Biserica Izvorul Tămăduirii, din Constantinopol, cunoscută sub denumirea de "Mănăstirea Izvorului Maicii Domnului", este una dintre vechile biserici ortodoxe din cetatea împăratului Constantin cel Mare, un loc sacru unde s-au petrecut numeroase vindecări miraculoase.
Fragment din Evanghelia zilei: Ioan II, 15
“Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele."
Biserica Izvorul Tămăduirii se află în districtul Zeytinburnu, cartierul Balikli – un cartier modern de contrucții, la numai câteva sute de metri în afara zidurilor binzantine ale vechiului Constantinopol, actualul Istanbul-Turcia.
Biserica actuală a fost construită în secolul al XIX-lea, dar se află pe locul bisericii inițiale construite între secolele V-VI. La subsolul acesteia, după ce se coboară o serie de 25 de trepte din piatră, se află un paraclis din secolul al V-lea unde există până astăzi izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.
Pentru că a fost ridicată din porunca unui împărat, totul este din marmură, un material nobil, frumos și rezistent care da un plus de grandoare locului.
"Izvorul Tămăduirii" este o sărbătoare rânduită anual de Biserica Ortodoxă în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paște.
Este un eveniment închinat Maicii Domnului; însă, având în vedere că Născătoarea de Dumnezeu este nedespărțită de Fiul ei, putem spune că în această zi îl sărbătorim în primul rând pe Hristos Cel Înviat, ca Izvor al vindecărilor și apoi pe Maica Domnului, ca persoană care Îl poartă neîncetat și tainic pe Fiul ei, devenind astfel și ea izvor de tămăduire.
La Biserica Izvorul Tămăduirii din Constantinopol (Istanbul), cu ocazia prăzuirii anuale, se săvârșește Sfânta Liturghie arhierească, iar din soborul de preoți care slujesc cu această ocazie, de când s-a înființat parohia românescă, face parte și un preot român.
În iconografia ortodoxă, icoana "Izvorul Tămăduirii", o înfățișează pe Maica Domnului având mâinile înălțate în formă de rugăciune, iar Hristos, ca răspuns al rugăciunilor Maicii Sale, binecuvintează cu ambele mâini.
La Biserica Izvorul Tămăduirii din Constantinopol (Istanbul) se află Icoana Praznicului Tămăduirii, în care Maica Domnului este reprezentată cu Pruncul în brațe, înconjurată de îngeri, stând deasupra unei fântâni. Despre această icoană se spune că, în chip minunat, se curăță singură. Practic, orice intervenție asupra ei în vederea restaurării, a fost de-a lungul timpui în zadar. Sfânta icoană nu se lasă refăcută.
Se spune că un anume Flavius Valerius Leon, supranumit, după originea sa, Leon I Tracul, un mare nobil al Bizanţului, om trecut de cincizeci de ani, ieşise în ziua de 4 aprilie 450 în afara zidurilor cetății Constantinopolului pe Poarta Silivri.
Într-o pădure de pini, aidoma celei din prezent, a întâlnit în cale un orb, care i-a cerut apă şi l-a rugat să-i fie călăuză spre cetate. Căutând vreme îndelungată un izvor, Leon a fost pe cale să renunţe gândind, poate, că va găsi apă în cetate; dar a auzit în sine vocea Maicii Domnului, spunându-i I să caute în apropiere, unde se află un izvor, din care să ia apă și să-i dea orbului să bea, iar mai apoi să-i spele și ochii cei nevăzători.
Leon a ascultat acel glas și curând a găsit un izvor din care i-a dat orbului să bea, spălându-i apoi, cu milă, și fața.
Ca prin minune, orbul a început să vadă.
Apoi, același glas, i-ar fi zis lui Leon că va moșteni tronul împărătesc. Nu la mult timp după aceea, în anulu 457, Flavius Valerius a fost uns împărat, sub numele de Leon cel Mare.
Leon cel Mare
Devenind întradevar împărat, îndată Leon a construit o biserica măreață, închinată Maicii Domnului, pe locul acelui izvor cu apa tămăduitoare.
Se mai spune că mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat și el după ce a băut apă din izvor. Ca semn de mulţumire, a construit o biserică şi mai mare, în locul celei zidite de Leon.
De-a lungul secolelor, biserica a fost reparată de mai multe ori, mai ales din cauza cutremurelor. Semificative au fost lucrările din anii 790 și 869. În data de 7 septembrie 924, țarul Simeon I al Bulgariei a incendiat biserica.
Trei ani mai tărziu, când Petru, fiul țarului Simeon, s-a căsătorit cu Maria, nepoata împăratului Roman I (920-944), biserica a fost renovată de cel din urmă.
Din pricina așezării ei în afara zidurilor cetății Constantinopol, această biserică a fost adesea folosită pentru exilarea anumitor persoane de seamă. În anul 1078, Gheorghe Monomahul a fost exilat în acest loc. În anul 1084, pentru teoriile lui neoplatonice, filosoful Ioan Italus a fost exilat tot în această mănăstire, de către împăratul Alexie I Comneanul.
După invazia latinilor, în anul 1204, biserica a fost ocupată de clerul latin și, potrivit surselor bizantine, apa sfințită nu a mai săvârșit minunile cu care erau obișnuiți deja cei credincioși.
În anul 1328, împăratul Andronic al III-lea Paleologul a folosit Mănăstirea Izvorul Tămăduirii drept bază, în lupta sa pentru cucerirea Constantinopolului. Doi ani mai târziu, pe când se afla pe patul de moarte, în orașul Didimoteico, împăratul a băut apa din acest izvor și s-a însănătoșit îndată.
În anul 1422, în timpul asediului otoman asupra cetății, sultanul Murad al II-lea s-a cazat în această biserică. Odată cu căderea Constantinopulului în anul 1453, biserica construită de împăratul Justinian a fost demolată de otomani.
În anul 1547, francezul Pierre Gilles notează că biserica nu mai exista, dar bolnavii încă mai vin la acel izvor.
În anul 1727, episcopul Nicodim, mitropoit de Dercos și Neochorion, a construit deasupra izvorului o micuță capelă. O veche icoană, descoperită sub dărâmăturile bisericii originale, a fost așezată în capelă, spre închinare. Armenii au încercat în repetate rânduri să ia aceasta capelă, dar mai multe ordine emise de sultan au întărit stăpânirea grecilor asupra acestui loc sfânt.
În cele din urma, locul a ajuns în posesia Patriarhatului. Până în anul 1821, însă, ienicerii au dărâmat însă capela și au otrăvit izvorul.
În epoca bizantină, acest locaș se număra printre cele mai importante ale cetății. Fiicare viitoare împărăteasă care venea în Constantinopol se întâlnea cu viitorul împărat bizantin în Biserica Izvorul Tămăduirii.
În ziua de Înălțarea Domnului, împăratul poposea cu barca în portul de la Poarta de Aur, și de aici, pe jos, până la biserică. El era întâmpinat de preoți cu o Sfânta Cruce. După ce se îmbrăca în vesmintele împărătești, el era însoțit de patriarh spre biserică, unde avea loc slujba Sfintei Liturghii. La sfârșit, împăratul îl poftea pe patriarh la masă.
Între timp tot mai multe biserici au fost închinate Izvorului Tămăduirii. Cele mai multe au început să fie zidite după căderea imperiului bizantin.
În anul 1833, un ordin al sultanului a permis patriarhului Constantius I să reconstruiască biserica.
Biserica a fost terminată de zidit în data de 30 decembrie 1834, iar patriarhul ecumenic Constanțiul al II-lea a sfințit-o în ziua de 2 februarie 1835. Biserica a fost incendiată în data de 6 septembrie 1955, în timpul masacrului din Istanbul. Starețul a fost martirizat, împreună cu arhimandritul Hrisant Mantas, în vârstă de 90 de ani.
Ulterior, biserica a fost reparată.
Interiorul actualei biserici de deasupra paraclisului care adăpostește vechiul izvor tămăduitor
Mănăstirea Izvorul Tămăduirii este condusă astăzi de un episcop. Este unul dintre cele mai populare locuri de închinare din zonă. Mai ales în ziua de Vineri, în Săptămâna Luminată, când este prăznuit Izvorul Tămăduirii, și în ziua de 14 septembrie, mănăstirea este vizitată de un număr însemnat de pelerini
În cimitirul mănăstirii sunt înmormântați patriarhii de la Constantinopol din ultimii 200 de ani, între care se află patrairhii care au semnat actele sinodale ale autonomiei și ale ridicării la statutul de patriarhie a Bisericii Ortodoxe Romane.
Minunile la Izvorul Tămăduirii din Constantinopol (Istanbul), au început anul 450, când viitorul împărat Leon, călăuzit de Maica Domnului, a descoperit un izvor care s-a dovedit tămăduitor pentru un orb care prin spălare cu apa acestuia și-a recăpătat vederea.
În arhiva Mănăstirii Izvorul Tămăduirii sunt consemnate o mulțime de vindecări ale Maicii Domnului: împărați, precum Justinian cel Mare, Leon cel Înțelept, împărătese, nobilime binzantină și zeci de mii de creștini.
Bizantinii de astăzi amintesc că în secolele XIX și XX, până la 1923, preoții călugări de la Izvorul Tămăduirii erau mai numeroși, iar creștinii care erau tămăduiți de Maica Domnului, păstrau o rânduială veche bizantină care adusese tămăduire multor credincioși.
Rânduiala era aceasta: timp de 40 de zile participau la Sfânta Liturghie și la Sfântul Maslu. Se împărtășeau cu Sfintele Taine în toate cele 40 de zile și beau aghiasmă sfințită de la izvorul Maicii Domnului după Sfântul Maslu. Hrana era alcătuită din artosul (pâine specială dusă la biserică în ajunul sărbătorilor religioase sau al altor evenimente, pentru a fi binecuvântată de preot, și care servește la împărtășanie) care se făcea cu ulei sfințit de la Sfântul Maslu, verdețurile vremii, pește, brânză și ouă pentru cei bolnavi și apa sfințită a izvorului. La miezul nopții creștinii care doreau cu adevărat tămăduire se rugau cu Acatistele și Paracliesele Maicii Domnului.
Bizantinii din vremurile de azi vorbeau cu smerenie și apreciere de credința înaintașilor și spuneau că toți grecii din Constantinopol au în istoria familiilor lor, vindecări de cancer, paralizie, de boli de ficat, de ulcer, cataractă, cu ajutorul apei sfințite și a rugăciunilor de la Izvorul Tămăduilor al Maicii Domnului.
Puterea Maicii Domnului manifestată prin darurile de tămăduire care au avut loc continuu din vremuri de demult, până în prezent, a asigurat trăinicia în timp a acestei sfinte sărbători din vinerea luminată pentru întreaga ortodoxie.
Mănăstirea Izvorul Tămăduirii a fost o adevărată clinică de salvare pentru bizantini de la începutul domniei Împăratului Iustinian (527-565), până în anul 1204, când cetatea timp de 60 de ani a fost condusă de latini.
Atât de mult iubeau creștinii mănăstirea Maicii Domnului, încât, la început, când se hotărau să se căsătorească, la nașterea copiilor și la alte evenimente care le marcau viața, veneau cu familiile întregi și se închinau, cerând ajutorul și mulțumeau la Izvorul de har al Născătoarei de Dumnezeu.
Mănăstirea Izvorul Tămăduirii a Maicii Domnului din Constantinopol are multe taine, încă nedezvăluite. Se păstrează tăinuirea multor daruri ale Maicii Domnului pentru rugătorii ei.
Să luăm aminte la rânduiala cu cele 40 de Sfinte Liturghii cu Sfântul Maslu, cu împărtășirea la fiecare liturghie, tratament pentru despătimire, care tămăduiește sufletește și trupește, înoiește ființa ca să poată lucra în noi harul dumnezeiesc și darurile Maicii Domnului.
O credincioasă din vremurile contemporane, mărturisește experiența sa la Izvorul Tămăduirii
“Lumina venea din apă. Coborâsem trepte albe din marmură şi, ajuns într-o bisericuţă săpată în pământ, am privit Izvorul care curgea în ea.
O apă cumva altfel, aurie, datorită stâncilor din care izvora și în care înotau câţiva peşti, deopotrivă aurii. Apoi m-am rugat în faţa altarului acoperit de icoane, simplu, în tăcere. M-am rugat după cum m-am priceput, să mă ajute Dumnezeu să înving boala pentru care mersesem acolo, patimile şi păcatul trufiei mele. Se mai aflau în biserică încă trei femei îngenuncheate; tăcerea nu era tulburată de nimic. Aerul încremenise şi simţeam doar o uşoară vibraţie. S-a deschis în cele din urmă o uşă. Un bărbat încă tânăr ne-a întins tuturor câte două sticluţe cu apă din acel izvor. Ne-am închinat icoanei Maicii Domnului, înfăţişată deasupra acelui Izvor, sărutând-o, şi apoi am băut. Am simțit un tremur foarte puternic pe dinăuntru. Seara, am adormit greu. Foarte greu. Noaptea m-am trezit. Visasem că mă aflam într-o pădure pe marginea unei prăpăstii, alături cu o potecă prea strâmtă, peste care mi-era frică să trec. Am rău de înălţime. Acolo, în pădure, era şi o sală de clasă, cu treizeci de bănci, şi în fiecare bancă era câte un copil: unul a spus „o să săpăm şi o să cărăm pământul, fiecare pe cât este banca lui de mare şi vom trece”. Atunci m-am simțit ușurat și am trecut poteca. Am adormit la loc, căzând într-un somn greu. Dimineaţa, perna şi plapuma erau murdare de sânge amestecat cu puroi. Maica Domnului mă izbăvise de boală. Asta s-a întâmplat, de atunci încoace, pentru ultima oară. Şi tot de atunci încoace, văd lumea printr-o altă lumină. Aceea din apă. Aceasta este mărturia mea.”
Evanghelia zilei: Ioan II, 12-22
Acatistul Izvorului Tămăduirilor Născătoarei de Dumnezeu
Condacul 1
Pe fântâna cea pururea curgătoare și de viață dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăște apele darului mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăște tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credință și să zicem: „rugămu-ne, rourează-ne cu darul tău”, ca să strigăm ție: Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Icosul 1
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ceea ce ai născut fără de sămânță pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înțelegător care asemenea norilor reverși minuni peste toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârșești curgerile Nilului cu revărsarea darului;
Bucură-te, apă care izvorăști ca dintr-o piatră cu preaslăvire, și a Iordanului lucrare ai primit;
Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuința celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea și îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai, celor ce cer, întărire sufletelor și sănătate trupurilor;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 2-lea
Stăpânul cerului și al pământului, lucruri minunate și prea slăvite a săvârșit întru tine, ceea ce ești cu totul fără prihană, pentru că de sus a picurat, arătat, ca o ploaie în pântecele tău, dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor de tămăduiri, care vindeci pe toți cei ce-ți cântă: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Dumnezeiesc izvor al Raiului Fecioară și Maică cerească pe tine te numim după vrednicie, căci curgerea și darul izvorului tău au străbătut în cele patru părți ale pământului, care se acoperă pururea cu străine minuni, din apa ce se dă spre băutură tuturor celor ce cer. Pentru aceasta bucurându-ne toți creștinii, cu credință alergăm la izvorul tău, scoțând totdeauna apă, cu sfințenie și cu dulceață zicând:
Bucură-te, izvorule curgător de tămăduiri;
Bucură-te, că în dar reverși din destul, bogate vindecări celor bolnavi;
Bucură-te, că pe cei orbi, ce aleargă la tine, a vedea lămurit îi faci;
Bucură-te, că pe mulți șchiopi i-ai îndreptat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai întărit;
Bucură-te, că prin turnarea apei de trei ori pe cel mort, l-ai vindecat;
Bucura-te, minune străină, acoperită pururea de slava Celui Preaînalt;
Bucură-te, că pe tine te numim rai cugetător;
Bucură-te, căci ca o ploaie pe pământ uscat căzând adăpi sufletele cele însetate de viață;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 3-lea
Puterile tale cele mari și pline de minuni nedeșertate și mai presus de fire pe care tuturor le reverși, cine le va putea spune, o, izvorule dătător de daruri; că nu numai că gonești bolile cele cumplite de la cei ce aleargă la tine cu dragoste, ci și patimile cele sufletești le speli, curățindu-le, la toți cei ce-ți cântă ție: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Pe norul cel ceresc cu cântări minunate să-l lăudăm credincioșii, care pe picătura Hristos, dătătorul de viață, pe pământ L-a plouat, pe apa cea dumnezeiască și vie, cea săltătoare și izvorâtoare, fără de moarte, a dăruit-o nouă credincioșilor care cântăm:
Bucură-te, vasul băuturii celei dumnezeiești, ceea ce după băutură niciodată nu se deșartă;
Bucură-te, ceea ce alungi setea care topește sufletele;
Bucură-te, că din pântecele minții cei ce beau înțelepțește, revarsă râuri dumnezeiești;
Bucură-te, că tuturor le izvorăști darul din destul;
Bucură-te, izvor de viață primitor care pururea izvorăște daruri;
Bucură-te, fântâna tămăduirilor, care toată tăria bolilor o arată a fi slabă și neputincioasă;
Bucură-te, vedere orbilor;
Bucură-te, dumnezeiască curăție a celor leproși;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 4-lea
Izvorăște-mi mie Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, darurile Cuvântului, ca să laud izvorul tău, care izvorăște viață și dar credincioșilor, că tu pe Cuvântul Cel într-un Ipostas L-ai izvorât nouă și izvor de tămăduire, de obște, te-ai arătat tuturor celor ce-I cântă: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Biserica ta, Preacurată Fecioară, se arată tuturor casă de doctorie mai presus de fire, că din moarte văzută, ridică arătat pe credincioșii cei ce aleargă la Dânsa și tuturor izvorăște dulceață din destul. Pentru care și noi nevrednicii cu cântări duhovnicești, veselindu-ne, zicem:
Bucură-te, apa izvorului celui dătător de viață;
Bucură-te, norul care aduci ploaie de mântuire;
Bucură-te, vindecare a celor bolnavi;
Bucură-te, slobozirea celor din primejdii;
Bucură-te, răcoreala celor înfierbântați de arșița păcatelor;
Bucură-te, luminarea ochilor orbiți de neștiință;
Bucură-te, auzirea celor surzi;
Bucură-te, că pe cei ce zăceau în pat bolnavi, numai cu atingerea i-ai scăpat;
Bucură-te, loc de tămăduire sfințit cu adevărat;
Bucură-te, că ne izvorăști din Ceruri daruri fără împuținare;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 5-lea
Daruri din destul curg din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că izvorăști apă de tămăduiri din care se adapă sufletele credincioșilor celor însetați de viață și gonești arșița păcatelor celor ce cântă: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Neamul omenesc te laudă pe tine Preacinstită, că tuturor le izvorăști din Ceruri daruri fără încetare, arătându-te pe tine izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă, celor ce-ți aduc aceste cântări de laudă:
Bucură-te, izvorâtoarea apei, Hristos, din care se adapă toată lumea;
Bucură-te, că Făcătorul tuturor întru tine ca o picătură s-a pogorât arătat;
Bucură-te, că pe cel orb l-ai făcut a vedea lumina;
Bucură-te, izvorule care ai dezlegat prin apă firea pietrei cea înfricoșată;
Bucură-te, curățirea leproșilor și sugrumarea diavolilor;
Bucură-te, că pe împărați i-ai făcut credincioși desăvârșiți;
Bucură-te, înțelepciunea celor simpli;
Bucură-te, bogăție de daruri a săracilor;
Bucură-te, că prin revărsarea apei, tămăduiri de multe feluri le-ai dăruit;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 6-lea
Lucru cu adevărat necuprins și mai presus de fire este Cel ce s-a lucrat întru tine, Născătoare de Dumnezeu, că apa izvorului tău este tămăduirea bolilor celor de moarte aducătoare, ceea ce firea cu adevărat nu a văzut. Pentru care și noi cu umilință ne rugăm: Nu ne trece cu vederea, sârguiește ajutătoarea noastră grabnică și ne izbăvește din cursele vrăjmașilor ca să te lăudăm zicând așa: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Măririle minunilor izvorului tău, Fecioară Preacurată, cine le va putea spune, ca ceea ce cu adevarat ai înspăimântat gândul omenesc prin picăturile izvorului tău, de care povestesc limpede lâna, și mana, și Siloamul, și piatra ceea ce a izvorât, și pridvorul lui Solomon. Darul tău este mai presus de cuvânt și de gând; drept aceea și noi într-o unire de gânduri și glasuri cântăm laudele acestea:
Bucură-te, Fecioară, că din tine se revarsă apa care vindecă patimile cele de moarte aducătoare;
Bucură-te, că din izvorul tău a curs apa care a vindecat sânul femeii cel cuprins de cangrenă;
Bucură-te, grabnică vindecătoare a bolilor celor cumplite;
Bucură-te, că prin stropirea apei, credincioșii se sfințesc;
Bucură-te, Fântâna bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, izvorule al frumuseții celei negrăite;
Bucură-te, dezlegarea tuturor bolilor;
Bucură-te, înecarea tuturor patimilor;
Bucură-te, râul cel prea limpede care faci sănătoși pe cei credincioși;
Bucură-te, apă care dai tămăduiri celor bolnavi de felurite boli;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 7-lea
Apa înțelepciunii și a vieții izvorând lumii, pe toți chemi, Născătoare de Dumnezeu, să scoată apele cele de mântuire și cu ea să stingă cărbunii înșelăciunii și ai necurăției; drept aceea și noi credem cuvintele Fiului tău, Stăpână, care a zis: „Că în veci nu vor înseta, cei ce cu credință vor bea din ea” zicând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Pântece mai înainte sterp ai dezlegat arătat, cu curgerile izvorului tău, că și nașteri dăruiești, ca ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor, pentru care și noi bucurându-ne zicem:
Bucură-te, curgerea înțelepciunii care curățește necunoștința;
Bucură-te, amestecare care picură dumnezeiască dulceață inimii;
Bucură-te, paharul manei cel de viață turnător;
Bucură-te, baie de Dumnezeu izvorâtă;
Bucură-te, ceea ce izvorăști liniștea neputințelor;
Bucură-te, ceea ce stingi văpaia bolilor;
Bucură-te, ceea ce ai liniștit frigurile și ai stins aprinderea înfocării;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 8-lea
Minunile tale cele neauzite Stăpână, fac pe toți credincioșii cei ce le aud a se minuna de apa izvorului tău; pe cei muți și surzi ca și cum ar fi grăitori îi face, iar pe cei ce pătimesc cumplit, îi vindecă, și tămăduiește desăvârșit pe cei ce cântă cu credință: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Pe toate apele le covârșește Fecioară, Curată, apa izvorului tău, care dăruiește arătat izbăvirea de boli cumplite și dă sufletelor toată sănătatea, ca ceea ce se revarsă mai presus de fire tuturor celor ce cântă:
Bucură-te, că pe cei ce aleargă la tine îi scoți din cuptorul necazurilor;
Bucură-te, ușa prin care străbate razele luminii și luminează ochii trupești și sufletești;
Bucură-te, ceea ce singură ești mângâierea pământenilor;
Bucură-te, izvor prea cinstit;
Bucură-te, că prin curgerea izvorului tău, diavolii s-au înfricoșat;
Bucură-te, că pe Leon l-ai făcut călăuză orbului neștiutor spre al tău izvor;
Bucură-te, că a fi împărat l-ai încredințat;
Bucură-te, că el spre mulțumire biserică în numele tău a ridicat;
Bucură-te, că tu dar făcător de minuni de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că pătimașii ce cu credință năzuiesc la izvorul tău se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de apă neîmpuținată și de boli vindecătoare;
Bucură-te, că izvorul tău tuturor este îndeajuns îndestulător;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 9-lea
Lumină și tămăduire tuturor mădularelor omenești făcându-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care ai născut pe Făcătorul și Ziditorul tuturor, din amestecarea tinei și a apei ai luminat negrăit ochii orbului, cel ce se născuse orb și care nicicum nu vedea soarele cel dulce, care dobândind vederea și văzând lumina și marea minune izvorâtă din milostivirea ta cea negrăită a zis: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Siloamul vindeca bolile, însă mai presus s-a arătat, Preasfântă Stăpână, izvorul tău făcător de minuni, fiindcă acesta nu numai odată într-un an și nu numai acei ce iau mai întâi dobândesc sănătate, ci de-a pururea vindecă toată rana sufletească și trupească a celor ce cu bună credință și cu dragoste vin către tine strigând:
Bucură-te, scăldătoarea în care se afundă toate durerile noastre cele sufletești și trupești;
Bucură-te, vas cu care primim bucuria și mântuirea;
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetați de viață;
Bucură-te, lemn care îndulcești apele cele amare ale mării lumești;
Bucură-te, izvor nesecat al apei cele dătătoare de viață;
Bucură-te, ceea ce îndulcești necazurile noastre cele amare;
Bucură-te, apă care curățești spurcăciunea păcatului;
Bucură-te, încetarea întristărilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 10-lea
Vrând să vădești minunile cele de la izvorul tău ai poruncit, Stăpână, lui Leon să ducă orbul în partea cea mai dinlăuntru a pădurii și să-i stingă setea cea trupească cu apă; iar cu tină să-i ungă ochii lui cei întunecați, pentru ca să cunoască puterea ta și să nu fie tăinuit izvorul vindecărilor pe care îl dai în dar tuturor celor ce au nevoie. Pentru aceasta și noi nu tăinuim minunile și facerile tale de bine către noi robii Tăi, ci cu mulțumire proslăvim pe Dumnezeu și cântăm: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Viața noastră pământească afundată fiind în tina păcatelor, sufletul de păcate îmbolnăvit, trupul de dureri chinuit, pentru că mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre ne pedepsește. Către tine dar alergăm, Maica lui Dumnezeu, și înaintea izvorului tău cădem, rugându-te: Spală tina păcatelor, vindecă sufletele îmbolnăvite și trupurile chinuite le îndreptează, ca noi cu bucurie să strigăm ție:
Bucură-te, vindecarea patimilor sufletești;
Bucură-te, izbăvirea durerilor și chinurilor trupești;
Bucură-te, voința cea bună a lui Dumnezeu către noi cei păcătoși;
Bucură-te, adevărata îndreptare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele lor;
Bucură-te, baie care speli cugetele noastre murdare de fărădelegi;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Izbăvitorul care în dar curăță fărădelegile noastre;
Bucură-te, că prin tine, după măsura credinței se dau vindecări;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veșnice;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 11-lea
S-a înălțat apa izvorului tău, Curată, mai presus de Ceruri, aceasta fiind hrana sufletului, miere din piatră și dăruire de mană, slobozitoare de boli și mântuitoare, pentru aceasta mulțimea credincioșilor veselindu-se saltă cântând: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Fântână izvorâtoare de viață plină de daruri dumnezeiești s-a arătat nouă preacinstit izvorul tău, Stăpână, spre băutura, sfințirea și mângâierea noastră; iar noi cu dragoste cinstindu-l și cu credință îngenunchind înaintea lui strigăm ție:
Bucură-te, chezășuitoarea mântuirii păcătoșilor;
Bucură-te, vindecarea a toate neputințele;
Bucură-te, ceea ce duci rugăciunile credincioșilor Fiului tău și Dumnezeului nostru;
Bucură-te, pământul făgăduinței din care ne izvorăsc toate bunătățile cerești și cele pământești;
Bucură-te, ceea ce adăpi brazdele pe care cresc mulțimile îndurărilor;
Bucură-te, ceea ce ne povățuiești pe noi către patria cerească;
Bucură-te, roua florilor celor neveștejite;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 12-lea
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, fă-ne vrednici de darurile tale și te rugăm, treci cu vederea păcatele noastre, dând tămăduire celor ce cu credință se apropie de izvorul tău și cer binecuvântare și iertare de păcate cântând: Aliluia!
IcosuI al 12-lea
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, Stăpână, decât precum te-ai milostivit și ai dat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la izvorul tău și au dobândit cele de folos, așa te milostivește deci și spre noi, cei ce suntem cuprinși de faptele cele rele ca să te slăvim pe tine, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, nădejdea noastră în viața aceasta și după moarte;
Bucură-te, cununa cea slăvită a celor ce au credință și se luptă împotriva ispitelor;
Bucură-te, ceea ce dai veșnică mântuire celor ce se ostenesc în viața călugărească;
Bucură-te, ceea ce izbăvești omenirea din foametea sufletească și trupească;
Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;
Bucură-te, ceea ce ne păzești pe noi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, păzitoarea celor ce călătoresc pe pământ, pe apă și prin aer;
Bucură-te, comoara legii noastre creștinești;
Bucură-te, că în orice vreme secetoasă cerem ajutorul tău, îl și dobândim;
Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;
Bucură-te, că prin minunile tale ai bucurat tot neamul creștinesc;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 13-lea
O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorul cel nedeșertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătății, nădejdea și mântuirea tuturor creștinilor, la tine ridicăm ochii sufletelor și ai trupurilor noastre, către tine tindem mâinile noastre cele slabe și din adâncul inimii strigăm ție: Caută spre noi dintru înălțimea ta cea sfântă, vezi credința și umilința sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră pe care o facem către tine din inima noastră cea împietrită și depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea și toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viață. Vindecă toate bolile și neputințele noastre cele sufletești și trupești, dăruiește-ne sănătate și ne izbăvește de veșnica muncă prin rugăciunile tale ca să cântăm neîncetat: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Icosul 1
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ceea ce ai născut fără de sămânță pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înțelegător care asemenea norilor reverși minuni peste toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârșești curgerile Nilului cu revărsarea darului;
Bucură-te, apă care izvorăști ca dintr-o piatră cu preaslăvire, și a Iordanului lucrare ai primit;
Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuința celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea și îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai, celor ce cer, întărire sufletelor și sănătate trupurilor;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul 1
Pe fântâna cea pururea curgătoare și de viață dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăște apele darului mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăște tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credință și să zicem: „rugămu-ne, rourează-ne cu darul tău”, ca să strigăm ție: Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Cea mai puternică rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului. Rostită de Izvorul Tămăduirii îndeplineşte orice dorinţă
"Preacurata, preanevinovata, preamilostiva, prealaudata, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Mărie, izvor al dumnezeieștii tămăduiri, grabnic ascultătoare și eliberatoare, apărătoare nebiruita a crestinilor, mijlocitoare statornică către făcătorul, nadejdea, acoperământul și ajutorul celor ce aleargă la ține, îți cer dumnezeiască ta înțelegere. Nimeni din cei ce au venit la ține nu a ieșit afară lepădat, curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci, cerând harul, a primit darul cererilor celor de folos.
Și noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, intrând cu nevrednicie în preacurata ta casă, în această sfântă mânăstire, alergăm către ține, scăparea noastră, aparatoarea noastră, nădejdea, acoperământul, ajutorul nostru, iar tu, că Maica noastră duhovnicească, preaiubitoare și preamilostiva asculți cererile noastre.
În aceste zile viclene, când, după cum profetul David zicea, cel cuvios pe pământ nu mai este și tot omul este mincinos, iar cei ce fac binele au pierit, căci până la unul cu toții s-au sfârșit; când a fugit dragostea celor mulți, pentru că s-a înmulțit faradelegea, credința s-a micșorat și după cuvântul de-Dumnezeu-propovaduitorului Pavel, gură lui Hristos, oamenii au devenit – unii mai mult, iar alții mai puțin – iubitori de șine, iubitori de argint, înșelători, trufași, hulitori, nemulțumitori, neștiutori, neînfrânați, neiubitori de bine, trădători, iubitori de plăcere, având doar chip de evlavie și nu și lucrare a acesteia; deci în această stare de plâns a oamenilor din această generatie vicleană și păcătoasă, a găsit prilej potrivit incepatorul întunericului, adâncul urâciunii, șarpele cel din vechime, stricatul, vicleanul și prearaul diavol că să-și arunce toate puterile lui, toate oștile lui, toți slujitorii lui văzuți și nevăzuți asupra Bisericii Ortodoxe, asupra preacuratei și nenuntitei mirese a lui Hristos, că fiarele cele sălbatice urlând și că lupii cei sălbatici apucând și sfâșiind și împrăștiind oile.
Iar cei rânduiți de Domnul pentru a se îngriji și a păzi oile, cu puține excepții, s-au făcut ajutători ai stăpânului întunericului, îngrijindu-se cum să predea turma lupilor celor eretici. Alții, văzându-i pe lupi apucand și sfâșiind oile, fiind năimiți, au fugit și au lăsat oile, iar corabia bisericii, din cauza vânturilor celor puternice și a valurilor celor furioase, a multelor razboaie văzute și nevăzute, dinăuntru sau dinafară, este în pericol să se scufunde.
https://www.crestinortodox.ro
https://ro.wikipedia.org
https://www.bisericaroman
https://www.formula-as.ro
https://ro.linkedin.com
http://arhiva.formula-as.ro
