Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - 23 aprilie

Trimite acest articol mai departe!

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, supranumit „purtătorul de biruință” este unul dintre cei mai cunoscuți și venerați apărători ai creștinismului, un adevărat izbăvitor al celor robiţi, ocrotitor al celor săraci, doctor al celor bolnavi şi condamnaţilor ajutător; numele  său este îmbrățișat de mulțime de creștini, iar bisericile poartă cu cinste hramul său.

Fragment din Evanghelia zilei-Ioan, XV, 17

"Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul."

Prăznuire

Sfântul Gheorghe este prăznuit în data de 23 aprilie, fiind în calitate de martir creștin un sfânt pomenit de aproape toate bisericile tradiționale, considerat ocrotitor al multor țări, regiuni și orașe.

În conștiința populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți si cinstiți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său.

Imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Forțelor Terestre ale Armatei Române.

Iată câteva țări și regiuni care îl au ca păzitor pe Sfântul Gheorghe:  Anglia, Aragon, Catalonia, Etiopia, Grecia, Rusia, Palestina, Malta, Serbia, Muntenegru, Lituania.

Dintre orașele care îl consideră ca ocrotitor pe Sfântul Gheorghe, amintim:Timișoara,  Giurgiu,  Băilești, Drobeta Turnu-Severin, Tecuci, Rio de Janeiro-Brazilia, Barcelona-Spania, Beirut-Liban, Genova-Italia, Mainz-Bretzenheim-Germania, Amersfoort-Olanda, Lod-Israel.

Iconografie

Dionisie din Furna arată cum recunoaștem, sau cum este reprezentat  Sfântul Gheorghe în pictura bizantină:

înalt la trup, fără barbă, cu părul cârlionțat, până după urechi. De obicei, sfântul este îmbrăcat în veșminte militare, purtând pe cap o diademă, iar în mâna stangă ținând o sabie. Întrucât a suferit moarte martirică, poartă pe deasupra veșmintelor o mantie roșie – roșul fiind în iconografie culoarea tradițională ce simbolizează moartea martirică –, iar în mâna dreaptă, o cruce.

Dionisie din Furna se oprește și asupra anumitor momente importante din viața Sfântului Gheorghe, povățuindu-l pe iconar în realizarea acestora. Astfel, putem întâlni icoane ale sfântului care-l înfățișează întemnițat, suferind chinuri (întins pe roată, azvârlit în groapa cu var, săgetat de păgâni) sau săvârșind minuni: înviind un mort sau înviind boul plugarului. Întrucât și-a găsit sfârșitul fiind ucis de sabie, o reprezentare a sa îl înfățișează purtând în mână sau pe o tipsie capul său, ca pe o ofrandă de mare preț adusă Mântuitorului.

De departe, însă, cea mai întâlnită icoană a sfântului este aceea în care se află călare pe un cal alb, străpungând cu sulița un balaur. Se consideră că blaurul îl înfățișează pe Satan sau chiar Imperiul Roman și lupta lui împotriva creștinilor.

În una din legende se consideră că un balaur, dragon sau crocodil și-a făcut bârlog deasupra unui izvor ce furniza apa orașului Silene din Liban. Pentru a le oferi apa din izvor oamenii îi aduceau balaurului jertefe, animale (oi) ba chiar și fete prin tragere la sorț. Într-o zi soarta a hotărât ca jertfită să fie o prințesă. A fost dusă la balaur, însă chiar atunci a apărut Sfântul Gheorghe care arătându-i balaurlui semnul crucii l-a înfrânt.

În unele icoane cu Sf. Gheorghe, este înfățișată și o femeie care privește lupta de la depărtare, aceasta ar fi Împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclitian.

Viața

Vestitul și marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (sec. al IV-lea), fiind  născut în Capadocia, fiu al unor părinți creștini de origine greacă și învățat, din tinerețe, în dreapta credință.

Rămas fără de tată din copilărie, sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadocia în Palestina, fiind cu neamul de acolo și având acolo multe averi și moșteniri. Ajuns la vârsta desăvârșită și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneala, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit și, îmbrățișând slujba armelor, în scurtă vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.

Se știe că, deși era păgân, împăratul Dioclețian, până la anul 303 nu a luat nici o măsură împotriva creștinilor. Această stare de lucruri a îngăduit creștinilor vrednici, să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăție.

În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Dioclețian l-a luat ca însoțitor la domnie (tetrarh), a aprins prigoana împotriva creștinilor.

Istoria creștinătății stă martoră că, din anul 303 și până la 313 (anul Edictului de la Milan, prin care Sfântul împărat Constantin cel Mare a dat pace creștinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Iisus Hristos.

Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva creștinilor, îndată Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărățești, a mărturisit deschis că este creștin și că înțelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos.

Uimit de această mărturisire și îndemnat de Galeriu, Dioclețian a dat poruncă să fie dus în temniță și pus la chinuri, ca să se lepede de credință. Şi a fost trecut prin toate vămile muceniciei, loviri cu suliță, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou ș.a. Toate acestea și altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăție stând tare în credință.

Pentru cei credincioși, Mucenicii sunt creștini aleși, luminați de Dumnezeu, pentru a duce lupta împotriva păgânătății și a diavolului. Drept aceea, în toiul prigonirilor și în clipele când sunt puși la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeiești, care le ocrotesc trupul împotriva suferințelor.

Deci, cei de față, văzând chinurile de moarte, prin care trecea Sfântul Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulți dintre ei s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creștinilor. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând chinurile muceniciei și minunile săvârșite de Sfântul Gheorghe, a mărturisit credința ei în Hristos.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri și cu făgăduințe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În fața acestei mărturisiri și, văzând că toate încercările lui sunt zădarnice, Dioclețian a dat porunca să li se taie capetele, și Mucenicului și împărătesei Alexandra.

Ostașii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, și-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, sfântul și-a ridicat glasul și s-a rugat cu căldură, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite.

Astfel, rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul sub sabie care a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie a anului 303, păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul său.

Moaștele

În timpul împăratului Constantin cel Mare , după ce acesta a acordat libertate cultului creșțin prin Edictul de la Milano (313), în Lida (gr. Lydda, azi Lod în Palestina, în vechime Diospolis), cetatea unde a crescut Sfântul Gheorghe împreună cu mama sa, a fost construită o biserică închinată Sfântului Mucenic Gheorghe.

În interiorul biserici o incintă specială a fost destinată Mormântului Sfântului Gheorghe,  în care au fost depuse moaștele lui.

Tot acolo există o candelă din care se miruiesc pelerinii și lanțurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniță.

Prăznuirea sfințirii acestei biserici și a depunerii moaștelor Sf. Gheorghe în sinaxarele Bisericii Ortodoxe, se face la 3 noiembrie.

O parte din moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe au fost aduse  și  în România.

IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului a adus spre cinstire la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța o raclă cu moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Racla cu odoarele duhovnicești a fost donată de către cardinalul Dionisie Tettamanzi. Cutia care nu depăşeşte 30 cm pe fiecare latură a fost decorată cu emblema Arhiepiscopiei şi o icoană a sfântului Gheorghe făcută din argint.

De asemenea la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, din București, se află un fragment din moaștele viteazului iubitor de Hristos, Gheorghe.

La aprox. 50 de kilometri de Timișoara, în comuna timișeană Birda, pe malul râului Bârzava, se află una dintre cele cinci mănăstiri care țin de Episcopia Ortodoxă Sârbă. Mănăstirea cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, are printre odoarele de mare preț și  o părticică din craniul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, adusă aici în secolul al XV-lea, de către despotul George Brankovici, și o bucată din lanțurile cu care a fost legat sfântul.

Aceste moaște se află păstrate cu sfințenie, în altar.

Minuni legate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Minuni petrecute in timpul mucenicei sfântului

Sfântul a fost împuns cu sulița și acoperit cu o piatră grea

Odată ce sfântul și-a  mărturisit cu fermitate credința în Iisus Hristos, împăratul Dioclețian fiind cuprins cu totul de mânie, a poruncit ostașilor săi, să scoată pe Gheorghe cu sulițele din mulțimea în care se afla   și să-l arunce în temniță. Iar, soldații săvârșind degrabă porunca lui, o suliță atingându-se de trupul sfântului, îndată fierul s-a făcut asemenea plumbului; pentru că s-a turtit ca plumbul, gura mucenicului s-a umplut de laudele lui Dumnezeu. Ducând ostașii pe mucenic în temniță, l-au întins la pământ cu fața în sus, bătându-l peste tălpile picioarelor, punându-i o piatră mare pe piept, căci astfel le poruncise tiranul. Iar sfântul răbdând, neîncetat înălța mulțumire lui Dumnezeu, până în ziua următoare.

Tragerea pe roată și apariția îngerului Domnului

În următoarea zi a pătimirilor sfântului, împăratul iarăși l-a chemat la cercetare pe mucenic și văzându-l turtit de greutatea pietrei, l-a întrebat, zicând: „Oare te-ai pocăit, Gheorghe, sau încă petreci în nesupunerea ta?”. Iar sfântul, având pieptul turtit de piatră, abia putea să grăiască și a zis: „Dar oare într-atâta slăbănogire, o, împărate, mă socotești că am ajuns, ca pentru atât de mică suferință să-mi lepăd credința? Mai lesne vei slăbi tu chinuindu-mă, decât eu fiind muncit”.

Atunci Dioclețian a poruncit să aducă o roată mare de muncire, sub care erau așternute scânduri, pline de fiare ascuțite și înfipte în ele, asemenea unor săbii, țepușe și cuțite. Pe acea roată a poruncit să lege pe mucenic și, întorcând roata, să-i taie tot trupul cu acele fiare ascuțite. Așa, fiind sfântul muncit și în bucăți tăiat și ca o trestie sfărâmându-se, răbda cu vitejie și cu mare glas se ruga lui Dumnezeu, nescoțând nici un suspin.

Iar împăratului, părându-i-se că mucenicul este mort, bucurându-se a lăudat pe zeii săi și a strigat, zicând: „Unde este Dumnezeul tău, Gheorghe? Pentru ce nu te-a scăpat de niște munci că acestea?”. Deci, a poruncit să-l dezlege de la roată, ca pe un mort.

Apoi deodată s-a înnorat văzduhul, s-a făcut tunet înfricoșat și mulți au auzit un glas de sus, zicând: „Nu te teme, Gheorghe, căci sunt cu tine!”. Apoi după puțin s-a făcut o strălucire mare și neobișnuită și s-a arătat îngerul în chip de tânăr preafrumos, stând lângă roată ca purtător de lumină, strălucind cu fața și, punând mâna pe mucenic, i-a zis: „Bucură-te!”.

Și nimeni nu îndrăznea să se apropie de roată și de mucenic cât timp s-a văzut acolo cel ce se arătase. Iar după ce îngerul s-a făcut nevăzut, mucenicul s-a pogorât singur de pe roată, dezlegat de trimisul lui Dumnezeu și tămăduit de răni; apoi stătea cu trupul sănătos, mulțumind lui Dumnezeu și chemând pe Domnul.

Ostașii, văzând aceasta, au fost cuprinși de spaimă mare și nedumerire și, alergând, au spus împăratului, care era încă în capiște (templu spre închinare la zei) la săvârșirea necuratei jertfe idolești.

Văzându-l împăratul, întâi n-a crezut că este Gheorghe, ci i se părea că este altul care seamănă cu el. După aceea cei ce stăteau aproape de împărat, căutând cu dinadinsul către mucenic, au cunoscut că este chiar Gheorghe, și încă și mucenicul singur a strigat cu mare glas: „Eu sunt Gheorghe”. Și toți s-au spăimântat și, nepricepând, au tăcut multă vreme, iar doi dintre bărbați care erau acolo, cinstiți cu dregătoria curții, Anatolie și Protoleon, fiind mai înainte învățați în credința creștină, văzând acea minune străină, s-au întărit desăvârșit în credința lui Hristos și au strigat, zicând: „Unul este Dumnezeu mare și adevărat! Dumnezeul creștinilor”. Și îndată împăratul a poruncit că să-i prindă și fără de nicio cercetare să-i scoată afară din cetate și să fie tăiați cu sabia.

Și mulți au crezut atunci în Hristos, dar își tăinuiau credința, neîndrăznind să o mărturisească de frică.

Aruncarea în gropa de var

Văzând  Dioclețian că sfântul a supraviețuit roții necruțătoare, a poruncit să-l arunce într-o groapă cu var nestins și să-l lase acolo până a treia zi.

Ducându-se acolo, sfântul se ruga către Domnul cu mare glas, zicând: „Mântuitorul celor necăjiți, scăparea celor izgoniți, nădejdea celor fără de nădejde, Doamne Dumnezeul meu, auzi rugăciunea robului Tău și caută spre mine și mă miluiește. Izbăvește-mă de meșteșugirile potrivnicului, și-mi dă putere, ca până la sfârșit, să păzesc neschimbată mărturisirea numelui Tău cel Sfânt. Nu mă lăsa, Stăpâne, pentru păcatele mele, ca să nu zică niciodată vrăjmașii mei: „Unde este Dumnezeul lui?”. Arată puterea Ta și preamărește numele Tău în mine, netrebnicul robul Tău. Trimite pe îngerul Tău, pe păzitorul nevredniciei mele, Cel ce ai prefăcut în rouă cuptorul Babilonului și pe sfinții Tăi tineri i-ai păzit nevătămați, Doamne, că bine ești cuvântat în veci. Amin”.

Așa rugându-se și îngrădindu-și tot trupul cu semnul Crucii, a fost pogorât în groapă.

Iar slujitorii, scufundându-l legat, după poruncă, în vărul cel nestins, s-au întors. A treia zi a poruncit împăratul să scoată oasele mucenicului din groapă, crezând că a ars în var.

Și, ducându-se slujitorii, au săpat varul și au găsit pe sfânt întreg, mai presus de nădejde, viu și sănătos, stând dezlegat, cu fața luminată, cu mâinile întinse în sus și mulțumind lui Dumnezeu. Iar slujitorii și poporul care erau lângă el, se uimeau de spaimă și de mirare și într-un glas preamăreau pe Dumnezeul lui Gheorghe și-L numeau mare!

Tămăduirea  rănilor provocate de cuile din încălțăminte

Văzând Dioclețian ca sfântul a iesit izbăvit si din groapa de var, a poruncit să aducă niște încălțăminte de fier care să aibă în ele piroane lungi și arzându-le, să-i încalțe amândouă picioarele mucenicului, apoi bătându-l, să-l fugărească până la temniță.

Într-o încălțăminte ca aceea fugărit fiind mucenicul, tiranul își bătea joc, zicând: „Cât de grabnic ești, Gheorghe! Foarte repede alergi, Gheorghe!”.

Si mucenicul fiind târât asa de greu si bătut cumplit mergând catre temniță, se ruga lui Dumnezeu, slăbind cu trupul cel rănit, dar întărindu-se cu duhul. Și așa, în rugăciune, cu ajutorul lui Dumnezeu,  s-a tămăduit de răni,  în acea noapte și s-a făcut sănătos la picioare, precum și la tot trupul.

A doua zi l-au adus iarăși în fața împăratului, si văzând împăratul că mucenicul mergea bine, a poruncit celor ce stăteau înainte să bată pe sfânt cu vine de bou până ce trupul lui se va umple de sânge.

Dar si de această dată Sfântul și Marele Mucenic Gheorghe, desi cumplit chinuit, nicidecum nu și-a schimbat lumina feții sale

Sfântul a biruit uneltirile vrăjitorești

Biruind sfântul și rănile încălțămintelor cu cuie și bătăile cu cu vână de bou, împăratul s-a mâniat mai tare, zicând către cei care erau împrejurul lui: „Cu adevărat, aceasta nu este putere și bărbăție în Gheorghe, ci un lucru de meșteșugire și vrăjitoresc”.

Atunci, sfătuit de către unul din apropiații săi, împăratul la chemat pe un vrăjitor iscusit vrăjitorii cu numele Atanasie, poruncindu-i “sau să-l biruiești și să-i strici vrăjitoriile lui și nouă supus să ni-l faci, sau cu farmecele otrăvii degrabă să-l pierzi din viața aceasta; ca astfel, din meșteșugul care s-a învățat, din același meșteșug să-și ia moartea cea cuvenită lui”.

Iar vrăjitorul a făgăduit că a doua zi va săvîrși tot ce i s-a cerut să facă.

Și a mers apoi Atanasie vrăjitorul,  ducând împăratului lucruri fermecate în felurite vase. Și a zis către împărat: „De voiești, o, împărate, ca omul acela fără minte să te asculte întru toate, atunci să bea băutura aceasta”. Apoi iarăși alt vas luând, a zis: „Iar de voiești împărăția ta, să vezi moartea lui cea amară, pe aceasta să o bea”.

Și îndată din porunca împăratului, a fost adus Sfântul Gheorghe înaintea lui la judecată. Și a poruncit cu sila să-l adape pe el cu băutură fermecată. Iar sfântul bând-o fără îndoire, stătea nevătămat, bucurându-se și batjocorind acea înșelăciune idolească și diavolească.

Împăratul, înnebunind de mânie, a poruncit, ca și cu cealaltă băutură plină de otravă de moarte, să-l adape cu sila.

Iar sfântul neașteptând ca să-l silească, a luat singur vasul de bunăvoie și a băut otrava cea purtătoare de moarte; dar era fără nici o vătămare cu ajutorul darului lui Dumnezeu, fiind păzit de moarte. Și s-a minunat împăratul cu toată suită; asemenea și vrăjitorul Atanasie stătea ca ieșit din minți, minunându-se și nepricepându-se.

Invierea unui mort

După ce  sfântul a călcat uneltirile la care fusese supus,  vrajitorul Atanasie,  i-a zis imparatului ca de va invia Gheorghe pe unul din morții trecuți la neființă,  “cu adevărat ne va birui pe noi!”

Și s-a minunat împăratul de un sfat ca acesta a lui Atanasie.

Deci, era un mormânt mare, iar  împăratul a poruncit mucenicului, ca spre arătarea puterii Dumnezeului său, să învie pe mortul acela.

Iar sfântul, și-a plecat genunchii și mult s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. După aceea, sculându-se, cu glas mare iarăși s-a rugat, zicând: „Dumnezeul veacurilor, Dumnezeul milelor, Dumnezeul tuturor puterilor și Atotputernice, Cel ce nu rușinezi pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, Doamne Iisuse Hristoase, auzi-mă pe mine smeritul robul Tău în ceasul acesta, Cel ce ai auzit pe Sfinții Tăi Apostoli în tot locul, la toate muncile și semnele, dă neamului acestuia viclean semnul cerut și înviază mortul, care zace în mormânt, spre înfruntarea celor ce se leapădă de Tine și spre slava Ta și a Tatălui Tău și a Preasfântului Duh. Astfel, Stăpâne, arată celor ce stau înainte, că Tu ești Unul Dumnezeu peste tot pămîn-tul, ca să Te cunoască pe Tine Domnul Cel Atotputernic și cum că toate se supun voinței Tale și a Ta este slava în veci. Amin!”.

Iar când a zis „Amin”, îndată s-a făcut vuiet mare și cutremur, încât toți s-au spăimântat foarte. Atunci acoperământul mormîntului a căzut la pământ și mormântul deschizându-se, mortul s-a sculat viu și a ieșit dinăuntru, privindu-l toți, fiind îngroziți de frică.

Iar împăratul și cei împreună cu dânsul, umplându-se de spaimă și de necredință, mai întâi ziceau că Gheorghe, fiind vrăjitor mare, nu pe un mort, ci pe un duh oarecare și o nălucă a sculat din mormânt, spre amăgirea celor ce privesc. După aceea, cunoscând că nu este nălucire, ci cu adevărat om înviat din morți, care chemă numele lui Hristos, alerga la Gheorghe și de el se lipea, toți erau întru nepricepere mare ca niște ieșiți din minte și cu totul neștiind ce să facă, tăceau.

Iar Atanasie, alergând, a căzut la picioarele Sfântului Gheorghe, mărturisind pe Hristos că este Dumnezeu Atotputernic și rugând pe mucenic ca să-i ierte greșelile cele făcute din neștiință.

Iar după ceva vreme, Dioclețian poruncind să tacă poporul, a început a grăi astfel: „Oare vedeți amăgire, o, bărbaților? Oare vedeți răutatea și vicleșugul vrăjitorilor acestora? Acest necurat Atanasie, ajutând vrăjitorului celui de un obicei cu dânsul, nu i-a dat otravă aceluia să bea, ci niște farmece ca să-i ajute spre amăgirea noastră și pe un om viu, cu vrăjile lor l-au făcut că este mort, iar cu farmecele l-au sculat înaintea ochilor noștri, ca și cum din morți l-ar fi înviat”.

Aceasta zicând, a poruncit ca lui Atanasie și omului celui înviat din morți, fără întrebare să le tăie capetele, iar pe Sfântul Mucenic al lui Hristos, Gheorghe, să-l țină în temniță și în legături, până ce mai pe urmă va chibzui ce va face cu el.

Iar Sfântul Gheorghe, intrând în temniță, se bucură cu duhul și mulțumea lui Dumnezeu.

Săvârșirea de minuni în temniță

Șezând Sfântul Marele Mucenic Gheorghe în temniță, cei care crezuseră în Hristos, prin minunile făcute de dânsul, mergeau la el, dând aur străjerilor și căzând la picioarele lui, erau povățuiți de dânsul la sfânta credință.

Iar câți erau bolnavi primeau tămăduire de bolile lor, pentru că îi tămăduia prin chemarea numelui lui Hristos și prin însemnarea Crucii, de aceea, mulți mergeau la dânsul în temniță.

Intr-una dintre zile la temniță a venit si un Glicherie, căruia i s-a întâmplat de a căzut un bou al lui din munte într-o vale și i-a pierit boul. Dar auzind Glicherie despre sfânt, a alergat la dânsul, plângând după boul lui. Iar Sfântul Gheorghe, zâmbind, a zis către dânsul: „Mergi, frate, și bucură-te, căci Hristos al meu ți-a înviat boul tău!”. Iar el, crezând cu neîndoire în cuvintele mucenicului, s-a dus și și-a aflat boul viu, după spusele sfântului.

Arătărea în vis a Domnului

Si pentru ca, de la  tot felul de minuni făcute în  temniță de către sfânt, se ajunsese la tulburare în popor, împăratul a hotărât ca Mucenicul Gheorghe să fie judecat degrabă.

În noaptea aceea, rugându-se Sfântul Gheorghe în temniță, a adormit puțin și a văzut pe Domnul arătându-i-se în vis, Care cu a Sa mână îl sprijinea și, cuprinzându-l, îl săruta și-i punea o cunună pe cap, zicându-i: „Nu te teme, ci îndrăznește! Căci, iată, împreună cu Mine te vei învrednici a împărăți. Deci, nu slăbi, că degrabă venind la Mine, cele gătite ție le vei primi!”.

Iar Sfântul Gheorghe, deșteptându-se și lui Dumnezeu cu bucurie mulțumind, a chemat la sine pe străjerul temniței și l-a rugat, zicând: „Un dar cer de la tine, frate. Poruncește să intre aici sluga mea, pentru că am să-i spun ceva”. Și, poruncindu-i străjerul, a intrat slugă la el, pentru că stătea afară aproape de temniță și scria faptele sfântului și cuvintele lui, cu toată luarea aminte.

Sfărâmarea idolilor și obștescul sfârșit

A doua zi răsărind soarele, a stat împăratul la judecată și, punând înainte pe sfântul mucenic, a început a vorbi către dânsul cu blândețe și, oprindu-și mânia în sine, a încercat o dată în plus să îl înduplece să lepede credința în Hristos și să se închine la zei.

Atunci a grăit Sfântul Gheorghe: „De voiești, o, împărate, să intrăm acum înăuntrul capiștei, (templului) să vedem pe zeii cei cinstiți de voi”.

Apoi, intrând și făcându-se tăcere mare, toți priveau spre mucenic, așteptând să aducă jertfă zeilor. Sfântul, apropiindu-se de zeul Apolon și întinzând mâna către el, a întrebat pe cel neînsuflețit, ca pe un viu, zicând: „Tu voiești să primești jertfă de la mine ca un Dumnezeu?”.

Sfântul, zicând aceasta, și-a făcut semnul Crucii, iar diavolul care locuia în idol a răspuns niște cuvinte ca acestea: „Nu sunt Dumnezeu; și nici unul asemenea mie nu este! Numai Unul este Dumnezeu; Acela pe care tu Îl propovăduiești! Noi ne-am depărtat de îngerii cei ce-i slujesc Lui și înșelăm pe oamenii cei stăpâniți de zavistie”.

Atunci sfântul a zis către el: „Dar cum îndrăzniți voi să stați aici, venind eu, slujitorul adevăratului Dumnezeu?”. Zicând sfântul acestea, un sunet și glas de plângere ieșea de la idoli, apoi deodată cazând toți la pământ s-au sfărâmat.

Atunci slujitorii și mulți din popor s-au pornit ca niște turbați, cu multă mânie asupra sfântului, bătându-l și legându-l. Apoi strigau asupra împăratului: „Pierde pe vrăjitorul acesta, o, împărate! Pierde-l mai înainte de a ne pierde el pe noi!”.

Impărăteasa Alexandra, care până atunci avea ascunsă în sine credința în Hristos, neputând s-o tăinuiască mai mult, a alergat într-un suflet acolo unde era Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, și văzând gâlceava poporului și pe mucenic legat, privindu-l de departe și neputând să se apropie de dânsul din cauza mulțimii, a început a striga cu mare glas, zicând: „Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi că Tu ești Dumnezeul Cel Atotputernic!”.

Atunci Dioclețian, umplându-se de mai multă mânie, n-a mai făcut multă cercetare despre Gheorghe, nici despre împărăteasă, poruncind sa li se taie capetele amandorura.

Când s-a apropiat de locul cel hotărât, unde era să fie decapitat și-a ridicat glasul și se ruga în acest chip:

„Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul meu, că n-ai veselit pe vrăjmașii mei, ci ai izbăvit sufletul meu ca pe o pasăre din cursă vânătorilor! Auzi-mă și acum, Stăpâne, și stai înaintea robului Tău în ceasul acesta de la sfârșit și izbăvește sufletul meu de meșteșugirile duhului celui din văzduh, al vrăjmașului celui mare și de duhurile cele necurate. Și să nu le socotești păcatul celor ce au greșit înaintea mea, în neputința lor, ci iertare și dragoste arată-le lor, ca și aceia, cunoscându-Te, să câștige parte din Împărăția Ta, împreună cu aleșii Tăi. Primește și sufletul meu, împreună cu cei ce bine Ți-au plăcut în veac, trecând cu vederea toate greșelile mele cele cu știință și cu neștiință. Adu-ți aminte, Stăpâne, de cei ce cheamă numele Tău Cel cu mare cuviință, că binecuvântat și preamărit ești în veci. Amin”.

Astfel rugându-se cu bucurie și-a plecat capul sub sabie.

Minuni săvârșite după sfârșitul mucenicesc al Sfântului Gheorghe

Chiar din primele secole, după martirajul său, prestigiul şi numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe s-a răspândit în toată lumea creştină, iar minunile au  continuat să fie  săvârşite de sfânt  şi după mutarea sa la cer.

Mutarea icoanei sfântului in Muntele Athos

O minune s-a petrecut în cetatea Lida, nu departe de Tel-Aviv-ul de astăzi.

Tradiţia vorbeşte ca in Lida, nu departe de Tel-Aviv-ul de astăzi, exista o mănăstire unde  se păstra şi cea mai veche icoană a sfântului. Înainte de invazia arabă în Ţara Sfântă, mucenicul s-a arătat în vis stareţului de atunci, vestindu-i că „îşi va muta casa sa”, care se vede că fusese cetatea Lida, şi se va aşeza în Athos.

Visul a fost adeverit prin minune, căci icoana a dispărut în noaptea aceea din mănăstire şi s-a zugrăvit singură în Mănăstirea Zografu din Sfantul Munte.

Icoana Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe de la Mănăstirea Zografu

Ulterior se pare că stareţul şi mare parte din obştea de la Lida s-a strămutat acolo.

Stâlpul văduvei

În părţile Siriei era o cetate ce se numea Ramel, în care se zidea o biserică de piatră, în numele Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe.

Şi nu era în acel loc piatră de felul acela, din care s-ar fi putut face stâlpi mari, spre întărirea zidirii, ci din alte părţi depărtate se aduceau pe mare stâlpi de preţ. Deci, mulţi din cetăţenii cei iubitori de Dumnezeu s-au dus în diferite locuri ca să cumpere stîlpi de piatră pentru biserica ce se zidea.

S-a dus şi o femeie dreptcredincioasă, văduvă, care avea osârdie şi credinţă către Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, voind, ca din sărăcia sa, să cumpere pentru biserica sfântului un stâlp. Şi, cumpărând dintr-un loc un stâlp ales, l-a adus la malul mării, unde un alt bărbat bogat din cetatea Ramel, cumpărând cîţiva stâlpi îi punea în corabie; şi a rugat mult femeia pe omul acela, să-i ia şi stâlpul ei în corabie, împreună cu ceilalţi şi să-l ducă la biserica mucenicului.

Iar el nu i-a ascultat rugămintea şi nu i-a luat stâlpul ei; ci, aruncînd în corabie numai stâlpii săi, a plecat. Atunci femeia aceea, aruncându-se la pămînt, plângea cu jale şi chema în ajutor pe Sfântul Mare Mucenic, ca să rânduiască precum ştie el, ca şi stâlpul ei să fie dus în Ramel, la biserica lui.

Astfel femeia, mîhnindu-se şi plângând, a adormit şi i s-a arătat în vis Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe în chip de voievod, mergând călare şi ridicând-o de la pămînt, i-a zis: “Spune-mi de ce te mâhneşti, o, femeie?” Iar ea i-a spus pricina durerii sale şi a văzut pe sfânt descălecând de pe cal şi zicând către dânsa: “Unde voieşti să-ţi pui stâlpul?” Iar ea a zis: “În partea dreaptă a bisericii”. Şi îndată sfântul a scris cu degetul său pe stâlp astfel: “Stâlpul acesta al văduvei, să se pună în partea dreaptă a bisericii, după cel dintâi stâlp, ca să fie acesta al doilea”. Aceasta scriind, a zis către femeie: “Ajută-mi tu singură”.

Şi, apucând ei stâlpul, piatra s-a uşurat şi de către amândoi a fost aruncată în mare. Aceasta văzând-o femeia în vedenia somnului şi deşteptându-se, n-a găsit stâlpul în locul acela. Dar punându-şi nădejdea către Dumnezeu şi spre Sfîntul Gheorghe, robul Lui, a pornit pe cale spre casa sa. Şi mai înainte de întoarcerea ei, precum şi a corabiei, adică îndată după acea vedenie din somn, chiar a doua zi s-a găsit stâlpul ei pe malul mării, în Ramel. Apoi după ce a sosit bărbatul acela, care îşi ducea stâlpii în corabie şi a ieşit la mal, a văzut stâlpul văduvei şi scrierea de pe el, care se închipuise pe piatră de degetul sfântului foarte bine, ca şi cum literele ar fi fost însemnate pe lut.

Atunci s-a minunat foarte şi cunoscând minunea ce se făcuse de sfântul mare mucenic şi pricepând greşeala sa, se căia că trecuse cu vederea rugămintea văduvei şi cerea iertare de la sfânt, prin multe rugăciuni, ceea ce a şi dobândit de la el, arătându-i-se în vedenie. Deci stâlpul acela al văduvei s-a pus în acel loc în care s-a poruncit, spre pomenirea femeii şi spre arătarea minunii făcute de marele mucenic, dar mai ales spre slava izvorului minunilor lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Convertirea sarcinului  necredincios

Un saracin vestit, împreună cu alţi saracini, au intrat într-o biserică din cetatea Ramel, a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, pe vremea citirii pravilei, şi văzînd icoana Sfântului Gheorghe şi pe preot stând înaintea ei şi închinându-se şi săvârşind în taină rugăciuni, a zis către prietenii săi în limba saracinilor: “Vedeţi pe acest nebun, ce face? Se roagă la scândură. Aduce-ţi-mi un arc şi o săgeată, să săgetez scândura aceea”.

Şi îndată i-au adus un arc, pe care el, stând dinapoia tuturor, l-a încordat şi a aruncat o săgeată asupra icoanei mucenicului; iar săgeata n-a zburat spre icoană, ci în sus şi căzînd din înălţime, a lovit pe saracinul acela în mână şi i-a rănit-o.

Deci, a ieşit îndată afară, ducându-se acasă, durându-l mâna foarte şi curgându-i mult sânge; apoi se umflase şi striga suspinând, fiind cuprins de o durere de moarte. Şi avea în casa sa nişte slujnice de credinţă creştinească, pe care chemându-le, le-a zis: “Am fost în biserica Sfântului vostru Gheorghe şi am vrut să-i săgetez icoana lui, dar m-am săgetat pe mine, căci întorcându-se săgeata, mi-a rănit mâna şi iată mor de nesuferită durere”. Iar ele i-au zis: “Oare ţi se pare că ai făcut bine, îndrăznind să loveşti chipul sfântului mucenic?” Zis-a saracinul: “Au doară are putere chipul acela, să mă facă astfel, precum sânt acum de bolnav?” Slujnicele au răspuns: “Noi sântem neânvăţate şi nu putem să-ţi răspundem, dar cheamă un preot şi acela îţi va spune cele ce ne întrebi pe noi”. Barbarul a ascultat sfatul slujnicelor sale şi a chemat pe preot şi a zis: “Vreau să ştiu ce putere are scândura aceea sau icoana, căreia te închini tu?” A răspuns preotul: “Eu nu mă închinam scândurii, ci Dumnezeului meu, Ziditorul tuturor, mă rugam celui închipuit pe scândură cu chipul Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, ca să fie mijlocitor pentru mine către Dumnezeu”.

Zis-a barbarul: “Cine este Gheorghe, dacă nu este el Dumnezeul vostru?” Răspuns-a preotul: “Sfântul Gheorghe nu este Dumnezeu, ci slugă a lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost asemenea om pământean ca şi noi. El multe munci a răbdat de la păgânii care-l sileau să se lepede de Hristos, dar cu vitejie pe toate răbdându-le şi bine săvârşindu-şi mărturisirea numelui lui Hristos, a luat dar de la Dumnezeu ca să facă semne şi minuni; iar noi, iubindu-l pe el, cinstim icoana lui şi, ca şi cum am privi spre el, ne închinăm lui, îl cuprindem şi-i sărutăm icoana, în acelaşi chip cum şi tu faci după moartea părinţilor şi fraţilor tăi; căci avînd îmbrăcămintea lor înaintea ta, lăcrimezi şi le săruţi, ca şi cum ai avea pe aceia înaintea ta. Deci, aşa şi noi socotim icoanele sfinţilor, nu ca pe nişte dumnezei, să nu fie aceea, ci ca pe nişte închipuiri ale slugilor lui Dumnezeu, care prin icoanele lor fac minuni, precum s-a întâmplat cu tine, cel ce ai îndrăznit a săgeta icoana sfântului mucenic, ca să ştii puterea lui şi să fie şi spre învăţătura altora”.

Acestea auzindu-le saracinul, a zis: “Ce voi face? Vezi mâna mea sângerândă, căci groaznică durere pătimesc şi de moarte mă apropii”. Zis-a lui preotul: “De voieşti să fii viu şi întreg, porunceşte să aducă la tine chipul Sfântului şi Marelui Mucenic Gheorghe şi-l pune pe patul tău; apoi o candelă plină cu unt-delemn arzînd, să fie înaintea lui aprinsă toată noaptea, iar a doua zi luând untdelemn din candelă, să ungi mâna ta cea bolnavă şi atunci să crezi că te vei tămădui, şi-ţi va fi ţie aşa”. Iar saracinul îndată a rugat pe preot, ca să-i aducă icoana Sfîntului Gheorghe, pe care primind-o cu bucurie, a făcut toate aşa precum a învăţat de la preot. A doua zi, după ce şi-a uns mâna cu untdelemn din candelă, îndată i-a încetat durerea şi i s-a tămăduit mîna.

De o minune ca aceea, mirându-se şi veselindu-se barbarul acela, a întrebat pe preot dacă avea ceva scris în cărţile sale despre Sfântul Gheorghe. Iar preotul aducându-i viaţa şi pătimirea sfântului, i-a citit-o şi el cu luare aminte ascultând, ţinea în mâini icoana mucenicului, grăind către sfântul cel închipuit pe icoană, ca şi către un viu, zicându-i cu lacrimi: “O, Sfinte Gheorghe, tu, tânăr, însă cu minte ai fost, iar eu bătrân, dar nebun. Tu de tânăr eşti prieten a lui Dumnezeu, iar eu am îmbătrânit şi sînt lipsit de Dumnezeu. Roagă pentru mine pe Dumnezeul tău, ca să fiu şi eu robul Său”. După aceea căzând la picioarele preotului, îl ruga să-l învrednicească de Sfântul Botez. Iar preotul nu voia pentru că se temea de saracini, însă văzându-i credinţa şi rugămintea lui cea cu dinadinsul, l-a botezat noaptea în taină, de frica saracinilor.

A doua zi, saracinul cel nou botezat a ieşit din casă şi stând în mijlocul cetăţii în văzul tuturor, cu multă îndrăzneală şi cu mare glas, a început a propovădui pe Hristos, adevăratul Dumnezeu şi blestema credinţa saracinilor. Şi îndată s-a adunat la dânsul mulţime de saracini şi umplându-se de mânie şi de iuţime, au pornit asupra lui ca nişte fiare sălbatice şi cu săbiile l-au tăiat bucăţi. Şi aşa în scurt timp şi-a sfârşit fapta cea bună a mărturisirii şi a luat cununa muceniciei, ajutându-i rugăciunile Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe.

Eliberarea fiului robit

În insula Melitinei era o biserică a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, slăvită şi mare. Locuitorii acelei insule aveau obiceiul ca în toţi anii, la ziua pomenirii sfântului, să se adune în biserica aceea, ca să serbeze praznicul mucenicului. De acest lucru aflând agarenii din Crit (insula Creta), într-o clipă au năvălit asupra locului aceluia şi câţi oameni au fost afară din biserică, apucând să fugă, au scăpat din mâinile agarenilor; iar câţi s-au aflat în biserică, pe aceia prinzându-i şi legându-i, i-au dus în robie.

A fost robit atunci şi un tânăr oarecare de acolo şi ducându-l în Creta, l-au dăruit voievodului agarenilor. Iar după ce a trecut un an, sosind praznicul sfîntului, părinţii tânărului aceluia, deşi erau lipsiţi de fiul lor, însă nu şi-au schimbat obiceiul, ca în toţi anii să meargă la praznic în biserica mucenicului şi să facă în casa lor masă îndestulată întru cinstea şi pomenirea Sfântului Gheorghe. Deci, cînd a început a aşeza la ospăţ pe cei chemaţi, maica tânărului robit s-a întors iar la biserică şi s-a aruncat la pământ, plângând şi rugând pe sfântul, ca să-l izbăvească pe fiul său din robie, precum ştie el cu ajutorul său. Şi a fost auzită de ajutătorul cel grabnic. După ce şi-a sfârşit rugăciunile sale, acea femeie s-a întors la ospăţ la cei chemaţi, iar bărbatul ei a chemat mai întîi numele Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe; apoi ajutorul şi sprijinul sfântului lăudând, a început a cinsti pe cei chemaţi.

În acel ceas, fiul lor fiind scos de Sfântul Gheorghe din robie, a stat înaintea lor ţinând în mîini un pahar cu vin, dându-l maicii sale. Pentru că în ceasul acela, stând în Crit la masa voievodului agarenilor, turnase vinul în pahar şi-l gătea să-l dea stăpânului lor; deodată, precum altădată Avacum, a fost răpit şi a stat în Melitina cu paharul de vin în mână. Văzîndu-l, toţi cei ce şedeau şi se ospătau la masă, s-au înspăimîntat şi l-au întrebat unde a fost, de unde a venit şi cum s-a aflat în mijlocul lor? Iar el le-a răspuns: “Am umplut acest pahar cu vin, ca să-l dau boierului şi am fost răpit de un bărbat prealuminat, care era călare pe cal şi m-a pus pe mine lângă el. Deci cu o mînă am ţinut paharul, iar cu alta mă ţineam de brâul lui; şi astfel mă aflu aici, precum mă vedeţi”. Acestea auzindu-le toţi, s-au spăimântat, minunându-se de acea slăvită minune. Apoi, sculându-se, au adus mulţumire lui Dumnezeu şi plăcutului Său, Marelui Mucenic Gheorghe.

Vindecarea tânărului mușcat de șarpe

Să se scrie şi această minune a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, despre un tînăr ce era muşcat de un şarpe veninos.

Căci unul din monahii cei plăcuţi lui Dumnezeu, anume Gheorghe, având ajutător pe Sfântul Mare Mucenic de un nume cu el, ne-a povestit cele ce urmează:

Ducându-mă pe calea spre munte, având în mâini o cruce, m-a întâmpinat un monah bătrân şi, luând de la mine crucea, se ducea înainte. Şi mergând puţin, s-a abătut din cale pe o cărare, iar eu mergeam în urma lui. Şi iată o turmă de oi, iar tânărul care era păstor zăcea jos muşcat de şarpe.

Era în apropiere un izvor şi stareţul mi-a zis: “Scoate apă şi să udăm crucea”. Făcînd aceasta şi deschizând gura tânărului, i-am turnat apă, ce era vărsată pe cruce, iar stareţul i-a zis: “În numele Preasfintei Treimi, să te vindece, robul lui Dumnezeu, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Şi, întorcându-se, tânărul a vărsat dintr-însul nişte venin purtător de moarte şi s-a sculat. Iar stareţul i-a zis: “Spune-mi, cum te-ai jurat ieri către văduva aceea săracă, pe a cărei oaie, care ţi-a dat-o s-o paşti, ai vândut-o cu trei arginţi şi tu i-ai spus că a mâncat-o lupul?” Tânărul a zis: “Adevărat, părinte, aşa este; dar tu cum de ai ştiut?”

Stareţul a răspuns: “Şezînd eu în chilia mea, a venit la mine un bărbat pe un cal alb şi mi-a zis: “Sofronie, scoală-te şi du-te degrabă la izvorul care este de-a dreapta ta, spre miazăzi, unde vei găsi un tânăr muşcat de şarpe. Vei întâmpina acolo pe un monah purtând o Cruce în mână, săpată în lemn şi, luând Crucea aceea, să torni pe ea apă şi să dai tânărului aceluia muşcat de şarpe să bea din apa aceea, zicîndu-i astfel: “În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, te vindecă pe tine robul lui Dumnezeu, Mucenicul Gheorghe”. Şi să-i zici să nu se jure mai mult pe numele lui Dumnezeu, nici pe numele sfinţilor Lui, nici să facă cuiva strâmbătate şi să dea oaia văduvei celei sărace, ca să nu-i fie ceva şi mai rău””.

După ce a auzit aceasta de la acel bătrân, tânărul a căzut la picioarele lui, zicînd: “Iartă-mă, părinte, că aşa este; am vândut oaia acelei femei pe trei arginţi şi ieri am amăgit-o, zicând că a mâncat-o lupul. Iar femeia mi-a zis: “Oare acesta este adevărul sau este minciună?” Eu i-am răspuns: “Aşa este, mă jur, pe Dumnezeul Cel adevărat!” Şi femeia a zis: “Tu nu mă ştii că sânt săracă? Cum voieşti, aşa să faci; dar va cere-o de la tine Dumnezeu şi Sfântul Gheorghe; căci am făgăduit acea oaie pentru praznicul Sfântului Gheorghe, să o dau de mâncare la săraci”. Deci, eu – zice tânărul – am greşit, şi rog a ta iubire de Dumnezeu, părinte, roagă-te pentru mine lui Dumnezeu şi Sfântului Gheorghe, ca să mi se ierte păcatul acela, căci voi da acelei femei trei berbeci de ziua Sfântului Gheorghe şi în toată viaţa mea, pentru praznicul acestui sfânt, voi da zeciuială la săraci din turma pe care o pasc”.

Şi astfel, tânărul care s-a tămăduit, cerând rugăciune şi iertare de la fericitul stareţ Sofronie, s-a dus la locul său, mulţumind lui Dumnezeu şi plăcutului Său, Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe”.

O minune contemporană

Mărturia acestei minuni a dat-o Stelios Hagi Haralambos din Limasol, militar de carieră şi ocupant al unei înalte funcţii în Ministerul Apărării din Cipru.

Prima sa vizită în Athos a fost în 1984, atunci a vizitat Mănăstirea Zografu şi a hotărât să dăruiască o icoană cu Adormirea Maicii Domnului pentru paraclisul cu acest hram din curtea mănăstirii. Dimensiunile şi locul icoanei în naos, pe coloana din stânga, le-a stabilit încă de la început cu stareţul de atunci, părintele Eftimie.

Anul următor s-a întors cu icoana, dar ajungând la Ouranopolis prea târziu, a pierdut vaporul şi, fără să realizeze cât de departe era mănăstirea, a încercat să ajungă pe jos. Cum icoana era destul de mare şi el era încărcat şi cu propriile bagaje, a fost până la urmă doborât de oboseală şi s-a întors. La degetele de la picioare, bătăturile se transformaseră în adevărate răni.  A doua zi a luat vaporul şi a coborât în portul Mănăstirii Zografu, de unde şi-a continuat drumul pe jos.

După un kilometru, din cauza rănilor de la degete, a trebuit să se oprească şi s-a aşezat.

Icoana a pus-o sub cap, ca nu cumva trecând cineva, să o ia.  Deodată, fără să mai poată spune acum dacă a fost vis sau realitate, a văzut în faţă, venind către el, călare pe un cal, pe unul din părinţii mănăstirii. „Ce faci, părinte Pahomie?”, îşi aminteşte că l-a întrebat. Acela i-a răspuns: „Nu sunt Pahomie, mi-am schimbat numele. Mă cheamă Gheorghe. Vrei să te ajut să duci icoana? Eu sunt cu calul!”. Şi a dispărut.

Atunci s-a trezit şi a văzut că icoana dispăruse şi ea. Ajungând până la urmă la mănăstire, l-a intrare l-a întâlnit pe părintele stareţ şi i-a povestit cele întâmplate. Părintele stareţ i-a spus că Părintele Pahomie nu plecase din mănăstire nicăieri toată ziua şi l-a invitat să intre să se închine întâi în biserică şi apoi să meargă să se odihnească şi să se liniştească.

Când au intrat împreună în Paraclisul Maicii Domnului, au rămas amândoi înmărmuriţi. Icoana era acolo, rezemată de coloana din stânga, exact cum ei plănuiseră cu un an în urmă!.   “Minunat este Dumnezeu între sfinţii Săi!”

Copilul salvat dintr-o operație dificilă

Relatează Ilias și Theofano Tsirampidi din Drosato, Kilkis, părinții ai trei copii că: „Pe 30 martie 2001, am dus pe Mihali, copilul nostru de patru ani și jumătate, de urgență la Spitalul Genimatas din Tesalonic cu durere de pântece de nesuportat. După testele necesare și după diagnosticul dat, ocluzie intestinală prin răsucire, a fost supus unei operații timp de trei ore și jumătate.

I s-a scos o jumătate de metru de intestin alterat. Doctorii ne-au spus că Mihali a trecut de o foarte mare primejdie, dar că nu a depășit încă pericolul. Luni seara, adică ziua următoare, a avut temperatură de 40 de grade. Marți a fost transferat de urgență în unitatea de terapie intensivă, având septimicie și șoc respirator sever. Șansele să trăiască erau de doar 10%.

Între timp, fără să cunoască deloc ce se întâmplă cu Mihali, o vecină vede în vis pe Sfântul Rafail care-i spune: «Antonia, eu voi pleca, tu de acum nu mai ai nevoie de mine. Voi merge la Ilias, care are nevoie acum!». Femeia a aflat mai târziu despre fiul nostru. O familie cunoscută nouă din Goumenissa a mers la Sfântul Rafail în Griva și, înghenunchind împreună cu preotul de acolo, au citit un paraclis pentru salvarea copilului nostru.

Unchiul Avraam a venit într-o zi în casa noastră goală pentru a face un paraclis către Sfântul Gheorghe, pentru sănătatea nepotului său. Într-un oarecare moment a strălucit așa de tare dormitorul, că s-a speriat. De unde a venit atâta lumină? Posibil să fi fost harul Sfântului.

După toate acestea, starea copilului nostru a început să se îmbunătățească, până în Sâmbăta lui Lazăr, când a deschis ochii. În Lunea Mare era întru totul sănătos și a ieșit de la terapie intensivă. După douăzeci și trei de zile de îngrijire medicală, am plecat de la spital.

Când și-a revenit, a început să ne spună următoarele:

«Eu am fost la Hristos și la Maica Domnului, în Ceruri, unde sunt mulți nori. Cu calul alb al Sfântului Gheorghe am mers.

Am văzut pe unchiul Fanis (vecinul nostru care murise de opt luni) și pe Despoula (o fetiță ce murise de trei ani). Erau mulți oameni necunoscuți acolo, care purtau aripi de aur și toți cântau. Hristos și Maica Domnului m-au întrebat dacă am frați, cum îi cheamă și mi-au spus:

— Nu te teme, pentru că vei merge iarăși la mama și la frații tăi.

— Nu știu cum să merg din nou acolo.

— Cu calul meu, a spus Sfântul Gheorghe.

— Mi-e teamă, nu știu să conduc un cal.

— Nu te teme, îl voi conduce eu».

Mihali este alături de noi, copil sănătos ca și înainte, iar noi în fiecare zi Îl slăvim pe Dumnezeu, pe Maica Sa și pe toți Sfinții care ni l-au dăruit din nou aproape”.

Cuvântul Domnului și Rugăciuni

Evanghelia după Ioan XV, 17-27; XVI, 1-2

17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.

18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.

19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.

20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.

21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.

22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.

23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.

24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.

25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept".

26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.

...

1.  Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi.

2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Condac 1:

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!

Icos 1:

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 2:

Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Zi­di­torul și îm­preună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te în­cununa cu cununa mucenicilor și a cânta Dom­nului: Aliluia!

Icos 2:

Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cin­stirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșe­lăciunea idolilor din rădăcină smul­­gând-o. Pen­tru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:
Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;
Bucură-te, că ai semănat holda credinței;
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slu­­jirii Treimii;
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;
Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel ne­roditor;
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;
Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucură-te, prin care cunoștința de Dum­nezeu a răsărit;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 3:

Din înălțime putere primind, te-ai ară­tat vi­teaz oștean, nevoitorule, al ne­stri­ca­tului Împărat Iisus, de stricăciosul îm­părat nete­mân­du-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!

Icos 3:

Având, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în ini­mă, ca un leu râvnind, în mijlocul ne­vo­inței bărbătește ai stat cu îndrăzneață cu­ge­tare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;
Bucură-te, voievodule al lui Hristos;
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare ne­voi­torule al Duhului;
Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;
Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai bi­ruit pe cei de alt neam;
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte bi­ruitorule;
Bucură-te, al relei credințe puternic cio­pli­torule;
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cu­nună purtător;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 4:

Ziditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru ne­vo­ințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vred­nicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Ale slujitorilor de idoli defăimătoare po­runci cele scrise împotriva crești­ni­lor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și trupul dis­prețuind, auzi acestea:
Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;
Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai îm­părțit-o;
Bucură-te, împotriva îndulcirilor pă­mân­­­tești, războitorule;
Bucură-te, decât bunătățile cele mate­rial­nice mai înaltule;
Bucură-te, că pe toată lumea cu pi­cioarele ai călcat-o;
Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;
Bucură-te, că floarea tinereții cu ve­derea ai trecut-o;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;
Bucură-te, că ai luat biruința peste pa­timile tale;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 5:

Dumnezeiască iubire ai avut în inima ta, mucenice, și foc al dragostei celei către Hristos; de care înfierbântându-ți-se min­­­tea, în­dumnezeit cu totul și înfocat te-ai făcut; și pe toate acestea de față ca un vis le-ai socotit, cân­tând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Către închinătorul de idoli, Dioclețian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce în­târzii, judecătorule, și nu-mi gătești în grabă toate chinurile? Căci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi:
Bucură-te, nemăsurată iubire către Dum­nezeu;
Bucură-te, înfocată dorință către Hristos;
Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dum­nezeiești;
Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stă­pânului;
Bucură-te, că pe toate le-ai dat și pe Hristos L-ai cumpărat;
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, că prin dor dorul trupului ai biruit;
Bucură-te, că văpaia prin văpaie ai stins-o;
Bucură-te, primitorul bunei desfătări;
Bucură-te, cel ce duhovnicește iubeai și îm­preună asemenea erai iubit;
Bucură-te, cel ce de sineți cu totul te-ai în­străinat;
Bucură-te, că de Hristos cu totul te-ai apropiat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­­cenice Gheorghe!

Condac 6:

Cu totul s-a spăimântat tiranul de prea­mi­nu­nata vitejie a ta, mucenice Gheorghe, și de cuvintele tale detunându-se, pește uimit și fără de glas s-a făcut, căci nu avea ce să zică, nici nu știa să cânte Domnului: Aliluia!

Icos 6:

Luminat, o, mucenice, în auzul tuturor în mijlocul luptei ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Hristos este Dumnezeu; pentru aceea te bine­­cuvântăm pe tine, zicând:
Bucură-te, strălucite al Treimii propo­vă­­dui­torule;
Bucură-te, al credinței vesel trâmbițătorule;
Bucură-te, privighetoare cu dulce glas și mult versuitoare;
Bucură-te, rândunea cântătoare și răsunătoare;
Bucură-te, buze în cer tunătoare ale dum­nezeirii lui Hristos;
Bucură-te, limbă de miere curgătoare a ico­nomiei lui Hristos;
Bucură-te, al cuvântării de Dumnezeu pro­povăduitorule;
Bucură-te, mărturisitor, împodobitor al credinței;
Bucură-te, a Părintelui sirenă strigătoare;
Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare;
Bucură-te, prin care adevărul s-a arătat;
Bucură-te, prin care minciuna s-a înfruntat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 7:

Mari, după tot chipul, sunt felurile chi­­nu­rilor pe care le-ai suferit, muce­nice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai su­ferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea te-ai arătat, o, Mucenice Gheorghe; pen­tru aceea și chinurile cu bărbăție, ca și cum altul le-ar fi pătimit, le-ai suferit cu vitează cu­getare; de aceea cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, că pântecele cu ascuțișul suliței ți-a fost împuns;
Bucură-te, că trupul cu vine de bou ți-a fost lovit;
Bucură-te, că peste gură cu multe toiege ai fost bătut;
Bucură-te, că mâinile cu lanțuri ți s-au legat;
Bucură-te, că pe roata cea cu ascuțișuri ai fost tras;
Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit;
Bucură-te, că încălțăminte înroșită în foc ai purtat;
Bucură-te, că în groapa cu var trei zile ai petrecut;
Bucură-te, că înveninătoare băuturi ai băut;
Bucură-te, că adeseori în temniță ai locuit;
Bucură-te, că ai fost pus în sulițe prea ascuțite;
Bucură-te, că ai luat sfârșitul prin sabie;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 8:

Cu totul străine și preamărite sunt toate mi­nunile câte le-ai făcut, Mucenice Gheor­ghe, în luptele tale, și, după suferințe nenu­mă­rate, cu bărbăție mare și cu putere, dând laudă lui Dum­nezeu, ai cântat: Aliluia!

Icos 8:

Purtătorule de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este minu­nat între sfinți, prin Acesta lucrai minunile cele înfricoșătoare și mai presus de minte; de care noi, înspăimântându-ne, cu mirare zicem:
Bucură-te, cel ce vârfurile sulițelor ai ne­socotit;
Bucură-te, cel ce chinul roții l-ai biruit;
Bucură-te, că te-ai arătat mai tare decât varul;
Bucură-te, că ai învins puterea veninului;
Bucură-te, că pe un mort de demult din mor­mânt l-ai ridicat;
Bucură-te, că pe boul lui Glicherie l-ai înviat;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria;
Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta;
Bucură-te, prin care copilul a biruit;
Bucură-te, de care neguțătorii s-au oprit;
Bucură-te, că stâlpul văduvei l-ai primit;
Bucură-te, că pe zeii elinilor i-ai surpat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 9:

Pe tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr și puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te lăuda; și bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!

Icos 9:

Mărturisitor al dogmelor credinței fiind, de trei ori fericite, și minuni multe să­vârșind, pe tine văzându-te popoarele pe pă­mânt, către credința dumnezeiască a lui Hris­­tos se în­demnau, și se bucurau cu duhul, zi­când ție unele ca acestea:
Bucură-te, priveliștea îngerilor;
Bucură-te, privirea oamenilor;
Bucură-te, îndulcirea puterilor cerești;
Bucură-te, veselia oamenilor pământești;
Bucură-te, că te-ai făcut mărire cerului și pă­mântului;
Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor și oa­menilor;
Bucură-te, desfătare frumoasă a lumii celei de sus;
Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos;
Bucură-te, dulce strălucire a minților;
Bucură-te, dulce înfrumusețare a sufletelor;
Bucură-te, prin care Biserica se veselește;
Bucură-te, prin care toată lumea dănțuiește;
Bucură-te, purtătorile de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 10:

Ceata demonilor, văzându-te pe tine, mu­cenice, că i-ai biruit pe ei prin luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau și acestea ziceau: Cum purtătorul de trup pe cei fără de trup i-a biruit și lui Dumnezeu cântă: Aliluia!

Icos 10:

Toiag de biruință mare și atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor; pentru aceasta și purtător de biruință te numești, Mucenice Gheorghe, de care noi, minu­nân­du-ne spre laudă zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, pierzătorul demonilor;
Bucură-te, surpătorul elinilor;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei ne­însuflețiți;
Bucură-te, cel ce ai vădit meșteșugirile lor;
Bucură-te, că stăpâniri și începătorii ai în­fruntat;
Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe Leviatan l-ai înecat;
Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins;
Bucură-te, cel ce lățirea politeismului ai stins;
Bucură-te, înfricoșătorule arzător al capiștilor;
Bucură-te, prea puternicule sfărâmător al idolilor;
Bucură-te, prin care satana suspină;
Bucură-te, prin care păgânismul oftează;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 11:

Cetele tuturor sfinților întâmpinau, o, mu­cenice, sfânt sufletul tău, când se suia la ceruri, și cu îngerii cântare de biruință lui Dum­nezeu strigau, întru bucurie cântând împreună: Aliluia!

Icos 11:

Lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe Muce­nice, și te bucuri acum de bucuria cea adevărată, ne­sfârșită și negrăită, pentru chinurile ce le-ai su­ferit; pentru aceasta zicem ție:
Bucură-te, că te desfătezi în viața cea fără de moarte;
Bucură-te, că te împărtășești de Lumina cea negrăită;
Bucură-te, vorbitorule de nematerialnicii îngeri;
Bucură-te, cu toți sfinții împreună-pe­tre­că­to­rule;
Bucură-te, că împreună cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte, ai pătimit;
Bucură-te, că împreună cu Cel ce S-a prea­slăvit acum te-ai mărit;
Bucură-te, cel ce împărăția cerurilor ai do­bân­dit;
Bucură-te, cel ce de veșnica mărire te-ai îm­părtășit;
Bucură-te, cel ce porți cununa cea ne­veștejită;
Bucură-te, cel ce ai luat după har în­dum­ne­zeirea;
Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dum­ne­zeu;
Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moș­te­nitor al lui Hristos;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Condac 12:

Daruri ai luat, mucenicule, de la Dum­nezeu, a vindeca patimile sufletelor și ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea și nouă slujitorilor Bisericii lui Hristos, celor ce de amândouă acestea suntem lipsiți, dar care cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Cu cântări de psalmi serbând amintirea și luptele tale, mucenice, te lăudăm pe tine și te binecuvântăm din suflet, ca pe un fierbinte apărător al lumii, și cu cântările, ca și cu buzele, toți sărutându-te, zicem către tine:
Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor;
Bucură-te, al văduvelor mare apărătorule;
Bucură-te, în felurite împrejurări al credin­cioșilor binefăcătorule;
Bucură-te, doc­tor fără de plată al bol­navilor;
Bucură-te, că tuturor toate, pentru Hristos, te faci;
Bucură-te, că pe toată lumea din nevoi o scapi;
Bucură-te, grabnic al celor în nevoi aju­tătorule;
Bucură-te, al întristărilor dulce mângâietorule;
Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor;
Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor;
Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida;
Bucură-te, rugătorule și mijlocitorule al tuturor;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Condac 13:

O, Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, această scurtă laudă, ce o aducem ție, cu blândețe primește-o, și de tot felul de întâmplări ferește pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger întru nevoință... și Condacul întâi: Multnevoitorule...

Icos 1:

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 1:

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!

Rugăciunea întâi către Marele Mucenic Gheorghe

„Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Tu, Mare Mucenic Gheorghe, care împreună cu cei fără de trup ești și toate le cunoști din timp și carele de purtătorii de nevoință ești cinstit, miluiește-ne pe noi păcătoșii.

Vino, Sfinte Gheorghe și luminează mintea mea, pentru ca să cunosc eu păcatele ce le-am săvârșit; mișcă inima mea ca să mă hotărăsc și să mă îndrept; ajută necredinței și slăbiciunei mele și scapă-mă cu harul tău de păcatele cele trupești și sufletești.

Totdeauna numele tău arată înălțimea rânduielilor tale, căci după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului.

De aceea cu laude te fericim pe tine Sfinte Gheorghe, care ai trecere în fața lui Dumnezeu Tatăl.

Binecuvântează-ne pe noi și fă rugăciunile noastre să fie de folos. Amin”. 

Rugăciunea a doua către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, ai viețuit după vrednicia numelui tău. Ai luat pe umerii tăi Crucea lui Hristos și ai lucrat pământul cel înțelenit de înșelarea diavolească. Ai stat în slavă înaintea scaunului Celui Ce le stăpânește pe toate. Fă-te acum mijlocitor al nevoilor noastre! Îngrădește-ne pe noi, nevrednicii, cu rugăciunile tale.

Fii izbăvitor al celor robiți de păcate, ocrotitor al săracilor, doctor al bolnavilor. Fii îndrumător al celor rătăciți în întunericul acestei lumi. Izbăvește-ne, ca un milostiv, din toată nevoia. Și alungă tulburarea păcatelor și a primejdiilor de multe feluri. Și ne învrednicește pentru rugăciunile tale, să fim și noi buni cultivatori ai pământului vieții noastre!

Sfinte Mare Mucenic, ajută-ne!

Sfinte Gheorghe, cu inima ta mereu atentă față de alții, cu sufletul tău treaz, tu veneai în ajutorul sufletelor aflate în strâmtorare. Vezi, Sfinte Gheorghe, cum drumul meu este aspru, greu, uneori dureros. Susține-mi curajul împotriva descurajării care mă pândește. Să se deschidă ochii spre Lumina. Pentru că eu să pot întrezări Iubirea nemărginită a Tatălui meu care mă așteaptă și pe care sa-l iubesc.

Sfinte Gheorghe, fără teamă de chinuri și de moarte în fata puterilor acestei lumi, tu ai lăudat măreția Dumnezeului creștinilor și ai distrus idolii. Și astăzi, ni se propun mai degrabă idoli spre slujire în loc să-l slăvi pe adevăratul Dumnezeu. Ajuta-ne să rezistam atracției acestor false divinități pentru a ne încredința și dărui Tatălui nostru și Mântuitorului nostru, Hristos.

Amin.

Rugăciunea a treia către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (pentru iertarea păcatelor)

Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorul de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Tu, Sfinte Mare Mucenic Gheorghe, care împreună cu cei fără de trup ești și toate le cunoști din timp și care de purtătorii de nevoința ești cinstit, miluiește-ne pe noi păcătoșii. Vino, Sfinte Gheorghe și luminează mintea mea, pentru ca să cunosc eu păcatele ce le-am săvârșit; mișcă inima mea ca să mă hotărăsc și să mă îndrept; ajuta necredinței și slăbiciunii mele și scapă-mă cu harul tău de păcatele cele trupești și sufletești.

Totdeauna numele tău arată înălțimea rânduielilor tale, căci după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim pe tine Sfinte Gheorghe, care ai trecere în fața lui Dumnezeu Tatăl.

Binecuvântează-ne pe noi și fă rugăciunile noastre să fie de folos. Amin.

Rugăciunea a patra către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (rostită de Ștefan Voievod domnul Tarii Moldovei)

O, luptătorul și biruitorule, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, în nevoie și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi aceasta rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Tarii Moldovei. Păzește-l pe el în lumea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce Te cinstesc pre Tine, ca să Te preamărim în veci.

Amin.

Bibliografie

https://ro.wikipedia.org
https://doxologia.ro
https://pravila.ro
https://doxologia.ro
https://www.crestinortodox.ro
https://ro.orthodoxwiki.org
https://www.crestinortodox.ro

"Locurile Sfinte", traducere pr. Petru Sidoreac, Tudor Eduard Florin, Fundaţia Centrul Cultural Elen
“Vieţile Sfinţilor” – Luna Aprilie, apărut între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor

 

 

add_filter(‘jpeg_quality’, function($arg){return 100;});

Contact