Dintre obiectele de mare valoare artistică si istorică, dar mai ales religioasă în biserica “Înălțarea Domnului” se află icoana Maicii Domnului, mare făcătoare de minuni, pictată în Lida-Israel în secolul VII-lea și adusă în ţara noastră în vremea domnitorului moldovean Alexandru cel Bun.
Fragment din Evanghelia zilei:Matei 8, 28-34
"Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea."
Cea mai valoroasă și mai veche icoană făcătoare de minuni din țara noastră, în care este înfățișată Maica Domnului și Pruncul Iisus Hristos, se află la Mănăstirea Neamț, mănăstire ortodoxă de călugări, ctitorită de voievodul Petru I Mușat, situată în comuna Vânători, județul Neamț.
În incinta Mănăstirii Neamț, această sfânta icoană este amplasată în biserica voievodală „Înălțarea Domnului”, ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, între anii 1485-1497.
Locatia-Google maps
Începând din anul 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit, ca zi de prăznuire a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, ziua de 9 iulie.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț, are dimensiunile de 1,2 m x1 m, datează din anul 665 și are două fețe.
Pe fața icoanei este pictată Fecioara Maria care ţine pe braţul stâng pe Pruncul Iisus şi arată spre El cu mâna dreaptă. Pruncul ţine în mână un sul de hârtie, simbolizând Evanghelia. Icoana este numită Maica Domnului Îndrumătoarea, deoarece Preasfântă Născătoare de Dumnezeu ne arată și ne călăuzește cu mâna dreaptă către fiul ei și Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, care este Calea, Adevărul și Viața.
În veacul al XIX-lea, în timpul starețului Neonil, aceasta faţă a icoanei a fost îmbrăcată în argint aurit și împodobită cu pietre prețioase.
Pe spatele icoanei, este pictat Sfântul Mucenic Gheorghe, care este înfățișat în chip de ostaș cu capul descoperit, stând pe scaun cu balaurul sub picioare, în mâna dreapta având o suliță, iar în cea stângă sabia.
Această sfântă icoană se mai numește și icoana Maicii Domnului Lidianca, datorită faptului că este o copie după o icoană a Maicii Domnului din Lida, dar și pentru faptul că pe una din fețe are pictat chipul Sfântului Gheorghe, originar din Lida.
Tradiția și documentele istorice ne spun că icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț își are originea într-o altă icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pictată prin minune dumnezeiască pe un stâlp de susținere al bisericii din orașul Lida-Israel, în anul 35 d.Hr.
Biserica din Lida a fost ridicată în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe vremea când Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan propovăduiau în acele locuri. Cei doi apostoli au rugat-o pe Preasfânta Fecioară să binecuvânteze biserica nou ridicată şi să o sfinţească prin venirea sa. Maica Domnului i-a trimis înainte, cu binecuvântare, iar ei, mergând au aflat pe un stâlp, care întărea clădirea bisericii, chipul Fecioarei, făcut nu de mână, ci de Dumnezeu. A mers şi Preasfânta Maică acolo şi, văzându-şi chipul său şi mulţimea de popor ce crezuse în Hristos, s-a veselit cu duhul şi a dat acelei icoane darul şi puterea facerii de minuni.
În anul 665, înainte de a fi hirotonit patriarhul Ghermano, s-a închinat la Mormântul Domnului și văzând icoana Maicii Domnului din Lida, a căutat meșteri pentru a realiza o pictură identică cu cea originală existentă pe acel stâlp din biserică. Astfel pictorii au realizat icoana în care pe față este înfățișată Maica Domnului, iar pe spatele ei au ales să picteze chipul Sfântului și Marelui Mucenic Gheorghe.
Această icoană cu două fețe, a fost adusă de Sfântul Ghermano la Constantinopol, unde a stat până în anul 714, când a început perioada de prigoană împotriva sfintelor icoane, cunoscută sub numele de perioada iconoclastă.
Odată cu scoaterea din scaun a Sfântul Ghermano, icoana a fost trimisă în taină la Roma Veche, papei Grigore al III-lea, unde a stat timp de 106 ani.
După trecerea perioadei iconoclaste, în anul 845, Sfântul Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, a adus din nou icoana de la Roma, în capitala Bizanțului, unde a fost așezată cu mare cinste în Mănăstirea Heleopatrei. În aceasta mănăstire din Constantinopol, Sfânta Icoana a Maicii Domnului a stat timp de 555 ani.
În anul 1401 a avut loc împăcarea Bisericii Moldovei cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, ocazie cu care a avut loc recunoașterea primului mitropolit-Iosif Mușat. Urmare acestor fapte, în acel an, primul an de domnie al marelui voievod Alexandru cel Bun, relațiile bisericești și prietenești între Moldova și imperiul bizantin, s-au întărit foarte mult.
foto-Mitropolitul Iosif Mușat
În acest context, atunci când împăratul Bizantului (Manuel Paleologu) a trimis pe fiul lui, Andronic Paleologu, ca delegat al Patriarhiei, să cunoască situația din Moldova, domnitorul Moldovei, împreună cu mitropolitul, tot clerul și poporul, au întâmpinat cu multă dragoste și cu o primire strălucitoare pe solul de la Constantinopol.
La întoarcere Andronic Paleologu, l-a îndemnat pe tatăl său și pe Patriarhul Matei al Constantinopolului, să recunoască autocefalia Biserici Moldovei (statut prin care o biserică nu trebuie să răspundă înaintea niciunui episcop de rang superior).
Tot în anul 1401, împăratul și patriarhul Bizanțului au trimis lui Alexandru cel Bun și soției sale Ana, două icoane făcătoare de minuni: icoana Sfânta Ana de la Mănăstirea Bistrița și icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Agapia.
Iar blândului mitropolit Iosif Mușat, i-au trimis icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea, sau Lidianca, care a fost așezată în biserica Sfântul Gheorghe-Mirăuți, din Suceava, unde a rămas vreme de 14 ani.
În anul 1415, Preasfințitul Mitropolit Iosif Mușat și cu domnitorul Alexandru cel Bun au adus icoana Maicii Domnului în Mănăstirea Neamț, și au așezat-o în biserica mare a Înălțării Domnului, unde se află și în prezent.
În luna iunie 1821, în vremea cotropirii țarii de armatele turcești, această sfânta icoană, împreună cu odoarele sfintei mănăstiri, au fost ascunse în Muntele Rusu (unde astăzi este un mic schit numit „Icoana Veche”), iar în luna octombrie 1822, după trecerea turburărilor cotropitoare, acestea au fost aduse înapoi în mănăstire.
La întoarcere, cam la un kilometru distanță de sfânta mănăstire, s-a înfăptuit o minune, unde ulterior, în semn de aducere aminte, s-a ridicat o cruce de marmură, pe care s-a scris istoria ducerii și aducerii sfintei icoane și a odoarelor sfintei mănăstiri. Această cruce este înconjurată de un zid în formă de cupolă și i se spune „La Cerdac”.
De atunci icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a rămas neîntrerupt în aceasta mănăstire, unde astfel, de peste șase secole, a primit și primește cu nemărginită dragoste spre închinare și rugăciune mulțimi nenumărate de credincioși.
De-a lungul istorie sale îndelungate pe teritoriul Moldovei, minunile săvârșite la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț au fost nenumărate. Cu toate acestea, cu excepția câtorva însemnări făcute de marele duhovnic Andronic, din diverse motive, poate din neglijență, sau poate din smerenie, asemenea miracole au rămas consemnate într-o foarte mică măsură.
Minunea întâi
În anul 1491, la praznicul Înălțării Domnului, pe când arhiereii și preoții țineau această sfântă icoană în mâinile lor, de multe ori s-a întâmplat „de s-a ridicat ca și cum s-ar smulge din mâinile lor și ar voi să se răpească”.
Minunea a doua
Într-o vreme, pe vremea lui Ștefan Gheorghiță al Moldovei (1655), pe când se făcea litanie cu această sfântă icoana în jurul mănăstirii, aceasta s-a smuls din mâinile norodului și răpindu-se s-a dus ea însăși în văzduh, stând deasupra amvonului.
De acolo a mers spre ușile împărătești, a intrat în altar și, înconjurând altarul, a ieșit pe ușile celelalte și s-a așezat pe al său loc, acolo unde pururea stă. Se spune icoana a fost purtată prin văzduh de către îngerii care sunt lângă Născătoarea de Dumnezeu și o slujesc.
Minunea a treia
Această sfântă icoană are deasupra umărului mâinii drepte al Preasfintei Stăpâne o scriere elinească, iar în spatele său, unde este pictat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, la vârful degetelor mâinii stângi a sfântului, este o scobitură cu o bucată de sfredel înăuntru ei.
Despre aceasta se povestește că, niște necredincioși, necrezând în minunile care se fac de la această sfântă icoană, mai ales atunci când o vedea că era răpită uneori în văzduh, au gândit că aceasta are într-însa argint viu. Așa încât, în necredința lor, au luat un sfredel și au început să scobească în icoană.
Dar, ca prin minune, vârful acelui sfredel s-a rupt și spre mărturie este și în prezent înfipt în acea adâncitură, spre bucuria credincioșilor și spre rușinarea ereticilor.
Iar cei care cu evlavie se închină sfintei icoane și introduc degetul în acea mică scobitură, atingând-se de vârful fierului rupt, iar mai apoi, cu credință, se șterg pe la durerile lor, își află tămăduire.
Minunea a patra
În 14 august 1779, a venit la Mănăstirea Neamț, preacuviosul părintele stareț Paisie.
După închinare la sfânta icoana a Maicii Domnului, a ieșit din biserică și a mers la chilie unde s-a odihnit puțin, însă fără a putea dormi, deși petrecuse cinci zile și cinci nopți fără somn.
Apropiindu-se privegherea spre ziua Adormirii Precuratei Maicii lui Dumnezeu, părintele Paisie, ostenit și slăbit, a mers la biserica mănăstirii. Acolo ascultând dumnezeiasca cântare, s-a rugat Maicii Domnului ca să-i dea puțin somn pentru a se odihni.
Săvârșind-se Vecernia și începând Utrenia, părintelui a început a i se face somn. Și ieșind din biserică, a mers la chilie, unde a dormit trei ceasuri. Deșpteptându-se din somn a simțit o stare de bine și de sănătate trupească, drept pentru care, cu lacrimi, a adus mulțumire lui Hristos și Preacuratei Sale Maici.
Minunea a cincea
În vremea părintelui stareț Paisie, într-un an, la praznicul mănăstirii, adică la Înălțarea Domnului, a venit printre mulțimea de credincioși și un negustor turc, cu gândul de a vedea și el vreo minune a sfintei icoane.
Turcul însă își bătea joc de credincioși, spunând că acea „bucată de scândură” nu are cum să facă vreo minune.
Auzindu-l despre acestea un călugăr care îi cunoștea limba, i-a spus că, prin grija lui, îl va rândui pe turc ca în ziua praznicului, să se ocupe și el de ducerea icoanei; și dacă nu se va întâmpla nici o minune, atunci va fi îndreptățit să spună cele ce crede despre acea icoană.
Într-adevăr, a doua zi, la scoaterea sfintei icoane, turcul a fost pus să o țină de-o parte. Și purtând-și el cu obrăznicie mâinile pe colțul icoanei, îndată, ca printr-o minune a Maicii Domnului, turcului i s-au lipit palmele de icoană așa de tare, încât păreau că ar fi fost crescute de acolo.
Și răpindu-se icoana în văzduh, împreună cu turcul, aceasta a început al lovi de zidurile mănăstirii, până când necredinciosul a leșinat.
Apoi, icoana s-a pogorât din nou în mâinile creștinilor, iar turcului după ce i s-au dezlipit mâinile, a căzut ca mort pe jos. Când s-a trezit din starea în care ajunsese, rușinat, a fugit peste noapte din mănăstire.
Minunea a șasea
Pe când stareț al mănăstirii era părintele Paisie, era o doamnă din neamul Balosestilor, care nu năștea copii. Ajungând aceasta la Mănăstirea Neamț și căzând la picioarele părintelui, l-a implorat cu lacrimi în ochi ca acesta să se roage lui Dumnezeu să-i dezlege nerodirea.
Atunci starețul a mângâiat-o pe femeie cu cuvinte duhovnicești, zicând-i că Dumnezeu îi va îndeplini dorința, numai să aibă credință la ajutorul Maicii Domnului.
Ducându-se femeia la locul de odihnă destinat oaspeților mănăstirii, a adormit. În somn i s-a făcut cum că ar sta împreună cu părintele stareț în fața icoanei Maicii Domnului; părintele Paisie ar fi luat o floare și dând-o femeii i-a zis: „Primește aceasta și te du acasă că te va bucura Maica Domnului”.
Femeia cea neroditoare a mers degrab acasă cu credință și în grabă a zămislit în pântece, născând la vremea cuvenită un băiețel.
Apoi a venit la mănăstire și a făcut rugăciunea de mulțumire înaintea icoanei Preacuratei Maicii lui Dumnezeu.
Minunea a șaptea
Tot în timpul părintelui stareț Paisie, era o femeie cu numele Maria, cu soțul ei, Panaite, care trăiau în târgul Bălți. Aceștia aveau un copil cu numele Alexandru. După ce copilul a fost înțărcat de la mama lui, îndată băiețelul s-a îmbolnăvit cumplit de epilepsie.
Aflând de minunile care se săvârșeau la icoana Preacuratei Maicii lui Dumnezeu de la Mănăstirea Neamț, au mers la părintele Paisie, pe care cu lacrimi l-a rugat să-și facă milă de ei și să le tămăduiască copilul.
Părintele, le-a spus să se ducă în biserică și să pună copilul înaintea sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, trimițând apoi un preot să-i citească rugăciunile rânduite. După care starețul le-a spus: „Mergeți și vă luați copilul. Și să credeți cu neândoire că de acum înainte nu vă mai păți nici un rău”.
Cu adevărat, acel copil a crescut un bărbat desăvârșit, iar crizele de epilepsie nu l-au mai apucat niciodată.
Minunea a opta
Odată, în vremea starețului Sivestru, tot soborul mănăstirii era întristat din cauza unor nedreptăți privitoare la răpirea mai multor părți din moșiile Mănăstirii Neamț. Cu toate demersurile făcute la mai marii timpurilor de atunci, nu se găsise o împăcare a situației.
Renunțând să mai ceară ajutorul omenesc, obștea mănăstirii a alergat la Preacurata Maica lui Dumnezeu, rugând-o fierbinte să izbăvească sfântul locaș și pe viețuitorii lui, de nedreptățile de care pătimea.
Și iată cum a rânduit Maica Domnului să ajute obștea cea fierbinte rugătoare.
În acele timpuri, în anul 1816, au venit la mănăstire 20 de oameni locuitori ai satului Tarpestii, moșia Mănăstirii Secului, care cu lacrimi s-au rugat starețului și soborului că să-i ierte pe părinții lor cei morți, pe care îi găsiseră neputreziți după mulți ani de la moarte, pentru blestemul ce l-au primit asupra lor.
Ei au povestit cum că, în trecut părinții și moșii lor au făcut niște înțelegeri necinstite privind modificarea unor hotare de moșii ale mănăstirilor din zona în care trăiau. În timp, acele nedreptăți au provocat multe certuri între cei de care aparțineau pământurile supuse disputelor.
Pentru că acei părinți, apropiindu-se de sfârșitul vieții, și-au recunoscut nedreptățile cu privire la hotarele moșiilor, i-au rugat pe urmașii lor să nu-i lase într-o asemenea legătură de blestem. Și totuși în continuare și copii lor au păstrat acel secret. Până când, fiind cu mare mustrare de conștiință, s-au sfătuit cu părinții duhovnici și au decis să-i caute pe cei răposați. Așa că dezgropându-i, au găsit trupurile lor întregi, neputreziți cu piele, cu carnea ca și coaja de copac.
Atunci, înțelegând ei pe deplin blestemul și nedreptatea care se făcuse în trecut, s-au hotărât să obțină dezlegare de la acel blestem, prin a cere mila și iertarea soborul Mănăstirilor Neamț și Secu și în același timp „arătând și îndreptând în frica lui Dumnezeu, cu curată știință, semnele hotarului”.
Astfel, rugăciunile soborului Mănăstirii Neamț au fost auzite, iar necazurile privind pământurile lor s-au rezolvat în chip minunat.
Minunea a noua
Tot în vremea starețului Silvestru, s-au ridicat din rândul călugărilor niște răzvrătiți, care cleveteau împotriva starețului, molipsind în același timp și o mare parte din ceilalți viețuitori ai mănăstirii, dând-le de mâncare și de băut îndeajuns la cei se uneau cu dânșii.
Mai mult, ei au sădit tulburare și printre mireni, înverșunându-i cu ale lor pârâturi asupra mănăstirii.
Atunci, a venit de la Iași o comisie specială, pentru al judeca pe stareț. Oftând starețul în inima sa, s-a rugat Precuratei Maicii lui Dumnezeu, ca să-l ajute. Și îndată căpetenia acelei delegații, care ținea în mână scrisorile pârâcioase, a căzut la pământ, începând a se tăvăli și a spumega.
Prin această minunată izbândire s-a sfârșit acea comisie, iar pârâtori „fiecare foarte grozav și-au săvârșit această viață”, dând astfel pildă altora că tot la fel vor pătimi cei care se vor ridica cu clevetiri viclene împotriva starețului lor.
Minunea a zecea
În anul 1821, în vremea stăreției părintelui Ilarie, aflându-se de năvălirea turcilor, s-a hotărât că sfânta icoana a Maicii Domnului să fie ascunsă în pădure. După acesta faptă, unui bătrân cuvios i s-a arătat în vis Maica Domnului și i-a spus că, deși ei au ascuns-o, Preacurata Născătoare de Dumnezeu nu îi va părăsi.
Într-adevăr, deși năvălitorii turci au ars Mănăstirea Secu și altele asemenea, în chip minunat, când aceștia veneau să prăduiască Mănăstirea Neamț și ajungeau în apropiere, îndată mânia lor se prefăcea în blândețe.
Astfel, a stat icoana ascunsă din luna iunie 1821, până în luna octombrie 1822, când s-au liniștit tulburările din partea turcilor.
Atunci, a trimis starețul pe părinții care au ascuns-o, să o aducă înapoi în mănăstire. După ce au scos-o din ascunzătoare, au adus-o până la marginea acelei păduri, rămânând acolo până s-a luminat de ziuă. Noaptea în mănăstire a fost rânduită priveghere de către stareț, preoți și diaconi, iar dimineața au săvârșit dumnezeiasca Liturghie.
De îndată ce a început Sfânta Liturghie, chipul Precuratei Născătoare de Dumnezeu, s-a înegrit și s-a schimbat, întunecând-se cu totul, fapt care i-a îngrozit pe părinții care o însoțeau.
Apoi, după sfârșitul slujbei, pe când starețul, împreună cu ieromonahii, ierodiaconii și tot soborul bisericesc, cu psalmi, cu laude și cu tămâieri, cu cruci, cu făclii aprinse, au ieșit în întâmpinarea sfintei icoane, în mod minunat, fața Maicii Domnului a început să se lumineze, mai întăi la obraz, pe partea dreapta, apoi toată fața i s-a rumenit, făcând-se mai luminoasă decât era înainte.
Ajungând soborul la locul unde era sfânta icoana, cu toții i s-au închinat cu mare evlavie, și după ce au citit un acatist de mulțumire, au luat-o și au adus-o cu mare cinste în biserică, în locul său, unde se află și în prezent.
Minunea a unsprezecea
În vremea stăreției părintelui Domețian, o femeie pătimea de boala curgerii de sânge. Deși își cheltuise toți bani pe la tot felul de doctori, nu numai că nu se vindecase, ci se simțea și mai rău.
Într-o astfel de situație trupească, dar cu multă credință în suflet, a venit la mănăstire să o tămăduiască Maica Domnului. Dar, după o vreme, cu toate că i s-au făcut rugăciunile cuvenite, aceasta suferea în continuare de acea boală.
Hotărând-se să plece acasă, ea s-a jelit starețului de neâmplinirea dorinței sale. Acesta însă, a sfătuit-o să aibă nădejde și credință neândoită, pentru că Maica Domnului poate să o tămăduiască, iar dacă acea vindecare nu se întâmplase în mănăstire, negreșit se va realiza pe drum, după plecare.
Astfel, femeia înainte să plece acasă, a mers la ușa bisericii, unde privind la sfânta icoană, a plâns din adâncul inimii, rugând-se pentru ușurarea bolii sale.
După ce a părăsit mănăstirea, la nici o jumătate de oră de mers, a simțit ca prin minune că s-a tămăduit. Întorcându-se, a făcut rugăciuni de mulțumire către Maica Domnului, iar mai apoi a mers la casa ei plină de bucurie.
După o vreme, când femeia a revenit la mănăstire, a adus o candelă mare de argint, împreună cu ulei cât să ardă într-un an de zile. Și așa a adus ea ulei an de an, până la sfârșitul vieți sale, făcând milostenie și rugăciuni înaintea icoanei Maicii Domnului, căruia i-a mulțumit neâncetat pentru a sa tămăduire.
Minunea a douăsprezecea
Tot în perioada în care stareț era părintele Domițian, a venit din garda Varșoviei un om peste care căzuse calul așa de tare, încât i-a sfărâmat ambele picioare, rămânând olog, fără ca vreun medic să-i găsească un leac.
Necăjit omul, a dorit să meargă la Sfântul Mormânt pentru a se închina și pentru a se ruga lui Dumnezeu pentru tămăduirea sa. Ajuns la Iași însă toamna ploioasă la ținut pe loc. Atunci fiind sfătuit de cineva, a mers la sfânta icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Neamțului.
Venind la sfânta icoana cu credință neândoită, s-a mărturisit la un duhovnic și rugând-se cu lacrimi, s-a slujit Sfântul Maslu. Atunci, nu după multa vreme, picioarele ologului au fost tămăduite, iar acesta a plecat la casa lui sănătos, mulțumind Maicii Domnului pentru mila ce a arătat către dansul.
Minunea a treisprezecea
Prin anul 1835, în vremea stăreției întâi a părintelui Neonil, a venit la mănăstire un soldat care era foarte bolnav, cu picioarele și cu tot trupul. Însă prin mila Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, soldatul s-a îndreptat în grabă și călungăridu-se s-a numit Chelsie.
Minunea a paisprezecea
Într-o vreme pe când mănăstirea era condusă de părintele Neonil, în jurul anului 1839, s-au ivit o serie de clevetiri la adresa starețului, așa încât s-a ajuns că acesta să fie judecat de o comisie, în frunte cu Mitropolitul Veniamin.
Pe la începutul acelei tulburări, într-o zi de duminică, în vremea Utreniei, sfânta icoană a plesnit auzindu-se un vuiet foarte tare, așa încât preoții sau îngrozit de teamă. După puțină vreme de la acea judecată, starețul Neonil a fost exilat cu mare batjocură la Mănăstirea Slatina.
Însă, într-un final, părintele Neofil a redevenit stareț al Mănăstirii Neamț, iar pe cei care i-au pricinuit acele necazuri, „așa de tare i-a smerit Maica Domnului, încât nu și-au mai putut ridica capul”.
Minunea a cincisprezecea
Prin anul 1839 un boier pe nume Iordache Catargiu, prin mai multe vicleșuguri, a reușit să dobândească în mod necinstit mai multe moșii, printre care și pe cea Neamțului.
Chiar dacă înșelăciunile boierului au fost scoase la lumină, acesta nu a încetat, supărând mănăstirea și Mitropolia în tot felul de chipuri. După multă osteneală nedreaptă, boierul a obținut dreptul de folosință al acelor terenuri, și mai mult, ca să-l mulțumească, mănăstirea i-a cerut pentru cedarea acelei folosințe un preț mult mic, decât banii care se obțineau în mod obișnuit prin licitație.
Dar nici aceasta nu a fost îndeajuns pentru boier, care pe cale judecătorească, a cerut să i se dea în posesie o altă moșie. Deoarece această ultimă pretenție nu putea să fie îndeplinită, mănăstirea a fost obligată să-i plătească acelui om lacom o sumă foarte mare de bani.
Atunci când a venit trimisul boierului la starețul Neonil că să ia banii, părintele a pus toți acei bani pe chipul icoanei Maicii Domnului, zicând : „Iată, aceasta avere nu este a noastră, ci a Precuratei Maicii lui Dumnezeu...Deci, de este cu dreptul să iei acești bani de la mănăstire, apoi să vă folosiți de dânșii. Iar dacă este cu nedreptate și silnicie, precum și este, fără îndoire, apoi să nu vă lase în pace Maica Domnului, pentru ca și alții dintru aceasta să se înțelepțească”.
Nu după multa vreme, de când acei banii au ajuns la boier, soția acestuia a murit, iar el ieșind-și din minte, a început a tremura ca și Cain din tot trupul.
Astfel, boierul și-a luat dreapta răsplătire de la Preacurata Maica lui Dumnezeu, pentru semeața sa îndrăznire.
Minunea a șaisprezecea
Sub acoperământul și paza Maicii Domnului și-au găsit scăpare mulțime de oameni în timpul holerei care s-a abătut asupra poporului mai întâi în anul 1831, iar mai apoi în anul 1848.
Și rugăciuni neîncetate și privegheri și Sfântu Maslu și sfințiri de apă se săvârșeau de către preoți în acele vremuri, iar Maica Domnului făcea nenumărate minuni.
Chiar cei loviți de holeră, veniți sub acoperământul Maicii lui Dumnezeu, fiecare a scăpat de la moarte. Mai mult, unii boieri mai nevoitori, se rugau și pentru oamenii de pe moșiile lor.
Când urgia bolii s-a terminat, fiecare a adus daruri sfintelor locașuri, mulțumind Maicii Domnului că i-a păzit în viață sănătoși, atât pe ei, cât și pe cei pe care i-a avut în rugăciunile lor.
Minunea a șaptesprezecea
Într-o vreme era la Mănăstirea Neamțului un duhovnic cinstit, de neam slovean, pe nume Iegudiil. Acesta fiind foarte bătrân, în anul 1847 a orbit de amândoi ochi, ducând-și astfel crucea suferinței timp de șase ani.
În al șaptelea an, nemaiavând un ajutor care să-l poarte la biserica și să-i citească pravila, s-a întristat foarte mult.
Așa încât, într-una din zile, intrând în biserică, a mers în fața icoanei Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu, unde începând a plânge a rugat-o cu credință neîndoită, că să-i dăruiască vederea pe care o pierduse.
Și așa, rugând-se el mai multă vreme, în chip minunat, rugăciunea lui i-a fost îndeplinită, ajungând să vadă chiar mai bine decât înainte.
Minunea a optsprezecea
În ziua de 24 martie 1856, într-o sâmbătă, un anume Petru Gheorghiu din satul Oancea, a furat o salbă care împodobea sfânta icoană a Maicii Domnului.
Cel care se ocupa de rânduială slujbelor și căruia îi erau încredințate toate odoarele mănăstirii, eclesiarhul Andronic, știind că salba a fost în vremea cântării Utreniei, dar dispăruse în vremea dumnezeieștii Liturghii, a început să caute peste tot și să se roage pentru aflarea acesteia.
În vremea privegherii spre praznicul Bunei Vestiri care urma duminica, Andronic a mers în biserica Bunei Vestiri, unde plângând neîncetat a întrebat-o pe Maica Domnului cum a putut lasă să se întâmple o așa de rea faptă.
A doua zi, în timpul dumnezeieștii Liturghii, Andronic a rugat pe preoții slujitori ca, la rânduiala proscomidiei, să scoată părticele de cerere pentru vrăjmași, el continuând să plângă și să se întristeze în sufletul lui din cauza acelei pierderi.
Continuând el să se tânguiască și să se roage, când a mers seara la slujba Vecerniei, a găsit salba lăsată într-un dulap, în dumnezeiescul altar, prin care știa deja că a căutat mai devreme, dar nu găsise nimic. Atunci cu mare bucurie a pus salba la sfânta icoană, rugând-o pe Maica Domnului să il arate totuși pe cel care a făcut această faptă, făgăduind că dorește numai să știe, și îndată îl și va ierta.
În ziua următoare, luni, în vremea cântării Pavecerniței celei Mari, a intrat în biserică Petru, cel care furase salba; și ajungând el la sfânta icoană, îndată a smucit salba de la gâtul Maicii Domnului și, ieșind-și din minți, a început să o rupă și să o împrăștie în toate părțile.
Apoi, mergând cu salba așa rupta în mâinile sale, a dat-o unui paraclisier pentru a o înmâna eclesiarhui, adică lui Andronic. Astfel slujitorul mănăstirii a aflat cine a făcut acea faptă, și ținând-și promisiunea făcută Maicii Domnului, la iertat pe Petru.
Însă Preacurata Stăpână, nu l-a lăsat în pace pe făptuitor, pentru că, acesta pierzând-și mințile, ca un îndrăcit, a luat o traista în spate, și a început să spună la toți pe care îi întâlnea în calea sa că „altceva nu a făcut, fără numai că a luat o salbă de la Maica Domnului”.
După mai multe săptămâni de o astfel de alergătură deșartă, prin niște prieteni de-ai săi a ajuns la Mănăstirea Neamțului unde a fost dus la Andronic. Acesta l-a sfătuit pe Petru cele de cuviință, și, citindu-i rugăciune, l-a iertat pe deplin.
Și îndată și Precurata Stăpâna milostivindu-se, i-a dat iarăși mintea la loc.
După cum am menționat, de-a lungul istoriei însemnările privind minunile săvârșite de icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, sunt destul de sărace. Totuși, dincolo de minunile consemnate de duhovnicul Andronic, miracolele legate de această icoană nu se opresc aici.
Pentru a înțelege valoarea și harul acestei sfinte icoane, trebuie să privim faptele minunate legate de ea, la o scară istorică, socială și spirituală, ceva mai mare.
În acesta cheie, putem să arătăm multe alte minuni făcute de icoana Preacuratei Născătoare de la Mănăstirea Neamț în cele șase secole de prezență pe teritoriul țării noastre.
1. Cea mai mare minune făcută de această sfântă icoană este însuși faptul că timp de șase sute de ani, a menținut o mare evalavie ortodoxă în rândul călugărilor și a mirenilor din Moldova. Ea a dat naștere unui pelerinaj tradițional la Înălțarea Domnului, unul dintre cele mai originale și semificative din țara noastră.
Părintele Petroniu Tănase Prodromitul, mărturisește că prăznuirea hramului „Înălțarea Domnului” ținea o săptămână întreagă, prilej cu care vestita vatră monahală primea, prin anii '20 ai veacului XX, vreo douăzeci-treizeci de mii de credincioși care veneau să se închine la icoana Maicii Domnului cea făcătoare de minuni și să participe la procesiunea care se făcea cu icoana în jurul mănăstirii, de la Schitul Vovidenia și mai sus.
Nesfârșite rânduri de credincioși, printre care și cronicari, boieri de sfat, scriitori, profesori, alți credincioși de la orașe și sate, de pe toate meleagurile țării, au venit să hrănească și să se întărească sufletește și trupește la această sfântă icoană.
Această sfântă icoană a ajutat pe domnitori în războaie, a smerit pe cei mândri, iar pe cei smeriți i-a umplut de bunătăți.
Trebuie să ne aducem aminte de toți voievozii din Țara Moldovei , care an de an au venit să-și plece capul la această icoană, adresând-i rugăciuni, atât în vreme de pace, dar mai ales în momente de primejdie. Însuși marele domn al Moldovei, Ștefan cel Sfânt, venea la Neamț cu prilejul Înălțării Domnului; venea și se închina, după cum spun cronicile și scriitorii, îngenunchind în fața icoanei Maicii Domnului și se ruga pentru el și pentru Țara Moldovei.
De asemeni, a ținut departe pe sectanți, rămânând peste veacuri, o prezență vie și un izvor a credinței noastre ortodoxe, un liman de mângâiere pentru credincioși, un acoperământ permanent, adesea văzut și simțit, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru toți cei care cer ajutorul ei.
2. O altă minune cu caracter permanent a icoanei Maicii Domnului este ocrotirea Mănăstirii Neamț de tot felul de primejdii, de foc, de cutremur, de prădare, de dezbinare în sobor, de năvălirea altor neamuri asupra noastră.
Însăși faptul că Mănăstirea Neamț, cea mai mare mănăstire românească, care era în atenția tuturor năvălitorilor, pentru bogăția și faima ei, a rezistat cu bine până în zilele noastre și a fost ocrotită de Maica Domnului este o mare minune a acestei sfinte icoane.
Bătrânii spun că de-a lungul vremurilor, turci, tătari, poloni, sau unguri, năvăleau asupra mănăstirii ca să o jefuiască și să o incendieze, dar unii nici măcar nu mai ajungeau la sfântul lăcaș, sau alții, chiar dacă intrau, rămâneau uimiți de tot ce vedeau și se îmblânzeau în chip minunat.
Trebuie spus că biserica mare a Mănăstirii Neamț, în care stă atâtea secole icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, nu a fost niciodată incendiată, jefuită, sau dărmată de vremuri, așa cum au suferit stricăciuni atâtea alte biserici importante.
3. Menținerea vieții călugărești în Mănăstirea Neamț, în mod permanent și la un înalt nivel duhovnicesc, este considerată de asemenea o continuă și negrăită minune a icoanei Maicii Domnului, protectoarea mănăstirii. Să ne gândim câte mănăstiri renumite din țară și de peste tot n-au fost distruse, incendiate, dărâmate de-a lungul secolelor, iar călugării au luat drumul pribegiei, fără a se mai întoarce.
Ori, în Mănăstirea Neamț, cu ajutorul lui Dumnezeu și a Maicii Domnnului, niciodată nu a încetat Sfânta Liturghie zilnică, mai bine de şase sute de ani. Câte biserici mănăstireşti nu s-au stricat şi câte sfinte altare n-au rămas ani, zeci și sute de ani fără călugări, fără preoți, fără nici un fel de slujbă.
În biserica Mănăstirii Neamț, însă, candelele nu s-au stins de tot niciodată, lumânările, chiar dacă au fost mai puține, au luminat întotdeauna, iar călugării, uneori mai mulți, alteori mai puțini, permanent au lăudat pe Dumnezeu, au slujit ziua și noaptea și au săvârșit jertfa cea fără de sânge.
4. Ori de câte ori slăbea viața duhovnicească în Mănăstirea Neamț, fie din lipsa unui stareț bun sau din lipsa duhovnicilor, călugării se rugau la icoana Maicii Domnului, cu post, cu metanii si lacrimi, iar Maica Domnului le rânduia numaidecât un stareţ foarte ales și duhovnici plini de înțelepciune.
Astfel, când se credea că se stinge viaţa, duhul şi râvna în mănăstire, iată că Preasfânta Fecioară alegea un stareț înțelept care salva obștea de ruinare.
Alteori, pe lângă un stareț mai slab, rânduia Maica Domnului cậțiva duhovnici buni și astfel unitatea soborului se menținea.
5. Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț este numită de veacuri „Mângâietoarea călugărilor". Să ne gândim că se nevoiau în mănăstire sute de călugări, chiar aproape de o mie, în vremea stăreției Sfântului Paisie Velicicovschi. De-a lungul sutelor de ani de existentă, o mulțime de călugări, unii cu adevărat sfinți, s-au rugat la aceasta icoană ani la rând și i-au închinat imnuri, acatiste și cântări de laudă.
De asemenea să ne gândim la atâtea generații de cuvioşi călugări și pustnici care se nevoiau împrejurul marii lavre. Mulți dintre ei erau străini de neam și limbă. Mulți erau orfani, fii de țărani săraci, uitați de părinți și rude. Mulți erau bolnavi, fără nici un ajutor omenesc. Mulți erau greu ispitiți de diavoli. Însă singura lor mângâiere pe pământ era icoana Maicii Domnului.
6. Intre anii 1700-1712, când Moldova era cotropită de tătari și multe mănăstiri erau jefuite, icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț a scăpat mănăstirea de jaf şi pustiire.
7. În anul 1821, când eteriştii greci s-au ascuns prin mănăstirile din Moldova, starețul Ilarie a fost inspirat de Maica Domnului să nu adăpostească greci în Mănăstirea Neamț, ştiind că lucrul acesta va supăra pe turci.
În luna septembrie 1821, când 20.000 de turci au pornit împotriva grecilor răsculați, toate mănastirile din ținutul Neamțului au fost arse, jefuite si profanate de turci. Numai Mănăstirea Neamț a scăpat neatinsă. Starețul Ilarie, văzând primejdia, a ascuns sfânta icoană în Muntele Rusu, la 5 kilometri de mănăstire, împreună cu toate odoarele. Apoi a vorbit cu Paşa Salih, ca în schimbul a 5000 de zloti, să-i păzească mânăstirea de jaf. Astfel mănăstirea a fost păzită de 20 de iniceri până s-a terminat lupta.
8. Atunci când, câteva pâlcuri de turci au năvălit prin surprindere asupra Mănăstirii Neamț s-o jefuiască, unii au intrat în biserică și au început a aduna icoanele de argint și alte sfinte odoare. lar un turc, foarte pornit împotriva creştinilor, auzind că icoana Maicii Domnului din biserică este făcătoare de minuni, s-a aprins de mânie și a lovit cu sabia (iataganul) sfânta icoană, pe la spate, unde este pictat Sfântul Gheorghe.
În clipa aceea Maica Domnului a făcut o înfricoşată minune. Mâna dreaptă a turcului a paralizat
pe loc, vârful iataganului s-a rupt şi a rămas înfipt în sfânta icoană, precum se vede până astăzi, iar din rana sfintei icoane a curs sânge. Toate acestea văzându-le turcii, s-au cuprins de mare groază, au lăsat cele furate și au fugit cu mâinile goale din mănăstire.
Această minune este scrisă pe larg pe reversul icoanei, în limba slavonă. Ca mărturie a minunii stă însuşi vârful iataganului înfipt în sfânta icoană.
9. Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni din Mănăstirea Neamț, după cum mărturisesc părinții bătrâni, întotdeauna, în vremuri de primejdie se întunecă la față, iar când primejdia trece, fața Maicii Domnului şi a Mântuitorului nostru lisus Hristos se luminează în chip minunat.
Părinții cuvioşi din mănăstire, care se rugau mult la Maica Domnului, observau când se întuneca și se lumina fața sfintei icoane si de aici ştiau când și ce primejdie urma să vină peste țara Moldovei și chiar peste mănăstire. În acele zile starețul mănăstirii rânduia pentru tot soborul zile de post și privegheri la biserică pentru a îmblânzi pe Milostivul Dumnezeu spre toți. O minune ca aceasta s-a fặcut la 28 octombrie 1822.
10. La icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț s-au făcut de-a
lungul secolelor, nenumărate vindecări miraculoase.
Mai ales izgoniri de duhuri necurate din oameni. Cei bolnavi de epilepsie și cei îndrăciți erau aduşi la bolnița mănăstirii, unde se închideau într-o chilie cu gratii. Apoi țineau trei zile de post, atât bolnavii, cât și rudele şi preoții călugări. În fiecare miez de noapte li se citeau moliftele Sfântului Vasile cel Mare și apoi urma Sfântul Maslu. Dacă bolnavii erau foarte tare stăpâniți de diavoli și nu puteau fi duşi la sfânta icoană, rugăciunile se făceau la bolniță, iar la biserică se pomeneau numele lor la Sfânta Liturghie și la acatistul Maicii Domnului.
lar dacă bolnavii puteau merge, molitfele și Sfântul Maslu li se făcea înaintea sfintei icoane făcătoare de minuni.
Într-adevăr, a treia zi mulți bolnavi se vindecau de epilepsie și de alte boli grele şi se întorceau
sănătoşi la casele lor. lar dacă unii sufereau din pricina unor păcate grele, nu se vindecau îndată, până nu-și ispăşeau påcatele. Atunci ei reveneau la rugăciune sau rămâneau la bolnița Mănăstirii Neamț până se vindecau, cu ajutorul Maicii Domnului.
Însă o condiție obligatorie era postul definitiv de trei zile atât pentru bolnav, cat şi pentru rudele dimpreună cu preoții exorcişti.
Marii duhovnici ai Mânăstirii Neamț (arhimandritul Calistru Gheorghiu, protosinghelul Iosif Crăciun, arhimandritul Mina și Ambrozie) făceau adevărate minuni de vindecări la icoana Maicii Domnului. Numele lor sunt pomenite și astăzi de credincioşii de prin sate.
11. Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni din Mânăstirea Neamț este renumită în Moldova si pentru secetă. Ori de câte ori se abătea asupra Moldovei secetă cumplită, pentru păcatele oamenilor, sătenii în frunte cu preoții veneau la sfânta mănăstire, vorbeau cu starețul, scoteau sfânta icoană în curte sau pe câmp în jurul mănăstiri, unde se făcea Sfântul Maslu și numaidecât ploua.
S-au făcut multe astfel de minuni la sfânta icoană, în decursul vremii. Că nu îngăduia Maica
Domnului să se scoată icoana ei făcătoare de minuni și să nu vină ploaie pe câmp.
Dar să se ştie că icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni nu se scoate astăzi niciodată din
mănăstire prin sate, în vreme de secetă. Ci se scoate numai în curtea sau în vatra mănăstirii.
După ce se face Sfântul Maslu cu molitfele pentru ploaie, părinții împreună cu tot soborul și numeroşi credincioși, înconjoară vatra mănăstirii și fac din loc în loc litanii și ectenii pentru ploaie.
Asemenea unei împărătese ce nu iese din palat, tot aşa si icoana făcătoare de minuni a Maicii
Domnului, din Mănăstirea Neamț, nu merge in procesiune prin sate, ci satele, credincioşii aleargă la ea cu credință din toate părțile și îndată li se îndeplinește cererea.
Evanghelia zilei:
Matei 8, 28-34
28. Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.
29. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
30. Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.
31. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.
32. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.
33. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.
34. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.
Matei 9,1 :
1. Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.
Razele minunilor Tale strălucesc până la marginile lumii şi cheamă tainic în sfântă mănăstirea Ta pe cei ce cu evlavie poartă asemenea fecioarelor înţelepte nestinsă candela rugăciunii şi a iubirii către Tine, cântând Mirelui ceresc neîncetat: Aliluia !
Icosul 1
Văzând inimile cele aprinse de focul dreptei credinţe ale poporului evlavios, împăratul Ioan Paleologul dăruit-a Preasfinţitului Iosif ca dar de mare preţ icoana Născătoarei de Dumnezeu, ce avea pe spate zugrăvit chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, spre păzirea pământului românesc, care aduce lui Dumnezeu mulţumiri ca acestea:
Bucură-Te, podoaba mănăstirii Neamţ;
Bucură-Te, lumina celor din întunericul necazurilor; Bucură-Te, candela iubirii dumnezeieşti;
Bucură-Te, crinul cel neveştejit al fecioriei;
Bucură-Te, împărăteasa prea lăudată a Luminii;
Bucură-Te, acoperământul celor ce călătoresc prin pustiul lumii;
Bucură-Te, mângâierea celor răniţi de întristare;
Bucură-Te, cununa monahilor iubitori de înţelepciune;
Bucură-Te, slava ierarhilor lui Hristos;
Bucură-Te, nădejdea mântuirii celor din lume;
Bucură-Te, podul întâlnirilor dumnezeieşti;
Bucură-Te, căutarea fiilor rătăcitori;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 2
Icoana Ta Preacurată, s-a ridicat din mâinile preoţilor şi ale ierarhilor, arătându-se în văzduh ca o mare ocrotitoare a poporului binecredincios, iar noi înălţând făcliile laudelor cereşti în văzduhul inimilor, aducem ploaia rugăciunilor de: Aliluia !
Icosul 2
Pe icoana Sfântului Gheorghe se vede semnul nelegiuirii celui rău credincios ca o mustrare pentru cei ce o vor privi, iar noi, purtând în sufletele semnele păcatelor, Te rugăm Preacurată, să le ştergi cu roua milostivirii Tale şi să ne dăruieşti nouă semnul pocăinţei neîncetate, ca să-Ţi strigăm cu bucurie:
Bucură-Te, icoană a cereştilor daruri;
Bucură-Te, semn al pocăinţei credincioşilor;
Bucură-Te, scară a mântuirii credincioşilor;
Bucură-Te, cămară sfinţită de lumina rugăciunii;
Bucură-Te, chemarea tuturor la limanul pocăinţei;
Bucură-Te, chezăşuitoarea celor greşiţi;
Bucură-Te, călăuzitoare pe cărările smereniei;
Bucură-Te, ploaie a milostivirii pentru cei credincioşi;
Bucură-Te, trandafir înrourat de darurile Duhului;
Bucură-Te, Rai înţelegător lucrat cu ostenelile virtuţilor;
Bucură-Te, templu luminat de Soarele dreptății;
Bucură-Te, priveliște sfințitoare a frumuseții Treimii;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 3
Credincioşii evlavioşi se adapă din destul din râul tămăduirilor revărsat prin rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, înaintea căruia înfăţişând şi noi durerile şi nevoile noastre, strigăm cu umilinţă Ziditorului a toate: Aliluia !
Icosul 3
Îmbrăţişând icoana Maicii Domnului, Cuviosul Paisie de la Neamţ a aflat multă mângâiere şi dulceaţă în inimă, iar noi, aducând înaintea icoanei Tale cererile noastre cu umilinţă, aflăm în îmbrăţişarea rugăciunii duhovnicească veselie şi dorire de a-Ţi împleti cunună de laude ca acestea:
Bucură-Te, că prefaci inimile în fagure al rugăciunii;
Bucură-Te, că nu lepezi nici cererile celor nevrednici;
Bucură-Te, că îndulceşti necazurile noastre;
Bucură-Te, că ne deschizi uşa rugăciunii smerite;
Bucură-Te, pământ al făgăduinţei celor smeriţi;
Bucură-Te, palatul cel de aur al Marelui Împărat;
Bucură-Te, că amărăciunea patimilor o tămăduieşti cu dulceaţa rugăciunii; Bucură-Te, cămară luminată de Soarele dreptăţii;
Bucură-Te, cer întru care se odihnesc norii tuturor darurilor Duhului;
Bucură-Te, munte duhovnicesc al tainei Treimii;
Bucură-Te, mireasma sfinţitoare a darurilor îngereşti;
Bucură-Te, că ne ridici mintea spre cugetările înţelepciunii;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 4
Auzit-ai Preacurată, rugăciunea cea cu umilinţă a Cuviosului Paisie, şi i-ai dăruit lui odihnă trupului istovit, iar noi aflând prin rugăciunile tale dumnezeiască iertare şi odihnă sufletelor împovărate de păcate, cântăm Domnului cu mulţumire: Aliluia !
Icosul 4
Turcul cel hulitor s-a supus sabiei dreptăţii dumnezeieşti şi lovituri cumplite a răbdat ca o pildă şi pentru ceilalţi, ca să se păzească a dispreţui minunile Maicii Domnului, ci mai degrabă cu osârdie să Îi aducă cântări de laudă ca acestea:
Bucură-Te, aspră mustrare celor hulitori;
Bucură-Te, icoană preasfințită a Adevărului;
Bucură-Te, cumplită pedepsire a celor fărădelege;
Bucură-Te, izvor dulce curgător al înțelepciunii dumnezeiești;
Bucură-Te, ziua mântuirii cea aducătoare a Soarelui dreptății;
Bucură-Te, învățătoarea celor cu puțină credință;
Bucură-Te, focul evlaviei creștine;
Bucură-Te, aprinderea râvnei pentru dreapta mărturisire;
Bucură-Te, rușinarea celor de alte credințe;
Bucură-Te, întoarcerea fiilor risipitori de pe căile pierzării;
Bucură-Te, lumina celor ce călătoresc prin pustiul lumii;
Bucură-Te, dulce auzire a rugăciunii credincioșilor;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 5
Razele minunilor Tale veseleşte cerul inimilor întunecate de patimi şi le luminează, gătindu-le spre primirea Soarelui dreptăţii, Cel Căruia cetele îngereşti Îi aduc razele cântărilor de: Aliluia!
Icosul 5
Căutat-ai cu milostivire Preacurată, spre lacrimile femeii celei sterpe şi Tu, rodul cel preadorit al rugăciunilor drepţilor Tăi părinţi, i-ai dat şi ei rod pântecelui ca să Îţi aducă totodeauna mulţumiri ca acestea:
Bucură-Te, că nu Te întorci dinspre lacrimile celor necăjiți;
Bucură-Te, buna rodire a maicilor celor iubitoare de prunci;
Bucură-Te, binecuvântarea pântecelor spre zămislire;
Bucură-Te, bucuria famiilor celor evlavioase;
Bucură-Te, ocrotitoarea cea tainică a pruncilor;
Bucură-Te, dezlegarea legăturilor nerodirii;
Bucură-Te, cort întru Care S-a adăpostit Împăratul vieții;
Bucură-Te, pecetea nestricată a fecioriei;
Bucură-Te, mângâierea maicilor celor credincioase;
Bucură-Te, ușurarea durerilor celor neputincioși;
Bucură-Te, că pe toți primești sub aripile rugăciunii Tale;
Bucură-Te, vie mult roditoare din care am cules Strugurele mântuirii;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 6
Pe copilul bolnav de epilepsie l-ai tămăduit, spre bucuria părinţilor lui, iar noi aducem înaintea ta sufletele noastre slăbănogite de păcat, ca să ne dai tămăduire prin pocăinţă şi să-Ţi cântăm: Aliluia !
Icosul 6
Pe cei care răpiseră averea mănăstirii i-a ajuns mânia lui Dumnezeu, iar noi, văzând cumplita pedepasă a celor iubitori de bogăţia pământească, Te rugăm să ne izbăveşti de cursele celui viclean, şi să ne dăruieşti adevărata avuţie, bogăţia cea duhovnicească a pocăinţei, ca să Te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-Te, pocăința celor căzuți în multe păcate;
Bucură-Te, îndreptătoare pe căile smereniei luminate;
Bucură-Te, bogăția cea nefurată a celor săraci;
Bucură-Te, scăparea celor cuprinşi de valurile ispitelor;
Bucură-Te, mângâierea sufletelor celor necăjite;
Bucură-Te, rai înţelegător al tainelor mai presus de minte;
Bucură-Te, oglinda bucuriei cetelor îngereşti;
Bucură-Te, soare încununat cu razele tuturor darurilor Duhului;
Bucură-Te, limpede cugetare celor smeriți;
Bucură-Te, bucuria celor din necazuri;
Bucură-Te, păzitoarea averii mănăstirii Tale;
Bucură-Te, iconoamă înțeleaptă a schiturilor și mănăstirilor;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 7
Sabie a judecăţii dumnezeieşti Te-ai arătat Preacurată, pedepsind pe pârâtorii stareţului nevinovat, iar noi Te rugăm să ne păzeşti de toţi cei ce ne clevetesc, ca în pace să aducem jertfele cântărilor de : Aliluia !
Icosul 7
Fost-a ascunsă icoana Ta, Preabinecuvântată, ca să fie păzită de năvala turcilor, dar s-a întors înapoi în mănăstire, strălucind ca un luceafăr spre bucuria celor ce aşteaptă ziua cea mare a Împărăţiei Soarelui dreptăţii, strigând către Tine cu mulţumire :
Bucură-Te, apărătoare nebiruită a mănăstirii Tale;
Bucură-Te, că ne izbăveşti grabnic de ameninţările primejdiilor;
Bucură-Te, căutarea celor din întunericul păcatelor;
Bucură-Te, cer împodobit cu stelele virtuţilor;
Bucură-Te, cercetarea grabnică a bolnavilor;
Bucură-Te, răbdarea celor cuprinşi de necazuri;
Bucură-Te, îngrădirea celor atacaţi de vrăjmaşii nevăzuţi;
Bucură-Te, sălaş prea sfinţit al Luminii;
Bucură-Te, cortul bucuriei dumnezeieşti;
Bucură-Te, bucuria cea nețărmuită a creștinilor;
Bucură-Te, steagul mântuirii Ortodocșilor;
Bucură-Te, pământul mântuirii celor smeriți;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 8
Râurile milostivirii Tale nu încetează a se revărsa asupra tuturor celor ce cu dragoste cad înaintea icoanei Tale şi cer ajutor de la Tine, cântând Domnului: Aliluia !
Icosul 8
Prin rugăciunile Tale neîncetate ca şi cu un zid puternic păzeşti mănăstirea Ta de săgeţile ispitelor şi cu legătura păcii lui Hristos o întăreşti, ca toţi să Îţi aducă în toată vremea mulţumiri prisositoare:
Bucură-Te, far al păcii dumnezeieşti;
Bucură-Te, că tulburarea vrăjmaşului o depărtezi;
Bucură-Te, că luminezi inimile adormite în păcat;
Bucură-Te, a obştii Tale păzitoare neîncetată;
Bucură-Te, turn înalt al chemării dumnezeieşti;
Bucură-Te, adierea păcii lui Hristos;
Bucură-Te, nădejdea celor din temniţa necazurilor;
Bucură-Te, slobozirea celor apăsaţi de întristare;
Bucură-Te, a obştei mănăstirii Neamţ apărătoare nebiruită;
Bucură-Te, privelişte a Raiului răsărită pe pământ;
Bucură-Te, că întuneci gândurile cele rele;
Bucură-Te, povăţuitoare către Împărăţia drepţilor;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 9
Cu picăturile rugăciunilor Tale curăţeşte ochii sufletului meu ca să Te văd gânditor pe Tine strălucind întru slava Treimii şi să cânt umbrit de darul Tău: Aliluia !
Icosul 9
Mulţi bolnavi au aflat prin mijlocirea Ta Preacurată, tămăduire de boli grave şi legăturile nerodirii multor femei s-au desfăcut când Tu, Cea ieşită din pântece mai înainte neroditor, ai înălţat rugăciune către Cel Ce legăturile morţii a zdrobit şi a făcut părtaşi vieţii celei veşnice pe cei ce Te măresc pe Tine aşa:
Bucură-Te, bucuria maicilor celor mai înainte întristate;
Bucură-Te, bună rodire a pământului inimilor noastre;
Bucură-Te, grădină cerească plină de miresmele darurilor Duhului;
Bucură-Te, oglindă sfințită a frumuseților cerești;
Bucură-Te, a îngerilor dorire neîncetată;
Bucură-Te, palatul cel veselitor al slavei Cuvântului;
Bucură-Te, izvor pururea curgător al minunilor;
Bucură-Te, înţelepţirea cea tainică a iubitorilor de desăvârşire;
Bucură-Te, cununa înţelepciunii celor bine credincioşi;
Bucură-Te, cununa bucuriei drepților Tăi părinți;
Bucură-Te, tămăduire grabnică celor aflați în suferință;
Bucură-Te, dezlegarea blestemului lui Adam;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 10
Cu mărgăritarele rugăciunii Tale împleteşte mie cununa mântuirii, dăruindu-mi pocăinţă mai înainte de sfârşit, ca să aduc totdeauna mulţumire Făcătorului a toate, cântându-I: Aliluia !
Icosul 10
Femeia cea cu curgerea de sânge a aflat slobozire din boala ei cea cumplită şi ţi-a adus în dar o candelă de argint şi untdelemn, iar noi, voind a ne izbăvi din râul fărădelegilor noastre, Îţi aducem miruri de cântări ca acestea :
Bucură-Te, că oprești valurile greu de purtat ale bolilor;
Bucură-Te, că întuneci gândurile cele rele;
Bucură-Te, neîncetata mulțumire a femeii răpuse de boala cumplită;
Bucură-Te, ridicarea celor căuți în prăpastia deznădăjduirii;
Bucură-Te, trâmbiţă ce cheamă pe toţi la pocăinţă;
Bucură-Te, încununarea biruitorilor păcatului;
Bucură-Te, vistieria doririlor cereşti;
Bucură-Te, cărarea pocăinţei tuturor;
Bucură-Te, dulcea vedere a mucenicilor;
Bucură-Te, că alungi cu brațul Tău puternic toată boala din popor;
Bucură-Te, că ai primit ofranda mulțumirii femeii vindecate;
Bucură-Te, că ne vindeci cu untdelemnul rugăciunilor Tale;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 11
Mănăstirea Ta s-a arătat adăpost celor loviţi de primejdia holerei, iar noi, cei bolnavi de multe păcate, sub acoperământul rugăciunilor Tale ne adăpostim, cântând lui Hristos : Aliluia !
Icosul 11
Vicleşugul boierului Iordache împotriva mult încercatei mănăstiri nu a rămas nepedepsit şi sfârşitul lui a înfricoşat pe toţi, iar noi, cei ce cu nevrednicie stăm în biserica Ta, Preacurată, Te rugăm să ne izbăveşti din toate necazurile şi prin pocăinţă să ne aduci la limanul Vieţii, ca să Îţi aducem în dar laude ca acestea :
Bucură-Te, lucrătoare a dreptății lui Dumnezeu;
Bucură-Te, glas al pocăinței conștiințelor omorâte de păcat;
Bucură-Te, că s-au înfricoșat toți de pedeapsa celor lacomi;
Bucură-Te, că ne înveți a ne păzi de alunecarea în iubrea de argint;
Bucură-Te, cerul împodobit cu stelele virtuţilor întru care străluceşte Soarele dreptăţii;
Bucură-Te, dorirea iubitorilor de pustie;
Bucură-Te, binecuvântarea nevoitorilor lui Hristos;
Bucură-Te, sfinţitoarea gândurilor noastre;
Bucură-Te, că spre viețuirea cea smerită ne îndreptezi;
Bucură-Te, că nu suferi pe cei ce stăruiesc în neleguiri;
Bucură-Te, și ne dă a Te cinsti cu sfială și evlavie;
Bucură-Te, bogăția cea mare a celor săraci cu duhul;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 12
Monahului Iegudiil i-ai dăruit iarăşi vedere Prealăudată, însă luminează şi ochii cei orbiţi de păcate ai sufletului nostru, ca să citim din cartea inimii laude de: Aliluia !
Icosul 12
Pe cel ce furase salba de la icoana Ta cu ieşirea din minţi l-ai pedepsit, apoi iarăşi Te-ai milostivit spre el, iar noi Te rugăm să abaţi de la noi dreapta mânie a lui Dumnezeu, aducându-Ţi ca dar de mulţumire ofranda laudelor noastre:
Bucură-Te, trezirea conştiinţei celor greşiţi;
Bucură-Te, îngrozirea furilor;
Bucură-Te, păzitoarea averii mănăstirii;
Bucură-Te, scutul mântuirii credincioşilor;
Bucură-Te, fulgerul pocăinţei celor greşiţi;
Bucură-Te, ridicarea celor din adâncul răutăţilor;
Bucură-Te, limanul binecuvântat al monahilor;
Bucură-Te, candela rugăciunii drepţilor;
Bucură-Te, bogăţia necheltuită a celor smeriţi;
Bucură-Te, oglinda cugetărilor dumnezeieşti;
Bucură-Te, floarea darurilor Duhului;
Bucură-Te, cartea nescrisă a tainelor Adevărului;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 13 (se repetă de trei ori)
O, Preacurată Fecioară, lumina mănăstirii Neamţului, ceea ce acoperi obştea Ta cu acoperământul rugăciunilor Tale şi păzeşti pe credincioşi de toate săgeţile celui viclean, vino şi în întâmpinarea noastră şi ne deschide uşa mântuirii, ca intrând în cămara lui Hristos, să aducem cu cetele îngereşti cântarea de: Aliluia !
Apoi de repetă:
Icosul 1
Văzând inimile cele aprinse de focul dreptei credinţe ale poporului evlavios, împăratul Ioan Paleologul dăruit-a Preasfinţitului Iosif ca dar de mare preţ icoana Născătoarei de Dumnezeu, ce avea pe spate zugrăvit chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, spre păzirea pământului românesc, care aduce lui Dumnezeu mulţumiri ca acestea:
Bucură-Te, podoaba mănăstirii Neamţ;
Bucură-Te, lumina celor din întunericul necazurilor; Bucură-Te, candela iubirii dumnezeieşti;
Bucură-Te, crinul cel neveştejit al fecioriei;
Bucură-Te, împărăteasa prea lăudată a Luminii;
Bucură-Te, acoperământul celor ce călătoresc prin pustiul lumii;
Bucură-Te, mângâierea celor răniţi de întristare;
Bucură-Te, cununa monahilor iubitori de înţelepciune;
Bucură-Te, slava ierarhilor lui Hristos;
Bucură-Te, nădejdea mântuirii celor din lume;
Bucură-Te, podul întâlnirilor dumnezeieşti;
Bucură-Te, căutarea fiilor rătăcitori;
Bucură-te, Maica Domnului, comoara minunilor ce luminează mănăstirea Neamţului !
Condacul 1
Razele minunilor Tale strălucesc până la marginile lumii şi cheamă tainic în sfântă mănăstirea Ta pe cei ce cu evlavie poartă asemenea fecioarelor înţelepte nestinsă candela rugăciunii şi a iubirii către Tine, cântând Mirelui ceresc neîncetat: Aliluia !
Rugăciune către Maica Domnului Lidianca
Stăpâna mea, Preacurată Fecioară şi Maica Cuvântului, ce cuvânt de laudă voi întinde ca o floare către Tine, Stăpâna mea preabună ?
Căci iată din prea multă nevrednicia mea nu pot sta înaintea sfintei Tale icoane și nici umilință nu am, fiind ținut în legăturile împietririi.
În toată vremea lucrez păcatele cele de ocară și vreme de pocăință nu aflu, fiind cu totul biruit de mulțimea grijilor lumești. Pentru aceasta, mai înainte de a cădea în prăpastia deznădăjduirii, Te rog pe Tine, Maica Luminii, să-mi trimiți raza darului Tău ca să mă scoată la lumina pocăinței.
Tinde mâna Ta cea puternică și ne scoate pe toți din necazuri, povățuindu-ne către limanurile cele mai bune ale mântuirii. Darul Tău ce umbrește a Ta sfântă mănăstire să umbrească și sufletele noastre, întunecând gândurile cele rele și dăruindu-ne strălucirea înțelepciunii gândului lui Hristos.
Ca o corabie mă înviforez pe mare vieții, fiind purtat de vânturile năprasnice ale ispitelor, dar apucă, ca o milostivă, cârma minții mele și mă condu către limanul binecuvântat al pocăinței. Să nu apună nicicând ajutorul Tău de la robii Tăi, ci din toate nevoile ne izbăvește, încununându-ne cu smerita cugetare, ca pentru toate facerile de bine Ție să mulțumim și milostivirii dumnezeiești, care a căutat spre noi, păcătoșii și nevrednicii Tăi robi.
Ca Una Ce ești în toată vremea acoperământ de nădejde al mănăstirii Neamț, împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe roagă-te ca să se păzească obștea Ta de toate săgețile ispititorului, întărindu-o cu legătura păcii lui Hristos în toată sporirea cea duhovnicească.
Pe creștinii smeriți care cu evlavie se închină cinstitei Tale icoane îi păzește de toată primejdia și pe căile ascultării de Fiul Tău îi îndreptează, ridicând sarcina cea grea a necazurilor tuturor.
Potolește întristările noastre și ne arată pe noi departe de toată răutatea vrăjmașilor nevăzuți. Cu mirul minunilor Tale veselește simțirile noastre sufletești și ca un cer înțelegător al Soarelui dreptății arată și cerul inimilor noastre luminat de razele darurilor Tale. Cu florile cuvintelor dumnezeiești bine înmiresmează pajiștea inimilor noastre, smulgând spinii patimilor și arzând neghinele gândurilor răutății, ca să ne facem noi Treimii grâu roditor și vrednic de a fi păstrat în hambarele cerești spre slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre. Amin.
Pe stâlpul minţii noastre închipuie, cuvintele înţelepciunii cereşti, Ceea Ce eşti Stâlpul rugăciunii care toată lumea o sprijineşti. Nu ne lispi pe noi de ocrotirea Ta de Maică, Ceea Ce eşti Mângâierea celor împovăraţi de păcate, Floarea tuturor darurilor cereşti, Oglinda îngerilor, Muntele Cel înalt al desăvârşirii, Rai tainic al fecioriei, Tabor înţelegător al tuturor virtuţilor, Corabia mântuirii păcătoşilor, Căruţa Cea de foc a Înţelepciunii, Psalmul Cel scris în cartea inimii, Izvorul rugăciunii neîncetate, Legătură a unirii noastre cu Dumnezeu.
Cu paşii gândurilor umilite ne apropiem de prea luminată icoana Ta, noi, cei ce nu ştim a ne ruga din pricina împietririi inimii noastre. Izvorul rugăciunii Tale să adape inima noastră cea lipsită de dulceaţa cuvântului dumnezeiesc. Ploaia milostivirii Tale să înmoaie pământul cel împietrit al inimii noastre. Laudele împletite Ţie de serafimi să întraripeze inima noastră cu dorul cel dumnezeiesc. Suspinurile heruvimilor coborâte în adâncul sufletului nostru să ne tragă pe noi spre înălţimea cugetării smerite. Nu avem inimă înfrântă ca să aducem tânguire vrednică pentru păcatele noastre, nu avem nici pocăinţa care întăreşte casa sufletului pe temelia răbdării. Norii patimilor au întunecat cu totul cerul sufletului nostru şi nu putem privi nici măcar spre strălucirea frumuseţii Tale. Purtaţi suntem de valurile ispitelor şi cu greu călătorim pe marea cea sărată a acestei vieţi. Îndulceşte necazurile noastre cu darul Tău şi scrie-ne pe noi în cartea vieţii, Ceea Ce eşti Carte Ce ai purtat pe Cuvântul vieţii, Cel Care, prin pătimirea Sa, a scos pe Adam din lanţurile durerilor.
Ridică mintea noastră deasupra grijilor lumeşti şi pe piatra răbdării ne aşează, Ceea Ce ai născut pe Piatra vieţii, Cea Care a sfărâmat pietrele slujirii idoleşti. Acoperă-ne cu acoperământul Tău cel luminat, Ceea Ce eşti Ocrotitoare creştinilor şi păzeşti totdeauna pe robii Tăi cu darul Tău. Ceea Ce lacrimi ai vărsat pentru Fiul Tău pe Care L-ai văzut pironit pe cruce, dă-ne nouă lacrimi de umilinţă pentru păcatele noastre, cu care în fiecare ceas mâhnim milostivirea Stăpânului nostru. Inima Ţi s-a rănit când suliţa a străpuns coasta Fiului Tău, deci nu trece cu vederea nici rănile sufletelor noastre, ci cu untdelemnul rugăciunii Tale ne întâmpină şi ne ridică la înălţimea pocăinţei.
Bucură-te, Rază a înţelepciunii Soarelui Hristos, Turn nebiruit al creştinilor, Cetatea Cea cerească a Luminii, Vasul Cel plin de mirul laudelor îngereşti, bucură-te, Maică a Domnului, Ceea Ce reverşi daruri de minuni celor ce cu inimă smerită cad înaintea sfintei Tale icoane, cerând alinarea suferinţelor şi mare milă. Nu ne uita şi pe noi, cei ce, măcar că nu ştim a-ți aduce cuvânt vrednic de laudă, nădăjduim la acoperământul milostivirii Tale. Amin!
Sfintele icoane făcătoare de minuni-Arhimandrit Ioanichie Bălan
https://www.crestinortodox.ro
https://ziarullumina.ro
https://ziarullumina.ro
https://www.crestinortodox.ro
