Fragment din Evanghelia zilei: Matei, 16-24

"Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie."

Prăznuire

Credincioșii creștini ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, doctor fără de arginți, Pantelimon, în ziua de 27 iulie.

Într-un mod special se săvârşeşte pomenirea Sfântului Pantelimon  în Mănăstirea Rusikon  a Sfântului Pantelimon, din Muntele Athos, unde  se află o parte din capul mult tămăduitor al sfântului. Astfel, cu opt zile înainte de prăznuire începe înainteprăznuirea. În aceste zile, după vecernie, se cântă canoanele pe opt glasuri. În ziua prăznuirii se săvârşeşte privegherea pe tot timpul nopţii, iar miile de oaspeţi şi pelerini iau parte la slujbă, proslăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh şi pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.

Iconografie

Dionisie din Furna arată  că Sfântul Pantelimon este zugrăvit sub chipul unui tânăr, fără barbă, cu părul creț.

Atunci când se zugrăvește mucenicia lui, Dionisie arată că Sfântul Pantelimon se săvârșește tăindu-i-se capul; el este reprezentat ca un tânăr, fiind legat de un măslin înflorit, cu capul tăiat, și căruia îi curge lapte din grumaz.

Viața

Locul nașterii și familia

Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 275 în cetatea Nicomidia, din Asia Mică. La naștere a primit numele de Pantoleon, care înseamnă "cel puternic în toate ca un leu".

Tatăl său, Eustorgius, era păgân, însă mama sa, Sfânta Euvula, era creștină, o femeie foarte credincioasă, care a murit la doar câţiva ani după naşterea micului Pantoleon.

Sfânta Euvula

Dobândirea harului tămăduitor

Tatăl său a avut iniţiativa de a-l da pe cel mic, spre îngrijire, lui Eufrosin, renumit medic, iar Pantoleon a ajuns, în timp, la o cunoaștere aprofundată a tainelor medicine. El săvârşea vindecări fără să ceară bani sau vreo altfel de răsplată de la cei vindecaţi. Atât de mult a ajuns să înveţe, încât însuşi împăratul Maximian (286-305) i-a remarcat calităţile şi şi-a exprimat intenţia de a-l aduce la palatul său, ca medic particular.

În acea vreme, preotul Ermolae (cel pomenit în calendarul ortodox la 26 iulie), a ajuns să îl cunoască și el pe tânăr şi i-a povestit despre adevăratul Doctor, adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, care poate vindeca orice boală fără aplicarea nici unei plante medicinale, ci doar prin harul Lui, curăţându-i pe leproşi, oprind hemoragiile, mântuindu-i pe cei posedaţi de demoni, sau vindecând de alte boli incurabile.

Sfantul Mucenic Ermolae

Iar despre zeii pe care Maximian îi venera, preotul i-a spus tânărului că nu sunt altceva decât manifestări invocate din fabule mincinoase pe care oamenii le cred.

La scurt timp după prima discuție cu Sfântul Ermolae, tânărul Pantoleon a început să îl viziteze cu regularitate pe acesta și a fost inițiat de el în tainele credinței.

Iar după ce, prin chemarea lui Iisus Hristos, l-a scos din gherele morţii pe un copil care fusese muşcat de o năpârcă, Pantoleon a cerut să fie botezat, preotul Ermolae oferindu-i această taină şi acordându-i numele de Pantelimon, care se traducea drept „cel cu totul milostiv”.

Prin credință și prin harul primit de la Dumnezeu, Sfântul Pantelimon a reușit în continuare să vindece un orb din naștere.

Fiind de faţă la vindecarea orbului, tatăl Sfântului Pantelimon, Eustorgiu, a fost încreştinat atunci chiar de fiul său, iar la scurt timp s-a mutat la cele veşnice. Atunci Pantelimon a eliberat sclavii şi a împărţit săracilor toată moştenirea sa.

Auzind de vindecările făcute, împaratul  l-a chemat în fața sa pe cel căruia Pantelimon îi redase vederea și i-a pus întrebări despre mijloacele pe care le folosise doctorul pentru a reuși acea minune. Precum orbul din naștere despre care ne relatează Evanghelia, omul a răspuns cu simplitate că Pantelimon îl vindecase chemând Numele lui Hristos și că această minune îi adusese nu numai vederea, ci și adevărata lumină, aceea a credinței creștine.

Prigonirea creştinilor si vindeacarea paraliticului

Chiar în acel timp (mai exact în anul 303), împăratul Dioclețian și ceilalți trei tetrarhi (Maximian, Galerius și Constantin Chlorus) au emis o serie de edicte de revocare a drepturilor legale ale creștinilor, prin care le cerea acestora să respecte practicile religioase tradiționale din Roma antică (printre care închinarea la statuile zeilor din temple și aducerea de jertfe acestora).

Din această cauză, împăratul Maximian, închinător la idoli, a poruncit ca Pantelimon să fie adus în fața lui  cerându-i lepădarea de la credința cea adevărată. El i-a reproșat sfântului că ar fi trădat încrederea pe care i-o acordase și l-a acuzat că, prin credința sa în Hristos, îl insulta pe Asclepios (zeul medicilor și al tămăduirii la grecii antici și la romani) și pe ceilalți zei.

Sfântul i-a răspuns că atât credința cât și mila față de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogățiilor și onorurilor acestei lumi de deșertăciune și pentru a-și întări argumentele i-a cerut lui Maximian să îl pună la încercare.

Atunci a fost adus un paralitic, asupra căruia preoții păgâni spuseră incantațiile lor. Cum eforturile lor rămaseră fără efect, Pantelimon și-a înălțat rugăciunea către Dumnezeu și luându-l pe paralitic de mână, l-a ridicat în numele lui Hristos. Numeroși păgâni, văzându-l pe om mergând plin de bucurie, au crezut atunci în adevăratul Dumnezeu.

Pe de altă parte,  preoții păgâni insistau pe lângă împărat ca Pantelimon să fie ucis acest rival periculos.

Martiriul

La cererea imperativă a împăratului Maximian de a se lepăda de credința cea adevărată, Sfântul Pantelimon a refuzat închinarea la idoli și a mărturisit din nou, cu multă tărie, credința sa în Iisus Hristos.

Acesta nu s-a lăsat înspăimântat nici de bătăile cumplite la care a fost supus, nici de foc. Supus la diverse chinuri, din porunca împăratului, el a rămas nevătămat. Maximian, văzând puterea credinței lui Pantelimon și refuzul său constant de a se închina zeilor păgâni, a poruncit să fie decapitat.

Când i-a fost tăiat capul nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul uscat de care fusese legat martirul a înverzit pe dată și a rodit cu fructe din belșug.

Auzind acestea, împăratul a poruncit ca și trupul sfântului și acel măslin să fie arse.

Moaștele

După decapitarea ordonată de împăratului Maximian în anul 303,  credincioșii creștini au scos din cenușă trupul Sfântului Pantelimon, care în chip minunat  rămăsese neatins de foc,  și l-au îngropat cu mare cinste în mormântul din apropiere al scolasticului Adamantie.

De atunci Sfântul Pantelimon a rămas, ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor,  moaştele sale  fiind cinstite de creştini și  păstrate ca odoare de mare preţ în vremuri de prigoană.

Părţi ale sfintelor moaște ale Sfântului Pantelimon au fost împărţite în toată lumea, pentru alinarea și vindecarea credincioșilor suferinzi.

Marele martir şi vindecător este invocat în Taina Sfântului Maslu, la sfinţirea apei şi în rugăciunile pentru cei bolnavi.

Locuri ale sfintelor moaște în afara țării noastre

O parte din cinstitul cap al sfântului se află acum la mănăstirea rusească "Rusikon" numită și Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte Athos;  o altă parte din capul sfântului este la Mănăstirea Sfântul Pavel, tot din Sfântul Munte; iar o a treia parte se află la Mănăstirea Panachrantos de pe insula Andros,  Grecia.

Mănăstirea Rusikon-Pantelimon, Muntele Athos

În Athos, părți din moaștele Sfântului Pantelimon se mai găsesc la mănăstirile Vatoped și Filotheu, precum și la Schitul Sfântul Pantelimon al Mănăstirii Kutlumuș.

O mică parte din moaștele Sfântului Pantelimon se află și în Statele Unite ale Americii, la Mănăstirea Sfântul Antonie din Arizona, întemeiată de părintele Efrem Filotheitul.

Locuri ale sfintelor moaște la noi în țară

Braţul drept al Sfântului a fost adus de la Athos, la 23 septembrie 1750, de către domnitorul Grigorie II Ghica şi aşezat spre închinare în Biserica spitalului Sfântul Pantelimon, ctitorit de el la marginea oraşului Bucureşti. În anul 1960 racla cu moaştele Sfântului a fost strămutată la Biserica Sfântul Nicolae-Pantelimon, din oraşul Pantelimon-Ilfov, unde se află şi astăzi.

Biserica Sfântul Nicolae-Pantelimon, Pantelimon-Ilfov

Alte părti din moaștele sfântului sunt prezente  în Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului din Constanța, Catedrala Episcopală din Galați, Catedrala Mitropolitană din Iași, Mănăstirea Oașa din Alba Iulia,  Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia.

De asemenea fragmente din moaștele  “doctorului fară de arginti” Pantelimon, sunt și la mai multe biserici din București : Biserica Sfântul Stelian Lucaci (str. Logofăt Udriste), Biserica Sfântul Dumitru Poștă (în spatele Muzeului de Istorie a României), Mănăstirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupeții Noi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare (Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfântul Alexie (Calea Șerban Vodă, nr. 123), Biserica Sfântul Pantelimon (str. Iancu Căpitan, nr. 24), Biserica “Nașterea Domnului” din Baia Mare, de lângă Spitalul Județean.

Minuni

Sfintele moaşte ale Sfântului Pantelimon sunt mari făcătoare de minuni. Îndată după martiriu, moaştele Sfântului Pantelimon au început să săvârşească minuni, Sfântul Pantelimon săvârşind multe vindecări de diverse boli şi posedări demonice; din păcate nu multe dintre nenumăratele lui miracole au fost consemnate.

Moaştele Sfântului  Pantelimon-o parte a capului, de la Mănăstirea Rusikon

Sfântul tămăduitor Pantelimon dă grabnic ajutor, lecuind bolile sufleteşti şi trupeşti ale tuturor celor care se apropie de el cu credinţă şi rugăciuni fierbinţi.

În condica bisericească care se păstrează la mitropolia din Nicomidia, sunt trecute peste 2000 de semnături ale grecilor, turcilor, italienilor şi armenilor, care s-au tămăduit după rugăciunile la Marele Mucenic Pantelimon.

Minunile Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon care s-au făcut în Grecia şi Rusia

În 1826, o fetiţă de 12 ani, fiica unui funcţionar turc, a suferit un şoc apoplectic în urma căruia i s-au strâmbat mâna şi piciorul (mâna i s-a încovoiat către umăr, iar piciorul către spate). S-au folosit diferite procedee de la diverşi doctori, dar nu s-a observat nici o îmbunătăţire a stării fetiţei.

Într-o bună zi, doi creştini din Nicomidia - Sotiriu Panait şi Dimitrie Aviarinos, venind la funcţionar şi văzând starea jalnică a fetiţei, au aflat că nici unul din doctorii chemaţi nu au putut să dea nici un ajutor fetiţei. Atunci ei au spus tatălui: „în eparhia noastră este un medic sfânt care tămăduieşte toate bolile şi face mari minuni; ai face bine să i te adresezi; poate că nu o să refuze să te ajute."

Aceste cuvinte au îmboldit pe turc să-i roage nu mai decât şi cu multă stăruinţă pe creştini să mijlocească pe lângă doctorul cel sfânt să-i tămăduiască fiica atât de iubită de el.

Creştinii au încuviinţat, ei înşişi ducând-o pe fetiţă la mănăstire. Aici copila a stat vreme de o săptămână, timp în care un iereu (Vasilie din satul Ada-Bazar) a slujit un moleben şi i-a citit rugăciuni fetiţei; după ce au trecut cele şapte zile, el a stropit-o cu apă din fântâna sfântă şi, prin mijlocirea minunată a Sfântului Pantelimon, bolnava s-a tămăduit pe deplin.

Când creştinii, care au dus-o, s-au întors cu fetiţa vindecată la tatăl ei, acesta nu mai ştia cum să le arate recunoştinţa şi de bucurie a făcut bogate danii la mănăstire.

***

În 1833, un eunuc mut al sultanului Mahmud a venit la Biserica Sfântului Pantelimon. Nu se ştie cât de mult timp s-a aflat acesta în stare de muţenie, stare care l-a mânat să vină acolo. Prin semne el a rugat să i se dea apă din fântâna sfântă.

Eunucul a fost condus la nivelul inferior al lăcaşului, unde se afla mormântul Sfântului Pantelimon, iar acolo, scoţându-se apă  din izvorul tămăduitor, i s-a dat să bea, iar eunucul a căpătat imediat darul vorbirii.

***

În 1833 şi 1834, turcii au fost în război cu Egiptul; o parte a armatei turceşti sub comanda lui Emin-paşa, care se deplasa pentru întărirea corpului principal al armatei turceşti, a sosit la Nicomidia în octombrie 1833 şi a rămas pe loc până la primirea informaţiilor privind destinaţia sa: un detaşament al trupei şi-a aşezat tabăra pe pământul bisericii Sfântului mare mucenic Pantelimon, iar celălalt detaşament mai departe, de cealaltă parte a bisericii. Multă vreme nu a venit nici o informaţie; trupele au continuat să aştepte; între timp, se apropia ziua prăznuirii Sfântului mare mucenic Pantelimon.

În această situaţie părea că nici nu mai poate fi vorba de prăznuirea aşa cum se cuvine a acestei zile; însă sfântul mucenic s-a îngrijit el singur să îndepărteze  piedicile din calea prăznuirii şi să cureţe locurile ocupate de armata turcă.

Cu zece zile înainte de sărbătorire, el i-a apărut paşei în vis şi i-a grăit: „Ziua prăznuirii mele se apropie. Aici se va săvârşi prăznuirea, de aceea ia-ţi nu mai decât trupele şi pleacă de aici!"

Când s-a trezit, paşa a socotit că acesta nu e decât un vis şi nu a îndeplinit porunca; dar Sfântul Pantelimon i-a apărut din nou, în altă noapte, şi i-a repetat: „Scoate-ţi armata şi pleacă de aici, de nu vei avea crunt de suferit!"

Paşa nu a luat în seamă nici această înfricoşată poruncă a Sfântului mare mucenic Pantelimon. Între timp, între soldaţi s-a pornit o molimă, iar turcii au început să moară pe capete.

Atunci Sfântul Pantelimon i-a apărut paşei pentru a treia oară, de data aceasta nu în vis şi nu noaptea, ci în miezul zilei şi aievea: el mergea prin tabăra detaşamentului turc, îmbrăcat în haine elineşti, îndreptându-se spre cortul paşei. Turcii au sărit să-l prindă pe îndrăzneţul străin, dar mâinile şi picioarele  celor care vroiau să sară la el rămâneau  paralizate, aşa că toţi s-au oprit îngroziţi.

Intrând în cortul paşei, Sfântul Pantelimon i-a spus cu glas de tunet: „De ce nu pleci cu armata, când ţi-am făcut cunoscut că vreau să săvârşesc praznicul! Drept pedeapsă pentru aceasta voi nimici oastea ta şi pe tine."

Văzând în faţa sa pe acela care-i apăruse de două ori în vis, paşa a căzut înspăimântat cu faţa la pământ, iar Sfântul Pantelimon s-a făcut nevăzut. Atunci, convins de această apariţie minunată şi de moartea care intrase în trupe, paşa a dat ordin neîntârziat de plecare. Şi - minune! - înainte de plecare s-au vindecat toţi aceia care au încercat să-l prindă pe sfânt şi au fost pedepsiţi, iar paşa, deplasându-se la un ceas depărtare de biserica Sfântului Pantelimon, şi-a aşezat tabăra lângă cimitirul evreiesc, la locul numit Imboir.

După aceasta creştinii au sărbătorit slobod praznicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, mulţumind pentru ajutor, ocrotire şi apărare. În tabără, însă, moartea printre turci s-a pornit din nou şi a secerat atât de tare, încât din întreaga armată a paşei n-a mai rămas decât o treime.

Creştinii socotesc că această pedeapsă a venit ca urmare a faptului că soldaţii turci au furat unele odoare bisericeşti din biserica Sfântului Pantelimon.

***

În 1842, la mănăstirea Sfântului Pantelimon a venit de la Constantinopol un armean papistaş împreună cu soţia sa bolnavă. Amândoi auziseră multe despre minunile sfântului tămăduitor. Soţia armeanului era posedată de diavol. Femeia era însoţită de mama ei şi de o servitoare, iar soţul a adus un pater papistaş pentru a face rugăciuni asupra bolnavei la mormântul marelui mucenic. Ei au mers la mănăstire şi au cerut voie ca paterul să-şi citească rugăciunile în biserică şi n-au fost refuzaţi. Dar oricât a citit acel pater rugăciuni, oricât a stropit cu apă din fântâna sfântă pe bolnavă, orice altceva a făcut paterul papistaş, totul a fost fără de folos.

Se afla pe atunci la mănăstire un preot ortodox, pe nume Grigorie, plin de simplitate şi credinţă. Uitându-se la strădaniile lor de tămăduire a bolnavei, conforme cu ritul lor, acesta a spus: „Degeaba vă trudiţi, voind să o însănătoşiţi prin mijlocirea  rugăciunilor paterului vostru. Nu o să izbutiţi nicidecum, Sfântul nu primeşte rugăciunile voastre. De v-aţi fi rugat de un preot ortodox, eu cred că bolnava ar fi fost tămăduită demult de Sfântul mare mucenic Pantelimon."

Atunci toţi au venit la el şi au început să-l roage chiar pe el, iar preotul s-a învoit. După ce a slujit un moleben, el a poruncit s-o scalde pe bolnavă cu apa din fântâna cea sfântă. Când au început să-i scoată veşmintele din partea de sus a corpului, ea ţipa, se cutremura toată şi era furioasă pe oricine; însă când i-au turnat apă sfinţită, s-a liniştit, s-a vindecat pe dată de suferinţa grea şi a început să mulţumească sfântului tămăduitor.

După cele petrecute, soţul, mama şi paterul papistaş nici nu mai doreau să plece din Nicomidia. Însă după un timp au fost nevoiţi să se întoarcă la Constantinopol. Înainte de plecare, ei s-au oferit să trimită la catedrala din Nicomidia o placă din piatră pe care să fie inscripţionată povestirea minunii petrecute, dar mitropolia a refuzat o asemenea propunere, iar papistaşii au plecat.

Însă, întrucât aceştia erau nişte oameni de vază în societate, vestea minunii săvârşite s-a răspândit repede printre cei de aceeaşi credinţă cu ei, şi de atunci papistaşii au început să-l cinstească pe Sfântul Pantelimon şi mulţi dintre ei au început să vină în Nicomidia.

***

Şi turcii îl cinstesc cu evlavie pe Sfântul Pantelimon, după cum se vede din faptul că vin la prăznuirea Sfântului Pantelimon, aducând şi bolnavii.

În 1844, unui turc din Nicomidia i-a luat foc casa din lemn; flăcările au cuprins repede acoperişul casei. Speriat, turcul a sărit repede în curte şi a început să strige în gura mare: „Panteli, iatişi!" („Pantelimon, grăbeşte-te!" - adică grăbeşte-te să dai ajutor). În acest timp, unii au văzut doi porumbei, care pluteau în zbor deasupra flăcărilor. Incendiul s-a stins într-o clipită, ca de la sine.

Drept recunoştinţă, turcul a adus câţiva piaştri la biserică şi i-a dat pe ulei pentru Sfântul Pantelimon.

***

Soţilor Hristea şi Elena din Nicomidia li s-a îmbolnăvit fiul Ioan în vârstă de şase ani: copilul a suferit vreme de patru ani, zăcând culcat în nemişcare, fără să aibă putere măcar să se întoarcă în pat; slăbise în aşa hal că, în loc de un om viu, părea un schelet învelit în piele.

Uitându-se la fiul ei în suferinţă, mama lui însăşi suferea cu inima şi nu-şi afla liniştea, mai ales că fiul avea nevoie de o îngrijire foarte atentă şi obositoare.

Într-o bună zi, în 1847, ea l-a aşezat pe o targă şi l-a dus cu ajutorul celor apropiaţi la mănăstirea Sfântului Pantelimon, iar acolo l-a lăsat sub racla marelui mucenic. „Sfinte Pantelimon - se ruga ea plângând în hohote - ori ia-mi fiul ori tămăduieşte-l."

Curând, mama care-l striga îndurerată pe sfânt, a fost auzită şi mângâiată dincolo de orice aşteptări: copilul s-a ridicat în picioare şi a urcat scările de la raclă, absolut sănătos fiind, şi a mers singur până acasă.

Tatăl recunoscător (un bulgar) a comandat două lumânări de ceară de înălţimea băiatului, iar când acestea au fost gata, le-a dat fiului său. Acesta le-a dus în biserica Sfântului Pantelimon şi le-a pus el singur la racla marelui mucenic, tămăduitorul său.

***

În 1851, în împrejurimile Nicomidiei, lăcustele au pustiit ogoarele, livezile şi grădinile şi se înmulţeau din ce în ce mai mult. După ce au distrus la sate orice vegetaţie, lăcustele s-au îndreptat în zbor chiar spre oraş şi s-au lăsat într-o masă compactă lângă biserica Sfântului Pantelimon. Locuitorii creştini ai oraşului s-au rugat la sfântul lor ocrotitor - marele mucenic Pantelimon. După săvârşirea unui moleben preotul a ieşit şi a stropit cu apă din fântâna sfântă lăcustele din jurul bisericii. Pe dată acestea au murit mai întâi acolo unde s-a făcut stropirea, apoi din ce în ce mai departe. În cele din urmă, au pierit toate şi astfel oraşul a scăpat de nenorocire.

O mulţime de bolnavi din împrejurimile Constantinopolei au fost vindecaţi. Într-o „condică" se află circa 2000 de semnături autografe ale celor vindecaţi în diferite perioade de timp. Deşi în această carte a bisericii nu sunt pomenite amănuntele tămăduirii, documentul este foarte important, cuprinzând mărturii vrednice de luare aminte, ale grecilor, turcilor, armenilor, italienilor şi ale altor persoane de alte confesiuni, în limbile lor materne.

După spusele preoţilor şi localnicilor, cea mai mare parte a tămăduirilor petrecute nu a fost trecută în „condică" din pricina numărului foarte mare al acestora. Bolnavii, care veneau în cârje sau erau  aduşi în pat, lăsau după însănătoşire aceste obiecte la locul vindecării, ne mai fiindu-le de trebuinţă.

Încă din vechime, în Răsărit, Pantelimon, pătimitorul lui Hristos este cinstit ca un mare doctor fără de arginţi.

În Rusia ortodoxă, chiar în inima ei - Moscova, ca şi-n celelalte oraşe, a fost proslăvit plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon, în 1862, când au fost aduse de la Sfântul Munte, din mănăstirea Russikon cu hramul său, moaştele mult tămăduitoare ale marelui mucenic. Valuri de tămăduiri s-au revărsat din aceste moaşte sfinte, care au străbătut multe oraşe şi sate ale Rusiei. Nici mai târziu doctorul ceresc n-a încetat să-şi arate mila sa tuturor acelora care i s-au adresat cu credinţă, fapt dovedit de mulţimea de scrisori trimise din diferite colţuri ale Rusiei pravoslavnice la sfântul locaş al marelui mucenic Pantelimon.

Întrucât minunile arătate sunt binefăcătoare nu numai pentru cei care s-au învrednicit de ele, ci şi pentru toţi creştinii ortodocşi, întărindu-i în credinţă şi evlavie, propunem cucernicilor cititori şi cinstitorilor acestui plăcut al lui Dumnezeu extrase din câteva scrisori trimise la Athos, la mănăstirea Sfântului tămăduitor Pantelimon, în secolul al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea.

 ***

„Consider că este un păcat să tac în ceea ce priveşte mila lui Dumnezeu arătată în cazul răposatului meu soţ, Franz Iosifovici Korf, mort la vârsta de 50 de ani. Soţul meu a fost toată viaţa catolic, dar a cinstit întotdeauna aşa cum se cuvine pe plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon. Vădit şi de mai multe ori, plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon a fost doctorul tămăduitor şi ajutorul la toate suferinţele sale.

Şi iată ce trebuie remarcat în mod deosebit: cu puţin timp înainte de moartea sa, prietenii răposatului meu soţ i-au propus să treacă la Ortodoxie, dar el a refuzat întotdeauna cu încăpăţânare. Cu două zile înainte de a se sfârşi suferea foarte tare, însă când i s-a citit rugăciunea Împărătesei Cerului, a fost cuprins de un somn profund, care a durat maxim un sfert de oră. După ce s-a trezit, a început să ceară moaştele Sfântului Pantelimon sau măcar ulei din candela de la moaştele sale, cu care a poruncit să i se ungă locurile bolnave, dar se vedea clar că era foarte agitat.

La întrebarea noastră dacă a văzut cumva ceva în somn, a răspuns destul de tăios: „Nu mă-ntrebaţi" - iar apoi a cerut stăruitor, vreme de o zi şi o noapte, să i se dea lumina lui Dumnezeu şi ţinea mereu în mâini chipul Sfântului Pantelimon reprezentat pe o pânză de atlaz, trimis de la Sfântul Munte.

De abia peste 24 de ore am putut ghici, cum să-i putem satisface rugămintea: să i se dea lumina lui Dumnezeu. I s-a propus să treacă la Ortodoxie şi să i se facă toate rânduielile cuvenite, iar el a rugat numai ca toate acestea să se facă cât mai repede.

A fost chemat numaidecât un preot, care a slujit totul după rânduiala Bisericii Ortodoxe. Apoi l-a împărtăşit, i-a făcut Sfântul maslu şi i-a citit rugăciunea la ieşirea sufletului. După aceasta, peste nouă ore, a murit în linişte. Nimeni dintre rudele şi prietenii răposatului nu l-au putut convinge să primească Ortodoxia, iar Sfântul mare mucenic Pantelimon, căruia răposatul i s-a adresat mereu în rugăciune, a înfăptuit acest lucru.

Eu şi toţi apropiaţii credem în acest lucru şi este păcat ca să păstrez tăcerea în ceea ce priveşte mila lui Dumnezeu arătată răposatului"  (din scrisoarea Mariei Alexeevna Korf).

***

În oraşul Ostrogojsk din gubernia Voronej, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi Sfântul mare mucenic Gheorghe au tămăduit un om care şi-a tăiat piciorul.

Lucrurile s-au petrecut în felul următor: un negustor, voind să taie lemne pentru foc, a lovit greşit cu toporul din toată puterea. Tăişul toporului  i-a intrat în picior şi l-a tăiat atât de rău încât au fost zdrelite şi oasele piciorului! Fără să mai stea pe gânduri, omul a alergat acasă, fără să simtă încă durerea, şi a trimis imediat după doctor. După ce l-a îngrijit şi l-a legat la picior, doctorul a spus că rana va supura mult şi că, laolaltă cu puroiul vor fi eliminate şi fragmentele de os.

La punerea pansamentului rănitul nu a simţit o durere prea mare, dar odată cu venirea nopţii, durerea s-a înteţit în asemenea măsură încât omul nu-şi mai putea găsi locul. Aflându-se într-o astfel de situaţie, bolnavul a început să se roage cu lacrimi la Sfântul tămăduitor Pantelimon şi la Sfântul Gheorghe purtătorul de  biruinţă, pentru ca aceştia să-i uşureze măcar un pic durerea.

După ce s-a rugat, omul a aţipit şi, aflându-se într-un fel de uitare de sine, a văzut că intră la el trei oameni: doi tineri cu veşminte lungi până în pământ, iar al treilea de vârstă mijlocie, având o barbă nu prea mare, neagră. Unul din tineri s-a apropiat de el, l-a desfăcut pe bolnav la picior şi, împreună cu celălalt, a început să cerceteze rana. Apoi primul a scos din rană două frânturi de os, le-a arătat celuilalt şi le-a dat bolnavului, zicând: „Ai grijă de ele".

Însă bolnavul, căzând la picioarele lor, a început să-i roage să ia ei oscioarele şi să le pună în cripta comună de la Muntele Athos.

La această rugăminte, cei doi doctori cereşti s-au uitat unul la altul, ca şi cum s-ar întreba dacă să îndeplinească rugămintea lui sau nu; apoi unul din ei a luat acele fărâme de os cu sine. Cu aceasta vedenia a luat sfârşit.

Când bolnavul s-a trezit, a văzut că are piciorul sănătos. De bucurie, fără să-şi creadă  ochilor, a început să-şi mişte piciorul, să-l ciupească, dar nu simţea nici cea mai mică durere. Curând după aceasta, rana s-a cicatrizat.

În ceea ce priveşte spusele doctorului că se vor elimina fragmente de os din rană, acest lucru nu s-a întâmplat. Osul a crescut la loc şi omul nu a mai avut niciodată probleme cu rana de la picior.

***

Alt negustor s-a chinuit tare şi multă vreme cu picioarele, pe care s-au format nişte abcese maligne îngrozitoare. Patru zile la rând bolnavul a avut nişte dureri insuportabile şi în tot acest timp ţipa de durere. Şi când şi-a pierdut orice nădejde de însănătoşire, a primit pe neaşteptate ajutor de la Sfântul mare mucenic Pantelimon.

S-a întâmplat în felul următor: un călugăr, care îl vizita pe negustor şi care era întotdeauna găzduit la acesta, se pregătea să meargă la Athos şi a trecut pe la vechiul său binefăcător să-şi ia rămas bun de la el. Aflând că acesta e aproape în pragul morţii, monahul a rămas uimit şi s-a întristat. Zguduit până în adâncul sufletului de suferinţele bolnavului, el era gata să  facă orice pentru a uşura starea binefăcătorului său. Şi iată, crezând cu tărie în ocrotirea Sfântului Pantelimon, a prins să se roage înlăcrimat, cu stăruinţă pentru vindecarea bolnavului, zicând: „Sfinte plăcut lui Dumnezeu! Acest rob al lui Dumnezeu, bolnav de moarte, a făcut mult bine mie şi sfântului tău locaş. Acum eu mă întorc sub oblăduirea ta la Sfântul Munte şi te rog fierbinte, sfinte plăcut lui Dumnezeu, tămăduieşte-l, căci tu eşti în stare, Domnul dăruindu-ţi harul Său, al tămăduirii prin lucrare minunată!"  După ce a mai înălţat încă şi alte câteva rugăciuni fierbinţi la sfântul mucenic, monahul s-a culcat. Şi în aceste momente s-a săvârşit o neobişnuită şi slăvită minune.

Noaptea, în vis, bolnavul a văzut apropiindu-se de el un tânăr minunat, care a început să se îngrijească de picioarele sale şi să le examineze cu atenţie, asemenea unui doctor. După ce l-a cercetat atent, a spus: „Nu te teme! A venit să-ţi lecuiască picioarele  Sfântul mare mucenic Pantelimon!" Spunând acestea, tânărul a dispărut.

Bolnavul însă s-a trezit imediat şi s-a simţit absolut sănătos. Îndată a mers să-l trezească pe călugăr: „De ce dormi atâta? Scoală şi te bucură cu mine!"

Călugărul s-a bucurat foarte mult când binefăcătorul său i-a povestit toate cele întâmplate. Nu şi-a putut reţine lacrimile şi a mulţumit nu mai decât Sfântului mare mucenic Pantelimon.

***

Un alt monah a fost şi el martorul unei prea frumoase minuni săvârşite de Sfântul mare mucenic Pantelimon după rugăciunile fierbinţi şi stăruitoare care i-au fost adresate.

Leonid, copilul în vârstă de 3 ani al negustorului Ostrouhov, a căzut greu bolnav, în aşa măsură încât toţi ai casei erau disperaţi în privinţa însănătoşirii lui. Zdrobiţi de durere, părinţii aşteptau din clipă în clipă moartea copilului. În acest timp i-a vizitat monahul unei mănăstiri având hramul Sfântului Pantelimon.

Monahul, aflând despre nefericirea întâmplată în casa lor, le-a propus să le aducă o icoană a Sfântului Pantelimon, pe care o avea el, zicând că sfântul mare mucenic le va vindeca fiul, după cum a vindecat şi pe mulţi alţii aflaţi în neputinţă.

Părinţii copilaşului au primit cu recunoştinţă această propunere şi au făgăduit cu mâna pe inimă că, dacă plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon le va vindeca fiul, ei vor înzestra biserica mănăstirii Russikon de la Athos cu icoanele celor douăsprezece mari praznice, icoane de care Sfânta mănăstire avea nevoie.

Când a adus icoana sfântului, monahul a spălat cu apă chipul mucenicului; după aceea a dat această apă pentru a fi băută de bolnav. Curând după aceea copilul s-a liniştit şi a adormit, în timp ce până atunci nu reuşea să pună geană pe geană nici zi, nici noapte. Trezindu-se a doua zi, copilul era sănătos.

Bucuroşi la culme, părinţii s-au grăbit să-şi ţină făgăduiala.

***

O femeie de familie burgheză din oraşul Simbirsk s-a îmbolnăvit grav. Şedea tot timpul culcată şi a rămas în această situaţie întristătoare multă vreme. Toate mijloacele folosite pentru a-i uşura durerile crunte nu au dus la nici un rezultat.

S-a întâmplat că, în acel oraş, au fost aduse de la Muntele Athos părticele de moaşte şi părticele din Crucea de viaţă dătătoare, în faţa căreia creştinii slujeau molebne. La unul dintre acestea a venit şi soţul femeii bolnave. După ce a ascultat slujba Sfintei Cruci de viaţă dătătoare şi a Sfântului mare mucenic Pantelimon, soţul, ieşind din biserică, a primit o coală de hârtie cu chipul sfântului pătimitor şi tămăduitor, pe care a pus-o în buzunar.

Nici n-a intrat bine în casă, când pe bolnavă a apucat-o o înfricoşătoare criză de îndrăcire. Rupând hainele de pe ea, femeia a început să strige cu răutate înspre soţ: „Aruncă hârtia aceea cu care ai venit de la biserică. Scoate-o din buzunar şi arunc-o şi nu te apropia de mine cu ea, că te omor!"

Înspăimântat de îndrăcirea femeii, soţul a hotărât să o ducă la sfintele moaşte. Când au dus-o în biserică, în timpul vecerniei, demonizata încerca să se smulgă din braţele celor care o ţineau, urla şi îşi rupea părul din cap. Însă imediat ce s-a închinat la moaşte, s-a liniştit şi a tăcut, iar apoi a început să plângă şi să se roage stăruitor. Astfel s-a săvârşit această minune.

În anii ce-au urmat femeia s-a simţit bine şi, mergând cu drag la biserică, nu o dată a îngenuncheat la moaştele athonite de la care a primit tămăduirea.

***

Un caz asemănător de vindecare după rugăciuni închinate Sfântului mare mucenic Pantelimon, a avut loc în evlavioasa familie Kupavkin din oraşul Ostrogojsk. O dată, fiica lor de şapte ani Maria, a început să alerge pe stradă, având o înfăţişare atât de îngrozitoare, încât toţi ai casei s-au înspăimântat. Nu se ştie cum şi din ce cauză toată faţa i s-a deformat, gura i-a rămas strâmbă de aşa natură că nici capul nu şi-l putea mişca. În afară de asta, fetiţa a muţit şi într-o criză de furie, ca dementă, a început să-şi înghită limba.

Zdrobită de durere, cucernica ei mamă s-a repezit imediat la casa unei familii vecine, ştiind că acolo poate primi ceva sfinţit de la moaştele Sfântului mare mucenic Pantelimon, care săvârşise o minune în acea familie.

Moaștele Sfântului Pantelimon și Gheronda Iosif-Arizona

După ce a povestit cu lacrimi în ochi despre toate cele întâmplate şi a primit puţină apă sfinţită de la Bobotează, şi ulei din candela de la icoana făcătoare de minuni a marelui mucenic, mama suferindei s-a grăbit să se întoarcă acasă. Pe drum, aducând fierbinţi rugăciuni sfântului plăcut lui Dumnezeu, ea a făgăduit să facă pomeni la Sfântul Munte în cazul însănătoşirii fiicei sale. Ajunsă acasă, nefericita mamă a făcut tot ce au sfătuit-o vecinii. Cu ulei de la icoana făcătoare de minuni a uns faţa copiliţei şi imediat aceasta a putut să-şi mişte capul. Şi - o, ce minune copleşitoare! - faţa şi nasul s-au îndreptat şi au rămas pentru totdeauna aşa cum trebuie. Iar după ce bolnava a băut puţină apă sfinţită, a şi început să vorbească. De atunci Maria este sănătoasă.

***

Tot în oraşul Ostrogojsk, Sfântul mare mucenic Pantelimon a binevoit să dea ajutor în felul următor.

Un tânăr a pierdut o poliţă bancară în valoare de 1500 de ruble, pe baza căreia i se ordonase să ridice banii. Extrem de tulburat, tânărul s-a apucat s-o  caute: a mers pe la toţi cunoscuţii pe unde fusese mai înainte, a întrebat pe toţi, dar nu a găsit poliţa. Trebuie pomenit că acest tânăr citise şi auzise multe despre minuni săvârşite în urma rugăciunilor la Sfântul mare mucenic Pantelimon. Aşadar, pierzând orice nădejde de a găsi poliţa pierdută, tânărul a început să se roage fierbinte la sfântul plăcut lui Dumnezeu pentru ca acesta să-l ajute, promiţând daruri pentru mănăstirea de la Sfântul Munte, dacă se va găsi poliţa. Şi cât de grabnic i-a venit în ajutor sfântul cel pătimitor! Nici cinci paşi n-a apucat să facă tânărul, când a văzut o fetiţă, care avea în mână o hârtie pe care o citea. Ce minune! Era poliţa pierdută!

Cine poate descrie mirarea şi bucuria lui, mai ales când fetiţa i-a arătat locul unde a găsit poliţa pe lângă care el trecuse de vreo douăzeci de ori! Bucuros, tânărul a mulţumit din inimă sfântului plăcut lui Dumnezeu şi nu a întârziat să se ţină de făgăduiala făcută.

***

Un funcţionar ieşit la pensie, pe nume G. Proţiuk, avea un copil de trei ani pe nume Ioan, care suferea de o boală chinuitoare, însoţită de convulsii şi crampe. Într-o zi i-a vizitat un călugăr de la Sfântul Munte Athos şi, aflând de durerea lor, spre mângâiere şi povaţă, le-a lăsat un caiet cu descrierea minunilor Sfântului mare mucenic Pantelimon.

Pricepând astfel faptele sfântului plăcut lui Dumnezeu, părinţii băieţelului bolnav au purces la rugăciune fierbinte către sfântul pătimitor, ca să le dea un ajutor cât de grabnic. Şi ajutorul nu a  întârziat să vină: foarte curând durerile au încetat de tot şi, în anii care au urmat, sfântul plăcut lui Dumnezeu nu a uitat să-i dea ajutor copilului, tămăduit de el.

Astfel, la câţiva ani după aceea sfântul mucenic a salvat pe adolescentul Ioan şi pe alţi membri ai familiei de la moartea iminentă în urma prăbuşirii unei clădiri în timpul unui uragan.

Iată cum s-a întâmplat: de ziua sfântului ocrotitor al copilului (7 ianuarie), părinţii au chemat mulţi oaspeţi. Mama lui Ioan, care s-a culcat să se odihnească puţin după pregătirile istovitoare, a avut următoarea vedenie tulburătoare: icoanele din casă s-au însufleţit deodată. Un chip, pe care ea l-a recunoscut ca fiind al Mântuitorului, era neîndurător, altul - al Maicii Domnului, al treilea chip - ba al Sfântului Ioan Botezătorul, ba al Sfântului mare mucenic Pantelimon. Maica Domnului şi sfântul încercau stăruitor şi emoţionant să-L înduplece pe Neîndurător să ierte, zicând: „Lasă ca cele ce vin să treacă aşa!" Dar Neîndurătorul rosti aspru: „Să fie pedepsiţi!" Acest dialog s-a purtat de trei ori la rând. Precista şi sfântul se rugau să-i ierte. Neîndurătorul însă repeta: „Să fie pedepsiţi!"

La aceste cuvinte mama copilului s-a trezit înspăimântată şi, spunând o rugăciune, s-a uitat la icoane, dar acestea erau la locul lor obişnuit. Şi-a povestit visul soţului şi oaspeţilor, care însă nu i-au dat nici o importanţă. Dar judecata lui Dumnezeu se apropia! A apărut ca din senin un uragan nemaipomenit, înfricoşător. După ce-au luat masa împreună, toţi, în afară de două doamne, au mers prin antreu în cealaltă jumătate a casei. Fiul familiei Proţiuk, Ioan, a fugit în bucătărie şi, rezemat de perete, a stat ţeapăn acolo, refuzând să plece, în ciuda tuturor rugăminţilor care i s-au adus. În acest timp, uraganul a zguduit atât de tare clădirea, încât aceasta s-a prăbuşit, acoperindu-i pe toţi cei care se aflau în cameră.

Primul şi-a revenit stăpânul casei, care a rămas ca prin minune în viaţă, şi a început să-şi cheme imediat băiatul, care nu a întârziat să-i răspundă. „Sunt aici, tăticule!"- a zis copilul ieşind din bucătărie, încetul cu încetul s-au adunat toţi cei ce veniseră ca oaspeţi în casa lui Proţiuk. N-au venit însă cele două doamne, care rămăseseră în salon. După căutări minuţioase au fost găsite şi acestea, însă una era deja moartă, iar cealaltă era mutilată rău.

Astfel s-au împlinit cuvintele Mântuitorului: „Să fie pedepsiţi!" - s-a săvârşit judecata asupra acelora care au mâniat pe Stăpânul şi Domnul lor. Unul a fost pedepsit prin moartea soţiei, altul prin mutilarea soţiei, iar al treilea prin pierderea avutului său.

S-a mai petrecut un fapt uimitor, ca un fel de semn că a avut loc o minune: salvarea întregii familii. Icoana Sfântului mare mucenic Pantelimon a rămas întreagă, nici măcar sticla nu i s-a crăpat, în timp ce la celelalte icoane sticla s-a spart, ba şi chivotul s-a sfărâmat. Slavă Domnului Dumnezeu, minunat întru sfinţii Săi!

O doamnă, fiind martoră la minunea descrisă, a făcut atât de grave contuzii, încât aproape că nu mai era în stare să se întoarcă, motiv pentru care a făcut o rană cangrenată. Şi ca nenorocirea să fie totală, doctorii socoteau necesar să-i amputeze piciorul contuzionat.

Dar iată că într-o bună zi a venit la bolnavă soţia lui Proţiuk şi i-a adus un caiet cu descrierea unor minuni ale tămăduitorului Pantelimon. Şezând întinsă în patul ei, suferinda a  citit şi s-a rugat cu râvnă la Sfântul mare mucenic Pantelimon să-i dea grabnic ajutor.

Era noapte. Bolnava a aţipit puţin şi îndată a avut parte de o minunată vedenie; a venit, după cum i s-a părut, un tânăr doctor şi a început să umble repede prin cameră, zicând: „Nu-i nevoie să se facă operaţia, mai bine faceţi o baie". După aceste vorbe, bolnava s-a uitat la cel venit, dar nu i-a văzut capul. Doctorul însă, apropiindu-se de ea, a spus lovind piciorul: „Aici nu ţi s-a pus un bandaj"- şi imediat a dispărut. Curând după aceasta bolnava s-a însănătoşit.

***

Tot în oraşul Voznesensk, unde Sfântul Pantelimon a săvârşit minunile descrise mai sus, suferea de crize de epilepsie un tânăr pe nume Anton. După lungi şi zadarnice eforturi, medicii i-au comunicat că boala lui este incurabilă. Dar nefericitul tată nu şi-a pierdut nădejdea de însănătoşire a fiului. Cu credinţă în ajutorul Atotputernicului, el şi-a dus fiul suferind la Kiev, ca să se închine la moaştele sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu de acolo. Totuşi călătoria nu a dus la nici un rezultat: băiatul s-a întors cu aceeaşi boală.

Ajungând acasă, tatăl bolnavului a rugat pe un preot să-l citească rugăciunile orânduite, ceea ce acesta a şi făcut. Însă spre groaza şi uimirea tuturor, când preotul a citit rugăciunile a treia oară, boala nu numai că nu i-a trecut, dar i-a sărit la cap, căci faţa suferindului s-a înnegrit, iar crizele au continuat ca şi înainte.

Atunci un creştin l-a sfătuit pe tatăl bolnavului să se adreseze la Muntele Athos cu cererea de a se citi rugăciuni la Sfântul mare mucenic Pantelimon. Neavând bani ca să-i poată trimite la Sfântul Munte pentru a se ţine rugăciuni acolo la sfânt pentru tămăduirea fiului, tatăl era foarte amărât şi tulburat, în cele din urmă a găsit posibilitatea de a trimite bani, care, cu toate acestea, au fost furaţi la oficiul poştal.

Însă sârguinţa lui a fost totuşi răsplătită printr-o tămăduire minunată a fiului.

Odată, după ce au fost trimişi banii, bolnavul a avut o criză profundă şi - minunea minunilor! - din gura lui a început să curgă apă şi a tot curs aproape douăzeci şi patru de ore. După contenirea curgerii, Anton s-a sculat absolut sănătos. Iar hoţul banilor trimişi a fost aspru condamnat de dreapta Celui de Sus.

***

În oraşul Tuia, toţi membrii unei familii au făcut pe neaşteptate febră mare, de nici nu se puteau ridica din pat. Capul familiei şi-a rugat soţia ca ea să citească acatistul Sfântului mare mucenic Pantelimon. Însă nici ea, nici alţi membri ai familiei n-au fost în stare să ducă la îndeplinire cucernica lui dorinţă.

Atunci, mânat de o râvnă neobişnuită faţă de sfântul mucenic, capul familiei, târându-se cu eforturi supraomeneşti, a reuşit să ajungă până la Sfintele icoane şi a citit el însuşi acatistul marelui mucenic.

Şi s-a petrecut o slăvită minune! Deodată toată familia s-a făcut bine. Atât de uluitoare sunt minunile tale, sfinte mucenice!

O altă familie avea un copil, care a orbit şi care nici măcar nu deschidea ochii. Mama sa a început să citească acatistul Sfântului mare mucenic Pantelimon şi nici n-a apucat să-J termine, că băiatul a şi început să vadă.

Într-o familie Sfântul Pantelimon a binevoit să acorde ajutor şi ocrotire de două ori: o anume Serafima, de 18 ani, a răcit în timpul ştiutelor probleme femeieşti lunare, aşa încât a fost nevoită să stea culcată în pat. Mai întâi a vomitat. Apoi a început să vorbească fără şir, după care a căzut în inconştienţă, zvârcolindu-se în pat şi ţipând sfâşietor de te apuca groaza. Oricât s-au zbătut medicii, nu au putut învinge boala. Atunci părinţii Serafimei s-au rugat fierbinte către Preaînaltul Doctor fără de  arginţi al sufletelor şi trupurilor noastre.

După săvârşirea Sfântului maslu şi după ce s-a împărtăşit, ea a început să se întremeze simţitor, i-a rămas numai durerea de cap. La sfatul medicului, bolnava a început să fie scoasă la plimbare, socotindu-se că aerul proaspăt o va înzdrăveni.

Însă într-una din aceste plimbări bolnava a răcit şi boala anterioară i-a revenit cu şi mai mare furie. Au început din nou crizele: uneori părea că bolnava dormitează, apoi deodată sărea din pat, se zvârcolea în toate părţile şi, epuizată de chinuri, se lăsa apoi în braţele celor care o îngrijeau. Se liniştea puţin, apoi sărea din nou, se îndoia pe spate mai să-şi atingă spinarea cu capul; ba parcă înota în aşternut, ba încerca să se ridice în cap sau să se lovească de pat. Au fost încercate toate mijloacele posibile pentru atenuarea bolii: au fost chemaţi doctori, s-au slujit rugăciuni la sfinţi şi la Maica Domnului, bolnavei i s-a dat să bea apă sfinţită, dar nu a ajutat-o nimic. Mai multe rude şi cunoştinţe l-au sfătuit pe tatăl bolnavei să ia acasă icoana Sfântului Pantelimon, dar acesta socotea că este necuviincios ca după icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale altor sfinţi să mai apeleze la ajutorul marelui mucenic.

Într-un sfârşit, convins de sfaturile unui pelerin, el s-a învoit să primească chipul făcător de minuni al marelui mucenic. Când a fost adusă icoana în casă, bolnava a trecut printr-o criză îngrozitoare. La sfârşitul rugăciunii tatăl a uns capul fiicei sale cu ulei de la icoana plăcutului lui Dumnezeu Pantelimon. Îndată ce a făcut acest lucru, bolnava a început să se smucească în toate părţile, să se lovească cu capul de tot ce-i ieşea în cale, să apuce plapuma, pernele numai ca să se şteargă de ulei. A trebuit până la urmă să o spele pe cap şi de-abia atunci s-a liniştit şi a adormit.

Curând după aceasta crizele au încetat, iar bolnava s-a însănătoşit pe deplin; a rămas numai cu o mare slăbiciune şi durere de cap, care treptat au trecut şi ele.

Atât de puternică este în faţa lui Dumnezeu mijlocirea Sfântului mare mucenic Pantelimon!

***

Însă foarte curând plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon a ajutat din nou această familie: mama Serafimei suferea de multă vreme de guturai cronic, într-o zi ea a simţit că ceva o supără în nara dreaptă. După ce a consultat-o medicul, s-a constatat că are o excrescenţă numită polip. Întrucât boala era periculoasă, femeia a fost de acord să se  opereze.

Între timp soţul a adus ulei de la icoana Sfântului mare mucenic Pantelimon, sfătuindu-şi soţia să-şi ungă locul bolnav cu ulei.

Ea i-a răspuns: „Oare pot să mai scap de operaţie la o asemenea boală?"

Dacă fiica noastră s-a lecuit de o boală diavolească în urma rugăciunilor la marele mucenic, ce mai înseamnă pentru sfânt să te lecuiască şi pe tine", a zis soţul.

Ascultând aceste vorbe, soţia i-a urmat sfatul. Şi ce credeţi? Numai de două ori şi-a uns nara şi boala a trecut.

Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!

***

O minune la fel de uimitoare a săvârşit sfântul plăcut lui Dumnezeu Pantelimon la Novgorod asupra unui sugar pe nume Alexandru. Pe neaşteptate copilul s-a îmbolnăvit grav. Toate remediile încercate nu i-au uşurat suferinţele, iar părinţii aşteptau din clipă-n clipă moartea fiului lor. Câteva zile la rând copilul nu a mai supt la piept, a slăbit mult şi de-abia se mai ţinea în viaţă. Zdrobiţi de durere părinţii s-au lăsat cu totul în voia lui Dumnezeu. Era duminică. Tatăl copilului a mers la biserică şi s-a rugat fierbinte, din toată inima, la plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon să-i vindece fiul. Mama, care rămăsese acasă, a început să citească acatistul Sfântului mare mucenic Pantelimon. În timp ce citea, în camera întristatei mame a intrat camerista cu faţa strălucind de bucurie şi a spus că pruncul este sănătos: râde şi se joacă cu jucăriile lui.

Cine poate descrie uimirea şi bucuria mamei! Între timp, tatăl copilului se întorcea de la biserică fără să mai aibă vreo nădejde că-şi va mai găsi în viaţă unicul său fiu. Mare i-a fost însă mirarea când, apropiindu-se de casă, i-a văzut adunaţi pe toţi, cu feţe vesele, aşteptând întoarcerea capului familiei. L-au înştiinţat că băieţelul este absolut sănătos, se joacă şi râde. Tatăl, bucuros la culme, a mulţumit din toată inima sfântului mare tămăduitor pentru minunea săvârşită.

Moaștele Sfântului Pantelimon-o parte a capului, de la Mănăstirea Sfântul Pavel-Muntele Athos

***

Un caz asemănător s-a întâmplat şi într-o altă familie. Serghei, un copil de doi ani, s-a îmbolnăvit atât de grav încât doctorii nu-i mai dădeau nici o speranţă de însănătoşire. Tatăl copilului s-a bizuit pe ajutorul şi ocrotirea Sfântului mare mucenic Pantelimon, despre ale cărui minuni citise multe şi auzise şi de la alţii. A mers la paraclisul sfântului plăcut lui Dumnezeu, unde se păstrează moaştele lui tămăduitoare, ca să ceară de la sfântul doctor vindecarea unicului său fiu.

În vreme ce tatăl se ruga la sfântul tămăduitor, copilaşul, care nu se trezise până atunci, s-a ridicat perfect sănătos şi a cerut jucăriile, apoi a adormit. Văzând în aceasta semnul ajutorului minunat al sfântului mucenic, tatăl a mers a doua zi din nou la paraclis. În lipsa lui, acasă s-a repetat acelaşi eveniment. La sfârşit, la rugămintea capului familiei au fost aduse moaştele sfântului plăcut lui Dumnezeu şi, după o slujbă, au fost aşezate lângă copil. Acesta, şezând în braţele doicii, şi-a făcut cruce singur, iar apoi a sărutat moaştele. Trebuie spus că mai înainte de aceasta nu putea să şadă nici măcar în braţe. Şi iată cum, încetul cu încetul, copilul a început să se întremeze, iar curând după aceea s-a însănătoşit cu totul.

Însă lucrul cel mai uimitor era că băieţelul cerea adesea să i se dea iconiţa Sfântului mare mucenic Pantelimon, pe care, luând-o în mânuţe, zâmbea cu un zâmbet de nedescris. Când copilul s-a însănătoşit, tatăl l-a întrebat de ce râdea când lua iconiţa, şi a primit următorul răspuns: „El se juca cu mine". Cât de minunate sunt faptele tale, sfinte mucenice!

***

Cardiologul Vasilios Karoghiannis a  mărturisit o experiență cutremurătoare și o mare minune a marelui Doctor Sfânt al nostru, Sfântul Pantelimon.

“Vă menționez cu exactitate una dintre multele minuni săvârșite în spațiul nostru medical, pe care mulți dintre colegii noștri le-au trăit în cariera lor medicală, fără ca totdeauna să le facă cunoscute public.

Era vara anului 2000 sau 2001 – nu-mi aduc aminte exact anul – și eram de gardă, ca medic cardiolog, la Spitalul Sotiria. Totdeauna luam orarul supranumit "german", 3.00-6.00 dimineața. Cu toate serviciile de gardă istovitoare, chiar dacă era vară, după ora 5.00 dimineața nici un bolnav nu venea la urgență. Se lumina de ziua de 27 iulie și de la ora 6.00 începea concediul meu de vară. La ora 5.55 am început, supra-obosit, dar și bucuros că aveam să încep concediul, să-mi pregătesc lucrurile și să închid registrul de gardă și să plec.

Atunci a apărut un caz cu ambulanța. Era o femeie, așa cum mi-a spus șoferul ambulanței, femeie de serviciu de la Spitalul Ghenimata din vecinătate, care avea o durere în piept și care a cerut să fie mutată la spitalul nostru care era de gardă, pentru a fi consultată de un cardiolog. A spus șoferului să o ducă direct la gardă. Îmi aduc aminte că șoferul m-a liniștit, spunându-mi:

– Doctore, nu te neliniști, nu are nimic. Are 45 ani și cred că are ceva neurovegetativ.

După ce a adus-o în birou, infirmiera m-a strigat:

– Doctore, repede! A suferit un atac de cord.

Am alergat și am început reanimarea, masajul etc. Am încercat destulă vreme, însă electrocardiograma bolnavei era o linie izoelectrică, adică o linie dreaptă, fără nici o funcționare a inimii, plămânilor și creierului femeii. Femeia era moartă și infirmierele se pregăteau s-o ducă la morgă.

Profund mâhnit de moartea femeii și gândindu-mă fulgerător la sărbătoarea Sfântului Pantelimon, care avea să se prăznuiască în acea zi, am apucat defibrilatorul și l-am rugat în taină pe Sfântul Pantelimon, spunându-i: "Sfinte Pantelimoane, ești medic, ajut-o de ziua ta pe această tânără femeie!". Îndată am făcut, din punct de vedere medical fără sens, defibrilarea, în timp ce femeia era conectată la monitor fără nici un semn de viață. Și totuși, dintr-odată, a început să se arate pe monitor electrocardiograma și mai ales cu imaginea infarctului anterior.

Îndată ambulanța a luat-o și a dus-o la unitatea infarcturilor. Menționez că femeia, pe toată durata întâlnirii noastre, niciodată nu m-a văzut, deoarece fie era în întrerupere cardio-pulmonară, fie în comă.

După aceasta am plecat acasă extrem de obosit și cazul mi s-a șters din memorie pe toată perioada concediului de vară. M-am întors la 14 august la serviciu la ora 8.00 dimineața. Numai când le-am salutat pe infirmierele primei ture, dintr-odată mi-am adus aminte de acel caz. Am întrebat dacă bolnava acelei gărzi, al cărei nume nici astăzi nu-l cunosc, mai trăiește, mai este internată sau a ieșit din spital. Atunci ele mi-au spus:

– Astăzi pleacă. Se află în salonul cutare.

Fără să-mi pun bluza, am alergat la salonul pe care mi l-au indicat. Fără să spun ceva, am văzut o femeie care mânca micul dejun stând pe pat. De îndată ce m-a văzut, îndată s-a luminat la față și mi-a spus:

– Vă mulțumesc că mi-ați salvat viața!

– Nu eu, ci altcineva te-a salvat, i-am spus eu.

Atunci ea, cu lacrimi în ochi, mi-a arătat o icoană pe noptiera ei. Era icoana Sfântului Pantelimon.

Emoționat și tulburat de cele petrecute, am ieșit din salon fără să mai spun vreun cuvânt. Nici astăzi nu știu numele acelei femei.

Aceasta este încă o dovadă a prezenței vii a lui Dumnezeu și a Sfinților Săi în viața noastră.”

Vasilios Karoghianis, cardiolog, Atena

Însemnările din Condica bisericii metocului athonit

30.04.1996

La catedrala Bogoiavlenski am sărutat moaştele marelui mucenic Pantelimon. Peste două săptămâni au început să se resoarbă sărurile de la încheieturile degetelor mâinii şi de la toate încheieturile. M-am rugat la Domnul, ca să-l proslăvească pe plăcutul tău, doctorul şi tămăduitorul Pantelimon, prin mine păcătoasa, şi să mă tămăduiască sufleteşte şi trupeşte. Mulţumesc Domnului, marelui mucenic Pantelimon şi frăţiei metocului că mi-a dat posibilitatea să mă vindec şi mă voi ruga lui Dumnezeu pentru toţi.

O monahie de la mănăstirea Novo-Aiexeevsk

14.05.1996

Dau mărturie că o familie de fii duhovniceşti ai mei au luat acasă o icoană de hârtie a Sfântului Pantelimon. Iar noaptea, băiatului în vârstă de 10 ani, bolnav de astm, i s-a făcut rău, sufocându-se. Atunci a luat iconiţa Sfântului Pantelimon, a lipit-o de faţă şi imediat a început să respire mai uşor, iar dimineaţa din icoana de hârtie a început să curgă mir, şi acum toată partea dreaptă este impregnată cu ulei sfinţit, fapt văzut de mine însumi şi pentru care dau mărturie. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, sfinte plăcut lui Hristos!

Preot Serghei Stepanov, satul Kolomenskoe, catedrala Kazanskaia

16.05.1996

Timp de douăzeci de ani am fumat mereu şi n-am putut să scap de această obişnuinţă, oricât  m-am străduit să mă las. Şi, într-un sfârşit, mi-am pierdut orice nădejde şi nu mai aveam vreo intenţie serioasă de a mă lăsa de fumat. Sufeream din cauza acestei deprinderi,  iar preotul mi-a spus că de-acum asta e pur şi simplu posedare şi va trebui să dau socoteală. M-am rugat la moaştele Sfântului Pantelimon tămăduitorul de boale să mă izbăvească de această patimă, să mă întărească  în intenţia mea de a mă lăsa de fumat. Şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi a marelui mucenic am putut să mă înfrâng pe mine însămi.

Ilera P., Kazahstan

16.05.1996

Să ne bucurăm şi să ne rugăm tămăduitorului şi făcătorului de minuni Pantelimon, care a izbăvit în chip minunat de la mutilare şi de la pieire pe surorile mănăstirii, întoarse după molebnul slujit în faţa moaştelor, şi care le-a ferit de vătămare în accidentul petrecut (autobuzul s-a răsturnat, iar surorile au scăpat fără nici o zgârietură!). Ne bucurăm şi rămânem recunoscători egumenului Teoctist de la metoc şi frăţimei de Dumnezeu înţelepţite pentru nevoinţele ei întru întărirea Ortodoxiei.

Egumena Xenia şi surorile Kolomna, Mănăstirea Novo-Golutvin

16.05.996

Am venit în biserica Sfântului mare mucenic Nichita, ca să mă închin la prea cinstitul cap al Sfântului Pantelimon. Mă durea tare mâna dreaptă, nu puteam să o ridic, să o întorc la spate, să-mi scot uşor hainele, să-mi iau de mână nepotul. Mâna mă durea de aproximativ un an şi mă simţeam din ce în ce mai rău. Am stat la rând la moaşte cam nouă ore, dar a fost uimitor că am stat fără să simt vreun efort. Mă rugam numai la Domnul să mă lase să intru în catedrală. M-am închinat la moaşte şi am fost fericită, mă simţeam uşoară şi liberă! Simţământul pe care l-am avut, de recunoştinţă, de evlavie, nici măcar nu pot să-l redau în cuvinte. Apoi am simţit că durerea mă părăseşte, am început să ridic mâna, să o întorc spre spate, iar ieri - 26 mai - mi-am ridicat nepoţelul în braţe. Mulţumesc lui Dumnezeu, marelui mucenic şi tămăduitor Pantelimon pentru vindecare şi nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt; îmi vine să plâng de fericirea şi de mângâierea duhovnicească pe care o am.

Galina, Moscova

24.05.1996

Sîntem recunoscători Domnului, Maicii Domnului şi marelui mucenic Pantelimon pentru mila şi harul arătat şi pentru tămăduirea primită de sora noastră Mariamna. Pe piciorul stâng avea de şapte ani o ulceraţie sub formă de excrescenţă. I s-a propus să facă operaţie, dar ea s-a închinat de câteva ori la moaştele marelui mucenic Pantelimon şi a uns cu ulei locul bolnav. O, minune! Excrescenţa a scăzut, iar din rană a curs un lichid cu miros greu. Suntem recunoscători pentru mila arătată nouă, păcătoşilor.

Schiegumena Pinna cu surorile Mănăstirea Novo-Alexeevsk

22.05.1996

Mai mult de zece ani am suferit de maladii ginecologice:  hiperplazie, endometrie, miom, endometrioză. Am fost propusă pentru operaţie şi mi s-au făcut analizele preoperatorii. După ce m-am închinat la moaşte, am venit la medic pentru a se lua decizia finală. Mi s-au mai făcut odată analizele şi medicul a spus că sunt perfect sănătoasă.

Ianuşkevici Nina Vsevolodovna, Moscova

26.05.1996

Am fost bolnavă mintal, nu puteam să mă împărtăşesc. Astăzi m-am împărtăşit. M-am lăsat de fumat după ce am mers prima dată la moaşte. Mulţumesc Domnului Dumnezeului nostru şi sfântului Său marele mucenic Pantelimon pentru tămăduirea sufletului şi a trupului meu.

Iziumenko Evghenia, Moscova

29.05.1996

În 1964 am fost operată, dar s-a greşit: a fost lăsat un tampon de vată în tractul intestinal. La 12 ore după operaţie aveam o temperatură de 42°C. Profesorul a stabilit că este vorba de o cangrenă a intestinului şi a decis repetarea urgentă a operaţiei.

Înainte de operaţie a apărut la mine în spital o stareţă necunoscută. Ea a spus că este trimisă de la Dumnezeu la adresa care i s-a indicat şi că ştie numele meu şi mă cunoaşte. A mai spus că în vis i-a apărut de trei ori un om şi i-a poruncit să vină imediat la mine la spital şi a dat numele meu. I s-a arătat să ia cu sine acatistul Sfântului tămăduitor Pantelimon. Numele stareţei era Eufrosina.

În ajun, de la părintele meu duhovnic, ieroschimonahul Nectarie de la catedrala Maicii Domnului Kazanskaia, oraşul Eleţ, unde se află pristolurile Sfântului Pantelimon tămăduitorul de boale şi a icoanei Semnul Maicii Domnului, mi s-a trimis icoana Sfântului tămăduitor Pantelimon şi o scrisoare cuprinzând previziunea vindecării mele de către marele mucenic Pantelimon, arătată lui în vis.

Eufrosina mi-a spus că trebuie să citesc acatistul pe care mi l-a adus în faţa icoanei tămăduitorului Pantelimon - trimisă mie de părintele Nectarie. A spus ca în noaptea de dinainte de operaţie să-l citesc. Dimineaţa am fost operată. Operaţia a reuşit. Vakulenko Pelagheia Mihailovna, Moscova

31.05.1996

Mulţumim lui Dumnezeu şi Sfântului Pantelimon tămăduitorul. Am suferit cinci ani de diabet zaharat. Pe 29 septembrie m-am întors de la policlinică: procentul de zahăr a scăzut până la normal. Slavă lui Dumnezeu!

Bulaeva Valentina Feodorovna paznic aI  bisericii  Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia

5.05.1996

Vindecarea auzului: la ora 0.30. Auzeam prost cu urechea stângă, vindecarea s-a petrecut într-o clipită, imediat ce am cerut în rugăciune să alunge demonul surzeniei şi să-mi tămăduiască auzul. Citesc necontenit rugăciunea lui Iisus.

Kolomieţ Grigori

 6.05.1996

Am suferit de durere de urechi din timpul iernii, apoi a venit surzenia. După ce m-am închinat la sfintele moaşte, durerea din urechi mi-a dispărut. Slavă lui Dumnezeu!

Ionina, Moscova

 6.05.1996

Mă durea o măsea atât de tare încât mă hotărâsem s-o scot. M-am închinat la sfintele moaşte şi durerea mi-a trecut cu desăvârşire, aşa că am refuzat să-mi scoată măseaua. Stăteam prost cu vederea (+5), mă temeam pentru ochii mei. M-am închinat încă odată la sfintele moaşte (a cincisprezecea oară) şi am început să văd clar fără ochelari. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!

K.G., Sankt-Petersburg

6.06.1996

Am fost grav bolnavă mintal. Am aflat că a fost adus capul Sfântului Pantelimon. Îmi doream foarte mult vindecarea mea şi a copilaşilor, dar mi-era teamă să mă apropii. Însă după ce am sărutat sfintele moaşte, am simţit o uşurare. A treia oară am venit eu singură. Pe fiul meu îl dureau ochii. Când s-a apropiat de moaşte a simţit un pic durere în ochi, apoi uşurare şi a spus: „Mamă, Sfântul Pantelimon m-a vindecat". Din mila lui Dumnezeu ne-am însănătoşit. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Pătimitorule şi tămăduitorule Pantelimoane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O enoriaşă a catedralei icoanei Maicii Domnului  Axion Estin Crimeea, Oktiabrskoe

 7.06.1996

Când m-am închinat la sfintele moaşte ale marelui mucenic şi tămăduitor Pantelimon pentru a treia oară la mănăstirea Novosspaskoe, am fost vindecată. Timp de nouă ani am suferit de rinichi, iar acum nu mă mai dor.

Roaba lui Dumnezeu Elena, catedrala  Chipului nefăcut de mână al Mântuitorului Hristos, Ghireevo

7.06.1996

M-am închinat de trei ori la moaştele Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon. Mă pregăteam pentru operaţie. O ultimă analiză a arătat că operaţia nu mai este necesară.

Larisa Pavlovna I., Moscova

9.06.1996

Nepoata mea Xenia a avut vreme de patru ani o puternică diateză (ulceraţii). După ce a mers la moaştele plăcutului lui Dumnezeu Pantelimon (la catedrala Bogoiavlenski şi de două ori la mănăstirea Sviato-Danilovsk) s-a petrecut o ameliorare, ulceraţiile s-au cicatrizat.

Valentina (bunica), Moscova

Moaştele Sfântului Pantelimonde-o parte a capului la Mănăstirea Panachrantos de pe insula Andros,  Grecia

10.06.1996

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, şi ale sfinţilor Tăi!

Vreau să vă povestesc despre o minune pe care a săvârşit-o Domnul asupra mea prin mijlocirea marelui Său mucenic Pantelimon. În 1927, eram o fetiţă de trei ani şi aveam difterie într-o formă severă. Eram internată la spital împreună cu mama. Medicii au spus că nu voi suporta această maladie şi au prevenit-o să se pregătească de înmormântare. Mi-au cusut o rochiţă pentru înmormântare şi mi-au adus-o la spital. Mama mea era foarte credincioasă şi se ruga neobosit la Dumnezeu pentru salvarea mea. Crezând cu tărie în marele mucenic Pantelimon, ea purta cu sine icoana lui şi se ruga cu stăruinţă să mă salveze, în acea noapte mi s-a făcut rău de tot. Agitată, mama aştepta moartea mea. Nu mai respiram, unghiile mi se albăstriseră. Mama mi-a umezit buzele cu apă sfinţită, mi-a pus pe piept iconiţa mucenicului Pantelimon şi s-a rugat tot timpul la el. Eu am amuţit. Mama a crezut că am murit, dar deodată a auzit un şopot. Eu am chemat-o şi i-am şoptit: „Mamă, unde-i doctorul acela cu hăinuţe frumoase, care mi-a uns gâtul, cheamă-l". în salon nu era nimeni, iar mama a înţeles că era vorba de marele mucenic Pantelimon şi i-a mulţumit fierbinte pentru minunata lui tămăduire. Mi-a revenit respiraţia, obrajii şi-au recăpătat culoarea roz şi am revenit la viaţă. Mare a fost uluirea doctorului, când m-a văzut dimineaţa şezând în pat, şi a zis: „E un caz nemaiîntâlnit de însănătoşire".

Mama mi-a repetat mereu aceste lucruri pentru ca eu să le ţin minte şi să mă rog la Sfântul mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon. Şi, iată, acum, după 70 de ani, Domnul m-a învrednicit să mă închin la sfântul cap al marelui mucenic Pantelimon şi să-i aduc mulţumiri pentru că m-a tămăduit.

Slavă ţie, sfinte mare mucenice Pantelimoane, pentru minunata tămăduire pe care mi-ai dăruit-o.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi toţi sfinţii, miluiţi-ne pe noi, cei ce nădăjduim întru voi.

Loghinova Nina Alexeevna

 ***

Alioşa Liubţev, născut în 1992, nu a vorbit de la naştere şi de asemeni s-a oprit din creştere. După ce s-a închinat la moaşte, evoluţia mintală a devenit normală, ba în anumite privinţe îi depăşeşte pe cei de o vârstă cu el. Toate acestea s-au petrecut datorită ajutorului primit de la Sfântul mare mucenic Pantelimon.

Din 1994 până în 1998 am suferit de dureri la stomac şi de arsuri la esofag. Medicii nu au găsit nimic. Am scăpat de dureri datorită ajutorului Sfântului marelui mucenic Pantelimon.

Liubţev a Olga

 ***

Kuzmiceva Serafima Alexeevna, născută în 1916, în 1995, după o boală de lungă durată, a început să zacă, nici măcar nu putea să şadă, pe picior i s-au deschis nişte ulceraţii trofice. Doctorii au spus că boala este incurabilă, iar cu timpul poate evolua înspre cangrenă. După ce i s-a uns piciorul cu ulei de la moaştele Sfântului Pantelimon, ulceraţiile au dispărut fără urmă. De asemenea am scăpat şi de problemele la creier, adică gândirea mi s-a limpezit cu totul, fiindcă cu jumătate de an în urmă nu recunoşteam pe nimeni. Am început să şed în pat. Aducem mulţumiri Sfântului tămăduitor Pantelimon.

Rudele femeii însănătoşite

 ***

Am suferit mulţi ani de sindromul epileptic, de mari dureri de cap cu pierderea cunoştinţei. După rugăciunile aduse plăcutului lui Dumnezeu şi multmilostivului tămăduitor Pantelimon şi după mărturisirea păcatelor mele, am simţit o puternică ameliorare a bolii.

Cekova Iulia, Elektrostal

 ***

Acum peste douăzeci de ani mi-a îngheţat un picior şi mi-a degerat celălalt, şi de atunci tot le-am simţit îngheţate. Şi iarna şi vara dormeam cu ciorapi de lână. În toţi aceşti ani m-am tratat în fel şi chip: şi acasă, şi la spital. În ultima vreme, pe timpul nopţii, am început să am cârcei la picioare, aveam dureri groaznice. De curând am căpătat cartea cu „Viaţa, suferinţele şi minunile Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon" cuprinzând şi imaginea sfântului pătimitor. Citind cartea, am cerut în gând plăcutului lui Dumnezeu să mă tămăduiască de boală.

Într-o noapte am avut spasme teribile la picior şi atunci, disperată, am rostit rugăciunea lui Iisus. Încetişor durerea a dat înapoi. Dimineaţa, eu, mult păcătoasa, m-am adresat minunatului doctor şi tămăduitor Pantelimon, m-am rugat cu râvnă în faţa icoanei lui, am citit acatistul sfântului pătimitor şi am uns cu ulei din candelă nu numai picioarele, ci şi toate locurile bolnave. Am aşezat la căpătâi icoana mucenicului din carte, iar cartea am pus-o sub pernă. Şi... minune! Picioarele pur şi simplu nu mai voiau să stea în ciorapi; i-am scos cu teamă, dar toată noaptea am dormit liniştită. Noaptea am simţit o mireazmă de nedescris, şi ţin bine minte cum am inspirat profund de câteva ori. A treia noapte am făcut acelaşi lucru şi iar s-a simţit o mireazmă, dar cu totul alta.

Acum picioarele nu-mi mai produc neplăceri, dorm fără ciorapi, iar locurile bolnave pe care le-am uns cu ulei nu mă mai dor nici ele. Eu cred, şi cred cu tărie: deşi sunt o mare păcătoasă, am fost vindecată prin mila lui Dumnezeu, a Preacuratei Sale Maici, şi prin puterea tămăduitoare a Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon.

Seriapina Galina Atexandrovna, Astrahan

***

Pe 9 august 1998, mă găseam în catedrala Sfinţilor mucenici Adrian şi Natalia. Se ţinea slujba Sfântului mare mucenic Pantelimon. Eu am stat lângă icoana lui şi m-am închinat la părticica din moaştele sale. Seara am fost dus de acasă cu salvarea, având o durere acută în zona sternului. Spre dimineaţă mi-au trecut toate durerile, iar la plecare doctorii au spus: „Nu ai nimic, mergi acasă." Nu mi-a venit să cred, mai ales că am formaţie medicală. A rămas să fiu examinat ambulatoriu.

Pe 12 august mi s-a explicat că mi-a ieşit o piatră din vezica biliară şi mi s-a pus diagnosticul: ulceraţie a stomacului în fază acută, inflamare a esofagului şi gastrită. De spaimă, în aceeaşi zi m-am lăsat de fumat şi de atunci n-am mai tuşit. Am început să mă rog la Sfântul mare mucenic Pantelimon şi i-am spus duhovnicului meu, părintele Nicolai, ce s-a întâmplat. Acesta s-a rugat şi el.

Aveam bani numai pentru cincisprezece zile de tratament, deşi era nevoie de opt săptămâni. Am fost examinat din nou pe 11 septembrie. Nu s-au mai descoperit nici ulceraţii, nici inflamări ale esofagului. Acum nu fumez, nu am tuse (deşi înainte, la serviciu, mulţi ani la rând, ieşeam afară de câte trei ori ca să tuşesc) şi am şi uitat că fumam cândva. Slavă lui Dumnezeu!

Iuri, Moscova

 ***

La mijlocul lunii lui februarie 1994, am început să fac puroi la degetul mare de la piciorul drept. În acelaşi timp aveam pneumonie şi mi se făceau antibiotice, dar acestea nu aveau efect asupra degetului cu puroi, care se umflase şi mai tare. Nici un tratament încercat de medici nu a folosit la nimic: nici unguentele speciale, nici băile antiseptice, nici altele. Toate acestea, în cel mai bun caz, doar reţineau puroiul, dar la cea mai mică apăsare pe deget buba se spărgea. Şi pentru că de un an şi jumătate aveam diabet zaharat în formă severă, medicii se temeau de cangrenă şi au propus să mă opereze. Iar când mi s-a inflamat şi alt deget de la acelaşi picior, atunci aproape că am acceptat operaţia.

Cu toate acestea, în vara lui 1994 şi în cea a lui 1995, am fost la mănăstirea Uspenski de la Odessa, iar ulceraţiile aproape că au trecut cu totul. Atunci am refuzat să mă operez. Iarna pneumonia mi-a revenit şi nimeni nu putea înţelege ce se petrece totuşi cu degetele. Chirurgii insistau că ameliorările din timpul verii sunt o întâmplare, de la apa mării, ş.a.m.d., şi cereau să mă "taie", dar familia mea şi eu însumi nu am fost de acord.

Când în 1996, au fost aduse la Moscova moaştele Sfântului mare mucenic Pantelimon, voiam foarte mult să mă închin la ele, deşi socoteam că nu voi putea să stau în picioare la rând vreme de mai multe ore. Totuşi, Dumnezeu m-a ajutat să mă pot închina la sfintele moaşte. După aceasta pur şi simplu am uitat de inflamaţii, iar când mi-am amintit şi m-am uitat, am văzut că una din ele trecuse deja, iar cea mai gravă abia se mai vedea. Curând după aceea a dispărut definitiv. Astfel, la rugăciunile Sfântului şi marelui mucenic Pantelimon, Domnul mi-a dăruit sănătatea, pe care medicii nu puteau să mi-o dea.

Lebedev Dimitri Iurevici, Moscova

 ***

La începutul lui decembrie 1997, am avut o puternică criză cardiacă. Cardiograma a arătat modificări difuze ale miocardului. Tratamentul nu a ameliorat aceste modificări, iar medicul m-a informat că aşa va rămâne pentru totdeauna.

În aprilie anul următor, băiatul meu mi-a adus cartea „Viaţa, suferinţele şi minunile Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon", acatistul şi o iconiţă cu chipul său. M-am apucat imediat să citesc şi am rămas uimit de minunile tămăduirii, cugetând la faptul că poate se va petrece şi cu mine o asemenea minune. Cerând cu stăruinţă acest har de la tămăduitorul Pantelimon, l-am primit:  îndată am simţit o

îmbunătăţire şi am putut să mă descurc fără nitroglicerină şi validol. Spre uimirea medicului, cardiogramele au arătat că nu mai există modificări ale miocardului.

Eu socot că tămăduirea s-a petrecut prin milostivirea lui Dumnezeu datorită sfântului plăcut lui Dumnezeu şi tămăduitorului Pantelimon. Aduc mulţumiri Sfântului mare mucenic pentru vindecarea bolii.

Goliatina N.N., Komsomolsk, regiunea Ivanovo

 ***

Iubite întru Domnul părinte egumen Nikon, vă scrie roaba lui Dumnezeu Zinaida. Vreau să vă înştiinţez despre minunatele tămăduiri pe care mi le-a dăruit Dumnezeu prin mijlocirea  Sfântului Său marele mucenic Pantelimon. Anul trecut am fost în interes de serviciu la Moscova. Am trecut şi pe la biserica sfinţiei voastre unde am cerut ulei din candela de la moaştele Sfântului mare mucenic Pantelimon. Şi iată că, în toamna lui 1997, am început să am dureri la piept. Medicul ginecolog mi-a pus diagnosticul de mastopatie şi intenţiona să mă trimită la analize la secţia de oncologie.

Într-o stare de spirit apăsătoare, am venit acasă şi mi-am adus aminte de uleiul de la moaşte şi mi-am uns pieptul cu el, spunând o rugăciune. Am făcut acelaşi lucru şi în următoarele 2-3 zile. Durerea a trecut, iar nodulii s-au resorbit, însă, cum sunt o persoană disciplinată, am zis să merg şi la clinică. Doctorul m-a cercetat îndelung, după care a întrebat: „Dar de ce-aţi venit la mine? Eu nu găsesc nimic bolnav la dumneavoastră". Am cunoscut o bucurie fără margini. Apoi nu am mai trecut pe la alţi doctori şi mă simţeam perfect sănătoasă.

Apoi, pentru păcatele mele, Domnul mi-a trimis în februarie 1998 o durere similară. Dar de data asta n-am mai stat pe gânduri: imediat ce am simţit durerea la piept, o umflătură şi nodului, în aceeaşi seară am apelat la rugăciune şi la „tratamentul" verificat: uleiul mucenicului Pantelimon, iar dimineaţă nu mai aveam dureri!

Astfel, cu adevărat în chip minunat, Domnul este proslăvit întru sfinţii Săi! Vă rog mult să înştiinţaţi despre aceste tămăduiri minunate pe cei de la mănăstirea rusă a Sfântului Pantelimon de la Muntele Athos, să slujiţi un acatist de mulţumire Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon şi să vă rugaţi pentru mine păcătoasa şi neştiutoarea,

roabă a lui Dumnezeu Zinaida.

Minunile Sfântului Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon care s-au făcut în țara noastră

Izbăvirea de ciumă

Domnitorul Ioan Nicolae al Moldovei consemnează în iulie 1744, că o ciumă teribilă a făcut ravagii, decimând populaţia. S-a organizat o procesiune cu o parte din moaștele sfinte, mai precis cinstitul cap al Sfântului Pantelimon, fiind săvârșite rugăciuni de invocare a ajutorului divin. Rezultatul a constat într-o multitudine de minuni. Domnitorul Ioan Nicolae, în semn de mulţumire către sfântul doctor fără de arginţi, a trimis ofrande și daruri Mănăstirii Sfântului Pantelimon din Athos. În 1750 și 1754, cinstitul cap al Sfântului Pantelimon a fost din nou adus în Moldova, săvârșindu-se iarăși o multitudine de minuni.

Alte minuni

Referitor la nenumăratele minuni săvârșite în țara noastră cu mijlocirea  Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, menționăm, în mod simbolic,  doar mărturiile a doi preoți:

-Părintele paroh Adrian Tănăsoi al Bisericii Sfântul Nicolae-Pantelimon din Orașul Pantelimon, Ilfov, unde se află mâna sfântului:

“Sunt mulți care, în urma rugăciunilor făcute în biserica noastră, ­s-au tămăduit de boli considerate nevindecabile de către medici. Iată puterea lui Dumnezeu! Întotdeauna puterea sfinților lucrează pentru cei care au credință și-L mărturisesc pe Iisus Hristos și fac voia Sa”.

Mâna dreaptă a Sfântului Pantelimon-orașul Pantelimon, Ilfov

-Părintele Vasile Dodea, de la Biserica Nașterea Domnului din Baia Mare, de lângă Spitalul Județean, care afirmă că “tot mai mulți oameni îi spun că s-au vindecat după ce s-au închinat la moaștele sfântului”.

Cuvântul Domnului și Rugăciuni

Evanghelia zilei: Matei 16, 24-28

24. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

25. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.

26. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?

27. Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.

28. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa.

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon

Condacul 1

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântâm: Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Icosul 1

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, sfinte cu adâncă judecată;

Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;

Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;

Bucură-te, al blândului Iisus următor;

Bucură-te, că după Domnul ai însetat;

Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;

Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;

Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;

Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;

Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;

Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;

Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 2-lea

De mic rămas fără mamă, sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgânească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în mijlocul vânturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare până ce n-ai aflat calea Dumnezeului celui adevărat, Căruia îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Adânc fiind rănit de dragostea  în Hristos, când veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la care a şi venit mântuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sângele Domnului; pentru care te lăudăm aşa:

Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;

Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;

Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;

Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;

Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;

Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;

Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;

Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;

Bucură-te, ostaş neînvins al lui Hristos;

Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;

Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;

Bucură-te, mângâierea celor amărâţi;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 3-lea

Deşi cu trup omenesc pe pâmânt, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Râvnă multă ai pus, sfinte, ca să întorci de la închinarea de idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgân a rămas, până ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laudă ca aceasta:

Bucură-te, cercetător al durerilor;

Bucură-te, vindecător al orbilor;

Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;

Bucură-te, sfărâmător al curselor diavoleşti;

Bucură-te, al sufletului tău vânător;

Bucură-te, al doctorilor doctor;

Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;

Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;

Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;

Bucură-te, lauda îngerilor;

Bucură-te, a păgânilor mirare;

Bucură-te, bucuria mamei tale;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 4-lea

Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca fulgerul s-a răspândit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, sfinte, făcând să se îngrijoreze învăţătorii păgâni, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părtaşul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;

Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;

Bucură-te, îngrozirea păgâneştilor conducători;

Bucură-te, că deşertăciunea păgânească vrei să omori;

Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;

Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;

Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-au pregătit;

Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;

Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;

Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;

Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;

Bucură-te, cel de la care moştenim frumoase pomeniri;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 5-lea

Cele ce pentru păgâni erau de preţ pentru tine erau fără de preţ şi cele fără de preţ la ei erau de mare preţ la tine, căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a câştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Neînduplecat văzându-te, împăratul a poruncit să fii spânzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfâşiat şi cu făclii ars, dar nepieritorul împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunându-ne, cântăm:

Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;

Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;

Bucură-te, că păgânătatea de ruşine a rămas;

Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;

Bucură-te, sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;

Bucură-te, cel pătruns de credinţă adâncă;

Bucură-te, că, gândindu-te la Domnul, te-ai mângâiat;

Bucură-te, că, Hristos în chipul lui Ermolae ţi s-a arătat;

Bucură-te, că fiarele cu care erai sfâşiat ca ceara s-au muiat;

Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;

Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;

Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 6-lea

Pe gânduri ai pus pe cei ce te chinuiau, sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atâta putere şi de ce zeii nu te pierd? Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Plumb mult într-un cazan punând şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfârşi cu tine, dar tu, viteazule mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul apostol loan. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;

Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul meu;

Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblânzitor;

Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;

Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;

Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;

Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;

Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;

Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;

Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;

Bucură-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;

Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 7-lea

Zile de-a rândul ai fost chinuit, sfinte, dar acestea  mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, când cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Piatră ţi-au legat de gât, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpânul mărilor şi pe tine şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal. Deci, bucurându-ne şi minunându-ne, îţi cântăm:

Bucură-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;

Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;

Bucură-te, al puterii firii înfrângâtor;

Bucură-te, al adâncului mării stăpânitor;

Bucură-te, plutitor deasupra apelor;

Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;

Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;

Bucură-te, dobânditor de slavă cerească;

Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;

Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;

Bucură-te, răspânditorule al credinţei;

Bucură-te, iubitorule al umilinţei;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 8-lea

Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mânie, îţi iscodeau alte pătimiri crezând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecându-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfâşiat; dar Stăpânul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;

Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;

Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;

Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;

Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;

Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;

Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;

Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;

Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;

Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;

Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piarză;

Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 9-lea

Văzând tăria ta, sfinte, mulţi din păgâni au crezut în Hristos, pentru care lucru împăratul de mânie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vânări de noi suflete, cu care şi noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărâmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi fermecător socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, sfinte, spre a-l aduce împăratului care şi lui îi dorea sfârşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:

Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;

Bucură-te, cel ce înfrunţi mâniile aprinse;

Bucură-te, că pe roată ai fost strunjit;

Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;

Bucură-te, cel ce ai fost socotit fermecător;

Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;

Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;

Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti pătimitor;

Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat s-au arătat;

Bucură-te, că la moartea lor, pământul s-a cutremurat;

Bucură-te, cel ce Treimii pe pământ ai slujit;

Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 10-lea

Zadarnice au fost chinurile păgânilor, sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

  Icosul al 10-lea

Cine nu te va lăuda, văzându-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi izbit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărâse tăierea capului şi tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă:
Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;

Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;

Bucură-te, că în chinuri Domnului slavă dădeai;

Bucură-te, că împărăţia cerească cu dor o căutai;

Bucură-te, că numele din Pandoleon ţt-a fost schimbat;

Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;

Bucură-te, că după nume eşti mult-miluitor;

Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurâtor;

Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;

Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;

Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;

Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

 Condacul al 11-lea

Cu durere dreptcredincioşii au privit sfârşitul tău, Pantelimoane; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mângâiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Senin la suflet şi blând la chip ţi-ai primit sfârşitul, trecând astfel în împărăţia cerească, unde eşti întâmpinat de Sfânta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti; pentru care laudă ca aceasta îţi aducem:

Bucură-te, mireasmă ce până la cer te-ai ridicat;

Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;

Bucură-te, mult-plânsule de credincioşii pământului;

Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;

Bucură-te, a lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat bucurie;

Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;

Bucură-te, că de pământ nicidecum nu te-ai depărtat;

Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;

Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;

Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cunune;

Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;

Bucură-te, înfrângător al păgânătăţii;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 12-lea

Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Şi după moarte ai săvârşit minuni, Pantelimoane, căci în loc de sânge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi:

Bucură-te, bucuria Tatălui;

Bucură-te, lauda Fiului;

Bucură-te, desfătarea Duhului sfânt;

Bucură-te, miluirea celor de pe pământ;

Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;

Bucură-te, izbăvitor de chinuri;

Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;

Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;

Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;

Bucură-te, cel ce îmblânzeşti cugetele;

Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;

Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;

Bucură-te, cel ce primeşti gândurile şi puterile;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 13-lea (se zice de trei ori):

Sfinte mare mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi spunem durerile noastre de multe feluri şi tu fără întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblânzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci suntem slabi şi istoviţi, sfinte şi astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!   

Apoi iarăşi se zice:

Icosul întâi

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, sfinte cu adâncă judecată;

Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;

Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;

Bucură-te, al blândului Iisus următor;

Bucură-te, că după Domnul ai însetat;

Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;

Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;

Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;

Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;

Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;

Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;

Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;

Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul întâi

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântâm: Bucură-te, mare mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Rugăciunea pentru cei bolnavi

Dumnezeule Atotputernic, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (numele bolnavului) şi cu ajutorul celui ce cheama numele lui Hristos să-l ajute să vindece bolnavul, venit la el să-i aline suferinţa, vindecă-l de toată boala trupească şi slobozeşte-l de păcat, şi de ispitirile păcătoase, şi de orice necazuri.

Sfinte Pantelimon, orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi aşează-l în Sfânta  Ta Biserica-sănătos cu trupul şi cu sufletul, ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slava împreună cu cel fără de început, Fiul lui Dumnezeu  şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciunea tămăduitoare către Sfântul Pantelimon

Cei care pot să o rostească în preajma sfintelor sale moaște sau a icoanei sale se bucură de efectele ei miraculoase.

„O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon, Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Și nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon!

O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi, bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase. Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare. Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului. Dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi! Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere.–Tămăduieşte-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav. Ajută-ne, Sfinte!

Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare. Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu. Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.

Ne doare totul în noi. În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui. În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Bibliografie

https://www.academia.edu
https://basilica.ro
https://doxologia.ro
https://pravila.ro
https://doxologia.ro
https://basilica.ro
https://ro.orthodoxwiki.org
http://www.cuvantul-ortodox.ro
https://basilica.ro/sf-mare-mc-si-tamaduitor-pantelimon/