Icoane Făcătoare de Minuni din România

Icoana Maicii Domnului Madona Dudu-15 august

Centrul Municipiului Craiova adăpostește unul dintre cele mai de preț odoare ale comunității, icoana Maicii Domnului Madona Dudu, o icoană cu o istorie impresionantă, ale carei minuni au depășit cu mult granițele țării noastre.

Citește mai mult
Icoana Maicii Domnului Anufiana-Dălhăuţi

Într-o mănăstire aflată în mijlocul pădurilor seculare ale Subcarpaților Vrancei, se află o icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care este chemată în ajutor de credincioși atunci când nevoia o cere și care, după încercările prin care a trecut, pare să fie o soră a icoanei Maicii Domnului Portărița din Sfântul Munte […]

Citește mai mult
Icoana “Sfânta de la Trifeşti”-ajunul Înălțării Domnului

Icoana Maicii Domnului  cunoscută sub numele de  “Sfânta” sau “Sfânta de la Trifeşti”, este singura icoană făcătoare de minuni din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului aflată într-o biserică de mir,  odor care a adus mângâiere și rezolvarea multor probleme acelora care s-au apropiat cu credință de ea.

Citește mai mult
Icoana Maicii Domnului Siriaca de la Ghighiu-Izvorul Tamaduirii

Icoana Maicii Domnului Siriaca de la Ghighiu, este una dintre cele mai renumite icoane din țară, o icoana foarte veche și mult iubită de credincioși, în fața căreia s-au petrecut nenumărate minuni.

Citește mai mult
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu-8 septembrie

Această sfântă icoană este una dintre cele mai puternice icoane făcătoare de minuni de la noi din țară, pentru că, așa cum spun credincioșii, din ochii Maicii Domnului izvorăște un mir cu putere miraculoasă, aici fiind săvârșite numeroase minuni.

Citește mai mult
Icoana Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistrița

Icoana Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistrița, este una dintre cele mai cinstite icoane bizantine din Moldova, legendele locului spunând că aceasta „scoate diavolii din oameni, vindecă bolnavii, dă rod pântecelor sterpe şi alungă seceta“.

Citește mai mult
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola

Vechea ctitorie a voievodului Alexandru Lăpuşneanu, Mănăstirea Socola, a fost spaţiul unei adevărate minuni, trăită şi mărturisită de către mari personalităţi ale epocii, dar şi de către simpli credincioşi-icoana  Maicii Domnului  care a lăcrimat.

Citește mai mult
Icoana Maicii Domnului Odighitria-biserica Mihai Vodă, București-21 ianuarie

Icoana Maicii Domnului de la biserica Mihai Vodă din București, este una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Odighitria, adică „Îndrumătoarea" sau „Povățuitoarea”, care deși a fost pictată în Sfântul Munte Athos în anul 1666, a început să-și scrie istoria recent, după anul 1994.

Citește mai mult
Icoana Sfântului Antonie cel Mare de la Biserica Domnească-17 ianurie

În centrul istoric al Bucurestiului se află una dintre cele mai iubite icoane făcătoare de minuni, icoana Sfântului Antonie cel Mare, care revarsă Har Dumnezeiesc asupra tuturor acelora care, cu credință și speranță, vin spre închinare și rugăciune  acestui sfânt al pustiei.

Citește mai mult
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Rarău

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Rarău, este o icoană făcătoare de minuni, mult iubită de credincioși, Maica Domnului revărsând har peste toți cei care pășesc pragul bisericuței de lemn din inima munților.

Citește mai mult
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de Nicula-15 august

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula este una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni, care prin harul ei dumnezeiesc adună laolaltă an de an mii de pelerini, atât din țără, cât și din străinătate.

Citește mai mult
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț (9 iulie)

Dintre obiectele de mare valoare artistică si istorică, dar mai ales religioasă în biserica “Înălțarea Domnului” se află icoana Maicii Domnului, mare făcătoare de minuni, pictată în Lida-Israel în secolul VII-lea și adusă în ţara noastră în vremea domnitorului moldovean Alexandru cel Bun.

Citește mai mult