care arhanghelii menționați le susțin cu mîinile lor firave și în care sunt zugrăvite miniatural scena Bunei Vestiri, la stânga, și scena învierii-Anastasis, la dreapta. Veșmintele și aureolele personajelor, ca și rama icoanei, sunt decorate cu motive florale, executate în argint prin ciocănire, iar vrejii stilizați care decorează fondul, prin incizare și cizelare.
Actualele coroane ale Mariei și Pruncului, care le-au substituit în 1904 pe cele de la Iacov Putneanul, sunt decorate de asemenea, cu stilizări vegetale, executate în argint aurit, dar, se înțelege, fără bogăția pietrelor prețioase încrustate în cele dintâi. Mai menționăm că mâinile tuturor personajelor sunt modelate în argintul aceleiași ferecături, iar în dreptul fiecărei figuri apare înscris numele acesteia: cu litere chirilice și integral, în dreptul arhanghelilor; cu litere grecești și monogramat, în dreptul Mariei și al Pruncului.
Inscripții și însemnări
Pe latura de jos a ramei de argint este înscrisă, prin ciocănire, cu litere chirilice, în limba română, următoarea inscripție votivă: „Această sfântă icoană s-a ferecat și s-a înfrumusețat din argintul Mănăstirii Putnei, însă cu osârdia și toată cheltuiala preasfințitului mitropolit al Moldovei, chir Iacov, în anii 7263 (= 1755) aprilie 15”.
Tradiţia spune că icoana „Maica Domnului cu Pruncul” de la Mănăstirea Putna a fost adusă în Moldova de către cea de-a doua soţie a domnitorului Ştefan cel Mare, Maria de Mangop.
Maria de Mangop a fost o grecoaică care s-a căsătorit cu Ștefan cel Mare în anul 1472, în ziua Înălțării Sfintei Cruci. Icoana, adusă din Bizanț, i-a fost dăruită lui Ștefan cel Mare după nuntă, în 1473, iar Ștefan cel Mare a donat-o ulterior Mănăstirii Putna.
Monahii mănăstirii spun că această icoană de mari dimensiuni nu a avut întotdeauna înfăţişarea de astăzi. „Dacă, într-adevăr, a fost adusă la noi în 1472, odată cu zestrea Mariei de Mangop, fie de la Constantinopol (n.r. ‒ Istanbul), fie din Trapezunt (n.r. ‒ oraş situat în nord-estul Turciei), cum au presupus unii cercetători, este greu să reconstituim acum, cu exactitate, înfăţişarea ei de atunci, întrucât se ştie cu certitudine că această operă a suferit, de-a lungul timpului, importante modificări”, spune arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna.
Astfel, în 1755, „prin osârdia” mitropolitului de atunci al Moldovei, Iacob Putneanul, s-a aplicat, peste cea mai mare parte din suprafaţa icoanei, o fastuoasă ferecătură de argint.
Câţiva ani mai târziu, la 20 martie 1758, acelaşi mitropolit cerea egumenului Venedict de la Mănăstirea Putna să-i trimită la Iaşi „acele lucruri ce s-au aflat la mormânt, ca să facă două coroane la icoana cea făcătoare de minuni”.
Lucrate în argint aurit şi încrustate cu sute de pietre scumpe (mărgăritare, granate, diamante etc.), cele două coroane au fost aplicate peste aureolele de argint ale Fecioarei Maria şi Pruncului, conferind ansamblului un aspect vădit baroc.
În cartea sa despre Mănăstirea Putna și comuna cu același nume, preotul Dimitrie Dan (1856-1927) (n.r. ‒ istoric şi membru corespondent al Academiei Române) relatează că în anul 1904 pictura icoanei a fost renovată şi că „pe capul Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus Hristos se află câte o coroană de argint aurit”, dar că acestea „sunt noi şi au fost puse în locul celor două făcute de Mitropolitul Iacov”, aşezate la data respectivă spre păstrare „în dulapul cu odoare aflător pe mormântul lui Ştefan cel Mare”.
Autorul citat mai relatează că în 1904 icoana era „înfrumusețată cu două șiruri de corali”, cu „un șir de mărgele galbene smălțuite” și cu „un șir de mărgele albe de sticlă” etc..
Cu privire la intervențiile din 1904, Orest Tafflali afirma în 1925 că acestea au „mutilat oribil” icoana și că au deposedat-o „de orice valoare pentru istoria artei”, preferind să catalogheze, în cunoscuta sa carte Le tresor byzantin et roumain du Monastere de Poutna, o copie din secolul al XVIII-lea a acestei opere, pe care o considera, probabil, mai apropiată de originalul degradat cu timpul și grav mutilat prin ultima restaurare din 1904.
Această copie se află și acum în colecția Putnei, constituind un document prețios pentru reconstituirea înfățișării mai vechi a originalului sau, poate, chiar a înfățișării sale inițiale.
Nicolae Iorga afirma că aceasta „este foarte urâtă”, fără să precizeze cum arăta și de ce o aprecia astfel. În prezent, vechile coroane sunt expuse în Muzeul mănăstirii, iar icoana - montată în iconostas încă de pe vremea mitropolitului Iacov - este degajată de ultimele „podoabe” menționate în cartea lui Dimitrie Dan, adausuri care, probabil, au provocat aprecierea negativă, atât de categorică, a lui N. Iorga.
Printre cei care au stat în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului au fost și Nicolae și Elena Ceaușescu.
Călugării spun că Elena a vrut să intre în altarul Mănăstirii Putna, iar atunci când preoții au oprit-o a făcut un mare scandal. Până la urmă Ceaușescu a potolit-o. Un alt incident a fost în momentul în care Ceaușescu a ajuns în fața icoanei. Ghidul l-a rugat pe Ceaușescu să respecte tradiția spunându-i "Domnule președinte, vă rog să vă închinați". În biserica nici pe vremea aceea nu se vorbea cu tovarășe. La auzul acestor cuvinte toată lumea a înțepenit.
După câteva secunde Ceaușescu a răspuns "Mă închin în fața lui Dumnezeu". Ceaușescu s-a închinat doar verbal.
În perioada anilor 1990, cu rugăciunile făcute în fața acestei sfinte icoane, au fost vindecate 3 femei demonizate.
Aceste întâmplări minunate au determinat conducerea mănăstirii să nu mai așeze icoana Maicii Domnului înapoi în catapeteasmă, ci într-o strană special confecționată, așa cum se află până în ziua de astăzi, ca să fie mai aproape de credincioși.
Preasfințitul Gherasim Putneanul a dispus ca la icoana Maicii Domnului, precum la toate icoanele făcătoare de minuni, să se cădească de nouă ori, ori de câte ori preotul cădește în biserică în timpul slujbelor.
Despre icoana Maicii Domnului cu Pruncul, stareţul Mănăstirii Putna, arhim. Melchisedec Velnic, spune că este o icoană cu mare har, în faţa căreia mulţi oameni şi-au găsit alinarea suferinţelor şi că: „Am avut şi am, în continuare, bucuria să văd cu ochii mei minunatele fapte petrecute cu mulţi dintre cei care au venit să se închine şi să ceară ajutor de la Maica Domnului, în faţa acestei icoane cu o istorie atât de îndelungată. Am văzut oameni bolnavi, trupeşte sau sufleteşte, oameni supuşi la încercări grele şi care s-au tămăduit”.
Vindecarea femeilor demonizate
În iarna anului 1993, cu două săptămâni înainte de Postul Mare, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen împreună cu Preasfințitul Gherasim Putneanul au dispus ca la Mănăstirea Putna să se facă rugăciuni pentru trei creștine – Teodora, Angela și Ionela – care erau stăpânite de duhuri necurate.
În momentul în care au fost aduse la icoana Maicii Domnului, demonii din ele au strigat: „Aici este capătul nostru!”.
Un sobor de șapte preoți împreună cu Preasfințitul Gherasim au slujit Taina Sfântului Maslu. La sfârșit, arhiereul a citit și molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Apoi starețul mănăstirii a cerut ierarhului să dea binecuvântare ca să se scoată din catapeteasmă icoana Maicii Domnului făcătoare minuni și să fie adusă spre închinare la cele trei surori demonizate, cântându-se „Apărătoare Doamnă”.
Prin atingere de icoană demonii au părăsit pe cele trei demonizate. Acestea au rămas ca leșinate, rostind cuvintele: „Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!”.
Teodora și Ionela s-au vindecat pentru totdeauna. În Angela a revenit puterea demonică, chinuindu-o în chip cumplit. Ea s-a vindecat vineri, în prima săptămână din Post, la moaștele Sfântului Ierarh Ghenadie, aflate tot în incinta Mănăstirii Putna.
"În fața morții am strigat-o pe Maica Domnului!"
"Multă lume primește ajutor de la Maica Domnului. Oamenii n-ar mai veni dacă n-ar simți ceva divin", spune Elena Chitriuc, femeia care a strigat-o pe Maica Domnului în clipa în care s-a întâlnit cu moartea. Recunoaște că nu era foarte credincioasă până la tragicul accident.
"Era în 1993 când am făcut un accident grav cu mașină. Am avut bazinul sfărâmat, șapte coaste rupte. Am stat în comă trei săptămâni. Nu mai puteam să gândesc. Eram un om mort. În momentul impactului am strigat la Maica Domnului să mă ajute. Oamenii care m-au văzut imediat după accident au crezut că sunt moartă. Nici doctorii nu mi-au dat foarte multe șanse", povestește femeia.
Singurii care au sperat într-o minune dumnezeiască au fost cei trei copii ai Elenei. Cât timp ea era în comă, ei s-au dus în fiecare zi și s-au rugat la icoana Maicii Domnului. Și n-a fost în zadar. După un an de chinuri, Elena a reușit să facă primii pași.
"M-am născut a doua oară. Când m-au văzut vecinii, s-au sprijinit de pereți. Nu le venea să creadă. Atunci m-am dus la icoana Maicii Domnului, am plâns și m-am rugat. Am simțit ceva ce nu se poate spune în cuvinte".
Viața Elenei s-a schimbat din acel moment. A început să meargă aproape în fiecare zi la mănăstire, să țină post și să se roage la Dumnezeu pentru binele copiilor ei.
Ultima oară când a implorat-o pe Maica Domnului să-i dea o mănă de ajutor a fost după atentatul de la Madrid. Fiul cel mare lucra la o familie din imediata apropiere a Madridului. "Când am auzit ce s-a întâmplat în Spania am încremenit. Băiatul meu putea fi printre victimele atentatului. M-am dus la icoana Maicii Domnului și am început să plâng. M-am rugat și i-am cerut din nou ajutorul. Când m-am întors acasă am primit un telefon: <<Mamă stai liniștită, n-am nimic. Te iubesc>>. Era fiul meu".
Vindecarea demonizaților
În 1995, când au fost aduse la Mănăstirea Putna, pentru rugăciune, câteva cazuri de demonizați, tot la icoana Maicii Domnului s-au făcut sănătoși pentru totdeauna.
Demonizații nu pot sta lângă această icoană a Maicii Domnului.
Poveștile despre slujbele de exorcizare sunt impresionante. Călugării și preoții spun că n-au crezut până n-au asistat la un astfel de moment.
"Într-o zi a venit un grup de turiști din care făcea parte și o femeie. În momentul în care s-a apropiat de mormântul lui Ștefan cel Mare, care se afla în naos, au început să iasă dracii din ea. S-a tăvălit, a început să țipe. Este real, femeia era filmată de soțul ei. Avea acest comportament doar în momentul în care era lângă mormânt", povestește părintele Teofan.
Mulți demonizați îi descriu pe draci ca fiind mici și negri. Îndrăciții nu se pot apropia de icoană. "Nu toți se vindecă. E lucrarea lui Dumnezeu. Vin mulți oameni care au făcute vrăji. Însă sunt puțini care țin rânduieli. Primul caz pe care l-am văzut a fost o fată tânără care a început să țipe atunci când s-a apropiat de icoana Maicii Domnului. Vocea nu era a ei. Spunea ceva de genul <<Hristoase nu ți-o dăm, e a noastră>>. Îndrăciții suferă foarte mult. Sunt conștienți, dar n-au putere. Sunt controlați de demoni", mai spune părintele Teofan.
“Plouă acolo unde oamenii se roagă"
Într-o perioadă, localnicii erau disperați pentru că de multe săptămâni nu mai căzuse nici o picătură de ploaie. Starețul Mănăstirii împreună cu preoții și călugării au făcut o procesiune.
"Am scos icoana Maicii Domnului din mănăstire și am mers prin tot satul. Eram toți transpirați, însă după câteva ore a început furtuna. Nu sunt povesti. Așa îmi spunea și bunicul : <<Plouă acolo unde oamenii se strâng și se roagă>>", povestește părintele.
Din icoana Maicii Domnului au curs lacrimi
„Am văzut, de asemenea, momente de grea încercare, cum a fost atunci când a ars Schitul Daniil Sihastrul şi când icoana Maicii Domnului a vărsat lacrimi”, mărturisea la un moment dat arhim. Melchisedec Velnic.
Chilia Sfântului Daniil Sihastrul aflat în apropierea Mănăstirii Putna
Un alt moment care nu poate fi uitat de preoții și călugării de la Mănăstirea Putna a fost atunci când icoana Maicii Domnului a început să plângă. Călugării spun că lacrimile au început să curgă în momentul în care în biserica se citea psalmul referitor la năvălirea vrăjmașilor. Imediat călugării au aflat atunci că sârbii au fost bombardați. Se întâmpla în 1999.
„Pe cine nu ascultă Maica Domnului? Pe cel ce nu strigă”
În anul 1993 o creștină care mereu venea cu evlavie la icoana Maicii Domnului, și care era în pericol de a-și pierde vederea, a lăsat lângă icoană un bilețel pe care scria: „Îți mulțumesc Măicuța Domnului că mi-ai dăruit vederea”. În bilețel a pus și o sumă de bani ca mulțumită adusă Fecioarei Maria, care a vindecat-o prin icoana sa de la Putna.
“Sunt nenumărate cazurile de creștini care vin la icoană, cerând ajutorul, ocrotirea și mângâierea Maicii Domnului și dobândesc împlinirea cererilor lor. Pe cine nu ascultă Maica Domnului? Pe cel care nu strigă. Pe cine nu miluiește Maica Domnului? Pe cel care nu bate. Dar tot cel care crede și se închină icoanei ei cu evlavie primește mângâiere, iertare și vindecare.” a spus arhim. Melchisedec Velnic.
De aceea părinții Mănăstirii Putna, atunci când se închină la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, ei se închină ca la Maica Domnului și o simt ca pe maica lor ocrotitoare; și lucrul acesta îl fac și credincioșii din împrejurimi și toți cei care cunosc lucrarea deosebită, puterea deosebită a Maicii Domnului care se manifestă prin icoana ei de la Mănăstirea Putna.
15. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
16. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17. Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
18. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
19. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
20. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
21. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
Condacul 1
De veacuri mănăstirea Putna se înfrumusețează ca și cu o vistierie de minuni cu prea slăvită icoana Ta, Preacurată, la care primesc mângâiere și izbăvire din necazuri toti cei ce se închină cu credință și cântă Dătătorului a toată milostivirea: Aliluia !
Icosul 1
Întunecat fiind eu la minte și rob a multe păcate, mă înspăimânt a privi în oglinda gândului meu neputincios taina icoanei Tale, dar ca să nu mă arăt nemulțumitor facerilor Tale de bine, cu umilință aduc Ție laude ca acestea:
Bucură-te, cununa prea slăvită a cântărilor îngerești;
Bucură-te, a creștinilor povățuitoare pe calea mântuirii;
Bucură-te, poartă a Împărăției cerurilor;
Bucură-te, izbăvirea celor din legăturile întristării;
Bucură-te, a monahilor călăuzitoare pe muntele desăvârșirii;
Bucură-te, soare purtător al razelor milostivirii lui Hristos;
Bucură-te, candelă nestinsă a rugăciunii în mănăstirea Putna;
Bucură-te, slobozire grabnică a celor chinuiți de duhuri necurate;
Bucură-te, chemarea celor din întunericul păcatelor;
Bucură-te, mijlocitoarea pocăinței celor greșiți;
Bucură-te, apărătoare nebiruită a noastră la judecata lui Hristos;
Bucură-te, bucuria celor tămăduiți de boli cumplite;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 2
Icoana Ta, Născătoare de Dumnezeu, fost-a adusă în dar mănăstirii Tale de a doua soție a domnitorului Ștefan cel Mare, ca să împodobească în chip strălucit lăcașul Tău și să izvorască razele minunilor celor ce cu nădejde aleargă la ajutorul Tău, cântând Domnului: Aliluia !
Icosul 2
Toate durerile noastre și nădejdile le lăsăm înaintea sfintei icoanei Tale, căci știm, Născătoare de Dumnezeu, că ai putere a ridica jugul necazurilor noastre cu ale Tale sfinte rugăciuni, primind din nevrednicile noastre inimi flori de cântări smerite ca acestea :
Bucură-te, limanul cel binecuvântat al credincioșilor;
Bucură-te, ocrotitoarea cea grabnică a celor din nevoi;
Bucură-te, scutul mântuirii celor ce Te cinstesc;
Bucură-te, izbăvitoare din grele întristări;
Bucură-te, că ne ajuți a ridica Crucea noastră în vremuri de grele încercări;
Bucură-te, că Te înduri de cei disprețuiți;
Bucură-te, vistieria minunilor;
Bucură-te, cetatea cea însuflețită a Împăratului ceresc;
Bucură-te, oglinda întru care s-a arătat frumusețea Treimii;
Bucură-te, cărarea mântuirii credincioșilor;
Bucură-te, scutul cel nebiruit al monahilor;
Bucură-te, cununa iubitorilor de rugăciune;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 3
Cetate însuflețită a creștinilor și stâlp de foc călăuzitor în întunericul acestei lumi umbrite de multe necazuri, pe Tine Te cunoaștem și pentru aceasta cu mulțumire cântăm Fiului Tău: Aliluia !
Icosul 3
Ca un luceafăr strălucești Născătoare de Dumnezeu, pe cerul cel împodobit cu Sfinți ca niște stele, povățuind pe toți către Soarele dreptății, iar noi, cu cerul minții întunecat de neștiință, îndrăznim a-Ți aduce Ție stele de laude ca acestea:
Bucură-te, lumina celor cufundați în întunericul neștiinței;
Bucură-te, luceafăr de Dumnezeu ales și sfințit spre călăuzirea poporului;
Bucură-te, că luminezi și peștera inimilor noastre, cea întunecată de păcat;
Bucură-te, cununa Soborului tuturor Sfinților;
Bucură-te, că din izvorul rugăciunii Tale pe toți adăpi;
Bucură-te, că ne scoți din prăpastia necazurilor;
Bucură-te, cărarea prea dorită a Sfinților;
Bucură-te, podoaba cea neprețuită a călugărilor;
Bucură-te, comoara mântuirii monahilor;
Bucură-te, scară a desăvârșirii creștine;
Bucură-te, oglindă a virtuților mântuitoare;
Bucură-te, cununa frecioarelor înțelepte;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 4
Ca Una Ce ai născut lumii pe Cel Ce este Calea adevărului, din căile rătăcirii scoate-ne pe noi, cei încurcați în multe păcate, ca pururea să mărim ajutorul Tău, slăvind pe Dumnezeu în cântări de: Aliluia !
Icosul 4
Cu o frumoasă ferecătură de argint a fost împodobită icoana Ta prin osârdia mitropolitului Iacov Putneanul, iar noi, cei săraci de orice virtute, împodobim înțelegător icoana Ta cu cântări ca acestea:
Bucură-te, podoaba cea prea dorită a lumii îngerești;
Bucură-te, slava cea negrăită a ierarhilor;
Bucură-te, dorirea neîncetată a pustnicilor;
Bucură-te, cununa frumuseții duhovnicești a fecioarelor înțelepte;
Bucură-te, munte înalt al desăvârșirii;
Bucură-te, cununa iubitorilor de rugăciune;
Bucură-te, acoperământul monahilor din mănăstirea Putna;
Bucură-te, dulcea cântare a cetelor îngerești;
Bucură-te, lumina cea neapusă a drepților;
Bucură-te, oglinda viețuirii îngerești;
Bucură-te, floarea prea sfințită a tuturor darurilor Duhului;
Bucură-te, cununa evlaviei mitropolitului Iacov;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 5
Primește curgerea cuvintelor ce se aduce Ție din inimile noastre împietrite și risipește norul necazurilor noastre, ca Una Ce ești Cer Care ai purtat pe Soarele dreptății, luminând cerul inimilor celor ce strigă cu credință către Piatra vieții : Aliluia !
Icosul 5
Mitropolitul Iacov, cel ce era cu mare evlavie către Tine, Preacurată, a poruncit să se facă două coroane mari slăvitei Tale icoane, a Celei Ce încununezi cu darurile Tale pe robii Tăi cei credincioși care Te măresc așa:
Bucură-te, a mitropolitului Iacov sfântă dorire ;
Bucură-te, cununa veseliei Evei;
Bucură-te, pecetea inimilor smerite;
Bucură-te, cununa darurilor Duhului;
Bucură-te, calea cea nerătăcită a călătorilor;
Bucură-te, candelă nestinsă a rugăciunii pentru lume;
Bucură-te, că icoana Ta cu două coroane a fost împodobită;
Bucură-te, că încununezi cu cinste pe robii Tăi;
Bucură-te, cununa monahilor râvnitori;
Bucură-te, pecetea nestricată a fecioriei;
Bucură-te, vasul preacurat al untdelemnului milostivirii dumnezeiești;
Bucură-te, pod preaslăvit al trecerii noastre la Viață;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 6
Îngerii privesc cu mirare la icoana Ta cea izvorâtoare de lumină, iar noi în chip înțelegător o împodobim cu gânduri de laudă, de mulțumire și de dragoste, voind a ne face părtași bucuriei celor ce cântă neîncetat Domnului: Aliluia!
Icosul 6
Prin puterea rugăciunilor Tale Preacurată, diavolii au fost izgoniți din cele trei femei, care au adus Ție mai apoi neîncetate mulțumiri; cu a Ta grabnică rugăciune, izgonește și din sufletele noastre patimile cele de ocară, făcând să strălucească razele smereniei care ne îndeamnă a Te lăuda pe Tine așa :
Bucură-te, slobozirea femeilor muncite de diavol;
Bucură-te, înfricoșătoare vedere pentru duhurile răutății;
Bucură-te, dulceață negrăită a creștinilor bine cinstitori;
Bucură-te, carte nescrisă a tainelor Împărăției;
Bucură-te, limanul iubitorilor de mântuire;
Bucură-te, poarta pocăinței celor greșiți;
Bucură-te, mângâierea cea dulce a drepților;
Bucură-te, că întristarea Evei ai risipit;
Bucură-te, că ai născut pe Izbăvitorul lui Adam;
Bucură-te, poarta de aur a pocăinței celor greșiți;
Bucură-te, chemarea celor din întunericul păcatelor;
Bucură-te, lauda cea nesfârșită a neamului creștinesc;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 7
Strajă neadormită ești tuturor mănăstirilor și Tu, Preacurată, primești rugăciunile tuturor celor din nevoi, prefăcând necazurile noastre în belșug de sporire duhovnicească spre bucuria celor ce cântă Stăpânului tuturor cu evlavie: Aliluia !
Icosul 7
Mulți demonizați au aflat izbăvire fiid aduși la cinstită icoana Ta, iar noi, cu evlavie și cu umilință, aducem Ție cununi de cântări ca acestea, rugându-Te să ne izbăvești din tirania patimilor :
Bucură-te, slobozirea cea dorită a multor îndrăciți;
Bucură-te, putere înfricoșătoare duhurilor răutății;
Bucură-te, podoaba creştinilor ce luminează toată lumea;
Bucură-te, farul Cel nestins al înţelepciunii;
Bucură-te, lumina înţelepciunii celor smeriţi;
Bucură-te, pomul Raiului Ce a purtat pe Rodul vieţii;
Bucură-te, cununa Cea nepreţuită a preoţilor;
Bucură-te, neîncetată dorire a cetelor îngereşti;
Bucură-te, floarea cea preasfinţită a darurilor Duhului;
Bucură-te, bucuria nerăpită a monahilor și a fecioarelor evlavioase;
Bucură-te, făclie nestinsă a Luminii;
Bucură-te, izvor nedeșertat al minunilor;
Bucură-te, Rai împodobit cu toate florile virtuților;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 8
Izvorul minunilor Tale veselește sufletele cele umbrite de necazuri, care strigă cu mulțumire către Izvorul vieții lauda neîncetată de : Aliluia !
Icosul 8
Sub acoperământul rugăciunii păzește totdeauna pe monahii care se nevoiesc în mănăstirea Putna și aduc Ție laudă, ca Maicii lui Dumnezeu și Deschizătoarea porților mântuirii celor ce se roagă Ție; deschide și ușa inimilor celor ce cu dragoste voiesc a-Ți aduce Ție prinosul laudelor acestora:
Bucură-te, icoană a rugăciunii întrupate în fapte;
Bucură-te, cărare sfințită de pașii rugăciunii;
Bucură-te, untdelemn necheltuit al milostivirii;
Bucură-te, vasul doririlor dumnezeiești;
Bucură-te, munte înalt al înțelepciunii;
Bucură-te, comoara rugăciunii ascunsă în țarina inimilor smerite;
Bucură-te, scară cerească prin care ajungem la înălțimea mântuirii;
Bucură-te, floarea darurilor dumnezeiești;
Bucură-te, armă nebiruită împotriva vrăjmașilor nevăzuți;
Bucură-te, nădejdea neînfruntată a creștinilor;
Bucură-te, oglinda Vieții;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 9
Ploaia milostivirii Tale se revarsă în pământul inimilor, făcându-l roditor de cereștile gânduri prin care și noi, nevrednicii, ne vom împărtăși de bunătatea Celui Ce este lăudat neîncetat de îngeri cu cântări de: Aliluia !
Icosul 9
Ca o oglindă a cerului se arată prea cinstita Ta icoană celor ce o privesc cu evlavie și cu gând umilit, punând înaintea Ta rugăciunile lor, căci porți în mâinile Tale cheia vistieriilor milostivirii dumnezeiești și dai din destul daruri celor cu ochii inimii ațintiți asupra Ziditorului Celui Ce voiește a fi Tu lăudată așa :
Bucură-te, poarta mântuirii credincioșilor;
Bucură-te, că întristarea noastră o prefaci în bucurie;
Bucură-te, caldă mângâiere celor neputincioși;
Bucură-te, liniștea celor tulburați de ispite;
Bucură-te, liniștea noastră la judecata lui Hristos;
Bucură-te, încununarea celor smeriți;
Bucură-te, chemarea celor din întunericul păcatului;
Bucură-te, cununa minunilor înfrumusețând mănăstirea Putna;
Bucură-te, acoperământul rugăciunii pustnicilor;
Bucură-te, încununarea celor iubitori de osteneală;
Bucură-te, vasul cel de aur al credinței;
Bucură-te, izvorul îndurărilor dumnezeiești;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 10
Inimile noastre pururea tulburate de valurile ispitelor spre tine își trimit gândul în corabia rugăciunii ca spre un liman binecuvântat de izbăvire căruia îi cântăm cu bucurie neîncetat: Aliluia !
Icosul 10
Pe cei ținuți în legăturile bolii îi izbăvește, pe cei bântuiți de duhurile răutății îi slobozește, celor săraci arată-Te bogăție neîmpuținată de credință și nădejde în mila Dătătorului a tot binele, pe cei nepricepuți îi înțelepțește cu razele Duhului, pe cei rătăciți pe căile păcatelor îi îndreptează către Calea vieții și împăcarea cu Tatăl solește celor greșiți, ca toți să-Ți cântăm într-un glas cu adâncă mulțumire așa:
Bucură-te, tămăduirea mult dorită a celor gârboviți de boală;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți în patul neputințelor;
Bucură-te, bogăția cea nerăpită a săracilor;
Bucură-te, odihna sufletelor muncite de vrăjmașii nevăzuți;
Bucură-te, poarta mântuirii păcătoșilor aduși la pocăință;
Bucură-te, mângâierea cea dulce a celor curați cu inima;
Bucură-te, călăuzitoarea monahilor la porțile Vieții;
Bucură-te, a mănăstirii Putna podoabă neprețuită;
Bucură-te, soare al lumii născător al Soarelui veșnic;
Bucură-te, vistierie necheltuită a darurilor Duhului;
Bucură-te, călăuză către Soarele dreptății;
Bucură-te, că prin Tine ne-am făcut moștenitori ai Tatălui ;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 11
Toată mintea omenească se întunecă, neputând afla în vistieria inimii laudă pe măsura vredniciei Tale, iar spicele gândurilor îngerești în adierea Duhului se pleacă înaintea măreției Tale, toți într-un glas numai strigând: Aliluia !
Icosul 11
Mulțimea facerilor Tale de bine dăruite neamului omenesc covârșesc orice înțelegere, căci prin Tine am dobândit iarăși împăcare cu Dumnezeu și Adam cel osândit pe scara Crucii Fiului Tău s-a izbăvit din adâncurile iadului; la Tine alergăm Stăpână, ca de muncile cele veșnice să ne izbăvești cu neadormitele Tale rugăciuni, ca să-Ți cântăm fără tăcere :
Bucură-te, făgăduința mântuirii credincioșilor;
Bucură-te, izbăvitoarea noastră din toată primejdia;
Bucură-te, întoarcerea celor greșiți în pământul pocăinței;
Bucură-te, cununa cântărilor îngerești;
Bucură-te, veselia Cuvioșilor cea nerăpită de orice tulburare;
Bucură-te, pod ce ne treci pe țărmul mântuirii;
Bucură-te, mlădița purtătoare a Rodului vieții;
Bucură-te, vistierie bogată a tuturor darurilor Duhului;
Bucură-te, chivot sfințit întru Care S-a odihnit Cuvântul;
Bucură-te, scară ce ne sui la Tatăl Ceresc;
Bucură-te, limanul sfințit al celor din nevoi;
Bucură-te, că Te înduri de cei chinuiți de neputințe trupești;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 12
Minunile revărsate prin rugăciunile înaintea sfintei Tale icoane covârșesc mintea noastră, căci nimeni nu va cuprinde în orizontul gândului îndurările Tale dăruite celor din nevoi, împreună cu care cântăm și noi lui Dumnezeu: Aliluia !
Icosul 12
Mulțumirea cea din inimă a femeii care se vindecase de neputința ochilor o ai primit, iar acum luminezi cu razele rugăciunilor Tale și ochii sufletelor noastre celor întunecate de păcat, care privesc cu umilință spre chipul icoanei Tale cântând:
Bucură-te, vederea limpede a celor orbi;
Bucură-te, lumina bucuriei femeii tămăduite;
Bucură-te, că ai primit ofranda mulțumirii ei;
Bucură-te, toiagul pocăinței celor neputincioși;
Bucură-te, comoara doririlor dumnezeiești;
Bucură-te, dulce vedere a celor întunecați de păcat;
Bucură-te, cununa rugăciunii celor smeriți;
Bucură-te, rai înțelegător al slavei celei de sus;
Bucură-te, cunună prea slăvită a mireselor lui Hristos;
Bucură-te, înălțimea cea neajunsă a fecioriei;
Bucură-te, muntele cel sfințit al comorilor Duhului;
Bucură-te, pecetea nestricată a frumuseții cerești;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 13
O, Preasfântă Stăpână, cununa minunilor sfintei mănăstiri Putna, Ceea Ce prin nașterea Ta ai izbăvit lumea din osânda păcatului, roagă-Te să se nască și în sufletele noastre gârbovite de păcat pocăința, umilința și tot gândul cel smerit spre dobândirea Împărăției cerurilor, unde puterile îngerești cântă neîncetat: Aliluia!
(Acest Condac se spune de 3 ori).
Icosul 1
Întunecat fiind eu la minte și rob a multe păcate, mă înspăimânt a privi în oglinda gândului meu neputincios taina icoanei Tale, dar ca să nu mă arăt nemulțumitor facerilor Tale de bine, cu umilință aduc Ție laude ca acestea:
Bucură-te, cununa prea slăvită a cântărilor îngerești;
Bucură-te, a creștinilor povățuitoare pe calea mântuirii;
Bucură-te, poartă a Împărăției cerurilor;
Bucură-te, izbăvirea celor din legăturile întristării;
Bucură-te, a monahilor călăuzitoare pe muntele desăvârșirii;
Bucură-te, soare purtător al razelor milostivirii lui Hristos;
Bucură-te, candelă nestinsă a rugăciunii în mănăstirea Putna;
Bucură-te, slobozire grabnică a celor chinuiți de duhuri necurate;
Bucură-te, chemarea celor din întunericul păcatelor;
Bucură-te, mijlocitoarea pocăinței celor greșiți;
Bucură-te, apărătoare nebiruită a noastră la judecata lui Hristos;
Bucură-te, bucuria celor tămăduiți de boli cumplite;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !
Condacul 1
De veacuri mănăstirea Putna se înfrumusețează ca și cu o vistierie de minuni cu prea slăvită icoana Ta, Preacurată, la care primesc mângâiere și izbăvire din necazuri toti cei ce se închină cu credință și cântă Dătătorului a toată milostivirea: Aliluia !
Rugăciune către Maica Domnului:
O, Preacurată Stăpână, Lumina monahilor și Călăuzitoarea credincioșilor spre limanul mântuirii, caută cu blândețe spre robii Tăi și revarsă nouă ploaia milostivirii Tale. Picăturile milei Tale să înfrumusețeze și sufletele noastre, risipind norii cei negri ai patimilor.
Ca Una Ce ești strajă nebiruită mănăstirii Putna, acoper-o totdeauna cu vălul rugăciunii Tale, ca obștea Ta să sporească întru dragostea lui Hristos, întru smerenie, întru ascultare, întru credință și nădejdea vieții celei veșnice. Pe cei ce cu gândul se înfățișează înaintea sfintei Tale icoane, cerând cu umilință plinirea cererilor celor spre mântuire, îi izbăvește din toate primejdiile și îi povățuiește către lumina Împărăției cerurilor. Pe cei stăpâniți de duhuri necurate, îi slobozește, celor bolnavi le mijlocește sănătate sufletească și trupească, pe cei biruiți de întristare îi ridică, dăruindu-le nădejdea veseliei veșnice în Împărăția Tatălui, pe cei săraci îi îmbogățește întru nădejdea mântuirii pentru răbdarea lor și cele de folos le dăruiește, pe văduve le ocrotește de toată primejdia, pe tineri îi înțelepțește în căutarea vieții celei veșnice întru lumina Treimii, celor orfani arată-Te în toată vremea Maică prea milostivă și tuturor celor ce au trebuință de mijlocirea Ta plinește-le cererile cele bune.
Sub straja rugăciunilor Tale păzește mănăstirea Putna, ca să treacă prin veacurile rămase nebiruită de tulburările lumești, ci să fie pururea adăpostire duhovnicească tuturor monahilor ce voiesc a ajunge pe scara rugăciunii Tale în cămările cerești. Adu-Ți aminte de toți cei ce Te cinstesc pe Tine și plinește cererile cele bune ale tuturor, izbăvindu-ne pe noi de muncile cele veșnice când vom sta înaintea Fiului Tău la judecată. Fii nouă și pe pământ ajutătoare grabnică în toate nevoile, ca întru lumina rugăciunilor Tale să aducem pururea laudă de mulțumire Părintelui luminilor în vecii vecilor. Amin.
Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!
https://putna.ro
https://www.putna.ro
https://doxologia.ro
https://jurnalul.ro
https://www.maicadomnului.ro
https://ro.wikipedia
https://ro.orthodoxwiki