Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula este una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni, care prin harul ei dumnezeiesc adună laolaltă an de an mii de pelerini, atât din țără, cât și din străinătate.

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, cea mai importantă icoană din tezaurul Schitului Românesc Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu.
Această icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cinstită în data de 21 ianuarie, este o frescă din secolul al XIV-lea, care s-a aflat inițial pe zidul exterior al bisericii mari a Mănăstirii Vatoped.
Dintre obiectele de mare valoare artistică si istorică, dar mai ales religioasă în biserica “Înălțarea Domnului” se află icoana Maicii Domnului, mare făcătoare de minuni, pictată în Lida-Israel în secolul VII-lea și adusă în ţara noastră în vremea domnitorului moldovean Alexandru cel Bun.
Conform tradiţiei bisericeşti, prima și cea mai cunoscută icoană nefăcută de mană omenească, a fost cea a Sfintei Fețe a Mântuitorului Iisus Hristos, cunoscută sub numele de Sfânta Mahramă a Domnului.