Vechea ctitorie a voievodului Alexandru Lăpuşneanu, Mănăstirea Socola, a fost spaţiul unei adevărate minuni, trăită şi mărturisită de către mari personalităţi ale epocii, dar şi de către simpli credincioşi-icoana Maicii Domnului care a lăcrimat.
Sfânta icoană, cunocută sub numele de icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola, este adăpostită în prezent de Catedrala Mitropolitană din Iași, fiind așezată vizavi de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Catedrala Mitropolitană din Iași, este situată în Municipiul Iași, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 16, pe locul unde odinioară au existat două biserici mai vechi: Biserica Albă și Biserica Stratenia.
Ea are hramul Sfânta Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe și este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Lucrările la această construcție monumentală, au început în anul 1833, iar sfințirea a avut loc în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta, la 23 aprilie 1887.
Locatia-Google maps
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola este prăznuită de Biserica Ortodoxă în data de 1 februarie.
În icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este înfățișată ținându-l în brațe pe Pruncul Iisus, care binecuvântează cu mâna dreaptă.
Această sfântă icoană a fost pictată de un pictor laic din Iași, în anul 1830, fiind o icoană cu dimensiuni mari-lățimea este de 80 cm, iar înălțimea este de 100 cm. Începând cu anul 1855 pictura este protejată cu o ferecătură din aur și argint, realizată prin contribuția boierului Nicolae Roznovanu. Faptul este confirmat de inscripţia de pe icoană, care se păstrează până astăzi înscrisul : „Pomeneşte, Doamne, pre robii tăi, Necolai, Mariea, Necolai şi fiei lor, şi tot neamul lor, 1855, maiu“.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a aflat pentru o vreme în biserica de la „Academia Teologică” (Seminarul Teologic) din Mănăstirea Socola, România.
La 1 februarie 1854, după terminarea Sfintei Liturghii, paracliserul a observat că din ochii Icoanei Maicii Domnului, din catapeteasma bisericii Socola-Iași, curg picături de lacrimi și se preling ca două șiroaie pe obraz. Uimit, acesta a fugit și a spus ieromonahului Isaia, eclesiarhul bisericii și profesor de catehetică al Seminarului Socola.
– Ce să fie oare, că plânge icoana Maicii Domnului din biserică, a spus paracliserul.
– Poate este stropită cu aghiasmă, a răspuns eclesiarhul, că azi s-a făcut aghiasmă la Sfântul Trifon…
Au șters amândoi icoana, „dar ea din nou a început a slobozi lacrimi din ochi, care apoi se lăsau în jos, în două șiroaie”.
Minunea i s-a comunicat și episcopului Filaret Sciban, rectorul seminarului, care văzând astfel icoana, a scos-o din cadru și a cercetat-o cu amănuntul. Acesta a șters chipul Maicii Domnului cu un prosop și, așezand-o din nou în cadru, a cerut tuturor să părăsească biserica, încuind ușile.
Seara, când s-a întors în biserică pentru a săvârși Vecernia împreună cu elevii și profesorii, au observat că din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu curgeau șiroaie de lacrimi. Uimiți, au căzut în genunchi și au cântat cu toții paraclisul Maicii Domnului, sărutând apoi sfânta icoană.
Vestea minunii petrecute la Iași s-a răspândit în scurt timp în toată România, pelerinii adunându-se la mănăstire pentru a se ruga Maicii Domnului. Mulți oameni au fost martori oculari ai acelei minuni, printre care și unele personalități credibile ale acelor vremuri, precum: Mitropolitul Sofronie Miclescu, Mitropolitul Primat Iosif Gheorghian (atunci diacon al Mitropolitului Sofronie), Episcopul Melchisedec, Nicolae Roznovanu, și alții.
Știrea că la Iași plânge o icoană a Maicii Domnului s-a răspândit imediat și în Rusia. Unii dintre credincioșii ruși consideră icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola ca fiind cea despre care a scris Lev Tolstoi în romanul Război și pace.
Lacrimile au continuat să curgă din icoană în fiecare zi, până la sfârșitul lunii aprilie. Spre sfârșitul lunii aprilie, icoana lăcrima tot mai rar, la intervale de două, trei, cinci, zece și chiar cincisprezece zile. Apoi lacrimile s-au oprit, dar credincioșii alergau din toate părțile să sărute sfânta icoană, așa cum aleargă până astăzi. Și fiecare dintre ei primește binecuvântare, ajutor în familie, ușurare a suferinței și încredere în mila lui Dumnezeu.
Colonelul Costin, din partea armatei Moldovei, a venit în Duminica Ortodoxiei, în 1854, după Liturghie, a cerut o lumânare, a cercetat icoana, a șters-o cu un prosop, și cum o privea la lumina palidă de lumânare… „deodată din luminile ochilor se zăriră că două puncte strălucitoare de briliant…”. Aceasta l-a uimit pe colonel, care a stat și a privit până ce acele puncte strălucitoare au crescut ca o linte și s-au prefăcut în două șiroaie care s-au scurs în jos.
Colonelul s-a însemnat atunci cu semnul crucii, a sărutat icoana și a zis: „Aceasta este o mare minune, părinților! Rugați-vă lui Dumnezeu”. […]
Episcopul Melchisedec povestește cele pe care le-a văzut, în cartea sa Tratat despre cinstirea și închinarea icoanelor în Biserica Orthodoxă și despre icoanele făcătoare de minuni din România orthodoxă, București, 1890, pp. 28-41, unde icoana de la Socola ocupă un loc central între icoanele făcătoare de minuni de la noi din țară.
Iată ce scria episcopul la acea vreme:
“În biserica seminariei din Mănăstirea Socola, de la l-a zi a curentei lui februarie, au început a curge din ochii icoanei Maicii Domnului din catapeteasmă nişte picături de apă în forma lacrimelor. Dintr-întâiu ele se ivesc în formă mică în pupilele ochilor, după aceea treptat se măresc, apoi curg în jos pe locul obişnuit al lacrimilor, uneori în distanţe numai ca de o palmă şi apoi se usucă; iar alteori, formând două şiroaie, mai mult sau mai puţin late, se scurg până la marginea de desupt a icoanei şi apoi iarăşi se usucă, lăsând însă urme şi după uscare. Aceasta se repeteşte din nou, însă nu regulat: la 2, 3, 4 zile; acum de la 16 ale acestei luni, până la 20, a urmat tot a treia zi; iar de la 20 până la 23 - în toate zilele. La cea întâi dată, nimeni nu întorcea luarea-aminte, socotind că poate acele şiroaie, care cu deosebire au fost mari la început, ar fi rămas pe icoană din stropiturile de agheasmă ce se săvârşise în acea zi în biserică; şi pentru aceea eclesiarhul le-a şters.
Dar când, după o jumătate de ceas, şiroaiele curgânde s-au aflat iarăşi la loc, toţi au venit în nedumerire. Spre a înlătura orice presupunere, s-a orânduit o de aproape privigheare şi intrarea în biserică, afară de timpurile rugăciunilor, s-a îngăduit numai pentru o persoană de încredere. Însă fenomenul, după câteva zile, iarăşi s-a ivit. S-a observat cu deamănuntul icoana, dar nimic deosebit de alte icoane la ea nu s-a găsit: o scândură de tei uscată, zugrăvită cu aceleaşi zugrăvele ca şi toate celelalte icoane din biserică, aproape 30 ani în urmă.
Toată nedumerirea stă:
1) în aceea că atunci când toate celelalte icoane sunt uscate, din aceasta izvorăşte apă;
2) că apa curge anume numai din ochi şi toată icoana în celelalte părţi este uscată;
3) picăturile acestea au o mare asemănare cu lacrimile ordinare.
Un fenomen aşa de extraordinar merită toată luarea-aminte a oamenilor cu cuget, care nu sunt stăpâniţi de un scepticism orb, de a nega şi ceea ce se vede cu ochii, dacă nu pricep cauza. Mai cu seamă, învăţaţii noştri ar dori să nu închidă ochii, ci să explice aceasta într-un chip vrednic de experienţă şi de ştiinţă; iar a nu se linişti numai pe nişte păreri şi socotinţe prunceşti, precum d.e. persoana şi-a dat socotinţa că aceasta ar proveni de la un ciot ce se vede în dosul icoanei, care, după socotinţa acelei persoane, ar avea putere de a absorbi umezelile din aer şi a le transmite prin icoană afară; căci, lăsând a zice că acel ciot nu răspunde în dreptul ochilor, nu se poate pricepe pentru ce asemenea fenomen nu s-a ivit şi până acum, dacă cauza lui este aşa de firească; iar pe de altă parte, după această socotinţă, nu numai toate icoanele, ci şi toate scândurile, care nu pot fi fără asemenea cioturi, ar trebui să producă astfel de fenomene; însă aceasta este contra experienţei."
El știa, pe de altă parte , că icoanele plâng înainte de mari calamități sau nenorociri pentru Biserică sau țară. Afirmațiile episcopului s-au dovedit corecte. Soldații austrieci au ocupat Moldova în timpul Războiului Crimeei, cauzând multe neajunsuri locuitorilor.
Ulterior, în anul 1886, în timpul Mitropolitului Iosif Naniescu, Mănăstirea Socola a fost desființată, iar Seminarul a fost mutat în centrul orașului Iași, în palatul familiei Sturdza. În acelaşi timp, în chiliile mănăstirii a fost înfiinţată o şcoală de ucenici.
Iar, pentru că lucrărie la noua catedrală erau încă în desfăşurare, icoana Maicii Domnului de la Socola a fost aşezată la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc“.
Anul 1889 a rămas în conştiinţa ieşenilor prin două mari evenimente - aducerea în noua catedrală a moaştelor Cuvioasei Parascheva şi aşezarea în partea stângă a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Această icoană și-a câștigat renumele că icoana făcătoare de minuni în anul 1854, când timp de câteva luni, râuri de lacrimi s-au revărsat din ochii Presfintei Născătoare de Dumnezeu. Aceste fapte minunate au fost trăite și confirmate, atât de personalități ale vremurilor de atunci, cât se de mulțimi de oameni de rând, simpli credincioși.
Istoria amintește deasemeni, că în urma unei vindecări minunate a unei rude apropiate, boierul Nicolae Roznovanu a comandat la argintarii locali, în anul 1855, o îmbrăcăminte preţioasă din aur și argint pentru că sfânta icoană să fie protejată.
De peste 100 de ani credincioșii se închină și se roagă în fața acestei sfinte icoane în care sunt zugrăviți Maica Domnului și iubitul Său Fiu. Și fiecare dintre ei primește binecuvântare, ajutor în familie, ușurare a suferinței și încredere în mila lui Dumnezeu.
O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.
Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.
Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.
Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
https://preasfantafecioaramaria
https://doxologia.ro
https://newspascani.com
https://seminariasi.ro
