Muntele Tabor, un loc marcant în istoria biblică, este muntele unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a Schimbat la Față, dar și locul în care în fiecare an se petrece una dintre cele 3 minuni divine din Țara Sfântă.
Fragment din Evanghelia zilei: Matei 17,1-2
"Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.
Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina."
Muntele Tabor se află în partea de sud a regiunii istorice Galileea, Israel, la vest de valea Iezreel, la 17 km vest de Marea Galileei şi 9 km de Nazaret. Muntele, al cărui vârf atinge 575 m deasupra nivelului mării, este o regiune ridicată a scoarţei terestre şi nu este un vulcan stins, deşi arată precum unul.
Muntele Tabor este menţionat prima oară în Scriptură când Isus Navi împarte Pământul Făgăduinţei celor 12 seminţii ale lui Israil; el este pus ca hotar între 3 seminţii – Zavulon, Isahar şi Neftalim – precum scrie: ,,Se împreună hotarele la Tavor” (Isus Navi 19, 22).
Apoi, este ales de Devora, Proorociţa şi Judecătoarea poporului lui Israil, ca loc pentru bătălia dintre evreii aflaţi sub conducerea lui Varac şi armata lui Iavin, împăratul Hanaanului, comandată de Sisara (potrivit Judecători, 4). Şi acolo, în Muntele Taborului, Varac îl biruie pe Sisara, cu minune dumnezeiască
De asemenea, potrivit Tradiţiei Bisericii, aici a pustnicit vreme de 7 ani Melchisedec, preotul Dumnezeului celui Preaînalt. După trecerea celor 7 ani, Dumnezeu i-a descoperit patriarhului Avraam petrecerea cea minunată a lui Melchisedec, trimiţându-l să-l întâlnească pe acesta şi să fie binecuvântat de el (potrivit Facerea 14, 18-20).
Mult mai târziu, în zilele celui de-al doilea Templu din Ierusalim (a cărui construcţie a fost terminată în anul 515 î.Hr.), Muntele Tabor era unul dintre vârfurile de pe care se obişnuia să se aprindă focuri, pentru a vesti satelor din nord sărbătorile şi lunile noi.
Potrivit Tradiţiei Bisericii, Muntele Tabor este locul unde Mântuitorul S-a schimbat la Faţă înaintea ucenicilor Săi.
Evenimentul este istorisit de Sfinţii Evanghelişti Matei, Marcu şi Luca, precum şi de Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua epistolă a sa, însă nici unul nu menţionează că a acesta a avut loc pe Muntele Taborului.
Primul care situează acest moment important din viaţa Domnului ca petrecându-se pe Tabor este Origen († 251). Apoi, în secolul al IV-lea, Sfinţii Chiril al Ierusalimului şi Epifanie al Ciprului şi Fericitul Ieronim vor spune aidoma.
Datorită importanței Muntelui Tabor în religia și tradiția creștină, acesta a devenit loc de pelerinaj începând cu secolul al IV-lea. Atunci Sfânta Împărăteasă Elena, în cinstea Schimbării la Faţă a Mântuitorului a construit o biserică ortodoxă. După cum mărturiseşte Nichifor Calist, ea a ridicat şi o biserică întru pomenirea binecuvântării patriarhului Avraam de către Melchisedec.
Conform descrierilor pelerinilor, în timpul secolului al VI-lea trei temple creștine fuseseră deja ridicate pe vârful muntelui.
Totuși, din pricina războaielor şi a ocupării Ţării Sfinte de către musulmani, biserica ridicată de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a căzut în paragină, din ea rămânând sfintele altare, sfânta masă şi câteva bucăţi de mozaic, păstrate până astăzi.
În anul 1843, Arhimandritul Irinarh Roseti, cu metania din mănăstirea Neamţ, împreună cu ucenicul său, Nectarie Banul, a venit pe Tabor pentru a repara această sihăstrie. Aici au petrecut împreună 16 ani de zile în desăvârşită sihăstrie şi dorire de Dumnezeu. În anul 1859 a început construcţia unei mari biserici de piatră pe Tabor, în cinstea Schimbării Domnului la Faţă, dar nu a reuşit să o termine, pentru că în același an, pe când zidăria era pe la jumătate, cuviosul arhimandrit a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat în biserica începută de el.
În prezent platoul Muntelui Tabor este împărțit între greco-ortodocși (nord-est) și romano-catolici (sud-est)
În partea ortodoxă a muntelui se înaltă frumoasă o mănăstire greco-ortodoxă, închinată Schimbării la Față a Mântuitorului. Biserica centrală a mănăstirii, unde viețuiesc si maici române, a fost terminată de construit în anul 1911. Ea aparţine Patriarhiei Ierusalimului și este considerată prima mare ctitorie românească din Ţara Sfântă.
Tot în partea nord-vestică a Muntelui Tabor se află o Biserică a Sfântului Melchisedec, ridicată în cea mai mare parte în secolul al XIX-lea. Numele acesteia se trage de la o tradiție din secolul al IV-lea, potrivit căreia Melchisedec a petrecut șapte ani în sihăstrie, pe acest munte, mai înainte de a se întâlni și a-l binecuvânta pe Avraam.
În partea de sud-est a muntelui se află, Biserica Catolică franciscană, cu hramul Schimbarea la Faţă a Domnului, care a fost ridicată mai întâi în 1873, şi apoi, între anii 1921-1925, arhitectul Vaticanului a înălţat o bazilică impunătoare şi hanul Casa Nova.
Deasemenea, pe munte mai sunt ruinele construcţiilor de apărare ridicate în vremea lui Flavius Josephus, ale fortificaţiilor ridicate de saracini, ca şi ale altor biserici din vechime.
Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, cunoscută și sub denumirea de Probejenia sau Obrejenia, este unul din Praznicele împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită la 6 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului.
Diferența dintre momentul Schimbării la Față și data prăznuirii acestuia
Din punct de vedere cronologic, momentul Schimbării la Față a Mântuitorului a avut loc cu puțină vreme înainte de Sfintele Sale Pătimiri, de moartea prin răstignire, de îngroparea și Învierea Sa.
Scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, pentru că ei să nu fie deznădăjduiți în urma evenimentelor care aveau să se întâmple în zilele următoare.
Însă, din raţiuni duhovniceşti, pentru a arăta însemnătatea duhovnicească a acestei minuni, Sfinții Părinți au rânduit ca praznicul Schimbării la Față să se serbeze de către Biserică în ziua a 6‑a a ultimei luni a anului bisericesc.
În ziua a 6‑a pentru că aceasta a fost ziua în care Dumnezeu, cu propriile Lui mâini, l‑a zidit pe om din țărână și suflând în fața lui l‑a făcut ființă vie. Această zi de 6 ne arată, prăznuind în ea Schimbarea la Față a Mântuitorului, când fața Lui a strălucit că soarele și hainele Lui s‑au făcut albe ca lumina, ne arată care a fost destinația pentru care a fost creat întâiul om, Adam cel Vechi, adică să ajungă la semănare cu Dumnezeu, să fie strălucitor ca soarele şi să lumineze în jurul său.
De asemenea în ziua a 6‑a, pentru că precedă cu 40 de zile sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), care este socotită la fel ca Vinerea Mare, poziționând prin acest înțeles Schimbarea la Faţă înaintea Sfintelor Patimi, așa cum s-a întâmplat în mod real.
Pe de altă parte, făcând o paralelă cu natura, simbolistic, sărbătoarea creștină a schimbării la față este plasată în această perioadă, pentru că din acest moment natura își schimbă și ea „veșmintele”, marcând trecerea de la vară la toamnă.
Poate nu în ultimul rând, praznicul schimbării la față este stabilit în acestă lună a sfârșitului anului bisericesc, pentru a arăta că și Mântuitorul va veni la sfârșitul lumii în slava Sa, așa cum a fost văzut de Apostolii Petru, Ioan și Iacov pe Muntele Tabor.
Evenimentul Schimbării la Față a Domnului este istorisit de Evangheliștii Matei, Marcu și Luca.
Domnul nostru Iisus Hristos, în anul al treizeci şi treilea de la naşterea Sa, şi în al treilea an şi cel de pe urmă al propovăduirii Sale, apropiindu-Se de Pătimirea cea de bunăvoie pentru mântuirea noastră, a mers în părţile Cezareei lui Filip, şi, după cuvintele pe care le-a zis Petru, acolo: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu” (Matei 16, 16), a început a spune ucenicilor Săi că trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult de la farisei, de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât.
Din această pricină, ucenicii s-au înstristat, dar mai ales Petru, care-L oprea pe El, zicându-I: „Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Matei 16, 22). Atunci, alungând mâhnirea lor, a făgăduit unora dintre ei că, după puţine zile, le va arăta slava Sa, zicând: „Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului venind în Împărăţia Sa” (Matei 16, 28).
Deci, trecând opt zile de la ziua în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a plecat în părţile Cezareei lui Filip, în hotarele Galileei, la Muntele Tabor, mergând după El ucenicii Săi şi mult popor. Dar, de vreme ce era obiceiul Domnului Hristos ca rugăciunile cele către Dumnezeu-Tatăl să le facă singur, despărţit de ucenicii Săi, de aceea a lăsat la poalele muntelui poporul şi pe ucenicii Săi şi a luat numai pe trei dintre ei: pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi S-a suit cu ei pe munte, ca să se roage.
Acolo, depărtându-Se puţin de cei trei ucenici, S-a urcat la un loc înalt şi Se ruga, iar cei trei ucenici, osteniţi, pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta de lungimea rugăciunii, se luptau cu somnul, precum zice Evanghelistul Luca: „Iar Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn” (Luca 9, 32). Dar, când s-au deşteptat bine, Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale.
Atunci au stat înaintea Lui, prin porunca Lui, doi Proroci: Moise, dintre morţi, şi Ilie, din Rai, şi le vorbea lor despre Pătimirea Lui şi despre ceea ce avea să se săvârşească la Ierusalim. Din această pricină, Apostolii, deşteptându-se, au văzut slava Lui cea negrăită, faţa Sa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca lumina şi doi bărbaţi stând şi vorbind cu El, întru slava aceea, şi s-au înspăimântat.
Şi au cunoscut, descoperindu-le lor Duhul Sfânt, că bărbaţii aceia erau Moise şi Ilie şi au înţeles cuvintele lor despre Pătimirea cea de bunăvoie a lui Hristos.
Aşadar, Apostolii stăteau cutremuraţi, ascultând cele ce se grăiau şi îndulcindu-se cu vederea slavei celei dumnezeieşti, atât cât puteau cuprinde ochii lor trupeşti, deoarece Domnul le-a arătat numai atât cât putea suferi firea omenească; de vreme ce este cu neputinţă omului muritor să vadă dumnezeirea cea fără de moarte şi nevăzută, precum de demult i-a răspuns Dumnezeu lui Moise, care se ruga ca să-i arate slava feţei Sale celei dumnezeieşti, zicând: „Nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască” (Ieşire 33, 20).
Deci, sfârşind Mântuitorul Hristos de vorbit cu Moise şi cu Ilie, iar Apostolii înţelegând, prin Duhul, de plecarea Prorocilor, lui Petru i-a părut rău, pentru că dorea neîncetat să se bucure de slava lui Hristos şi să se îndulcească de vederea cinstiţilor Proroci. De aceea, luând îndrăzneală a şi zis: „Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie” (Luca 9, 33).
Însă, pe când grăia Petru acestea, un nor luminos i-a umbrit pe Apostoli, înconjurând vârful Muntelui Tabor. Atunci Apostolii au fost cuprinşi de frică, pentru că, apropiindu-se de Hristos, au intrat şi ei în nor şi au auzit un glas, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L” (Matei 17, 5).
La auzirea acestui glas venit de Sus, Apostolii au fost cuprinşi cu totul de frică şi, temându-se, au căzut cu feţele la pământ. Atunci slava Domnului s-a depărtat de la faţa lor. Iar Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ei, zicându-le: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!” (Matei 17, 7). Iar ucenicii, ridicându-şi ochii, n-au văzut pe nimeni, decât numai pe Domnul Iisus Hristos.
Şi, pe când se coborau din munte, Domnul le-a poruncit să nu spună nimănui nimic despre cele întâmplate, până ce nu va pătimi şi nu va învia din morţi. Deci, ucenicii n-au spus nimănui nimic despre cele ce văzuseră.
Mântuitorul, îndreptându-Se pe drumul spre Ierusalim, drumul spre Pătimire, Cruce şi moarte, dar cunoscând şi slăbiciunea omenească a Apostolilor, n-a vrut să-Şi lase ucenicii deznădăjduiţi. Odată cu Schimbarea Lui la Faţă, Domnul a luminat şi a îmbărbătat inima lor, faţă de sminteala crucii, care urma să fie (cf. 1 Corinteni 1, 23).
Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare a început să fie menționată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.
Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce provine din limba slavonă şi înseamnă transformare, schimbare, iar în limbă greacă numele sărbătorii este Metamorfosis, care înseamnă transfigurare.
Există obiceiul ca în această zi să se facă pomenire generală a celor trecuți la cele veșnice (Biserica Rusă). În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului se aduc la biserică struguri, care se împart credincioșilor.
Scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, pentru ca ei să nu fie deznădăjduiți în urma evenimentelor care aveau să se întâmple în zilele următoare.
Semnificaţia tainică a acestei sărbători este pe de o parte, vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta, iar pe de altă parte, Hristos ne arată în fapt că El este Lumina cea adevărată care ne luminează și ne călăuzește spre mântuire.
În centrul reprezentării este Hristos, învesmântat în alb. Este înconjurat de un fond închis la culoare, așa-numită mandorla, prezenta și în icoana Învierii. La picioarele Sale, sunt căzuți cu fețele la pământ ucenicii Petru, Iacob și Ioan, iar de-o parte și de alta sunt prezenți Moise și Ilie.
Interesant este că în această icoană a Schimbării la Față, lumina care iradiază din Hristos și-L înconjoară nu este luminoasă, ci întunecată. Întunericul din centru face trimitere la ființă lui Dumnezeu, care rămâne necunoscută omului. Lumina în care S-a descoperit Hristos nu a fost ființa lui Dumnezeu, ci o energie care izvorăște din această ființă. Ortodoxia face o diferență clară între har și natura divină. Daca harul, ca energie necreată poate fi împărtășit omului, natura divină rămâne incomunicabilă și incognoscibilă.
Atunci când Iisus Hristos a urcat pe Muntele Tabor cu cei trei ucenici ai săi, un nor luminos i-a umbrit , iată un nor luminos i-a umbrit pe ei şi iată glas din nor zicând: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L!”
Creştinii vremurilor noastre care ajung pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă, sunt martorii unei minuni ce aminteşte de momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului: pogorârea peste biserica ortodoxă “Sfântul Prooc Ilie”, a unui nor deosebit, luminos, care nu are caracteristicile unui nor obişnuit.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că lumina de pe Tabor este aceeaşi cu Sfânta Lumină care se arată la Mormântul Mântuitorului nostru, la praznicul Învierii Sale.
Din mărturiile martorilor, norul luminos se pogoară în fiecare an doar asupra Bisericii Ortodoxe, în timpul Sfintei Liturghii ce se săvîrşeşte cu ocazia praznicului Schimbarii la Fata.
Fenomenul este perceput şi descris diferit de credincioşii pelerini, martori ai minunii. Ceea ce este relatat deopotrivă de toţi este faptul că în clipele acelea se răspândeşte în aer un extraordinar miros de tâmâie, care nu este însă tămâie de răşinoase, ci "o combinaţie de conifere orientale, cu tămâie naturală, din răşina pomului".
O echipă formată din cercetători meteorologi israelieni şi ruşi, și-a propus să cerceteze îndeaproape acest fenomen iar la finalul studiului, Serghii Mirov, coordonatorul echipei, a făcut public rezultatul, explicând că „o sferă luminoasă de ceaţă îi înconjoară pe credincioşi, după care norul apare deasupra crucii Bisericii, crescând în dimensiuni, şi coboară peste credincioşi, acoperindu-i şi înconjurându-i într-o umezeală”.
“Am înțeles puțin din ceea ce se întâmplă, dar am înțeles totul când rugăciunile Patriarhului au început să se termine și a început sacramentul împărtășirii.
Dintr-o dată, există o emoție generală: oamenii flutură cu mâinile.
Suntem învăluiți într-o ceață de nicăieri! Toți cei din jur își fac cruce, de asemenea, nu rămân în urmă și direcționez obiectivul camerei în adâncul lucrurilor. Și... Nu se poate! Fluctuațiile masei cețoase sunt clar vizibile în fereastra monitorului!
A fost un miracol! Deși nu sub acea formă de manual, dar din toate punctele de vedere, formarea de ceață în astfel de condiții este imposibilă! Iar meteorologia nu poate da o explicație pentru acest fapt.
Este și mai uimitor că convergența norului fertil are loc doar pe teritoriul unei mănăstiri ortodoxe! În timpul slujbei, o minge luminoasă zboară peste credincioși, apoi apare un nor peste crucea Bisericii Schimbarea la Față, care, crescând în mărime, cade peste mulțimea credincioșilor, o acoperă și o stropește cu umezeală dătătoare de viață. Am crezut că acest fenomen ar trebui studiat din postura oamenilor laici care se îndoiesc de miracole. A fost necesar să abordăm problema din punct de vedere științific. Pentru ca oamenii să știe: nu sunt înșelați .”
Concluzia a fost una simplă: aburul sau ceața aceasta nu poate fi generată, fizic, ținând cont de aerul uscat din zonă și de temperaturile ridicate, astfel încât fenomenul iese din zona meteorologiei și se încadrează, fără dubii, în categoria minunilor.
În 1993, câteva maici şi doi pelerini ruşi descriau astfel minunea pe care o văzuseră: "Norul a coborât chiar deasupra mănăstirii şi, deodată, din cer, a început să ţâşnească foc plin de har, ca de Înviere, însă mult mai mult. Pe neaşteptate, întregul acoperiş al mănăstirii s-a umplut de foc, apoi focul s-a întins la copaci şi sub formă de limbi de lumină a ieşit din nor şi a cuprins mulţimea. Această minune a Focului Sfânt a continuat vreme de două ore. În zori, totul a dispărut, lăsându-ne într-o stare de inspiraţie şi teamă duhovnicească neobişnuite".
Maici românce de la biserica ortodoxa de pe munte, au relatat şi ele unor ziarişti din ţară despre minunea norului, cam în acelaşi termeni: “Anul trecut, norul a coborât pe munte şi a stat aşa o oră şi jumătate. Iar miile de oameni care se strânseseră aici au putut să-l vadă şi să se bucure. Întotdeauna, norul vine dinspre Nazaret în timpul sfintei liturghii. La noi, slujba se face toată noaptea. La priveghere, participă mai mulţi arhierei, episcopi, iar când încep să se împărtăşească credincioşii, vine şi norul. Şi lumea strigă: ,,Doamne, trimite-ne norul”. Anul trecut, norul a venit pe la 2 noaptea. Dintr-o dată, cerul s-a deschis ca o carte, norul a început să vină maiestuos şi, pe măsură ce se apropia, cobora încet pe munte. Şi ajungea să atingă aproape pământul. Nu bătea vântul, nu era nici o adiere, iar luna strălucea plină. În două minute nu se mai vedea o stea pe cer, atât de dens era norul. Ţara Sfântă este Ţara minunilor !”.
Un alt pelerin spunea şi el: "Cuvintele sunt extraordinar de mici ca să exprimi ce simţi când bucăţile acelea ca de vată vin şi le atingi cu mâinile, le simţi pe chip. Ai vrea să te urci pe acea bucată şi să pleci, să nu te mai intereseze nimic".
Un părinte român, vieţuitor în Ţara Sfântă, aduce şi el mărturie despre această minune: ,,An de an, în noaptea de 5 spre 6 august (18-19 august pe noul calendar), deci de Schimbarea la Faţă, în clipa în care începe liturghia pe Muntele Tabor, tot muntele se acoperă de un nor minunat. De multe ori nu numai norul, pe care m-am învrednicit şi eu a-l vedea (bătea vântul cu putere, iar norul stătea pe loc, iar la zi am văzut că era de o altă nuanţă decât ceilalţi nori de pe cer), ci şi lumini cereşti se arată credincioşilor”.
„Nu există o oră fixă a venirii acestui nor, dar vine la un moment dat în timpul slujbei, în timp ce afară sunt 30 de grade, este căldura cea mai puternică, deşi este noapte şi nu bate nici măcar vântul. Norul este ca o ceaţă luminoasă, care învăluie tot vârful muntelui şi care, după o perioadă se retrage, iar spre dimineaţă vârful muntelui este acoperit de o rouă ce se lipeşte de Biserică, de tot ceea este acolo pe vârful muntelui, inclusiv de oamenii care stau sub cerul liber”, mărturisește părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române în Ţara Sfântă.
Altă mărturie, detaliată, a unui pelerin: ”Toată lumea care merge în pelerinaj în mijlocul lunii august în Israel, înfruntând călduri cumplite (40 – 50 grade Celsius) o face pentru a vedea Norul care apare dimineața… Dar abia acum, în 19 august 2010, am înțeles că acest Nor nu este material (condens de apă) ci este mult mai mult decât atât! Revăzând fotografiile, mi se pare că primele forme de lumină apar la citirea Sfintei Evanghelii. Către finalul Sfintei Liturghii oficiată afară, în curtea mănăstirii de pe Muntele Tabor, au început să apară niște flash-uri imense pe peretele bisericii, deasupra esplanadei în care slujea soborul de preoți în frunte cu Patriarhul Teofil al Ierusalimului ; flash-uri imposibil de făcut de către aparate fotografice, exact ca la momentele premergătoare apariției Sfintei Lumini de Paști, deasupra Mormântului Sfânt.
Ora 4 dimineața: momentele în care preoții slujitori pregătesc potirele cu sfânta împărtășanie par efectiv interminabile, strana psalmodiază în grecește la nesfârșit, timp în care noi ne uitam la cer și ne gândim că trebuie să se facă dimineața și, în acest an, Domnul ne-a uitat, pentru păcatele noastre…
Deja preoții încep să se împărtășească, iar eu intru în biserică să caut anafură. Până când ies, afară începuse Sfânta Împărtășanie pentru credincioși. Oameni cu mâinile ridicate, să atingă norul abia vizibil, ca un fum, care apare și dispare din reflectoare, mai ales către partea dreaptă a scenei, plimbându-se parcă exact în zonele în care preoții împărtășeasc.
Legătura dintre potire și Nor devine deja evidentă pentru toată lumea! Conform relatărilor lor, unii dintre cei care ridicaseră mâinile în speranța că Norul îi va atinge, dau slavă lui Dumnezeu, pentru că simțiseră fie picături de apă, ca o rouă, pe mâini, fie furnicături, fie miros de mir care persista, sau doar o boare răcoroasă…
Mai târziu, în autocar, maica – cea care s-a aflat exact sub nor la momentul apariției acestuia, după ce mai întâi a observat o Lumină în zonă, ne-a oferit cea mai impresionantă dovadă a faptului că acest Nor este Lumină pură: fotografiile făcute de ea chiar de sub nor, pozând direct către acesta, arată particule clare de lumina albă, nesesizabile cu ochiul liber, dar foarte dense ( și ea a văzut tot doar un fel de ceată, un fum…).”
Troparul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, glasul al 7-lea:
Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătându-le ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Străluceşte şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.
Condacul 1
Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-aucutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Icosul 1
Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun şi Puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în lăcaşurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii pe noi, cei ce dormim în umbra morţii;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 2-lea
Văzând, Iubitorule de oameni, Doamne, că ucenicii Tăi nu sunt încă luminaţi şi nu pricep că Tu trebuie să mergi la Ierusalim şi acolo să pătimeşti multe şi să fii omorât, ai început de atunci să le spui că toate acestea trebuie să le rabzi de bunăvoie pentru mântuirea noastră. Totuşi, ei neputând înţelege dacă sunt de la Dumnezeu sau de la om, după şase zile ai luat cu Tine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi i-ai dus pe muntele Taborului, ca să le arăţi, înainte de Cruce, slava Ta dumnezeiască, ca şi în timpul pătimirilor Tale să-Ţi cânte: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înţelesul cel greu de pătruns al pătimirii Tale celei de bunăvoie neputând să-l înţeleagă ucenicii Tăi, Doamne, mai înainte de crucea Ta, ai dus pe trei dintre ucenicii Tăi într-un munte înalt, ca să vadă minunea înfricoşatei Tale Schimbări la Faţă şi dumnezeiasca Ta slavă, cea pururea fiitoare, ca atunci când Te vor vedea răstignit să înţeleagă că pătimirea Ta este de bunăvoie şi să-Ţi cânte aşa:
Iisuse, Care de jos ai urcat pe un munte înalt, urcă-ne şi pe noi întru cele de sus, ca să căutăm desfătarea întru cele înalte;
Iisuse, Care ai îndepărtat pe Petru şi pe fiii lui Zevedeu de mulţimea grijilor lumeşti, îndepărtează şi mintea noastră de lucrurile pământeşti, ca să învăţăm a ne feri de patimile cele josnice;
Iisuse, Care cu multă trudă ai dus pe prietenii Tăi la o înălţime preafrumoasă, învaţă-ne şi pe noi ca prin sudoare şi multă trudă să ne nevoim în toate zilele;
Iisuse, Care ai arătat ucenicilor, în tăcerea rugăciunii, Schimbarea Ta la Faţă, învredniceşte-ne acum şi pe noi, credincioşii Tăi, să ne luminăm cu dulceaţa cuvintelor Tale;
Iisuse, Care ai arătat trei martori ai slavei Tale în liniştea Taborului, dă-ne şi nouă, celor tăcuţi şi goi, să cugetăm totdeauna la slava Ta;
Iisuse, Care pentru numele Tău s-a veselit Taborul şi Ermonul, dă-ne şi nouă, ca prin chemarea preadulcelui Tău nume, să săvârşim urcare la cele înalte;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 3-lea
Aleşii Tăi Apostoli, îmbrăcaţi fiind cu putere de sus, Doamne, i-ai urcat în Tabor, ca să înveţe a cânta cele înalte şi să cugete la cele cereşti, iar nu la cele pământeşti. Îmbracă-ne, dar, şi pe noi cei căzuţi întru cele de jos şi biruiţi totdeauna de neputinţele trupului, cu puterea şi slava Ta, ca puterea Ta să lucreze în neputinţele noastre, şi să-Ţi cântăm Ţie cu dragoste: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Vrând ca înainte de Cruce, de pătimirea cea de bunăvoie, să descoperi în parte slava dumnezeirii Tale, Hristoase, Mântuitorul nostru, ai ales numai trei dintre muritori care să fie martorii acestei slave: pe Petru, care Te-a iubit mai mult decât toţi şi Te-a mărturisit, primul dintre toţi, Fiu al lui Dumnezeu, pe Iacob, care, având nădejdea bunătăţilor viitoare, capul sub sabie şi-a plecat şi, astfel, a pus început mucenicilor Tăi, şi pe Ioan cel feciorelnic, care, mai mult decât toţi păstrând neprihănirea trupului şi a duhului, a primit har deosebit întru vederea unor negrăite descoperiri şi a slavei Tale dumnezeieşti. Împreună cu ei primeşte şi de la noi aceste cântări de laudă:
Iisuse, Cel ce de la Petru, mai înainte de Schimbarea la Faţă, ai primit mărturisirea, primeşte şi calda noastră mărturisire;
Iisuse, Cel ce aceluiaşi Petru, în Tabor, i-ai dat îndrăzneală să vorbească cu Tine, spune şi inimilor noastre celor paşnice şi bune;
Iisuse, Cel ce pe fiii lui Zevedeu, pentru iubirea lor înflăcărată, i-ai numit fiii Tunetului, nu ne birui cu tunetul mâniei Tale;
Iisuse, Cel ce aceloraşi ucenici nu le-ai îngăduit să coboare foc din cer asupra samaritenilor, stinge focul patimilor noastre lăuntrice;
Iisuse, ridică-ne împreună cu feciorelnicul Ioan în Taborul cel de sus, întru curăţia trupului şi a sufletului;
Iisuse, Cel ce ştiai că Iacob va bea întâiul Tău pahar, găteşte-ne şi nouă locuri în rai;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 4-lea
Furtună a fost arătarea dumnezeirii Tale în muntele Sinai, deoarece în tunete şi fulgere ai dat legea slugii Tale Moise; tot aşa şi în Horeb a fost duh de tărie ce despica munţii; vijelie şi foc când Ilie proorocul a vrut să Te vadă. Totuşi nu în vijelie, nici în cutremur şi nici în foc nu a fost Domnul, ci în glas de adiere de vânt Ţi-ai arătat Faţa şi slava dumnezeirii Tale, precum şi în muntele Taborului ai şezut în faţa lor şi cu bucurie Ţi-au cântat: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind Moise şi Ilie în Tabor cuvintele Tale, că vei sfârşi la Ierusalim, s-au făcut martori la toată lumea, Doamne, că Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatăl spre mântuirea oamenilor, aşa cum a mărturisit şi glasul Său din cer. Căci Moise a fost chemat din morţi, ca să mărturisească celor ţinuţi în iad venirea Ta în lume. Ilie însă a fost chemat din rai, ca să spună lui Enoh despre slava Ta, văzută în Schimbarea Ta la Faţă. Iar noi, mirându-ne de taina arătării proorocilor Tăi în Tabor, cu umilinţă îţi cântăm:
Iisuse, Cel ce ai vrut ca văzătorul de Dumnezeu Moise să-Ţi privească Faţa Ta, arată-ne şi nouă, în veacul ce va să vie, dulceaţa cea dorită a Feţei Tale;
Iisuse, Cel ce de demult lui Moise i-ai arătat strălucirea slavei Tale, arată-ne şi nouă, întru Împărăţia Ta, Faţă către faţă, bunătatea cea nespusă a privirii Tale;
Iisuse, Cel ce în linişte şi în glas de adiere de vânt lin l-ai învăţat pe Ilie descoperirea Ta, învaţă-ne şi pe noi, în chip minunat şi în linişte, nepătimirea dumnezeiască;
Iisuse, Cel ce l-ai adus pe robul Tău Ilie în rai, în car de foc nearzător, ridică-ne şi pe noi, în chip minunat, la înălţimea desăvârşitei vieţuiri;
Iisuse, Cel ce de demult în multe chipuri ai grăit proorocilor, iar în Tabor le-ai vestit moartea Ta, hrăneşte cu cuvintele vieţii veşnice şi sufletele noastre cele flămânde;
Iisuse, Cel ce prin gura a doi martori ai descoperit ucenicilor taina Schimbării Tale la Faţă, aprinde şi credinţa noastră cea rece cu adierile cele negrăite ale Duhului Sfânt;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 5-lea
Stelei celei izvorâtoare din Dumnezeu Te-ai asemănat prin strălucirea negrăită a Preacuratului Tău Trup, Dătătorule de Lumină, Doamne, când, apropiindu-Te de ucenicii Tăi care dormeau, ai înălţat Tatălui Tău, pe înălţimea muntelui, rugăciunea Ta de împăcare. Atunci s-a luminat Faţa Ta ca soarele şi îmbrăcămintea s-a făcut mai albă decât zăpada. Apostolii, trezindu-se, au văzut slava Ta, a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr, şi stând cu frică Ţi-au cântat: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzându-Te Apostolii Tăi în Tabor, având chip de om şi Schimbându-Te la Faţă întru slava dumnezeiască şi vorbind cu Moise şi cu Ilie despre sfârşitul Tău, au înţeles puterea Ta cea pururea fiitoare şi dumnezeirea ascunsă sub acoperământul trupului, s-au înspăimântat auzind cele grăite şi s-au desfătat de vederea dumnezeieştii Tale slave. Dar numai atât au văzut cât a putut să încapă vederea ochilor trupeşti, iar noi împreună cu dânşii Îţi cântăm:
Iisuse, Cel ce ai strălucit ucenicilor Tăi dumnezeiasca şi nespusa Ta slavă, străluceşte în inimile noastre Lumina Ta cea pururea fiitoare;
Iisuse, Cel ce ai împărtăşit pe întâistătătorii Legii şi harului cu lumina Ta cea mai presus de lume, prin acea împărtăşire adună mintea noastră ce rătăceşte pururea;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai dezgolit puţin fulgerul dumnezeirii Tale, ascuns în trup, dezvăluie căderile în păcat, ascunse în conştiinţa noastră cea ticăloasă;
Iisuse, Cel ce cu razele Luminii celei necreate ale Trupului Tău ai luminat muntele sfânt, luminează cu lumina poruncilor Tale şi sufletele noastre cele întunecate;
Iisuse, Cel ce prin Schimbarea la Faţă ai luminat marginile lumii, luminează-ne şi ne înfrumuseţează şi pe noi cei întunecaţi;
Iisuse, Cel ce prin strălucirea luminii Tale din Tabor ai curăţat precum zăpada pe ucenicii Tăi, curăţeşte-ne şi ne înnoieşte şi pe noi cei întunecaţi;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 6-lea
Văzând binecuvântata şi mântuitoarea Ta grăire, Hristoase, Dumnezeul nostru, împreună cu Moise şi cu Ilie pe muntele Taborului, ucenicii Tăi Petru, Iacob şi Ioan s-au bucurat foarte. Petru, având glasul plin de iubire dumnezeiască, a zis: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, vom face aici trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una”. Noi însă, nevrednicii, nu cutezăm a Te întreba, ci cu smerenie Te rugăm pentru milă şi cu glas tremurând Îţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Nor luminos a strălucit în Tabor spre însemnare la toată lumea. Petru vorbea despre colibe, glasul Părintelui vestea descoperirea şi venirea Duhului Sfânt i-a umbrit pe Apostoli şi vârful muntelui l-a înconjurat. Aceştia şi mai mult s-au înfricoşat şi, intrând cu frică în nor, au simţit nepătrunsa Ta dumnezeire şi cu multă îndrăzneală Ţi-au cântat unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce pe Israel de demult în pustie l-ai condus cu stâlpul de nor, Însuţi şi acum arată-ne calea în Împărăţia Ta;
Iisuse, Cel ce pe Apostolii Tăi, în Tabor, cu nor luminos i-ai învăluit, acoperă-ne şi pe noi cu roua Duhului Tău Cel Sfânt;
Iisuse, Cel ce locuieşti în ceruri, în Biserica nefăcută de mâini, arată-ne şi nouă biserica dătătoare de lumină şi umbra preacurată a dumnezeirii Tale;
Iisuse, Cel ce nu ai vrut pe pământ corturi făcute de mâini, zideşte-ne cortul cel lăuntric, cu bun chip, al Duhului Sfânt, cu care să mergem la ceruri;
Iisuse, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, îmbracă-ne şi pe noi cei dezbrăcaţi cu haina ţesăturii dumnezeieşti a neprihănirii şi curăţiei;
Iisuse, Cel ce ai întins cerul ca o piele, îmbracă-ne şi pe noi cei răniţi în haina luminoasă ca zăpada a cereştii Tale frumuseţi;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 7-lea
Vrând să descopere taina cea din veac ascunsă a dumnezeirii Tale, Hristoase, Părintele Tău Ceresc, acum, iarăşi, precum la Iordan, în timpul Botezului, a vestit că Tu eşti Fiul Lui, şi astfel, cu glas, din nor, a mărturisit zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta să-L ascultaţi”. Iar Apostolii, înfricoşându-se, au căzut cu faţa la pământ, cântându-Ţi: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Nouă şi preaslăvită descoperire s-a făcut în Tabor, Stăpâne Doamne, când Apostolii înşişi, văzători şi slugi, auzind glasul Părintelui şi tunet din nori, s-au înspăimântat şi o nouă revărsare de lumină deodată i-a luminat şi, privindu-se unul pe altul, s-au mirat şi, căzând cu faţa la pământ, Ţie, Stăpâne, închinându-se, Ţi-au adus aceste laude:
Iisuse, Cel ce eşti Chipul Prealuminat al Ipostasului Părintesc, schimbă viaţa noastră cea întunecată şi necurată;
Iisuse, Cel ce eşti strălucirea slavei Părinteşti, luminează sufletele noastre cele căzute şi afundate în întuneric;
Iisuse, Cel ce eşti minunat şi înfricoşător în slava dumnezeirii Tale, înnoieşte vederea noastră cea duhovnicească stricată prin păcat;
Iisuse, Prealine, Cel ce eşti plin de iubire, prin strălucirea cea nespusă a Trupului Tău, toată necurăţia sufletelor noastre fă-o mai albă decât zăpada;
Iisuse, Lumină fără început, în Lumina Ta din Tabor arată-ne şi nouă Lumina Tatălui;
Iisuse, Lumina cea neschimbată în lumina cea nevăzută a Împărăţiei Tale, arată-ne şi nouă lumina Duhului;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 8-lea
În chip minunat şi străin, Ţi s-au arătat Moise şi Ilie în Tabor, Stăpâne Doamne, văzând închipuirea Ipostasului dumnezeiesc şi vorbind despre pătimirea Ta cea de bunăvoie ce îţi stătea înainte. Acoperindu-i pe ei norul cel luminos şi încetând glasul din cer, slava Domnului s-a luat de la ucenicii Tăi, iar ei Ţi-au cântat: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu totul ai fost întru cele de sus, Cuvinte al lui Dumnezeu, când Te-ai Schimbat la Faţă în Tabor, dar nici de cele de jos nu Te-ai despărţit. Iar când proorocii au plecat şi vederea dumnezeiască s-a sfârşit, Tu Te-ai apropiat de ucenicii Tăi, ce căzuseră de spaimă la pământ şi, atingându-i cu mâna le-ai zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi”. Iar ucenicii, deschizând ochii şi nevăzând pe nimeni, afară de Tine, s-au bucurat foarte şi, mulţumind lui Dumnezeu, Ţi-au cântat aşa:
Iisuse, Cel ce ai cuvintele vieţii veşnice, fii totdeauna cu noi în călătoria pământească;
Iisuse, Cel ce ne-ai săturat pe noi cu privirea dumnezeirii Tale, nu ne lăsa pe noi singuri întru slujirea Ta;
Iisuse, Cel ce mai înainte de Cruce ne-ai lămurit taina pătimirilor Tale de voie, dă-ne nouă totdeauna să ne amintim de pătimirea Ta;
Iisuse, Cel ce ne-ai arătat, mai înainte de moarte, slava Ta, dă-ne nouă să înţelegem totdeauna îndumnezeirea Trupului Tău;
Iisuse, Chipul cel neschimbat al Celui ce Este, înnoieşte în sufletele noastre privirea Chipului şi asemănării Tale;
Iisuse, Cel ce eşti pecetea cea asemenea Tatălui, însemnează în trupurile noastre bunătatea cea nespusă a Chipului Tău;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 9-lea
Toată firea s-a înfricoşat, văzând preaslăvita Schimbare la Faţă în Tabor, Hristoase Mântuitorule: îngerii stând nevăzut cu frică şi cu cutremur Ţi-au slujit Ţie, cerurile s-au înspăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând slava Domnului. Muntele Tabor, care până atunci era întunecat şi fumegând, s-a acoperit cu un nor luminos, pentru că pe el au stat Preacuratele Tale picioare. Iar ucenicii Tăi, Doamne, neputând suferi să vadă Faţa Ta, au căzut la pământ, acoperindu-şi feţele, până când, sfârşindu-se vedenia, Tu Însuţi i-ai ridicat şi ei Ţi-au cântat: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ritorii cei deşerţi de înţelepciune, nefiind luminaţi de har, nu pot pricepe taina preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă. Pentru aceasta, când ai coborât cu ucenicii din munte, ai poruncit prietenilor Tai nimănui să nu spună din ceea ce au văzut, până când Fiul Omului nu Se va scula a treia zi din mormânt. Şi ei tăcând nu au spus nimănui nimic în acele zile, din cele ce au văzut şi au auzit, dar în inima lor Ţi-au cântat aşa:
Iisuse, Cel ce pe nor de foc ai fost purtat, izbăveşte-ne cu lumina Ta de toată întinăciunea sufletească;
Iisuse, Cel ce Te-ai îmbrăcat în întregul Adam, luminează firea noastră cea întunecată;
Iisuse, Cel ce ai desfătat pe ucenicii Tăi cu strălucirea dumnezeirii Tale, desfătează-ne şi pe noi totdeauna cu învăţăturile Tale;
Iisuse, Cel ce ai luminat pe ucenicii Tăi prin norul dătător de rouă, luminează-ne şi pe noi totdeauna cu razele preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă;
Iisuse, Cel ce ai sfinţit Taborul cu Preacuratele Tale picioare, îndreptează picioarele noastre spre a sluji Ţie pururea;
Iisuse, Cel ce cu nevinovatele Tale mâini ai arătat ucenicilor să urce în muntele Tău, îndreptează şi mâinile noastre în lucrarea faptelor celor bune;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 10-lea
Vrând să mântuieşti lumea, Te-ai Schimbat la Faţă în Tabor pentru noi, Doamne, ca să ne faci vrednici de slava Ta cerească şi să schimbi trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea slavei Tale la învierea cea de obşte şi în Împărăţia Ta cea veşnică, pe care ai gătit-o, de la facerea lumii, celor ce Te iubesc pe Tine, de care să ne învredniceşti şi pe noi, precum pe Moise şi pe Ilie i-ai învrednicit în Tabor să Te vadă Faţă către faţă şi să-Ţi cântăm cu toţi sfinţii cântarea veşnică: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Împărate Preaveşnic, toate le-ai făcut spre mântuirea noastră. Pentru noi ai primit Preacuratul trup din Preasfânta Fecioară Maria şi ai venit în lumea aceasta având chip de rob. Tot aşa Te-ai Schimbat la Faţă pe muntele cel sfânt, ca să luminezi întunericul dinlăuntrul nostru, al celor ce stăm în întunericul şi în umbra morţii şi să ne faci pe noi, din fii ai mâniei, fiii Tăi preaiubiţi. Pentru aceasta cu mulţumire Îţi cântăm:
Iisuse, pe Tabor chipul robului l-ai schimbat, ca pe noi să ne faci din robi ai păcatului fiii lui Dumnezeu;
Iisuse, chiar trupul Tău l-ai dat la moarte, ca firea noastră cea căzută să o prefaci prin Tine;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai arătat frumuseţea cea negrăită a Împărăţiei Tale, întăreşte în noi pacea şi adevărul Duhului Sfânt;
Iisuse, Cel ce prin strălucirea dumnezeiască a Trupului Tău toată făptură ai îndumnezeit-o, înnoieşte-ne şi pe noi prin îndumnezeirea trupului la a doua Ta venire;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai arătat focul dumnezeirii Tale, arde cu foc nematerialnic şi păcatele noastre;
Iisuse, Cel ce ai hrănit acolo cu preadulcele Tale cuvinte pe ucenicii Tăi, sfinţeşte şi sufletele noastre cele flămânde cu Sfintele Tale Taine;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 11-lea
Cântare de umilinţă aducem Ţie noi nevrednicii, pentru Schimbarea Ta la Faţă, şi strigăm: Dă-ne nouă, robilor Tăi, înălţimea vieţuirii cereşti şi strălucirea slavei dumnezeieşti celei pururi fiitoare, iar cu inimă curată învredniceşte-ne, în chip gândit, să ieşim la muntele Tău cel sfânt şi să vedem cu ochii minţii preaslăvita Schimbare la Faţă, ca să-Ţi cântăm în chip luminos: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Fiind Lumina Nepătrunsă şi Dătător de Lumină, Iisuse, Lumina cea pururea fiitoare şi fără de început, Lumina Ta ai adus-o în lume, pentru că ai urcat cu Preacuratul Tău Trup în muntele Taborului şi acolo ai arătat ucenicilor Tăi lumina cea necreată şi dumnezeiască şi chipul slavei Părinteşti. Acestei lumini, mai presus de fire, să ne faci şi pe noi părtaşi, ca să-Ţi cântăm din adâncul sufletului unele ca acestea:
Iisuse Hristoase, Lumina cea adevărată, întăreşte sufletele noastre, cu cugete bune, în toate zilele călătoriei noastre pământeşti;
Iisuse, Împărate, Lumina cea fără început, aprinde din nou făclia cea stinsă a sufletului până în ziua sfârşitului nostru;
Iisuse, Lumina Lină, Care dai viaţă, trimite sufletelor noastre lumină şi viaţă în ceasul cel înfricoşător al morţii noastre;
Iisuse, Lumina Sfântă, Care luminezi şi arzi, scoate-ne atunci din bezna întunericului;
Iisuse, Lumina Preadulce şi Preasfântă, însoţeşte-ne către lumina palatului Tău ceresc printre vămile amare ale văzduhului;
Iisuse, Lumina cea mai luminoasă decât orice soare, luminează-ne în strălucirea sfinţilor Tăi, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 12-lea
Dăruieşte-ne, Doamne Iisuse, harul Tău, pe care în Tabor l-ai dat aleşilor Tăi ucenici Petru, Iacob şi Ioan, şi ne primeşte pe noi ca şi pe aceia, ca îmbrăcaţi cu putere de sus şi luminaţi de Duhul Sfânt, având inima curată şi duhul înnoit, să urcăm în Taborul cel gândit, mergând din putere în putere, nevoindu-ne mai mult în post şi rugăciune şi petrecând întru neprihănire, să-Ţi cântăm cu vrednicie: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând Preacurata Schimbare la Faţă preaslăvim dumnezeiasca Ta slavă arătată în Tabor, ne închinăm dumnezeirii şi puterii Tale şi credem cu Petru că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi şi cântăm împreună cu Apostolii, din adâncul sufletului: bine este să fim noi aici împreună cu Tine. Pentru aceasta nu ne ruşina pe noi, cei neputincioşi şi învechiţi în trup, care credem întru Tine, ci ne acoperă cu lumina dumnezeieştii Tale străluciri pe cei ce cu dragoste Îţi cântăm:
Iisuse, Soarele cel neapus, Care ai răsărit în Tabor, luminează-ne cu dumnezeiasca Ta strălucire;
Iisuse, Lumina cea neajunsă, Care Te-ai arătat întru Schimbarea Ta la Faţă, încălzeşte-ne cu împărtăşirea harului Tău;
Iisuse, Biserica Veşnică a Ierusalimului Ceresc, sălăşluieşte-ne în cortul Tău dumnezeiesc;
Iisuse, Floarea cea binemirositoare a raiului, înmiresmează-ne şi pe noi cu aromatele sfinţeniei şi ale curăţiei;
Iisuse, Focul cel curăţitor, Care ai vrut să curăţeşti cerul şi pământul de orice întinăciune, curăţeşte-ne şi pe noi de toată întinăciunea trupului şi a duhului;
Iisuse, Piatra cea preţioasă, Care ai luminat Sionul cel de sus cu frumuseţe dumnezeiască, învredniceşte-ne şi pe noi să vedem această frumuseţe;
Iisuse, Dumnezeulcel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul al 13-lea
O, Preadulce şi Atotbunule Iisuse, Cel ce în Tabor ai strălucit cu slava dumnezeiască, primeşte acum această puţină rugăciune a noastră, precum ai primit în muntele cel sfânt închinarea ucenicilor Tăi, aşa şi pe noi învredniceşte-ne să ne închinăm preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă, ca strălucind în lumina faptelor bune, să se lumineze prin Tine întunericul păcatului ce locuieşte în noi şi să ne arătăm vrednici moştenitori ai Împărăţiei Tale celei veşnice, unde cu toţi sfinţii să-Ţi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost..., Condacul 1: Alesule Voievod şi Împărat al slavei...,
Icosul 1
Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun şi Puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în lăcaşurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii pe noi, cei ce dormim în umbra morţii;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Condacul 1
Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-aucutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
şi această
Rugăciune
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care locuieşti întru Lumina cea nepătrunsă, şi eşti Strălucire Slavei Tatălui şi Chip al Ipostasului Său! La plinirea vremii ai venit, Tu, pentru mila cea nespusă faţă de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe sine, ascultător fiind chiar până la moarte. Totuşi, înainte de Cruce şi de pătimirea cea de bunăvoie, în muntele Taborului, Te-ai Schimbat la Faţă, întru slava Ta dumnezeiască, înaintea sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, ca atunci când Te vor vedea răstignit şi dat morţii să priceapă că pătimirea este de bunăvoie şi dumnezeiască. Învredniceşte-ne şi pe noi, pe toţi, să prăznuim Preacurata Schimbare la Faţă cu inimă curată şi cu minte neîntinată, să urcăm în muntele Tău cel sfânt, în sălaşul sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, împreună cu sfinţii, Faţă către faţă, să vedem slava Ta, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi se face otpustul.
Troparul Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 7-lea:
Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Cetele israeliteneşti, cu picioare neudate trecând Marea Roşie şi în adâncul cel umed pe călăreţii vrăjmaşi voievozi văzându-i cufundaţi, cu bucurie au cântat: să cântăm Dumnezeului nostru că S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Cuvintele vieţii grăind despre Dumnezeiasca Împărăţie Hristos către ucenici, a zis: pe Tatăl să cunoaşteţi în Mine, ca Unul Care Străluceşte cu Lumină Neapropiată, cu bucurie cântând: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Cu puterea neamurilor vă veţi îmbrăca, prieteni ucenici şi minunaţi vă veţi face în bogăţia lor, că vă veţi umple de Slavă. Că Mă voi arăta, mai luminat decât soarele strălucind, întru bucurie cântând: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Astăzi Hristos în Muntele Taborului, strălucind luminos cu Dumnezeiasca Rază, precum a făgăduit ucenicilor Şi-a golit chipul şi umplându-se ei de Rază Dumnezeiască, de lumină purtătoare, cu bucurie au grăit: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta, s-a întărit în Domnul inima mea.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
În Adam, îmbrăcându-Te tot, Hristoase, firea cea înnegrită de demult, schimbând-o, ai luminat-o şi cu schimbarea Chipului Tău, dumnezeu ai făcut-o.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Cel Ce a povăţuit pe Israel de demult în pustie, prin stâlp în chipul focului şi prin nor, astăzi în Muntele Taborului în chip de negrăit a strălucit Hristos în Lumină.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am slăvită rânduiala Ta, Hristoase Dumnezeule, că Te-ai născut din Fecioară ca să mântuieşti din rătăcire pe cei ce cântă Ţie: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Legea însemnând cu scrisoare în Sinai, Hristoase Dumnezeule, în nor, în foc, în ceaţă şi în vifor Te-ai arătat purtat. Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Ca să adevereşti slăvită rânduiala Ta, Hristoase Dumnezeule, că Cel Ce eşti mai înainte de veci, Tu Acelaşi şi în nor suindu-Te, în Tabor în chip de negrăit ai strălucit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Împreună grăind au stat înaintea Ta, Stăpâne Hristoase, ca nişte slugi aceia şi către ei în pară de foc şi în nor şi în vânt subţire ai vorbit. Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Vestit-a Slava Crucii Tale, venind în Tabor Moise, cel ce Te-a văzut pe Tine de demult în foc şi în rug şi Ilie, cel ce s-a înălţat în car de foc, Hristoase.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Cel Ce ai despărţit de lumină întunericul cel întâi izvodit, în lumină Te laudă pe Tine lucrurile ca pe Ziditorul, Hristoase, în lumina Ta, îndreptează căile noastre.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Înaintea Feţei Tale, munţii s-au plecat. Că şi lumina, strălucirea cea pe sus umblătoare, soarele a venit sub picioarele Tale, Hristoase, dacă bine ai voit a-Ţi schimba Chipul Cel omenesc.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Iată, Mântuitorul Hristos, au strigat Moise şi Ilie către ucenicii cei aleşi în Sfântul Munte al Taborului; pe Acesta L-am vestit de demult că este Dumnezeu.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Firea Cea Neschimbătoare a Dumnezeirii, Celei Ce se poartă întru Sine fără materie, S-a amestecat cu omenirea şi Lumina arătându-Şi Apostolilor, în chip de negrăit a strălucit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Pe tine Raza Cea pururea Fiitoare, dacă Te-au văzut strălucind în Slava Părintească ucenicii, Hristoase, au grăit către Tine: în Lumina Ta căile noastre le îndreptează.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Când m-am necăjit, am strigat către Domnul şi m-a auzit Dumnezeul mântuirii mele.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Lumină mai luminoasă decât razele soarelui în Tabor strălucind Hristos, ne-a luminat pe noi.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Suindu-Te în Muntele Taborului Te-ai schimbat la Faţă, Hristoase şi toată înşelăciunea ai întunecat, lumină strălucind.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Pe Tine Dumnezeu cunoscându-Te măriţii Apostoli în Tabor, Hristoase, minunându se şi-au plecat genunchii.
CONDAC, glasul al 7-lea:
În munte Te-ai schimbat la Faţă şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut Slava Ta, Hristoase Dumnezeule, pentru ca, atunci când Te vor vedea Răstignit, să înţeleagă patima Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat Raza Tatălui.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii lui Avraam, oarecând în Babilon, văpaia cuptorului au călcat, cu laude cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Luminaţi fiind în Muntele Taborului cu Lumina Slavei Celei Neapropiate, Apostolii, Hristoase, au grăit: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
De suflarea Dumnezeiescului Glas, de norul cel răcoritor şi de Raza Ta, Hristoase, îndulcindu-se Apostolii, au cântat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Dacă Te-a văzut Petru pe Tine, Hristoase, în Lumină Neapropiată strălucind în Muntele Taborului, a grăit: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Cu Hristos, Începătorul vieţii fiind fiii lui Zevedei, când a arătat El Lumina Chipului Său, ei au cântat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Tinerii în Babilon, cu dumnezeiască râvnă fiind aprinşi, îngrozirea tiranului şi a văpăii bărbăteşte au călcat-o şi în mijlocul focului fiind aruncaţi, rourându-se, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Cel Ce toate le poartă cu bunăvoinţă, Hristos, cu preacuratele Sale picioare S-a suit în Muntele Taborului; acolo, mai mult decât raza soarelui strălucind cu faţa Sa, pe cei mai aleşi din Legea Veche şi din Legea Darului i-a arătat, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
În Slava Cea Neapropiată arătându-Se în chip de negrăit în Muntele Taborului Lumina Cea Necuprinsă şi Neapusă, Raza Tatălui a luminat făptura şi a îndumnezeit pe oamenii cei ce cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Cu sfinţită cuviinţă stând Moise şi Ilie în Muntele Taborului şi Chipul Dumnezeieştii Feţe luminat văzându-L, pe Hristos în Părinteasca Slavă strălucind, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Pentru Dumnezeiasca vedere cea din nor s-a preamărit oarecând faţa lui Moise; iar Hristos cu lumina şi cu Slava ca şi cu o haină Se îmbracă, că, Însuşi Făcătorul luminii fiind, luminează pe cei ce cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Văzând ucenicii pe Hristos înconjurat de nor luminos în Tabor şi jos spre pământ privind, mintea luminându-şi, L-au lăudat pe El împreună cu Tatăl şi cu Duhul: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Cântarea a 9-a.
Stih: Măreşte, sufletul meu, pe Domnul, Cel Ce S-a schimbat la Faţă în Muntele Taborului.
Irmosul:
Naşterea ta Nestricată s-a arătat, căci Dumnezeu din coapsele tale a ieşit şi S-a arătat Purtător de Trup pe pământ şi cu oamenii a vieţuit. Pentru aceasta, pe tine, de Dumnezeu Născătoare, toţi te mărim.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Spăimântaţi fiind de acea nouă vărsare de lumină, dar îndată luminându-se, ucenicii au privit unul către altul şi jos la pământ căzând, Ţie Stăpânului tuturor, s-au închinat.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Glas de Dumnezeu suflet din nor s-a auzit, întărind minunea. Că Tatăl luminilor a grăit către Apostoli: Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta să-L ascultaţi.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Lucruri noi şi preaslăvite văzând şi Glasul Părintesc auzind în Tabor slugile Cuvântului, închipuirea chipului celui dintâi, au grăit: Acesta este Mântuitorul nostru.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Cel Ce eşti Chipul Cel Neschimbat al Celui Ce este de-a pururi Neschimbat, Pecetea Cea Neschimbată, Fiule Cuvinte, Înţelepciune şi Braţule, Dreapta şi Puterea Celui Preaînalt, pe Tine Te lăudăm cu Tatăl şi cu Duhul.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
În Muntele Taborului Te-ai schimbat la Faţă, Dumnezeule, între înţelepţii Ilie şi Moise, împreună fiind de faţă şi ucenicii Tăi, Iacov şi Petru şi Ioan. Iar Petru acestea a zis Ţie: bine este să facem aici trei colibe: una lui Moise şi una lui Ilie şi una Ţie, Stăpânului Hristos. Cel Ce ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează şi sufletele noastre.
https://ro.wikipedia.org
https://www.crestinortodox.ro
https://doxologia.ro
https://ziarulunirea.ro
https://basilica.ro
https://ro.orthodoxwiki.org
https://www.crestinortodox.ro
http://ortodoxvio
https://www.ziaruldinmuscel.ro
https://marturieathonita.ro
