Sfântul Mormânt, este cel mai de preț lăcaș al credincioșilor creștini, locul în care a fost depus după răstignire trupul Mântuitorului Iisus Hristos în anul 33 d.Hr., locul în care a fost biruită moartea și locul în care de atunci și până astăzi, în fiecare Sâmbătă Mare, Lumina Învierii se arată ca amintire și adeverire a acestei biruințe.
Fragment din Evanghelia zilei-Ioan, Cap. 1,1:
"La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul."
Mormântul lui Iisus Hristos este încorporat într-un ansamblu arhitectural religios numit Biserica Sfântului Mormânt, denumită, mai ales în creștinismul de rit răsăritean și Biserica Sfintei Învieri.
Aceasta este mai cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine și se află în Cartierul Creștin al Orașului Vechi al Ierusalimului.
Cea mai mare sărbătoare a creștinătății legată de Sfântul Mormânt este Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, care este prăznuită în prima duminică după prima Lună plină după echinocțiul de primăvară.
Metoda stabilirii procesului prin care se calculează data variabilă a Paștelui a fost stabilită în anul 325, în cadrul Sinodului Ecumenic de la Niceea. Determinarea datei pornește de la două fenomene naturale importante: echinocțiul de primăvara, ce are loc pe 21 martie, și luna plină următoare.
Pentru că luna plină variază, data Paștelui e variabilă, însă tot în secolul IV s-a stabilit că Paștele va fi serbat mereu duminica.
Paștele Ortodox și Paștele Catolic au, de obicei, date diferite pentru că cele două biserici folosesc calendare diferite pentru calcul. În timp ce Paștele Catolic e calculat potrivit Calendarului Gregorian, cel Ortodox continuă să fie calculat după Calendarul Iulian.
De asemenea, în Sâmbăta Mare, cu o zi înaintea datei de prăznuire a Paștelui Ortodox, în Biserica Sfântului Mormânt, în cadrul unei ceremonii impresionante condusă de patriarhul grec al Ierusalimului, are loc o minune dumnezeiască, inseparabilă de Învierea Domnului, și anume pogorârea Sfintei Lumini.
Săpăturile arheologice inițiate în anul 1960 de comunitățile greacă, romano-catolică și armeană, care au durat mai bine de treizeci de ani, au descoperit că Mormântul lui Iisus Hristos și Golgota, au făcut parte dintr-o veche carieră datând din sec VII î.Hr, exploatare care avea dimensiunile între 150 m și 200 m.
În jurul secolului I î.Hr, cariera a fost părăsită, iar gropile săpate au fost umplute cu pământ și transformate treptat în grădini. Pe pereții verticali ai vechii cariere au fost săpate morminte, unul dintre acestea fiind mormântul lui Iosif din Arimateea, locul în care a fost îngropat Iisus. „Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, și în grădină un mormânt nou”, scrie evanghelistul Ioan.
Fosta carieră, transformată în gradină-cimitir, era amplasată la o distanță de cca. 120 m de vechile ziduri ale Cetății Ierusalimului, în exteriorul acesteia, în apropiere de Poarta Genath.
Cuvântul Genath înseamnă gradină, iar legea iudaică interzicea prezența cimitirelor și a grădinilor cultivabile în interiorul cetății.
Stânca Golgotei nu a fost o colină naturală; această ridicătură a fost rezultatul „lepădării” ei de vechii lucrători; practic ea a fost ocolită să fie exploatată, deoarece rezistența rocii calcaroase era modestă. Pe această stâncă nefolositoare, în smerenia sa, a ales să fie răstignit Iisus Hristos.
Distanța dintre Sfântul Mormânt și Stânca Golgotei, locul răstignirii Mântuitorului, este de aprox. 45 m.
Inițial, accesul la Sfântul Mormânt se făcea pe câteva trepte; urma apoi o săpătură în stâncă, un acoperământ, după care intrarea propriu-zisă în Mormânt se făcea printr-o deschizătură în care era fixată piatra care pecetluia intrarea.
Din momentul în care a fost înmormatat Iisus, în anul 33, până la marea catastrofă din anul 1009, încăperea Sfântului Mormânt a rămas fară vreo schimbare importantă.
Datorită descrierii oamenilor care au vizitat Sfântul Mormânt în perioada primului mileniu, în prezent suntem în măsură să cunoaștem într-o mare măsură descrierea și forma încăperii sfântului lăcaș.
Astfel, toți cei care au vizitat în acea perioadă Mormântul, au descris faptul că interiorul încăperii era numai din stancă cioplită, fară marmură protectoare, sau alte elemente decorative.
Incinta Mormântului era formată dintr-un coridor mic, paralelipipetic, puțin mai mic decât cel din prezent, având dimensiunile aproximative de: 2,1 m lungime, 1,9 m înălțime, 1,3 m lățime. Pe partea dreaptă era săpată o nișă; plafonul nișei, era mai jos decât plafonul coridorului, iar partea de jos a nișei, pe care a fost pus trupul lui Iisus, era cu trei palme mai înaltă decât pardoseala coridorului.
Episcopul englez Willibald, spune că piatra care a pecetluit intrarea era pătrată, fapt care în general este acceptat și de arheologii specializați în acest sens.
În condițiile în care, pe de o parte, mormintele familiale din acea vreme aveau mai multe încăperi, iar cel în care a fost înmormântat Iisus a avut numai una, iar pe de altă parte, faptul că pereții Mormântului încă purtau semnele uneltelor de fier folosite la cioplit, s-a ajuns la concluzia că Mântuitorul a fost îngropat într-un mormânt neterminat. Așa cum a fost născut, într-o mică iesle-peșteră, precum de smerită a fost toată viața Sa, la fel de modest a fost și locul în care a fost îngropat-un mormânt mic, cioplit în piatră și încă neterminat.
Istoria Sfântului Mormânt, din momentul în care Iisus Hristos a fost înmormântat, până în prezent, cuprinde un număr impresionant de transformări, vitregii și reconstruiri, datorate în mare parte succesiunii conducătorilor Ierusalimului.
După răstignirea şi Învierea Mântuitorului locul Golgotei şi al Sfântului Mormânt au fost venerate ca sfinte începând cu Sfinţii Apostoli, urmaţi de creştinii din Ierusalim şi de pe tot cuprinsul Ţării Sfinte şi ulterior al întregii lumi.
În anul 135 d.Hr. împăratul roman Hadrian, după ce a înăbușit revolta lui Simon Bar Kokheba, a distrus Ierusalimul și a decis să-l transforme într-o colonie romană. Una din principale măsuri în acest sens a fost construirea unui templu păgân peste locurile sacre ale Patimilor lui Hristos. Astfel Hadrian a dispus înălțarea pe locul fostei cariere, a unui zid de susținere de formă dreptunghiulară, care a fost umplut în interior cu pământ.
Cu toate acestea, vârful stăncii Golgotei a rămas vizibil datorită înălțimii lui. Documentele istorice menționează în jurul anului 290, că stânca Golgotei era în văzul tuturor în Ierusalim și se arăta închinătorilor care vizitau cetatea.
Deasupra umpluturii de pământ a fost constituită o platformă peste care a fost ridicat un templu închinat zeiței Venus.
În această stare vechea gradină-cimitir, care includea și Sfântul Mormânt, a rămas acoperită cu pământ până în jurul anul 325 d.Hr.
După Conciliul de la Niceea, în anul 325, prin care care s-a pus bazele dogmatice și canonice ale creștinismului, Împăratul Constantin cel Mare a poruncit episcopului Macarie al Ierusalimului să distrugă templul zeiței Venus, dispunând să se clădească nu numai o bazilică mai frumoasă decât toate celelalte din lume, dar încă și alte construcții, care să depășească tot ceea ce exista mai deosebit în celelalte orașe.
În jurul anului 326, din dispozițiile Sfintei Elena, mama Împăratul Constantin, s-au făcut săpături, în urma cărora a fost descoperit Sfântul Mormânt, locul răstignirii, iar într-o grotă din apropiere, relicve ale Sfintei Cruci.
După descoperirea Mormântului, arhitecții Marelui Constantin au tăiat în jurul anului 330 cantități foarte mari de stâncă, așa încât la final a rezultat un platou circular cu diametru de circa 35 m (pe care s-a construit ulterior Rotonda Învierii), în centrul căruia a fost lasată sub formă circulară, distinctă, stanca monobloc care cuprindea Sfântul Mormânt.
În continuare, Împăratul Constantin a dispus că Sfântul Mormânt să fie încorporat într-un baldachin special, deasupra căreia a fost ridicată o impresionantă bazilică. În anul 336 a avut loc slujba de sfințire a noii bazilici, care a fost denumită Biserica Sfântului Mormânt.
Biserica era alcătuită din trei mari construcţii: Bazilica Patimilor Domnului, cu Paraclisul Aflării Sfintei Cruci, Rotonda – construcţie circulară în care se afla Sfântul Mormânt, şi curtea neacoperită, care cuprindea colina Golgotei.
Următoarele trei veacuri ale cârmuirii bizantine în Palestina, au constituit perioada de aur în istoria acestei Biserici.
Peste aproape 300 de ani, în anul 614, Ierusalimul a fost ocupat de regele persan Hosroes II al Persiei și vestita bazilică a fost incendiată, iar în anul 629, împăratul bizantin Heraclius I a recucerit orașul și a început restaurarea lăcășului distrus.
În anul 1009 califul Egiptului, al-Hakim, dorind să curme avalanșa de închinători care pornea din orașul său, a dorit să distrugă Sfântul Mormânt și să șteargă orice urmă a lui. De aceea a distrus baldachinul care îl acoperea, și întreagă stâncă care cuprindea Mormântul a fost nivelată.
Însă, cu tot efortul lor, nu au reușit să distrugă partea Mormântului pe care a fost așezat trupul lui Iisus; musulamnii au încercat să distrugă cu ciocane de fier treapta dinaintea Mormântului, însă stânca a rămas nemișcată și compactă ca și cum ar fi fost din diamant.
Refacerea Bisericii a început în timpul împăratului bizantin Romanos III Argyros și a durat până în anul 1048, fiind terminată de împăratul Constatntin Monomahul.
Rotonda, s-a păstrat aproape intactă, dar celelalte locuri de pelerinaj s-au transformat în mici paraclise izolate, fără vreo legătură interioară între ele.
Apoi, au urmat renovării ale bazilicii făcute de către cruciați -1099 (care au venit cu ideea unirii capelelor separate într-un edificiu unic) și de către franciscani-1555.
În anul 1808 un incendiu puternic a distrus aproape complet bazilica; cu toate acestea Sfântul Mormânt din interiorul altarului a rămas, în mod miraculos, nevătămat.
Reconstrucția bazilicii și restructurarea parții exterioare a Edicului a fost făcută în anul 1810, elemente arhitecturale care s-au păstrat până în prezent.
Ultima restaurare generală a Bisericii Sfântului Mormânt a fost făcută în anul 1959, în timp ce, referitor la Sfântul Mormânt, cele mai recente lucrări au fost întreprinse în anul 2016, acestea concentrându-se pe structura de deasupra locului mormântului-Edicul.
În partea din faţă a bisericii se află o curte spaţioasă cu forma pătrată, de unde se pot vedea împrejur mai multe mănăstiri şi paraclise ale ortodocşilor, armenilor şi copţilor.
Intrarea în Biserică se face din curte printr-o uşă numită Poarta Sfântă, străjuită de câteva coloane de marmură albă. Una dintre coloanele aflate în stânga intrării este fisurată, căci, potrivit tradiţiei, într-un an credincioşii ortodocşi nu au avut cu ce să achite taxele impuse de turci ca să intre în Sfântul Mormânt pentru ceremonia Sfintei Lumini. Au rămas însă afară lângă uşi, şi acolo, în chip minunat, la rugăciunile patriarhului, focul dumnezeiesc care coboară în fiecare an în Sâmbăta Mare la Sfântul Mormânt, a lovit coloana, lăsând aceste urme vizibile şi astăzi.
Aproape de intrarea în biserică se află Piatra Ungerii. Este o lespede din piatră roşiatică care protejează locul în care Iosif din Arimateea şi Nicodim, au aşezat trupul Domnului după ce l-au coborât de pe cruce. Pe mozaicul din faţă este prezentat în culori foarte vii acest eveniment cutremurător. Împrejurul acestei lespezi din marmură, acoperită cu mir şi petale de trandafir, în Vinerea Mare, se cântă prohodul Domnului.
Spre răsărit, în apropierea acestui loc, se înalţă o stâncă încadrată într-un paraclis cu două altare, zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul în care a fost înălţată Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
În dreapta Crucii se află primul altar şi marchează locul în care Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în cuie pe lemnul crucii. În mijlocul altarului principal numit Sfânta Golgota este fixată în crăpătura stâncii o cruce care aminteşte de răstignirea Domnului. În imediata apropiere este o icoană a Maicii Domnului.
Astăzi, pe acest loc se află Sfânta Masă a altarului pe care se slujește zilnic Sfânta Liturghie. În partea de jos a Sfintei Mese niște panouri transparente protejează stânca Golgotei, crăpată de cutremur. Locul este cunoscut în Evanghelie ca "Locul Căpățânii".
Credincioşîi pot atinge această stâncă printr-un orificiu al unui disc din aur împodobit cu scene de pe drumul crucii, donat Sfântului Mormânt de către domnitorul român Şerban Cantacuzino (1678-1688).
Exact sub colina Golgotei, la subsol, se află Capela lui Adam, unde se spune că picături din sângele lui Iisus au pătruns până în acel loc, făcând legătura cu primul om creat de Dumnezeu la începutul lumii.
Sfântul Mormânt se află în partea de vest, înaintea Bisericii Învierii, în mijlocul unui spaţiu circular de mari dimensiuni acoperit cu o cupolă uriaşă susţinută de coloane din piatră. Sub centrul acestei cupole se află Cuvuclionul cu forma unui mormânt ebraic vechi. Cuvântul Cuvuclion înseamnă cămară, sau tezaur împărătesc şi marchează locul exact al Sfântului şi Preamăritului Mormânt din care a înviat Hristos.
Ieşind din interiorul Sfântului Mormânt spre răsărit se găseşte Biserica Învierii, care se află în centrul întregului complex bisericesc şi care aparţine în exclusivitate ortodocşilor. Aceasta este catedrala propriu-zisă a Sfântului Mormânt. Aici se săvârşesc slujbele zilnice ale ortodocşilor, la care de obicei participă un mare sobor de preoţi şi arhierei. În mijlocul bisericii stă aşezat un sfeşnic special, care marchează după Sfintele Scripturi centrul geografic şi spiritual al pământului. Biserica este foarte mare şi impresionează prin stilul arhitectonic de tip romanic şi prin atmosfera interioară tipic ortodoxă.
Sub aceeaşi rotondă imensă a Sfântului Mormânt se află şi alte altare creştine începând din sud cu altarul armenilor, spre apus altarul copţilor, iar spre nord capela catolicilor. Acest altar dinspre nord care aparţine franciscanilor este construit pe locul în care Domnul s-a arătat după înviere femeilor mironosiţe.
Alte locuri sfinte pe care le regăsim în incinta Bisericii Sfantului Mormânt:
Locul femeilor, din care sfintele femei şi Ioan au privit Răstignirea.
Mormântul lui Iosif din Arimateea, săpat în stâncă.
Locul „Nu te atinge de Mine” – unde Hristos S-a arătat, după Înviere, Măriei Magdalena şi i-a spus: „Nu te atinge de Mine” (Ioan 20, 17).
Stâlpul Biciuirii – Capela Catolică, în centrul căreia s-a păstrat cea mare parte a coloanei de care, după tradiţie, a fost legat Hristos înainte de răstignire.
Închisoarea lui Iisus şi Capela Plângerii – se află în adâncul arcadei Bisericii Sfântului Mormânt, unde, după tradiţie, Hristos a fost ţinut un timp.
Capela sutaşului Longhin din partea stângă a coridorului care înconjoară partea catolică a bisericii.
Capela împărţirii hainelor Mântuitorului (Ioan 19, 24).
Paraclisul Sfintei Elena şi Peştera Aflării Sfintei Cruci.
Capela Biciuirii şi a Cununii de Spini (Matei 27, 27-29).
Capela celor 40 de Mucenici şi a lui Iacov, ruda Domnului.
Un lucru interesant si plin de mister, se poate vedea din curtea interioară, sub una dintre ferestrele arcuite ale Bisericii Sfântului Mormânt, unde există o scară din lemn extrem de veche.
La prima vedere se pare că Biserica este în curs de renovare, iar scara a fost pusă acolo de un muncitor pentru lucrări de reparații, însă nu este deloc așa. De fapt, scara apare în fiecare fotografie realizată bisericii, de-a lungul timpului. Și chiar înainte de apariția aparatului de fotografiat, aceasta apare în schițe. Scara este o parte integrantă a clădirii de cel puțin trei secole, însă specialiștii susțin că aceasta are mult mai mult.
Nimeni nu știe sigur cum a ajuns acolo și când. Ceea ce se știe, este că a existat și în 1728, în cea mai veche reprezentare a Bisericii Sfântului Mormânt descoperită.
În istoria recentă a scării au existat câteva încercări de mutare. În 1981, cineva a furat scara care a dispărut pentru o perioadă scurtă de timp. Poliția locală l-a găsit pe făptaș și a adus scara înapoi. În 1997, scara a dispărut din nou pentru câteva săptămâni, însă a fost din nou găsită de autoritățile din Ierusalim. În 2009, scara a fost mutată din nou, de data aceasta pentru a face loc schelelor necesare pentru finisarea renovărilor pe turnul clopotniței. După finalizarea lucrărilor a fost așezată la locul inițial.
Sfântul Mormânt se află în partea vestică a marelui ansamblul architectur al Bisericii Sfântului Mormânt, înaintea Bisericii Învierii, sub o cupolă imensă sprijinită pe coloane mari din piatră, cunoscută sub numele de Rotonda învierii.
Locul în sine, construit sub forma vechilor morminte evreiești, se numește Cuvuclion, adică "camară împărătească". Această construcție, de formă dreptunghiulară are două încăperi.
Înainte de a păși în prima încăpere, pe fațada de răsărit a Sfântului Mormânt, lângă icoana Învierii Domnului, înconjurată de numeroase candele, stau așezate următoarele inscripții: "Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus... / Toți credincioșii să se închine ție, Mormânt primitor de viață, că a fost îngropat în tine și a înviat cu adevărat Hristos Dumnezeu! / Cei care negați învierea trupurilor, intrând în Mormântul lui Hristos, învățați că a murit și a înviat din nou trupul Dătătorului de Viață, spre încredințarea învierii celei de pe urmă, în care nădăjduim."
Prima încăpere se numește "Capela Îngerului" și este amplasată la intrarea în această construcție deosebită.
În această primă încăpere se intră printr-o ușă micuță, încadrată de lespezi de marmură albă. În centrul acestei încăperi se află un postament, asemănător unei Sfinte Mese, tot din marmură albă, numit "Piatra Îngerului". Acest postament încadrează o bucată din piatră care a fost așezată peste Mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, pe care a șezut îngerul, cel care a vestit Învierea.
În fiecare noapte, peste această piatră se așează o Sfântă Masă pe care se săvârșește Sfânta Liturghie.
Trecând de Capela Îngerului, printr-o ușa mică și joasă, se intră în cea de-a doua încăpere, cea a Sfântului Mormânt, care este camera funerară principală.
În interiorul acesteia, într-un spațiul restrâns, în partea dreaptă se află o lespede de marmură albă care protejează locul pe care a fost așezat trupul Mântuitorului, până la dumnezeiasca Sa Înviere. Această încăpere este foarte asemănătoare ca formă și dimensiuni cu mormântul inițial săpat în stânca vechii cariere.
Locul este încununat cu nenumărate candele, iar pe Mormânt stau săpate în piatră cuvintele: "Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi, pe pământ, ne învrednicește, cu inima curată, să Te slăvim!"
În această cameră, în Sâmbăta dinaintea Paștelui, intră patriarhul grec al Ierusalimului, se roagă și primește, prin minune dummnezeiască, Sfânta Lumină, care ulterior este împărtășită tuturor credincioșilor.
Este locul unde milioane de oameni din întreaga lume au îngenuncheat rostind cele mai sfinte rugăciuni, împletite cu lacrimi de durere, de mulţumire sau de speranţă.
Sfântul Mormânt, deși se află în purtarea de grijă a ortodocșilor, are un caracter interconfesional, în el slujind zilnic, după un program bine stabilit, mai întâi ortodocșii, apoi armenii, copții și catolicii.
Biserica Învierii Domnului, locul unde este adăpostit Sfântul Mormânt, este cel mai sfânt și mai prețios loc de pe pământ.
Aici s-au petrecut și se petrec cele mai mari minuni ale creştinătăţii, respectiv Învierea Mântuitorului Iisus Hristos și pogorârea Sfintei Lumini, care continuă şi astăzi să impresioneze mulțimi de oameni din toate colțurile pământului, de toate neamurile și din toate religiile lumii.
Învierea din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos rămâne pentru totdeauna minunea minunilor, minunea prin care Mântuitorul a biruit moartea.
Învierea lui Iisus Hristos, este cea mai mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe, dar si a altor biserici, precum: Greco-Catolică, Romano-Catolică și Reformată.
Întreaga învăţătură a Bisericii se întemeiază pe Învierea Mântuitorului: "Dacă Hristos n-a înviat", scrie Sfântul Apostol Pavel, "zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră" (I Corinteni 15, 14).
Înviat din morţi, Mântuitorul S-a arătat mai întâi femeilor mironosiţe, S-a arătat apoi Sfinţilor Apostoli, după opt zile S-a arătat iarăşi Apostolilor, de faţă fiind şi Toma pe care l-a încredinţat de faptul Învierii, S-a arătat lui Luca şi Cleopa în drumul spre Emaus, S-a arătat la cei peste cinci sute de fraţi (credincioşi), S-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului.
Deasemeni, mormântul gol, înfăşurăturile trupului şi mahrama care fusese pe capul Mântuitorului, dar şi cuvintele îngerului de la mormânt, spuse femeilor mironosiţe: "Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus" (Marcu 16, 6-7), sunt tot atâtea dovezi ale adevărului Învierii Mântuitorului.
Mesajul esențial al Învierii este acela al renașterii duhovnicești al omului în viața prezentă, astfel încât după moartea sa trupească, să urmeze adevărata înviere într-o lume nestricăcioasă și veșnică, avândul în acest sens ca model pe Iisus Hristos.
Lumina Învierii, sau Focul Haric, este, împreună cu Învierea lui Iisus Hristos, cea mai veche minune a creştinătăţii.
În mod suprafiresc, ea este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea noastră, care se repetă din an în an, în Sâmbăta Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre văzută atât de credincioși, cât și de necredincioși, care uimește toată mintea și dovedește oamenilor până la sfârșitul veacurilor că Hristos, lumina lumii și Mântuitorul sufletelor noastre, a înviat din morți a treia zi, dăruind tuturor viață veșnică.
Se știe, așa cum tradiția a dovedit-o, că Sfânta Lumină se aprinde numai la rugăciunile ortodocșilor, ca o dovadă incontestabilă a faptului că numai ei păstrează dreaptă credința apostolică și că Ortodoxia este credința cea adevărată.
De-a lungul perioadei în care este menționată documentar, ceremonia pogorârii Sfintei Lumini, a suferit o schimbare esențială și anume, aceea legată de prezența, sau absența patriarhului grec care conduce întreg ritualul, în interiorul Sfântului Mormânt.
Între sec al IX-lea și sfârșitul sec. al XV-lea
Vreme de mai multe secole, în clipa în care se săvârșea minunea, aceea a aprinderii Candelei Neadormite din interiorul Mormântului, înăuntru nu se afla nimeni.
Conform izvoarelor scrise, intrarea era sigilată cu ceară de albine de garda romană, în amintirea pecetluirii Mormântului, iar patriarhul rămânea în afara Mormântului, unde rostea rugăciunile rânduite.
Când Sfânta Lumină se pogora din Cer se putea vedea îndată strălucirile alb-albăstrui care se răspândeau peste tot și în aceeași clipă se aprindea și Candela Neadormită din interiorul Mormântului. Acea lumină se vedea printre zăbrelele metalice care existau la intrarea Mormântului. Interiorul Mormântului aflat complet în întuneric și gol, se lumina deodată nu numai de la lumina candelei, dar și de la lumina care izvora din însăși piatra Mormântului.
Atunci guvernatorul musulman al Cetății, descuia ca să intre patriarhul. În continuare, patriarhul aprindea de la candelă lumânările, după care ieșea și împărțea tuturor credincioșilor Sfânta Lumină.
După sec al XV-lea
De la sfârșitul sec. al XV-lea până în zilele noastre ceremonia pogorârii Sfintei Lumini se desfășoară după alt ritual.
Acest ritual începe în Sâmbata Mare, de la ora 7:00 dimineaţa, când toate luminile și candelele din Sfântul Mormânt și din toată biserica se sting, se așează vată curată pe piatra de deasupra Sfântului Mormânt, apoi se pecetluiește ușa mormântului în fața clerului și a întregii mulțimi, cu două panglici de panză albă, cu peceți din ceară la capete, așezate încrucișat.
Din acest moment, polițiștii israelieni păzesc Sfântul Mormânt cu strictețe, pentru ca nimeni să nu se mai poată apropia de ușa închisă. În biserica devenită neîncăpătoare, se află mii de oameni, veniți din toate colțurile lumii, pentru a vedea minunea-călugari, credincioși simpli, ambasadori-unii poartă în mâini mănunchiuri de 33 de lumânări, anii Mântuitorului, alţii doar una sau trei. Toate sunt stinse.
În jurul orei 12:00, patriarhul grec vine în procesiune la biserică împreună cu clerul, urmat de patriarhul armean şi episcopul copţilor, precedați de 12 steaguri cu însemnări din viața Mântuitorului. Se înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, în sensul invers acelor de ceasornic, cântând "Învierea Ta, Hristoase. Mantuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi, pe pământ, ne învrednicește cu inima curată să Te slăvim". La a treia ocolire se cantă imnul vecerniei de la vohod "Lumină lină a sfintei slave". Sunetele clopotelor se aud în toată Cetatea.
În altarul bisericii, patriarhul se dezbracă de omofor, sacos şi de mitră şi rămâne numai în stihar alb (veșmânt care simbolizează giulgiurile cu care Iisus a fost înfășurat în groapă), cu epitrahil, mânecuțe şi brâu, apoi este condus de doi diaconi în fața Sfântului Mormânt.
Înainte de săvârşirea minunii, patriarhul este examinat de autorităţile israeliene pentru a se arăta că nu poartă asupra sa mijloace tehnice de aprindere a focului.
Patriarhul rupe peceţile de pe uşa Sântului Mormânt şi intră în prima încăpere, numită Capela Îngerului, însoţit de un arab musulman. Ceara de la cele patru sigilii se adună într-o cupă de argint şi se duce la altar, unde se păstrează până la Paştele viitor.
Patriarhul intră apoi în a doua încăpere și îngenunchează în fața lespedei Sfântului Mormânt, unde se roagă, iar musulmanul rămâne în Capela Îngerului și supraveghează.
Uneori, e posibil să se aştepte câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârşeşte îndată ce sunt rostite rugăciunile.
Deodată, o adiere lină se simte pe deasupra pietrei Sfântului Mormânt. Apoi, adierea dispare și pe piatra încep să apară stropi de lumină albă-albăstruie, care aprinde vata presărată pe lespedea Mormântului. Deasemenea, în chip minunat, este aprinsă și Candela Neadormită.
Patriarhul Diodor I (patriarh al Ierusalimului între anii 1981-2000), mărturisea:
„Placa Mormântului arată ca şi cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină. Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alte ori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului şi privesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim şi am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziţie diferită de cea a unei lumini obişnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică în sus şi formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putinţă să aprind lumânările mele de la ea.”
Apoi, patriarhul iese în faţa Sfântului Mormânt cu două făclii aprinse şi strigă de trei ori: "Veniţi de luaţi LUMINĂ! "
În cel mult trei minute, toți credincioșii adunați aprind felinarele și buchetele de câte 33 de lumânări. Biserica este parcă o flacăra vie. Mulți se ating de flacără cu fața, cu mâinile, cu hainele, pentru binecuvântare, fară a se arde.
Tot acum iau Sfânta Lumină de la patriarh, romano-catolicii, armenii și copții și o duc în altarele lor, unde o păstrează tot anul.
Delegațiile Bisericilor Ortodoxe primesc Lumina Sfântă de la Patriarh și apoi ies în mare grabă și pleacă spre Aeroportul din Tel Aviv, unde avioanele speciale le așteaptă spre a merge către țările lor.
La venirea în țară sunt pregătiți preoții care pornesc asemenea unor ștafete și duc Lumina în toate direcțiile, astfel încât până la miezul nopții să ajungă în toate bisericile, iar când slujitorii ies în fața altarelor la slujba Învierii și adresează chemarea: „Veniți de primiți LUMINA!”, le oferă tuturor credincioșilor Sfânta Lumină de la Mormântul lui Iisus din Ierusalim.
De-a lungul timpului mulțimi nenumărate de oameni, au fost martorii pogorârii Sfintei Lumini.
De remarcat este faptul că Sfânta Lumină nu se face văzută tuturor; mulți dintre cei de față nici nu trăiesc și nici nu văd ceva deosebit. Trăirea și vedera Sfintei Lumini de către cineva din cei de față nu depinde neapărat de religia sa, sau de măsura credinței sale, ci este mai degrabă o consecință lucrării și înțelepciunii dumnezeiești. Pentru motivele pe care numai El le cunoaște, Hristos poate să-și arate slava Sa strălucitoare unor oameni indiferent de măsura înălțimii lor duhovnicești.
Sfânta Lumină se comportă diferit în fiecare an.
Conform mărturiilor miilor de pelerini, Sfânta Lumină se răspândește în biserică sub forma unor străluciri alb-albăstrui. Aceasta luminează anumite părți ale bisericii, se atinge de fețele oamenilor și de icoanele sfinților, aprinzând unele candele și lumânări ale celor prezenți.
Uneori Sfântul Mormânt poate fi învăluit în flacări, sau alteori emană lumină. Altă dată, se arată ca o sferă luminoasă, care seamănă cu soarele și care se mișcă deasupra Mormântului.
Lumina nu luminează dintr-o singură direcție, gen blitz, ci luminează sferic, ca un soare, ca o explozie de lumină. Aceasta Sfânta Lumină, pe de o parte, nu face deloc umbre, iar pe de altă parte nu influiențează deloc umbrele deja existente.
În plus, pelerinii susțin că în primele câteva minute după ce a fost aprins, “până când trece prin trei mâini”, Focul Sfânt nu le arde părul, fața, îmbărcămintea etc.
Minunea Sfintei Lumini a avut pentru prima dată în Mormântul Mântuitorului, în vremea Învierii Lui, când o lumină puternică de o strălucire fară de asemănare a inundat tot locul.
Sfântul Ioan Gura de Aur arată că în Mormântul lui Hristos „toate erau pline de lumină, asemenea cu strălucirea zăpezii.”
Lumina care a strălucit în Mormântul lui Iisus Hristos în acea noapte, a fost Lumina necreată a lui Dumnezeu-Creatorul.
Sfântul Ioan Damanschin menționează că aceeași Lumină necreată a strălucit și în vremea Schimbării la Față a Mântuitorului pe Muntele Tabor.
Conform clericului Nichita (sec. X), Sfânta Lumină ar fi început să-și facă apariția încă din epoca lui Hristos, imediat după înălțarea Sa, în fiecare Sâmbătă Mare, fară nici o întrerupere de-a lungul secolelor.
Însă istoricul arab al-Masudi și alți trei istorici armeni, datează data de pornire a acestei minuni, în perioada anilor 326-336, atunci când a fost redescoperit Sfântul Mormânt și a fost construită Biserica Învierii.
Primul sfânt menționat documentar, de care este legată minunea Sfintei Lumini, este Sfântul Grigore Luminatorul, în Istoria Armenilor scrisă de Kirako Gandzaketsi. Acest sfânt a pustnicit mai mulți ani într-o peșteră care se afla lângă locul unde a fost găsită Cinstita Cruce, la circa 70 m de Mormântul lui Hristos.
Se spune că Sfântul Grigorie în jurul anului 330, a așezat o candelă în Sfântul Mormânt și l-a rugat pe Dumnezeu ca la Sărbătoarea Paștelui locul să fie luminat cu o Lumină nematerială. Candela s-a aprins în mod minunat, devenind cunoscută sub numele de Candela Neadormită, iar de atunci minunea se săvârșește în fiecare an.
În continuare vor fi prezentate pe scurt, câteva din minunile pogorârii Sfintei Lumini, așa cum au fost surprinse în documentele istorice ale vremurilor.
După cucerirea Ierusalimului de către perși
În anul 614 armata persană a cucerit Ierusalimul și vreme de trei zile a masacrat locuitorii cetății, mulți fiind uciși chiar în Biserica Învierii. Patriarhul și clerecii săi, au fost prinși și duși în robie în Persia.
Ierusalimul era o cetate fantomă, bisericile erau distruse și pentru prima dată în istorie în cetate nu exista nici un cleric.
În acestă perioadă înfricoșătoare s-a petrecut un fapt minunat care să readucă nădejdea și să întărească credința. În Sâmbăta Mare a anului 617, din Baldachinul Sfântului Mormânt s-a arătat Sfânta Lumină. Aceasta parcă ieșea din dărâmăturile și din cenușa Bisericii arse.
În acea seară din Sâmbăta Mare, în timp ce a fost cântat imnul Lumină Lină (cel mai vechi imn al Bisericii Creștine dinafara Sfintei Scripturi), a fost văzută o priveliște tulburătoare, când o lumină dumnezeiască a strălucit la Mormântul cel dătător de viață, care l-a înconjurat, l-a luminat și a aprins apoi candelele agățate.
Această asemănare, privind arătarea Sfintei Lumini în seara Sâmbetei Mari din anul 617, cu învierea lui Hristos și arătarea Luminii Sfinte în seara Sâmbetei Mari din anul 33, a fost motivul pentru care în sec. al V-lea Părinții de la Ierusalim să rânduiască ca ceremonia Sfintei Lumini sa înceapă atunci îndată după apusul soarelui.
Și în prezent, în cadrul actualei ceremonii a Sfintei Lumini, acest imn se cântă cu puține minute înainte ca patriarhul să intre înlăutru Mormântului.
Arabul Ibn al-Qass (cca. 940)
Într-o perioadă în care lumea creștină și musulmană se aflau într-un puternic conflict, Ibn al-Qass, un musulman pios și bun cunoscător al legilor, scria în opera sa Kidab dala il a-quiba:
„La Paștele creștinilor, în Sâmbăta Mare, creștinii ies de la locul Mormântului și merg în jurul stâncii care este înconjurată de o balustradă. De acolo privesc Mormântul și toți împreună se roagă și se închină lui Dumnezeu Cel preaînat, de la rugăciunea de dimineață până la apusul soarelui...Sultanul încuie ușa Mormântului. Toți stau nemișcați până ce zăresc o lumină asemănătoare cu un foc alb, care iese din interiorul Mormântului. Atunci sultanul deschide ușa și ținând o lumânare, o aprinde cu acel foc și apoi iese. Flacăra lumânării aprinse nu arde...Când această lumânare a trecut prin trei mâini, atunci arde și se preface în flacără obișnuită.”
Persanul al-Biruni (cca. 1000)
Al-Biruni a fost unul dintre cei mai mari oameni de știință al tuturor timpurilor, și în lucrarea sa Al-Biruini în Gradina Științei, acesta consemna:
„Eu am aflat din cărți și am auzit de la al-Faraj ibn Salih din Bagdad, că în Biserica Învierii din Ierusalim este săpat într-o stâncă mormântul lui Hristos, în așa fel încât este cuprins de o cupola. Deasupra se înalță o cupolă și mai mare și în jurul stâncii există galerii, de unde urmăresc musulmanii. Creștinii și oricare altul vine în acea zi (Sâmbăta Mare) la locul Mormântului, imploră și invocă pe Dumnezeul Cel Preaînalt de la amiază până seara....Aduc cu ei opaițe, pe care le așează sus, deși Mormântul este închis.
Creștinii au deja stinse opaițele și făcliile lor și așteaptă până ce zăresc o flacără albă curată care aprinde o candelă...Cel care m-a înștiințat povestește că unii sultani au pus în locul fitilului o sârmă de aramă ca să nu se mai aprindă și să nu se mai înfăptuiască minunea. Însă atunci când venea flacăra se aprinde arama.”
Al-Biruni nu a urmărit personal ceremonia Sfintei Lumini, dar arată că are încredere în izvoarele arabe referitoare la aceasta, în fapt el reunind povestirile musulmanior care au văzut minunea în sine.
Atât consemnările lui Ibn al-Qass, cât se cele a lui Al-Biruni, arată marea răspândire și acceptare pe care o avea minunea Sfintei Lumini în lumea musulmană din Palestina, fapt care nemulțumea profund pe conducătorii acestora, deoarece mulți musulmani se converteau la credința creștină.
Acesta a fost motivul pe care l-a avut în vedere califul Egiptului al-Hakim, care în anul 1009, a hotărât să oprească participarea anuală a musulmanilor la ceremonia Sfintei Lumini, hotărând în acest sens să distrugă în întregime Biserica Învierii și Sfântul Mormânt.
Egumenul francez Richard cel Binecuvântat (1027)
Acest mohah a fost desemnat în acea perioadă în calitate de conducător al unui număr de 700 de închinători care au mers din Franța la Ierusalim.
El a fost martor ocular al evenimentelor din acel an, perioadă în care Biserica Învierii se afla încă în ruină, după distrugerile masive din anul 1009, ceremonia Sfintei Lumini desfășurându-se în aer liber în jurul Mormântului lui Hristos.
În acea biserică ruinată, așa cum arată Richard, musulmanii aruncau cu pietre spre închinătorii creștini; una dintre pietre a ajungând chiar în interiorul Mormântului, demonstrează faptul că acoperișul acestuia continua să fie încă distrus, urmare a gravelor avarii produse de soldații lui al-Hakim.
Iată ce scria Richard în manuscrisul său:
„A venit și ziua Sfintei Sâmbete, când se aștepta Lumina de la Domnul, și, în timp ce creștinii erau închiși înăutru și așteptau voia cea bună a Domnului, cu privire la primirea Luminii, păgânii înarmați supravegheau cu atenție toată biserica, astfel încât, dacă nu venea Lumina, toți să fie omorați cu sabia. Deodată, în jurul ceasului al noulea, în timp ce toți se rugau, o candelă s-a aprins cu Lumina Domnului, fară ajutorul vreunui muritor. Și pe toți păgânii i-a cuprins uimirea și frica, iar pe creștini, desigur, bucuria și admirația.”
Regele Egiptului al-Afdal (1099)
În anul 1098 Ierusalimul a fost cucerit de năvălitorii conduși de vizirul al-Afdal, care în anul următor a hotărât să participe la ceremonia Sfintei Lumini, încercând ca și predecesorul sau al-Hakim să desființeze această minune.
În acest scop, așa cum este consemnat într-o cronică latină a unui monah anonim, al-Afdal a dorit ca acele candele de la Sfântul Mormânt să fie pregătite de el însuși. În acest scop, în ziua Sâmbetei celei Mari, regele a poruncit să se umple toate candelele cu undelemn și, înaintea ochilor săi, să se pună în ele fitiluri de fier, așa cum dealtfel mai făcuse și alții în trecut.
Către ceasul al noulea, deodată, Lumina a coborât din Cer, a trecut pe deasupra candelelor și a aprins toate fitilele metalice. Și îndată flacăra a început să ardă cu atât de mare strălucire, încât fitilurile parcă erau făcute din fibră de trestie.
Această mare minune regele a primit-o cu nemărginită admirație. Iar toți creștinii au înălțat slavă și mulțumiri lui Dumnezeu.
Sfânta Lumină în timpul cuceririi Ierusalimului de Cruciați (1100, 1101)
În luna iulie 1099 Cetatea a fost cucerită de Cruciați, care au măcelărit sălbatic pe toți musulmanii, evreii și chiar pe copiii care le-au ieșit în cale. Apoi, în luna august a fost ales primul patriarh latin al Ierusalimului-Arnulfos de Chocques, înlocuit câteva luni mai târziu cu Daimbert.
În Sâmbăta Mare a anului 1100, patriarhul latin al Ierusalimului, Daimbert, a fost primul patriarh latin desemnat să conducă ceremonia Sfintei Lumini. Dar deși ceremonia s-a desfășurat după rânduiala știută, pentru prima dată însă Sfânta Lumină nu s-a arătat.
Ceremonia s-a prelungit, dar fară nici un rezultat.
Atunci preoții latini, au poruncit cruciaților să se spovedească de toate păcatele, mai ales cele prin ucidere, pe care le făcuseră pentru cucerirea Cetății. După această lungă procedură, când aproape se înoptase, s-a arătat Sfânta Lumină.
În Sâmbăta Mare a anului următor, 1101, urmare a rugăciunilor latinilor, pentru prima dată în istoria Cetății, Sfânta Lumină nu s-a arătat deloc. A doua zi, în dimineața de Duminica Paștilor, invocările lor au continuat, dar în zadar. Conducătorii latini văzând că rugăciunilor lor nu au avut niciun rezultat, s-au retras din Biserică.
Atunci, preoții greci, împreună cu ortodocșii sirieni au început ceremonia singuri. Așa cum menționează istoricul francez Bartolf, vorbind despre aceștia, „nu au apucat să intre în biserică, că îndată li s-a vestit coborârea Sfintei Lumini și că aceasta aprinsese o candelă care se afla înaintea Mormântului”.
A fost pentru prima dată când Sfânta Lumina s-a aprins nu în Sâmbăta Mare, ci în Duminica de Paști.
Ulterior acestor evenimente, patriarhul latin Daimbert a fost destituit, stabilindu-se ca ceremoniile Sfintei Lumini să fie conduse de un arhiereu ortodox grec, mai exact de egumenul Mănăstirii Sfântul Sava.
Saladin înaintea Sfintei Lumini (1192)
În cronica cruciatului englez Richard, se face referire la participarea lui Saladin la ceremonia Sfintei Lumini din anul 1192.
Acesta spune că în ajunul Paștelui, deodată, a venit dumnezeiasca flacăra și a aprins candela, începând să ardă cu strălucire. În timp ce creștinii se bucurau, erau și alții care negau ce văzuseră, spunând că este o meșteșugire născocită.
Atunci Saladin a poruncit să se stingă candela, care se apinsese în chip minunat. Stinsă fiind, s-a aprins cu dumnezeiască putere din nou. Iar Saladin a poruncit să fie stinsă a doua oară; și iar s-a aprins fără vreo intervenție. Și tot așa și a treia oara.
Atunci Saladin, uimit și mișcat de aceasta minune a spus: ”Fie voi pleca degrabă din aceasta viață, fie voi pierde stăpânirea Cetății”. Și într-adevar, anul următor, în vremea Postului Mare, Saladin a murit.
Istoricul elvețian Felix Fabri (1483)
Acest istoric și monah în același timp, a fost unul dintre cei mai distinși scriitori ai secolului său și a călătorit la Ierusalim de mai multe ori, de unde a cules mărturii cu privire la Lumina Sfântă.
El scrie, pe baza informațiilor culese, că în ajunul Paștelui, în Biserica Învierii, oamenii sunt adunați cu candelele stinse. Deodată, în timp ce preoții cantă și poporul se roagă, ”într-o clipă un fulger a coborât din cele cerești și a fost ca și cum ar fi luat foc toată biserica, încât nimeni din cei de față nu putea privi la aceasta strălucire cerească”.
Tot acesta este cel care menționează că „grecii îl închid în Mormântul Domnului pe preotul lor cu lumânarea stinsă...” . Este pentru prima dată când se precizează faptul că arhiereul era închis în interiorul Mormântului în așteptarea Sfintei Lumini.
Coloana care este despicată de Sfânta Lumină
În Sâmbăta Mare a anului 1579, conform cronicilor bisericești ale Cetății Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis patriarhului grec al creștinilor ortodocși să intre în Biserica Învierii pentru a conduce ceremonia Sfintei Lumini.
Credincioșii, au așteptat în curtea bisericii toată ziua.
Patriarhul grec, Sofronie al IV-lea, stătea rugându-se în partea stangă a ușii bisericii, lângă o coloană de marmură. Deodată, în timp ce se făcuse noapte, coloana s-a despicat și Sfânta Lumină a izbucnit din interiorul ei. Patriarhul a aprins lumânarea sa și a împărțit Sfânta Lumină credicioșilor, în câteva minute aceasta răspândindu-se în toată curtea.
Uimiți turcii au deschis atunci ușile bisericii, iar patriarhul și credincioșii au mers sărbătorește spre Mormântul Sfânt.
În anul 2008, aceasta coloană a fost cercetată de un renumit specialist în domeniul Mecanicii Ruperii Materialelor. Acesta a concluzionat faptul că acea fisură din coloană a putut să apără numai ca rezultat al unei descărcări electrice. Cu alte cuvinte, în condițiile în care electricitatea nu era descoperită în acele timpuri, în mod cert, a fost cu neputință ca cineva, prin mijloacele umane ale acelor vremuri, să producă despicătura respectivă.
Mai mult, un alt specialist, și-a exprimat părerea că fisura a fost produsă de o descărcare electrică care s-a manifestat simultan cu o undă seismică. Având în vedere acest fenomen dublu, inexeplicabil, s-a tras concluzia că în fapt este vorba de o minune.
Episcopul Melentie (1867)
Acesta a condus ceremonia Sfintei Lumini în anul 1867, cu câteva luni înainte de moartea sa. Faptele care s-au întâmplat în Sâmbăta Mare din 1867 au fost povestite de episcop arheologului Warren, care apoi le-a consemnat într-o lucrare-Ierusalimul subteran.
Când Episcopul Melentie a intrat în interiorul Mormântului a pus pe placa de pe Mormânt, un obiect sfânt al Creștinismului-așa numită Mahrama Veronicai, cea pe care a rămas întipărit chipul lui Iisus Hristos în timp ce acesta se îndrepta către Golgota, purtând pe umeri Cinstita Cruce.
„Deasupra ei s-a adunat flacăra. Atunci, apucând-o de cele patru colțuri, flacăra stătea că într-un sac și a putut să se verse sau să curgă din belșug în cupa candelei”, scrie arheologul Warren.
Se poate observa așadar, cum lumina s-a arătat deasupra chipului lui Hristos reprezentat pe mahramă, nu i-a produs nici o stricăciune, iar lumina adunată în această panză a „curs”, ca și cum ar fi avut greutate, în cupa candelei.
Monahul Mitrofan (1926)
Tuns la monahism în anul 1925 Monahul Mitrofan a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt. Luni la rând l-a chinuit nedumerirea și îndoiala cu privire la natura minunii Sfintei Lumini.
Așa că în Vinerea Mare a anului 1926, a reușit să se ascundă în podul Sfântului Mormânt, de unde putea să urmărească tot ce se petrecea în interiorul lui. Cele pe care le-a trăit în acea zi, le-a povestit unui preot cipriot, după 55 de ani.
Vreme de 12 ore a rămas ascuns tăcut și nemișcat, având asupra sa doar puțină apă și o lanternă pe care a folosit după ce a rămas în întuneric în Sâmbăta Mare, după ce Mormântul a rămas în întuneric și a fost sigilat.
După începutul ceremoniei, patriarhul a intrat în interiorul Mormântului, și așa cum povestește Monahul Mitrofan, „...am auzit deodată un șuiet ușor. Semăna cu o suflare ușoară de vânt. Și îndată am văzut o priveliște de neuitat : o Lumină albăstruie a umplut tot sfințitul loc al dătătorului de viață Mormânt...și îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a schimbării la Față a lui Hristos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemișcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ținând mănunchiurile cu 33 de lumânări. Și ridicându-și încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-o dată sfânta candelă și cele patru mănunchiuri de lumânări. În acea clipă a dispărut și sfera luminoasă.”
O mărturie contemporană despre Sfânta Lumină de la Ierusalim
“Raza luminoasă era dreaptă şi s-a îndreptat cu o viteză fulgerătoare către o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, care se afla exact vizavi de fereastră, şi în continuare şi-a schimbat traiectoria în altă direcţie. În aceeaşi clipă, s-a auzit o şuierătură puternică, un sunet, care arăta că ceva spinteca aerul. Toate acestea au durat câteva fracţiuni de secundă.
În anul 2008, mă aflam la ceremonia Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare, însă pentru prima dată nu în Biserica Învierii, aşa cum obişnuiam s-o fac mulţi ani la rând, ci în Biserica Sfinţilor Constantin şi Elena care se află în interiorul Patriarhiei. Această Biserică este aproape de marea turlă a Bisericii Învierii, iar de la ferestrele interioare se vede de sus locul Sfântului Mormânt. Cele două Biserici comunică între ele şi sunt în esenţă unite, deşi se află la altitudini diferite.
În acea Sâmbătă Mare, Sfânta Lumină a coborât la ora obişnuită a amiezii şi în câteva minute s-a răspândit, din lumânare în lumânare, şi în mica biserică unde mă aflam. După vreo zece minute, când cei ce erau de faţă luaseră Sfânta Lumină în lumânările lor, iar cei mai mulţi deja plecaseră din Biserică, o rază de lumină alb-albăstruie, care semăna cu o descărcare electrică, a intrat printr-o fereastră a bisericuţei. Raza luminoasă era dreaptă şi s-a îndreptat cu o viteză fulgerătoare către o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, care se afla exact vizavi de fereastră, şi în continuare şi-a schimbat traiectoria în altă direcţie. În aceeaşi clipă, s-a auzit o şuierătură puternică, un sunet, care arăta că ceva spinteca aerul. Toate acestea au durat câteva fracţiuni de secundă.
Exact sub icoana Maicii Domnului se aflau două femei din Rusia care, în acea clipă, erau întoarse spre fereastra prin care intrase Lumina. Când raza alb-albăstruie şi sunetul puternic au fost percepute, cele două femei şi-au plecat capetele lor din reflex şi după ce au scos un ţipăt puternic, au alergat câţiva metri într-o parte. Raza de lumină a trecut la câţiva centimetri pe deasupra capetelor lor. După puţin timp şi-au întors privirile spre icoană şi, cuprinse de teamă, se ţineau amândouă cu mâinile de inimile lor.
Eu mă aflam la distanţă de vreo cinci metri împreună cu prietenul şi colaboratorul meu, Ioan Koutsikidis, care, de asemenea, a văzut toată scena. În bisericuţă se mai aflau încă vreo zece persoane.
Pentru câteva secunde am încercat să conştientizăm ce se întâmplase. Când ne-am apropiat de icoana Maicii Domnului am constatat cu uimire că singura candelă, care era agăţată înaintea ei, se aprinsese de la raza alb-albăstruie. Candela aceasta fusese stinsă mai înainte, precum şi toate celelalte candele din biserică.
Puţinii oameni care trăiseră evenimentul, au început să filmeze, să fotografieze şi să aprindă din nou lumânările lor de la candelă.
Acest caz arată limpede că Sfânta Lumină nu se manifestă exclusiv în Biserica Învierii, ci şi în alte biserici, sau chiar şi în locuri deschise.” , Haralambie K. Skarlakidis
Patriarhul Teofil III
Actualul patriarh al Ierusalimului, urmaș al Patriarhului Irineu din anul 2005, referindu-se la ceremonia Sfintei Lumini, mărturisește :
„Este o experiență cutremurătoare cea pe care o trăiește cineva în acea clipa...experiența Sfintei Lumini nu este ușor de descris sau de explicat în cuvinte omenești. Te simți ca și cum ar dispărea pământul de sub picioarele tale. În acea clipa conștientizezi micimea și nimicnicia ta”.
Dincolo de cele mai mari minuni ale creștinătății, Învierea Domnului si pogorârea Luminii Sfinte, în Biserica Învierii, la Mormântul Sfânt, s-au petrecut și se petrec nenumărate minuni în viețile pelerinilor care ajung acolo, unele duhovnicești, iar altele legate lumea materială.
Sfânta Lumină coboară nu doar ca să aprindă candele și lumânări, ci să aprindă inimile oamenilor cu flacăra dumnezeieștii bunătăți; mulți dintre oamenii care ajung acolo se convertesc, își schimba viața. Un exemplu în acest sens este Sfânta Maria Egipteanca, o mare desfrânată, care după ce a mers să se închine în Biserica Învierii, viața ei a cunoscut o schimbare totală, așa încât din locaș al păcatului, a devenit peste ani, locaș al Duhului Sfânt.
Alți oameni, primesc tămăduire a suferințelor lor trupești, sau rezolvarea altor probleme din viața lor personală. Iată un exemplu:
Cornelia, un psihiatru din Hamburg, a participat la ceremonia Sfintei Lumini în anul 2013. După ce s-a sfârșit ceremonia, întâlnită pe străzile Cetății, din ochi îi curgeau lacrimi de emoție.
-Ai văzut lumina, a fost întrebată?
-Da, însă nu cu ochii. Ochii mei nu au văzut nimic, ci a văzut sufletul meu. Am simțit cum Lumina a pătruns înlăutru meu, luminându-mi sufletul și inima..., a răspuns ea.
După o săptămână spunea că simte ca este un alt om, iar problema ei de sănătate a început să se îndrepte începând cu acea zi, iar la urmă a dispărut cu totul.
Acest acatist se citește de la Paști până la Înălțarea Domnului.
Condac 1:
Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra morții, de moartea păcatelor slobozește-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Icos 1:
Îngerii, Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Și pe noi, cei de pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată a-Ți cânta Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi cei ce trăim în întunericul necunoștinței;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, înviază-ne și pe noi, cei omorâți în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat la cer și ai înălțat pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, înalță-ne și pe noi, cei plecați spre pământ;
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatalui și părtași slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii și mortii, nu ne judeca pe noi după fărădelegile noastre, ci miluiește-ne după mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 2:
Văzând, Doamne, oamenii căzuți, Te-ai întrupat și ai înviat pe toți, dăruindu-le celor înviați toate spre mântuire. Înviază-ne și pe noi cei omorâți din pricina păcatelor, ca să-Ți cântăm Ție: Aliluia!
Icos 2:
Mintea nu pricepe dumnezeiasca taină, cum izvorul vieții înviază, omorând moartea. Pentru aceasta, numai cu inima simțind bucuria învierii și astfel fiind luminați, cu glas de bucurie duhovnicească grăim către Tine unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai intrat prin ușile încuiate, intră și în casa sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai întâmpinat în cale pe ucenicii Tăi, întâmpină-ne și pe noi, pe calea acestei vieți, și ne mântuiește;
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile lor cu cuvintele Tale, aprinde și inima noastra cea rece, spre dorirea de slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut întru frângerea pâinilor, dă-ne și noua a Te cunoaște în dumnezeiasca împărtășanie;
Iisuse, Cel ce ai făgăduit pe Duhul Sfânt ucenicilor Tăi, trimite-ne și nouă pe acest Duh mângâietor de la Tatăl;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 3:
Cu puterea Ta, cea dumnezeiască, înviind pe Lazăr, înviază-ne și pe noi cei ce suntem doborâți de patimi și zăcem în păcatul nepocainței, ca sculându-ne după glasul Tău, să cântăm cântare: Aliluia!
Icos 3:
Având putere asupra morții, sufletele le-ai chemat din moarte, Iisuse. Cheamă-ne și pe noi, din adâncul păcatelor noastre, ca și noi, curățindu-ne simțirile, Ție, celui ce strălucești cu lumina cea neapropiată, cu bucurie să-Ți aducem cântare de biruință, așa:
Iisuse, biruitorul morții, biruiește patimile noastre cele rele;
Iisuse, Datatorule de viață, dă-ne și noua o viață mântuitoare;
Iisuse, izvorul bucuriei, bucură inima noastră întru îndreptările Tale;
Iisuse, Cel ce ai săturat, cu cinci pâini și doi pești, cinci mii de bărbați în pustie, afară de femei și copii, hrănește-ne și pe noi cu pâinea Ta cerească;
Iisuse, nădejdea celor căzuți, scoate-ne și pe noi din adâncul răutăților noastre;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 4:
Viforul patimilor ne tulbură și ne îneacă; ci Te rog pe Tine Iisuse, întinde-ne, ca și lui Petru, mâna Ta cea de ajutor și, cu puterea Învierii Tale, ridică-ne și ne înalță a cânta Ție: Aliluia!
Icos 4:
Având îmbucurătoarea veste a învierii Tale, Iisuse, cerurile cu vrednicie se veselesc și pământul se bucură; iar noi, prăznuind veselia cea veșnica, îndrăznim a-Ți cânta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce șezi întru lumina cea neapropiată, fii aproape tuturor creștinilor, după îndurările Tale;
Iisuse, Cel ce iubești zidirea Ta, nu ne uita pe noi cei de pe urmă;
Iisuse, Cel ce atragi inimile noastre la Tine, întoarce la Tine și inima noastră cea ticăloasă;
Iisuse, Cel ce împlinești toate cererile cele bune, împlinește și doririle noastre cele bune, ca mai mult decât toate să Te iubim pe Tine;
Iisuse, Cel ce primești orice picătură de lacrimi, nu depărta rugăciunile noastre;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 5:
Viață de Dumnezeu plăcută izvorăște din Tine, o, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui viu. Pentru aceea Te rugăm pe Tine, ca să nu ne piardă pe noi ucigătorul de suflete, nici să ne închidă gura ca să murim nepocăiți, ci învrednicește-ne să-Ți cântăm: Aliluia!
Icos 5:
Văzând cu Duhul pe Dumnezeu înviat, veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă și neroditoare, ci din izvorul nestricăciunii și purtătorul de viață mormânt al Mântuitorului, care, pe pământul cel neroditor al sufletelor noastre udându-l, ne-a învățat pe toți a cânta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ne-ai poruncit să primim scump sângele Tău, învrednicește-ne fără de lipsă, a primi acest prea cinstit sânge;
Iisuse, Cel ce trimiți ploaie asupra celor drepți și asupra celor păcătoși, stropește-ne și pe noi cu harul Tău, ca să aducem roadă duhovnicească;
Iisuse, Cel ce nu Te-ai scârbit de păcătoasa care Ți-a sărutat cu lacrimi de pocăință picioarele Tale, da-ne si nouă a-Ți uda picioarele Tale cu lacrimi de umilință;
Iisuse, Cel ce ai întărit pe Toma în credința învierii Tale, dă-ne și nouă credință nefățarnică;
Iisuse, Cel ce ai zis: căutați și veți afla, dă-ne și nouă a Te gasi pe Tine;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 6:
Propovăduind cu duhul neîncetat bucuria învierii tale, celei purtătoare de viață, Iisuse, Dumnezeul nostru, dă să fim și noi, păcătoșii, părtași acestei învieri, ca neîncetat să cântăm în Ierusalimul cel de sus: Aliluia!
Icos 6:
Strălucind la toată lumea cu învierea Sa Domnul Iisus Hristos, acum toate le-a umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de dedesubt; ca să prăznuiască toată zidirea Învierea lui Hristos, întru care întăriți fiind vom cânta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce toate le umpli de lumina Ta, luminează și ochii noștri cei întunecați;
Iisuse, Cel ce ai împreunat cerul cu pământul, ridică-ne și pe noi de pe pământ la cer;
Iisuse, Cel ce Te-ai pogorât cu lumina Ta cea dumnezeiască în cele de dedesubt, pogoară-Te și în adâncul inimilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai scos din temnițele iadului sufletele ce te așteptau, scoate-ne și pe noi, păcătoșii, din întunericul mâhnirii, căci viața noastră de iad s-a apropiat;
Iisuse, Cel ce tuturor le întinzi prea curatele Tale mâini, cuprinde-ne și pe noi, ticăloșii, în brațele Tale;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 7:
Vrând Domnul Hristos ca să descopere oamenilor puterea dumnezeirii Sale, S-a acoperit cu pecetea lui Caiafa și nestricând-o, înaintea celor ce-L păzeau, ca un purtător de biruință s-a sculat și ne-a învățat a-i cânta: Aliluia!
Icos 7:
Minunat și cu neputință este a pricepe, cum ieri ne-am îngropat împreuna cu Tine, Hristoase, iar azi ne sculăm împreună cu Tine, în Duh. Dar cu bucurie Îți cântăm Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai înviat și ai dat în dar tuturor viață, întraripează mintea noastră, ca să-Ți urmeze Ție pururea;
Iisuse, Cel ce ai sfințit pământul cu picioarele Tale, sfințește și gândurile noastre, cele care se înalță la Tine;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit a se zugrăvi cinstitul Tău chip, dă-ne și nouă a avea pururea în sufletele noastre chipul învierii Tale;
Iisuse, Cel ce ai primit cei doi bani ai văduvei, primește și de la noi cântarea aceasta;
Iisuse, Cel ce n-ai osândit pe femeia desfrânată, ci, prin puterea Ta, ai îndreptat-o pe calea cea buna, nu osândi nici buzele noastre cele întinate care Te sărută pe Tine, prin cântări de laudă;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 8:
Străin lucru, că pe Dumnezeu întrupat și înviat din morți, noi astăzi cu cugetul văzându-L, toată grija cea lumească să o lepădăm. Și că pe Împăratul tuturor să-L primim și să-I cântam Lui: Aliluia!
Icos 8:
Totul ai fost iubire, Iisuse, către omul cel căzut, și ai pus la dumnezeiasca strajă pe de Dumnezeu grăitorul Avacum, să stea împreună cu noi și să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit luminat despre învierea ta. Pentru aceasta și noi grăim Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai fost păzit de ostași, trimite la straja sufletelor noastre pe ingerul păzitor, pe care noi îl alungăm cu păcatele noastre, ca să ne păzească și să ne călăuzească spre mântuire, pentru învierea Ta;
Iisuse, Cel ce ai orbit cu dumnezeiasca Ta strălucire ochii celor ce Te străjuiau, întoarce ochii noștri de la deșertăciune și-i luminează, spre cunoștința adevărului;
Iisuse, Cel ce ai întrebat pe Apostolul Petru: "Mă iubești?", dă-ne și noua să avem chipul dragostei lui de la urmă;
Iisuse, Cel ce ai iertat lui Petru Apostolul lepădarea de Tine, iartă și nouă lepădările cele din fiecare ceas, de poruncile Tale;
Iisuse, Cel ce ai dat putere Apostolilor Tăi, a lega și a dezlega, dezleagă-ne și pe noi de nedreptățile noastre;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 9:
Toată firea omenească în Tine s-a preaslăvit, cu învierea Ta, Iisuse, și prin aceasta s-a dăruit nestricăciune trupurilor sfinților, adeverindu-se aceasta prin moaștele sfinților și cântându-Ți cu umilință: Aliluia!
Icos 9:
De Dumnezeu grăitorii ritori mânecă cu duhul întâmpinând ieșirea din mormânt, și în loc de mir, cântare Îți aduc Ție, ca soarelui dreptății și Stăpânului; cu ale căror cântări, primește și aceste rugăciuni ale noastre:
Iisuse, Cel ce ai primit mirul cel vărsat pe Tine, primește și ale noastre cântări de laudă, de mulțumire și de cerere;
Iisuse, soarele dreptății, luminează sufletele noastre cele întunecate;
Iisuse, Cel ce pe pescari i-ai făcut vânători de oameni, atrage și voia noastră cea rea, spre ascultarea Ta;
Iisuse, Cel ce pe Saul l-ai prefăcut în mai-marele Apostol, înțelepțește-ne și pe noi cei ce rătăcim;
Iisuse, pentru rugăciunile acestui Apostol și ale tuturor sfinților Tăi, fie-Ți milă de noi păcătoșii;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 10:
Voind a mântui neamul omenesc, Iisuse, Te-ai pogorât pe pământ și Însuți Dumnezeu fiind, ai primit neputințele noastre, ca și în ele să se arate puterea Ta, care ne îndeamnă a cânta: Aliluia!
Icos 10:
Cel ce ai înviat, Iisuse Hristoase, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce Te-ai pogorât în cele mai de jos ale pământului și ai sfărâmat legăturile cele veșnice, în care se țineau legate sufletele, slobozește-ne și pe noi de legăturile păcatului, ca să-Ți cântăm Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai încredințat pe iubitul Tău ucenic Maicii Tale, încredințează-ne și pe noi îngrijirii ei, celei mântuitoare;
Iisuse, Cel ce suferințele Maicii Tale le-ai prefăcut în bucurie, dă-ne și nouă, nevrednicilor, cu răbdare să purtăm crucea noastră;
Iisuse, Cel ce ai dat lumii ocrotitoare pe Maica Ta, dă-ne și nouă, păcătoșilor, ca să fim sub acoperământul ei;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit pe prunci a se atinge de Tine, dă-ne și nouă blândețile și curăția inimii pruncilor;
Iisuse, Cel ce ai liberat pe desfrânata și i-ai poruncit de acum să nu mai păcătuiască, dă-ne și nouă ca de acum să nu Te mai întristăm;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 11:
Cântare de umilință, despre învierea Ta, binevoiește ca să-Ți aducem Ție, Mântuitorul nostru. Și prin aceasta să primească sufletele noastre mirul vindecărilor de nălucirile cele vătămătoare, ca să-Ți cântăm Ție pururea: Aliluia!
Icos 11:
Primind, prin învierea Ta, razele strălucitoare ale darului, și prin aceasta, ca prin oglindă, duhovnicește văzând scularea Ta cea aducătoare de viață, ne închinăm cinstitei Tale cruci și slăvitei învierii Tale, pe care o lăudam și o slăvim, cântând așa:
Iisuse, Cel ce ai plecat cerul, primește și rugăciunea noastră, ca un îndurător;
Iisuse, Cel ce ai adormit cu trupul ca un muritor, omoară poftele noastre cele trupești;
Iisuse, Cel ce Te-ai dat cu totul pentru mântuirea noastră, da-ne și nouă cu totul a ne preda Ție;
Iisuse, Cel ce Te-ai suit la ceruri, ca să pregătești locașuri celor ce Te iubesc pe Tine, așază-ne și pe noi în locașurile Tale;
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, numără-ne și pe noi cu oile cele de-a dreapta Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 12:
Darul Tău dă-ni-l nouă, Iisuse, Cel ce pe toți ne-ai iubit, și primește rugăciunea noastră, ca o pârgă, ce-Ți aducem Ție. Și depărtează de la sufletele noastre tot gândul cel viclean, ca fără osândă să-Ți cântam Ție: Aliluia!
Icos 12:
Cântând preaslăvită învierea Ta, Te slăvim pe Tine, o, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, și credem că dăruiești tuturor viața veșnică. Pentru aceasta, întru această numită și sfânta zi, ca frații unul pe altul să ne îmbrățișăm. Iar pe cei ce ne urăsc pe noi, să-i iertăm pentru învierea Ta. Deci cu o gură și cu o inimă să cântăm unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează pe Tine, binecuvintează și acum osteneala noastră cea după putere;
Iisuse, Cel ce sfințești pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, sfințește și doririle și gândurile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai făgăduit să fii cu cei credincioși până la sfârșitul veacului, fii neîncetat și cu noi păcătoșii;
Iisuse, Cuvântul cel Adevărat al Tatălui, curăță cuvintele noastre cele nevrednice, ca să Te lăudăm pe Tine;
Iisuse, Paștile cele mântuitoare, care duc de la moarte la viață, sălășluiește-ne în locașul Tău, luminându-ne haina sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 13:
O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai călcat cu moartea pe moarte și celor din morminte le-ai dăruit viața, primește ca un miros de bună mireasmă duhovnicească această puțină rugăciune. Și dăruiește-ne nouă, celor ce suntem în mormântul nesimțirii, viața veșnică, ca să-Ți cântăm Ție: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori)
Icos 1:
Îngerii, Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Și pe noi, cei de pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată a-Ți cânta Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi cei ce trăim în întunericul necunoștinței;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, înviază-ne și pe noi, cei omorâți în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat la cer și ai înălțat pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, înalță-ne și pe noi, cei plecați spre pământ;
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatalui și părtași slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii și mortii, nu ne judeca pe noi după fărădelegile noastre, ci miluiește-ne după mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 1:
Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra morții, de moartea păcatelor slobozește-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 1:
În Mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase, și prin Învierea Ta l-ai arătat locaș vrednic de închinare, strălucindu-l cu razele dumnezeirii. Către care și noi, cugetând cu evlavie, dorind a ne umple de lumina Ta sfântă, strigam: Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Icosul 1:
Ca o candelă aprinsă de Însuși Dumnezeu arătându-se Mormântul la fiecare Praznic al Învierii, cetele îngerilor slavoslovesc, firea tresaltă și poporul se minunează, cântând către el acestea:
Bucură-te, Mormânt prealuminat al lui Hristos;
Bucură-te, podoabă a poporului bine credincios;
Bucură-te, mărturie a învierii Celui Răstignit;
Bucură-te, făclie aprinsă de Domnul cel slăvit;
Bucură-te, că la fiecare Paști înflorești;
Bucură-te, că în mijlocul lumii înflorești;
Bucură-te, biserică ce răsună de rugăciuni;
Bucură-te, că în tine se arată râuri de minuni;
Bucură-te, că luminezi întreaga lume;
Bucură-te, că lași în noi neșterse urme;
Bucură-te, că râvnim după a ta binecuvântare;
Bucură-te, cel mai mare loc de închinare;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 2:
Lumea care Te-a prigonit, Mântuitorule, se arată înșelătoare, amăgindu-ne cu ispitele ei, dar noi, întăriți fiind prin pătimirea Ta, nu voim a părăsim cugetarea la Mormântul Tău, pentru care cântam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2:
Doamne, Cel ce ești Lumina lumii, ai fost pus în Mormânt de ucenicii Tai, dar întunericul nu Te-a cuprins. Întărește-ne pe noi, cei ce suntem înconjurați de întunericul deșertăciunilor, dar avem gândul la Mormântul în care ai stat, ca să zicem către el acestea:
Bucură-te, chivot în care taina Învierii a fost ținută;
Bucură-te, că în toate marginile lumii a fost răspândită;
Bucură-te, templu de care se sfărâmă idolii păgânilor;
Bucură-te, sabie care taie în carnea rătăcitorilor;
Bucură-te, că Domnul asupra ta veghează;
Bucură-te, că în loc de închinare te așează;
Bucură-te, mare care îneci îndoiala;
Bucură-te, miere care alungi amăreala;
Bucură-te, că pe credincioși îi umpli de binecuvântare;
Bucură-te, că la tine toți aleargă să găsească alinare;
Bucură-te, că în tine Domnului ne închinăm;
Bucură-te, că în sufletele noastre;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 3:
După ce hulitorii de Dumnezeu Te-au răstignit, O, Fiule al lui Dumnezeu, și ai murit pe Cruce pentru păcatele noastre, Iosif cel cu bun chip a cerut de la Pilat trupul Tău și, cerându-l, l-a primit, strigând din adâncul sufletului: Aliluia!
Icosul 3:
Iosif, fiind pătruns de puterea Ta cea dumnezeiască, a lepădat frica iudeilor și, pogorând trupul Tău de pe Cruce împreună cu Nicodim, cu smirnă și cu aloe l-au uns, punându-l în Mormântul către care noi strigăm:
Bucură-te, sfârșitul patimilor Mântuitorului;
Bucură-te, începutul proslăvirii Domnului;
Bucură-te, masa care ții ca pe o jertfă pe Hristos;
Bucură-te, că Domnul S-a adus pentru noi tămâie cu bun miros;
Bucură-te, lacrima de bucurie a pământului întristat;
Bucură-te, raza de soare pentru Iosif cel îndurerat;
Bucură-te, că Fecioara Maria, cu lacrimile sale te-a udat;
Bucură-te, că binecuvântarea ei peste tine s-a arătat;
Bucură-te, că Apostolii de tine s-au uimit;
Bucură-te, că mulți credincioși în tine s-au odihnit;
Bucură-te, poarta deschisă a casei domnului Preaiubit;
Bucură-te, scara ce urcă spre raiul mult dorit;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 4:
Ostașii Ți-au păzit Mormântul, Hristoase, temându-se necredincioșii iudei de Învierea Ta și de arătarea slavei Tale. Ajută-ne pe noi, Doamne, să ne păzim inimile ca nu cumva să pleci de la noi din cauza păcatelor noastre și să nu mai cântam Tie: Aliluia!
Icosul 4:
Nici o oaste din lume nu poate sta împotriva puterii Tale, Doamne, că în mâinile Tale e viață și moartea, pe brațele Tale stă întreaga lume. Iar cei ce Ți-au păzit Mormântul l-au arătat fară să vrea vrednic de păzire și de cinstire, fiind odor de mult preț. Pentru care îi cântam acestea:
Bucură-te, că lumina ți-e strai de prăznuire;
Bucură-te, că Domnul înveșmântează a Sa zidire;
Bucură-te, că bolnavii aleargă la tine pentru vindecare;
Bucură-te, că se izbăvesc de a suferinței apăsare;
Bucură-te, că primesc putere și sănătate;
Bucură-te, că îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate;
Bucură-te, că ești plin de cete îngerești;
Bucură-te, că te cântă glasuri omenești;
Bucură-te, că nimeni nu poate stăvili lauda ta;
Bucură-te, că se biruie cel ce vrea împotrivă a-ți sta;
Bucură-te, că vei fi lăudat până la sfârșitul vremurilor;
Bucură-te, că în veac va prisosi evlavia creștinilor;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 5:
O, Rasaritule al răsăriturilor, strălucind Tu ai înviat, biruind moartea. Firea întreagă s-a umplut de lumina Ta și Mormântul Tău s-a umplut de viață, pentru care Îți cântăm: Aliluia!
Icosul 5:
Doamne Iisuse Hristoase, dacă vom tăcea noi și nu vom lauda Învierea Ta, pietrele Mormântului Tău vor mărturisi, că în el s-a arătat îngerilor Învierea Ta și în el S-a arătat oamenilor Biserica nefăcută de mână, în care Jertfa și Jertfitor fiind, slujire fară de prihană ai adus ca Arhiereu, și cântam lui cu evlavie:
Bucură-te, că pentru noi Hristos a Înviat
Bucură-te, când mărturisim: " Adevărat a Înviat!";
Bucură-te, tron preasfânt al Bisericii drept-măritoare;
Bucură-te, că în tine Domnul a strălucit ca un soare;
Bucură-te, că firea întreagă s-a umplut de lumină;
Bucură-te, că-n tine orice durere se alină;
Bucură-te, camară luminii celei neînserate;
Bucură-te, izgonirea duhurilor întunecate;
Bucură-te, că la tine căutam a Domnului călăuzire;
Bucură-te, că în tine se simte a Mângâietorului umbrire;
Bucură-te, că n-ai stăpânit pe cel ce stăpânește peste toate;
Bucură-te, că ai ținut pe Cel ce ne izbăvește de păcate;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 6:
Cei ce păzeau Mormântul au fost cutremurați de Invirea Ta, Mantuitorule, și înțelegând că au păzit pe Cel ce păzește prin harul Său întreagă lume, plini de căință au strigat: Aliluia!
Icosul 6:
O, Mântuitorule, de multe ori ne-am temut de Invirea Ta, pârgă a învierii noastre, prinși fiind în mreaja păcatelor. Ridică piatra temerii de pe mormântul inimilor noastre, ca să putem cânta cu pricepere Mormântului Tău:
Bucură-te, că peste tine se varsă mana cerească;
Bucură-te, că umpli toate de lumina dumnezeiască;
Bucură-te, că Învierea ai adeverit;
Bucură-te, că de lumina ai strălucit;
Bucură-te, că încălzești răceala sufletelor;
Bucură-te, că aduci mângâiere oamenilor;
Bucură-te, că arați calea credincioșilor;
Bucură-te, că întărești propovăduirea preoților;
Bucură-te, că celor rău credincioși împotrivă le stai;
Bucură-te, că celor slabi în credință putere le dai;
Bucură-te, apărător împotriva răzvrătirii demonilor;
Bucură-te, bucuria oamenilor și a îngerilor;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 7:
Foarte de dimineață Mironosițele au alergat la Mormântul Tău, tânguindu-se; ci înaintea lor a stat îngerul și le-a zis: " Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeți, ci Apostolilor spuneți Învierea". Pentru care noi, primind cu bucurie cuvintele sale, cântăm: Aliluia!
Icosul 7:
Să cânte acum credincioșii și să se veselească auzind Vestea cea bună a învierii lui Hristos. Că moartea a fost înghițită și viața s-a arătat biruitoare, pentru care noi cântăm Mormântului plin de sfințenie:
Bucură-te, prin care credincioșii se dumiresc;
Bucură-te, prin care rău credincioșii se osârdesc;
Bucură-te, nădejdea deznădăjduiților;
Bucură-te, dăruirea cea nedeșartă a săracilor;
Bucură-te, a lui Dumnezeu sălășluire;
Bucură-te, a iadului biruire;
Bucură-te, întărirea poporului creștinesc;
Bucură-te, odihna celor ce se nevoiesc;
Bucură-te, a neamului omenesc bucurie;
Bucură-te, a cerului nescrisă solie;
Bucură-te, prin care s-a dezlegat osârdirea;
Bucură-te, prin care s-a arătat Învierea;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 8:
"Domnului nostru și Dumnezeul nostru!", strigăm cu uimire când privim cu ochii inimii spre Sfântul Mormânt, și precum oarecând Toma a întins degetul spre trupul Tău, așa și noi Îți atingem cu dorirea inimii Mormântul, știindu-l semn al Învierii Tale și cântând: Aliluia!
Icosul 8:
Doamne, în necredința noastră de multe ori am cerut semne și minuni, asemănâdu-ne iudeilor de odinioară. Să ne fie nouă Mormântul Tău semn spre întărirea credinței, pentru ca vindecați de rana îndoielii să putem cânta:
Bucură-te, că pe Domnul și Dumnezeul nostru în tine L-ai primit;
Bucura-te, că întunericul tău de lumina Sa a fost înghițit;
Bucură-te, că în tine pe Apostoli i-ai primit;
Bucură-te, că soli ai Învierii Domnului au devenit;
Bucură-te, că cete de cuvioși în tine s-au închinat;
Bucură-te, că mulțime de maici spre tine s-au îndreptat;
Bucură-te, chemare tainică a credincioșilor;
Bucură-te, tărie neclintită în făța greutăților;
Bucură-te, că ne îndemni să cugetăm la moarte;
Bucură-te, că alungi gândurile cele deșarte;
Bucură-te, că inimile noastre către tine se îndreaptă;
Bucură-te, că mulți credincioși să te vadă așteaptă;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 9:
De mare dar s-a învrednicit Mormântul Tău, Mantuitorule, umplându-se de lumina cea dumnezeiască la Praznicul Învierii, pentru care azi Te rugăm să ne umpli de lumina Ta cea dătătoare de viață și pe noi, cei ce cu evlavie Îți cântăm: Aliluia!
Icosul 9:
Temei al dreptei credințe fiind Sfântul Mormânt și mărturie a Dumnezeului celui Viu arătându-se, credincioșii nu contenesc a-i aduce laude ca acestea:
Bucură-te, lauda împarților binecredincioși;
Bucură-te, încununarea patriarhilor evlavioși;
Bucură-te, că te cântă luminații arhierei;
Bucură-te, că ești al credinței noastre temei;
Bucură-te, apărarea oastei dreptmăritoare;
Bucură-te, că ești cinstit de multe popoare;
Bucură-te, că acestora te-ai arătat înnoită cântare;
Bucură-te, cel mai cinstit dintre altare;
Bucură-te, că pe Cel Înviat Îl mărturisești;
Bucură-te, că pe Cel nevăzut Îl vădești;
Bucură-te, întăritorule în credință;
Bucură-te, dăruitorule de umilință;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 10:
În fiecare an nenumărate minuni se arată la Mormântul cel Sfânt, când se pogoară în mod văzut Lumina dumnezeiască, de la care mii de luminări și candele se aprind și felurite descoperiri se arată celor ce se adună la Praznicul Învierii, ca să cânte cu inima curată: Aliluia!
Icosul 10:
Nu contenește limba omenească a grăi cuvinte de laudă despre Mormântul în care S-a odihnit Hristos și l-a rânduit pentru noi loc de luminată închinare. Pentru aceea, din plinătatea inimii grăim cu dragoste aceastea:
Bucură-te, că la minunea Învierii Domnului ai fost părtaș;
Bucură-te, că an de an Luminii Lui ești sfânt sălaș;
Bucură-te, că în tine au loc arătări minunate;
Bucură-te, că limba omenească a le spune nu poate;
Bucură-te, că multe lumânări se aprind singure la tine;
Bucură-te, că hulitorii se fac de rușine;
Bucură-te, că ți se aprind candele din lumină dumnezeiască;
Bucură-te, că umpli sufletele credincioșilor de pace cerească;
Bucură-te, că mulți păgâni s-au umplut de mirare;
Bucură-te, că ei au alergat la a bisericii alinare;
Bucură-te, că nu s-au temut să-și dea viață pentru Hristos;
Bucură-te, că au intrat în Raiul cel preafrumos;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 11:
De multe ori au încercat iudeii și păgânii să batjocorească venirea Sfintei Lumini, dar de fiecare dată Dumnezeu le-a stat împotrivă, pe unii rușinându-i, iar pe alții întorcându-i la credință cea adevărată, ca să cânte cu pocăniță: Aliluia!
Icosul 11:
Mare minune s-a arătat când Lumina Sfântă a spart stâlpul bisericii Sfântului Mormânt, arătându-se dreptcredinciosilor pe care sarazinii plătiți de armeni i-au împiedicat să intre la Sfânta Slujba a Învierii, dar prin ieșirea Luminii din stâlpul de piatră Dumnezeu a arătat care este credință cea adevărată, spre bucuria creștinilor și a cuviosului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, și a celor ce cântă unele ca acestea:
Bucură-te, că Patriarhul Sofronie te-a udat cu lacrimile sale;
Bucură-te, că degrabă ai alinat a credincioșilor jale;
Bucură-te, că Stâlpul Ortodoxiei până astăzi s-a păstrat;
Bucură-te, că din piatră icoana Învierii s-a arătat;
Bucură-te, că Lumina Sfântă firea pietrei a biruit;
Bucură-te, că prin ea adevărul credinței s-a vădit;
Bucură-te, că îndată un sarazin a crezut în Hristos;
Bucură-te, că prin mucenicie s-a adus jertfa cu bun miros;
Bucură-te, că moaștele sale în biserică s-au îngropat;
Bucură-te, că și alti sarazini de necredință s-au lepădat;
Bucură-te, că păstrezi dovada puterii dumnezeiești;
Bucură-te, că pe cei ce ajung la tine îi întărești;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 12:
"Cel ce aleargă din toată inima la acest Mormânt va pricepe acolo cuvintele Scripturilor care îl vor învăța pe el", a grăit Sfântul Grigore Palama, arătându-se dascăl al Luminii dumnezeiești, iar noi, crezând învățăturii sale, cântam cu zdrobire de inimă: Aliluia!
Icosul 12:
Dorind a ne învrednici să prăznuim Paștele la Mormântului Tău cel Sfânt și știindu-se sărăcia și neputințele, ne rugăm Ție, Doamne, să rânduiești precum știi aceasta. Daca este bine plăcut Ție, să ajungem cu trupul la Mormântul Tău, iar de nu, măcar în inimile noastre să-i putem cânta cu bucurie:
Bucură-te, propovăduirea cuvântătorilor de Dumnezeu;
Bucură-te, că cinstirea ta se înmulțește mereu;
Bucură-te, prin care înțelepciunea deșartă a fost rușinată;
Bucură-te, prin care neștiința a fost înțelepțită și luminată;
Bucură-te, dar al lui Dumnezeu pentru cei credincioși;
Bucură-te, piatră de poticnire pentru cei necredincioși;
Bucură-te, mărire a teologhisirii celei adevărate;
Bucură-te, că luminezi mințile cele întunecate;
Bucură-te, pecete a cerului pe pământ;
Bucură-te, că ești plin de îngerescul cânt;
Bucură-te, că ești plin de fiorul nemuririi;
Bucură-te, stea care arată ieslea Învierii;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 13:
O, Doamne Iisuse Hristoase, Cuvinte al lui Dumnezeu, arată-ne pe noi chip al Mormântul Tău! Să simtă inimile noastre pătimirea Ta, să fie pătrunse de sângele Tău și de moartea Ta cea dătătoare de viață, ca la Înfricoșătoarea Ta Judecată să ne arăți plini de lumina dumnezeiască și cu adevărat mădulare vii ale trupului Tău, ca să-Ți putem cânta în vecii vecilor: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1 și Condacul 1.
Icosul 1:
Ca o candelă aprinsă de Însuși Dumnezeu arătându-se Mormântul la fiecare Praznic al Învierii, cetele îngerilor slavoslovesc, firea tresaltă și poporul se minunează, cântând către el acestea:
Bucură-te, Mormânt prealuminat al lui Hristos;
Bucură-te, podoabă a poporului bine credincios;
Bucură-te, mărturie a învierii Celui Răstignit;
Bucură-te, făclie aprinsă de Domnul cel slăvit;
Bucură-te, că la fiecare Paști înflorești;
Bucură-te, că în mijlocul lumii înflorești;
Bucură-te, biserică ce răsună de rugăciuni;
Bucură-te, că în tine se arată râuri de minuni;
Bucură-te, că luminezi întreaga lume;
Bucură-te, că lași în noi neșterse urme;
Bucură-te, că râvnim după a ta binecuvântare;
Bucură-te, cel mai mare loc de închinare;
Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Condacul 1:
În Mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase, și prin Învierea Ta l-ai arătat locaș vrednic de închinare, strălucindu-l cu razele dumnezeirii. Către care și noi, cugetând cu evlavie, dorind a ne umple de lumina Ta sfântă, strigam: Bucură-te, Mormânt plin de lumină cerească!
Rugăciune spusă în Sfântul Mormânt al Domnului
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ia aminte la rugăciunile pe care Ți le aducem din buzele noastre necurate și, curățindu-ne de toată întinăciunea, acoperă-ne cu harul milostivirii Tale! Nu avem cuvinte, Doamne și Stăpânul vieții noastre, să-Ți mulțumim după cuviință pentru marele dar pe care ni l-ai făcut și ni-l faci în fiecare an prin pogorârea Sfintei Lumini la Mormântul Tău; nu suntem vrednici de o minune atât de mare, dar deși nu suntem vrednici a grăi de acest mare dar pe care l-ai făcut Bisericii Tale, nici nu putem opri să mulțumim după puterile noastre că ne-ai arătat acest semn, ca să pricepem că ești cu adevărat viu în Biserica Ta cea dreptmăritoare pe care porțile iadului nu o pot birui.
Acest imn este o parte inseparabilă a ceremoniei Sfintei Lumini și se cantă, în prezent, cu puține minute înainte ca patriarhul să intre înlăutru Mormântului.
"Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fară de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudam pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic ești în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viață, pentru aceasta lumea Te slăvește.“
Stăpâne, Doamne, lisuse Hristoase, înțelepciune începătoare de lumină a Tatălui Cel fară de început. Care locuiești întru lumina cea neapropiată, Care ai poruncit luminii să strălucească din întuneric, Care ai spus să fie lumina și a fost lumină, Doamne, Dătătorule de lumină care ne-ai scos din întunericul înșelăciunii și ne-ai călăuzit la lumina minunată a cunoașterii Tale, Care ai umplut de lumină și bucurie tot pământul prin venirea Ta în trup aici și cele de dedesubt prin pogorârea Ta la iad după care Tu ai vestit lumina tuturor neamurilor prin sfinții Tăi Apostoli, Ție Îți mulțumim că prin credința cea dreaptă ne-ai scos din întuneric la lumină și ne-am făcut fii ai luminii prin Sfântul Botez și am văzut slava Ta plină de har și adevăr (Ioan 1, 14).
Dar o, Dătătorule de lumină Doamne, Care ești lumina văzută de cei care au stat în întuneric; Stăpâne Doamne, Care ești Lumina cea adevărată care luminezi pe tot omul care vine în lume (loan 1, 9), singura Lumină a lumii și lumina vieții oamenilor, de a Cărui slavă este plin tot universul, căci Tu ai venit că lumina în lume prin pogorârea Ta în trup, deși lumea a iubit întunericul mai mult decât lumina. Dătătorule de lumină, Doamne, ascultă-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, care în acest ceas stăm lângă acest Preasfânt și de-lumină-purtător Mormânt și ne primește pe noi care cinstim Pătimirile Tale curate, preasfânta Ta răstignire, moartea Ta de bunăvoie și punerea și îngroparea trupului Tău cel fară de viață în acest prea-cinstit Mormânt al Tău, și învierea Ta de a treia zi pe care începem să o prăznuim cu bucurie, pomenind pogorârea Ta la iad prin care ca un Stăpân ai slobozit prin strălucirea Dumnezeirii Tale sufletele drepților ținute acolo umplând cele mai de jos de lumină.
De aceea prăznuind cu inima plină de bucurie și cu duhovnicească bucurie în această preabinecuvăntată sâmbătă, preamăntuitoarele taine împlinite într-un mod dumnezeiesc, potrivit Ție, pe pământ și sub pământ, pomenind adevărata lumină lină și de dorit care a strălucit dumnezeiește peste aceștia în cele mai de jos și într-un chip dumnezeiesc a strălucit din Mormânt, facem vădită Lumina care arată Teofania Ta, Cel care ai venit în lume pentru noi. Căci așa cum în această noapte mântuitoare și strălucitoare toate se umplu de lumină, cerul și pământul și cele de dedesubt prin taina fericitoare a pogorârii Tale la iad și învierea Ta cea de a treia zi din mormânt, cei ce primesc cu evlavie din această Lumină neîncetat aprinsă și pururea strălucitoare o trec celor ce cred în Tine, Lumina cea adevărată, și noi Te chemăm și Te rugăm, Preasfinte Stăpâne ca să arați acest dar de sfințire plin de harul Tău dumnezeiesc prin harul Preasfântului și de-viață-purtătorului Tău Mormânt și să binecuvântezi și să sfințești pe cei ce se ating de ea cu cucernicie, slobozindu-i de întunericul patimilor, și să ne faci vrednici de prea strălucitoarele Tale sălașuri unde strălucește lumina cea neânserată a Dumnezeirii Tale. Dă-le, Doamne, sănătate și viață bună, umple casele lor de tot binele. Dătătorule de lumină, Stăpâne, ascultă-mă pe mine păcătosul în acest ceas și dă-ne nouă și lor să umblăm în Lumina Ta și să locuim în ea cât timp vom avea lumina vieții de față. Fă, Doamne, că lumina faptelor noastre bune să lumineze înaintea oamenilor, ca ei să Te slăvească pe Tine împreună cu Cel fară de început al Tău Părinte și Duhul Tău Cel Sfânt.
Căci Tu ne-ai așezat lumina neamurilor ca să luminăm pe cei ce umblă întru întuneric, dar lucrând răul am iubit întunericul mai mult decât lumina, căci oricine face răul urăște lumina, după cuvântul Tău cel nemincinos. De aceea păcătuind, ne poticnim zilnic pentru că umblăm în întuneric. Dă-ne să viețuim restul zilelor noastre cu ochii minții luminați. Dă-ne să umblam ca fii ai luminii în lumina poruncilor Tale, albește veșmântul strălucitor al Sfântului Botez pe care l-am înnegrit cu faptele noastre, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină. Dă-ne să îmbracăm armele luminii ca să îndepărtam pe stăpânul întunericului ce se preface în înger al luminii. Doamne, așa cum în această zi ai strălucit lumina celor ce ședeau în întuneric și în umbra morții, tot așa strălucește în inimile noastre lumina Ta neânserată, ca strălucind cu lumina aceasta și arzând în credință, să Te slăvim pe Tine, singura Lumină lină a Luminii celei dătătoare de lumină în veci.
Amin!
Sfânta Lumină-Haralambie K. SKARLAKIDIS
https://ro.wikipedia.org
https://www.crestinortodox.ro
http://www.cunoastelumea.ro
https://www.jerusalem.ro
http://stiri.tvr.ro/documentar
https://www.crestinortodox.ro
https://ro.wikipedia.org/wiki
https://ro.wikipedia.org/Lumina Sfanta
