Icoana Imnului Acatist numită și "Myrrhovlythissa", adică "Izvorâtoarea de Mir", este una din icoanele Maicii Domnului adăpostite în Sfântul Munte Athos recunoscută drept făcătoare de minuni.
Fragment din Evanghelia zilei: Marcu VIII, 31
“Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze.”
Icoana Maicii Domnului „Acatist” se află spre închinare în Muntele Athos, la Mănăstirea Dionisiu. Icoana este așezată într-o capelă a mănăstirii, numită cu numele ei, unde Imnul Acatist al Maicii Domnului se citește zilnic.
Paraclisul în care este păstrată icoana Imnului Acatist se află lipit de pronaosul bisericii centrale.
Mănăstirea Dionisiu a fost zidită în anul 1389, de către Sfântul Cuvios Dionisie de Korita, de la care și-a luat și numele, cu ajutorul împăratului bizantin Alexie al III-lea Comneanul. Locul pe care a fost zidită mănăstirea a fost descoperit prin lucrare dumnezeiască, în vremea rugăciunii de la miezul nopții făcută de sfânt într-o peșteră din apropiere, pe locul cu pricina pogorându-se o lumină minunată.
Între anii 1512-1521, Sfântul Neagoe Basarab, domnul Țării Românești a refăcut în întregime mănăstirea, dându-i multe bogății. În această mănăstire se află mormântul Sfântului Nifon, Mitropolitul Țarii Românești.
În data de 25 octombrie 1535 mănăstirea a ars aproape în întregime. Atunci, domnitorul Moldovei, Petru Rareș a refăcut toată partea dinspre răsărit. Iar partea dinspre mare, cu tot ce se vede până astăzi, a fost făcută de la temelie de fiica lui Petru Rareș, doamna Ruxandra, dimpreună cu soțul ei, Alexandru Lăpușneanu.
La intrarea în curtea mănăstirii, un minunat mozaic întâmpină pe tot pelerinul. Sfântul Ioan Botezatorul, ocrotitorul mănăstirii, stă în picioare, iar de-a dreapta și de-a stânga lui se află, în poziție de rugăciune, ctitorii mănăstirii. În partea stangă se află Sfântul Dionisie și împăratul Alexie al III-lea Comneanul, iar în partea dreaptă se află Sfântul Nifon și Sfântul Neagoe Basarab al Vlahiei.
Ziua de prăznuire a icoanei este Sâmbăta Acatistului, în Săptămâna a Cincea a Postului Mare (20 aprilie, în anul 2024).
Aici se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie. În zilele de mari praznice, icoana este dusă în katholikon şi aşezată pe un tron frumos împodobit.
Icoana Imnului Acatist este foarte mică în dimensiuni și închisă la culoare.
Materialul din care este făcută icoana este din ceară şi mastică (răşină), iar chipurile sunt destul de schimbate, cu trăsături care abia se disting, lăsând să se înțeleagă în mod intuitiv cum Maica Domnului îl ține în brațe cu dragoste maternă pe Pruncul Iisus Hristos.
În anul 1786, icoana a fost acoperită cu o îmbrăcăminte de argint aurit. Pe partea din spate se păstrează reprezentarea dăruirii icoanei de către împăratul Alexie al III-lea Comneanul Cuviosului Dionisie
Poate cel mai de seamă odor al Mănăstirii Dionisiu este Icoana Maicii Domnului „Imnul Acatist”.
Tradiţia spune că ea este una din icoanele mai mici dintre cele şaptezeci pe care le-ar fi pictat Evanghelistul Luca.
Ea a fost dăruită, potrivit unei inscripții făcute pe plăcuța de argint de pe spatele acestei icoane, în anul 1375 de împăratul Alexie al III-lea Comneanul Sfântului Dionisie, ctitorul acestei sfinte mănăstiri, atunci când a vizitat Trebizonda.
Aceasta este icoana cu care Patriarhul Serghie a făcut procesiune pe zidurile Constantinopolului, în vederea păzirii de un asediu, în anul 626, în vremea împăratului bizantin Heraclie. În acea vreme, armatele bizantine erau plecate în campanii de luptă, departe de cetate. Perșii, avarii și slavii au năvălit spre Constantinopol, pe care îl aflaseră lipsit de apărarea soldaților. Patriarhul Serghie, dimpreună cu tot poporul, a alergat imediat la ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, păzitoarea cetății. Dintr-o dată, un vânt puternic a împrăștiat armatele păgânilor, iar vapoarele s-au scufundat, în apropiere de Biserica Vlaherne. În fața acestei icoane, după victoria câștigată în chip minunat de către cetate, Imnul Acatist al Maicii Domnului a fost cântat pentru prima dată.
În anul 1592, icoana Imnului Acatist a fost furată de către pirații algerieni, însă o teribilă încercare, un vis greu și o minune văzută de conducătorul lor, l-a făcut pe acesta să înapoieze icoana mănăstirii. Piratul a visat Judecata de Apoi. Mai apoi, când a umblat în cutia în care se afla icoana, a aflat-o pe aceasta plutind în mir. Ajunsă în mănăstire, icoana a spart carcasa în care aceasta fusese ascunsă de către pirați și a început să izvorască mir. Unii dintre pirați, văzând minunea, au rămas în mănăstire, fiind botezați și apoi tunși în monahism.
Altă dată, alți pirați au prădat mănăstirea, furând din aceasta mulțime de odoare sfinte și de obiecte de valoare. Printre acestea, ei au furat și icoana Maicii Domnului, așezând-o într-o cutie dosnică. În vis, șeful bandei de tălhari a visat-o pe Maica Domnului, care i-a zis: "Pentru ce, vicleanule, m-ai închis în cutie? Întoarce-mă înapoi de unde m-ai luat!" Neluand în seama visul, pe mare s-a stârnit o furtună bruscă, ce amenință corabia cu scufundarea.
Valurile împingeau corabia spre mănăstire. Înțelegând minunea, tălharii au chemat părinții mănăstirii, care și-au luat înapoi icoana mult iubită.
În anul 1767, icoana Imnului Acatist - Myrrhovlythissa a fost din nou furată, de către o bandă de hoți din Dalmația, însă, în drumul lor spre casă, au fost prinși de către greci. Grecii, luând icoana, au dus-o la Skopelos. Bătrânii din sat au refuzat să înapoieze icoana Mănăstirii Dionisiu, care veniseră după ea. Trei luni mai tărziu, insula și sătenii au fost greu încercați cu boală. Văzând în aceasta o lucrare divină, ei au dus icoana la mănăstire. Ei au zidit mai apoi un schit, pe insula lor, în cinstea Icoanei Maicii Domnului "a Imnului Acatist".
Considerată cea mai veche icoană făcătoare de minuni din Sfântul Munte, Icoana Maicii Domnului „Imnul Acatist” a izvorât de multe ori mir binemirositor şi a săvârşit nenumărate minuni.
Prima minune, conform tradiției, a fost atunci când Patriarhul Serghie al Constantinopolului a făcut procesiune cu această sfântă icoană pe zidurile cetății, în vederea păzirii de un asediu, în anul 626, având ca urmare victoria împotriva armatelor păgâne.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi-a manifestat, prin „însuşi glasul ei”, dorinţa de a rămâne în mănăstirea Dionisiu
Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, nişte piraţi, în timpul unei incursiuni, au luat printre alte lucruri şi această sfântă icoană, mai ales pentru mulţimea obiectelor de preţ afierosite ei şi a îmbrăcămintei acesteia, şi le-au pus într-un cufăr. Apoi, s-au depărtat în larg cu corabia. Dar vreme de mai multe nopţi corabia lor a rămas nemişcată în larg, lângă Sfântul Munte, fiind neîncetat lovită de valuri. Atunci li s-a arătat Maica Domnului în vis şi le-a spus:
- De ce m-aţi închis în acest cufăr şi m-aţi înstrăinat? Duceţi-mă înapoi la casa mea, dacă vreţi să nu muriţi cu toţii!
Sculându-se din somn şi povestindu-şi unul altuia vedenia, au hotărât să ducă înapoi, la mănăstire, sfânta icoană. Şi îndată, un vânt prielnic i-a adus la portul mănăstirii.
Când au deschis cufărul ca să scoată icoana, au aflat-o plină de mir binemirositor, de care se umpluse pânza şi acoperămintele cu care fusese învelită. Atunci au dus-o în Sfânta Mănăstire unde, împreună cu ea, au rămas şi doi dintre tovarăşii lor care, fiind creştini şi văzând minunea, s-au pocăit şi au devenit monahi, ca să-şi mântuiască sufletele lor.
Minunea pe care a făcut-o Icoana Maicii Domnului „Imnul Acatist” cu Evghenie Vulgaris
Despre această minune povesteşte el însuşi în epistola sa despre Sfinţii Bisericii Ortodoxe de Răsărit de după Schismă, trimisă înţeleptului Petru Klerki din Apus.
„Dar eu voi povesti şi minunea Maicii lui Dumnezeu săvârşită cu mine, fără să mă tem deloc că aş fi socotit de cineva necugetat şi neghiob din pricina ei. Deoarece scopul meu nu este să mă laud sau să mă fălesc că eu, cel cu totul nevrednic, am devenit, chipurile, vrednic de vreo cercetare dumnezeiască. Ci, mai întâi, cu multă plăcere mă voi lăuda în neputinţele mele, aşa cum spune Apostolul (II Corinteni 12, 5). Apoi socotesc că nu aş da dovadă de cuvenita recunoştinţă dacă, din pricina fricii că aş fi socotit uşor la minte, aş trece cu vederea istorisirea binefacerii săvârşite asupra mea. În sfârşit, dacă totuşi aş vrea să mă laud pentru minunea săvârşită cu mine, nu pot fi considerat fără minte, deoarece voi spune adevărul.
În jurul anului 1758, pe când eram în Sfântul Munte, împlinind, pe cât îmi era cu putinţă, funcţia de director (al Athoniadei), pe la mijlocul primăverii mi-a apărut un abces înfricoşător în maxilarul stâng. La început am simţit o uşoară temperatură şi o mare istovire în trup care, precum mi se părea, depăşea chinul pricinuit de temperatură. Încet-încet, abcesul s-a mărit şi s-a agravat din ce în ce mai mult încât, la început, mi-a cuprins subraţul stâng, apoi toată partea stângă a pieptului a devenit tare aproape ca piatra. Această umflătură tare rămânea neschimbată, căci nici nu se mărea la suprafaţă, nici nu se cocea, ca să arate ca un abces cu puroi, aşa cum sunt cele care încetează să mai doară când se deschid prin punerea de plasturi sau prin operaţie.
Astfel de boli, precum cangrenele sau tuberculoza osoasă sunt nevindecabile. Aflându-mă, aşadar, în agonie şi într-o stare atât de jalnică şi chinuit fiind fără milă de asprimea durerilor, nu-mi era cu putinţă nici să stau în picioare, nici pe scaun, nici întins pe spate, pe brânci sau pe coaste, nici să dorm, nici să priveghez (deoarece necontenita şi nemăsurata durere nu-mi îngăduia nici măcar să respir normal). Şi cugetam întru sine că ar fi o nenorocire mai mică dacă aş muri odată, decât să mai îndur această viaţă multă vreme.
Aflându-mă în această stare, am fost cercetat de nişte prieteni ai mei apropiaţi care, nevoindu-se în Sfântul Munte, nu voiau să meargă la medici. Ei m-au sfătuit să caut vindecarea acestui rău în alt chip. Până atunci, unii mă îndemnaseră să merg în Hios, alţii în Smirna, iar alţii îmi spuseseră să merg în cetatea tesalonicenilor, la sanatoriile de acolo, căci voi afla grabnică tămăduire. Dar, ca să hotărăsc să fac această călătorie lungă pe mare şi să-mi sfârşesc într-un chip nefericit viaţa, în mijlocul mării sau în vreun port pustiu, lipsit de prezenţa şi de ajutorul preoţilor în acea clipă înfricoşătoare nu era ceva uşor, nici fără primejdie, de vreme ce mă aflam în această stare jalnică. Totuşi, chinurile nesuferite m-au făcut să socotesc toate aceste primejdii mici şi neînsemnate.
De aceea, am luat hotărârea să fiu transportat cu targa într-o corabie cu pânze, care avea să călătorească spre oraşele mai sus amintite. Dar, faptul că nu s-a aflat nicio corabie, se vede că a fost spre folos. Căci, cu toate că ajunsesem la deznădejde din pricina nereuşitei călătorii, mi-a ajuns la urechi că în Sfântul Munte se află un oarecare bătrân, pe nume Nichifor, care este monah şi medic la mănăstirea numită „a lui Dionisie” şi care petrece o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. Se spunea despre el că nu este un necunoscător în ale chirurgiei ci, dimpotrivă, că este foarte priceput în operarea acestui fel de abcese. Pentru aceasta însă, trebuia să merg la el dacă doream să mă fac sănătos deoarece, potrivit rânduielii pe care şi-o statornicise, bătrânul nu ieşea niciodată din mănăstirea sa.
Aşadar, după ce cu multă osteneală, am făcut înconjurul Athosului într-o mică barcă, deoarece nu era cu putinţă altfel, am ajuns la Mănăstirea Dionisiu. Medicul mănăstirii, aflând de venirea mea şi de ceea ce voiam să-i cer, după ce, fără întârziere, m-a cercetat în amănunt şi s-a gândit bine, m-a încurajat cu bune nădejdi şi mi-a spus că vindecarea mea trebuie să o aştept de la harul Înaintemergătorului (căci mănăstirea este afierosită Sfântului Ioan Botezătorul şi are ca bogăţie Sfintele lui Moaşte, adică o parte din Sfântul său Cap):
– Să ştii că eu, ca şi în cazul altora, voi fi numai un slujitor al vindecării tale care, de fapt, îţi va veni de la Sfântul.
Şi îndată a început tratamentul, punând pe partea bolnavă nişte alifii cu care nădăjduia să înmoaie într-un fel tăria abcesului. De aceea, eu aveam bună nădejde că-mi voi redobândi sănătatea, pe de o parte datorită experienţei bătrânului, iar pe de alta datorită încrederii pe care o aveam mai ales în harul înaintemergătorului (ale cărui Sfinte Moaşte le-am sărutat cu evlavie). Astfel, încă de atunci am început să compun stihuri de mulţumire în măsura eroelegiacă, proorocind vindecarea mea atât de vădită.
Abcesul care sub braţul meu a apărut şi-mi mânca cele dinlăuntrul meu,
Mâna Botezătorului îl vindecă prin mâna lui Nichifor.
Bătrânul Nichifor, dintru început s-a străduit să se preocupe de mine cu multă râvnă, punând în lucrare toată iscusinţa sa chirurgicală, aplicându-mi adeseori peste abces plasturi cu tot felul de alifii. Folosea când unele, când altele, meşteşugind nenumărate feluri de leacuri: ierburi, rădăcini, frunze, fructe, grăsimi, cochilii de melci de uscat, lut ars, diferite uleiuri. Şi, câte altele nu a meşteşugit? Prin toate acestea bătrânul a încercat, după cum îl arăta şi numele, să fie biruitor asupra tăriei şi cruzimii patimii, căci Nichifor se numea.
Însă abcesul în niciun chip nu ceda şi umflătura nu voia să se smerească, nici măcar să-şi înmoaie puţin tăria, ci mergea mai degrab înspre mai rău, iar din simptomele bolii se putea observa un singur rezultat - şi anume despărţirea sufletului meu de trup. Singurul tratament pe care mai rămăsese să-l încerce bătrânul era operaţia, deoarece ajunsese la concluzia că în adâncul abcesului era centrul sau, cum s-ar spune, rădăcina, de mărimea unui bob de năut. El credea că, dacă ar fi introdus în adânc instrumentul chirurgical şi ar fi nimerit rădăcina, care era pricina bolii, degrab ar fi stârpit în felul acesta răul din temelie. Dar eu însumi am respins cu tărie intenţia şi mâna cea de fier a bătrânului, sfătuindu-l să nu stârnească focul cu fierul (după spusa lui Pitagora), adică să nu supună deloc operaţiei abcesul, care încă nu se maturizase. După toate acestea, bătrânul Nichifor s-a deznădăjduit de vindecarea mea, iar eu de viaţa mea.
Într-una din zilele şederii mele în mănăstire, şi anume în a douăsprezecea zi de când fusesem supus nefolositorului tratament, când deja ziua se plecase spre seară, iar durerile, cum era şi firesc, mă chinuiau si mai mult, încât credeam că văd moartea înaintea ochilor, deznădăjduit cu desăvârşire de ajutorul omenesc, mi-am îndreptat mintea către însăşi Maica milostivirii şi a milei, pe care am rugat-o cu căldură să-mi fie doctor. Şi cu sufletul zdrobit, cu tânguiri şi cu lacrimi, jelindu-mă şi întristându-mă, cu glas stins rosteam cuvintele: „Caută cu ochiul tău cel milostiv şi cercetează vătămarea pe care o am”, şi celelalte.
Atunci m-am întors către cei de faţă (era lângă mine una din rudele mele, care-mi slujea având rânduiala de diacon, cu numele Tarasie şi care rămăsese alături de mine, şi avva Theoclit, rânduit mai-mare peste biserica din insula Minorka care, după ultima cucerire a insulei de către francezi, a plecat de acolo împreună cu grecii şi a venit în Sfântul Munte, în iubitele sale pustietăţi, în care din tinereţe se nevoia. Mult har avea acesta şi multă bunăvoinţă mi-a arătat, căci atâta timp cât am fost bolnav, mi-a stat alături, îngrijindu-mă şi cercetându-mă după cuvântul Evangheliei). Aşadar, m-am întors către ei şi le-am spus:
– Duceţi-mă înaintea icoanei Maicii lui Dumnezeu!
Căci există în mănăstire un Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în care se află Icoana făcătoare de minuni care, în vremea asediului Constantinopolului (626) de către Hosroe, împăratul perşilor, a fost purtată la piept de către Patriarhul Serghie în timpul procesiunii făcute împreună cu tot poporul credincios pe zidurile cetăţii. Şi, cerând ocrotirea Maicii lui Dumnezeu, îndată a primit-o.
M-au luat, aşadar, şi m-au dus jos, în biserică, tocmai în vremea când se aprindeau luminile. Awa Theoclit a început să cânte pentru mine Paraclisul cel Mare, iar eu tot timpul slujbei am fost mâhnit şi am plâns. La urmă, căzând înaintea Icoanei făcătoare de minuni şi udând cu lacrimi pardoseala, am chemat-o cu fierbinţeală pe Maica lui Dumnezeu, am rugat-o şi am implorat-o să nu mă lase să mor într-un chip atât de jalnic, ci să mă vindece, căci toate le poate, ca una ce este Maica adevărată a lui Dumnezeu cel Atotputernic.
Dar, o, minunile tale, Stăpână! Cum să propovăduiesc şi să povestesc măreţia milostivirii tale arătată mie?
Din acea clipă, am simţit că am primit o oarecare putere dătătoare de viaţă şi îndată am ieşit vesel din biserică şi am urcat iarăşi în camera în care stăteam, ţinându-mă de perete cu o mână, iar cu cealaltă sprijinindu-mă în baston. Apoi, m-am întins pe pat şi am dat somn ochilor mei şi odihnă pleoapelor mele, dormind toată noaptea aceea uşurat. Căci atâtea nopţi, din pricina asprimii durerilor, nu mi-a fost cu putinţă nici măcar să închid ochii, ci doar să fur puţin somn întrerupt, aşa cum fac cei care îşi pierd simţirea, mai ales din pricina unor temperaturi puternice ce le pricinuiesc tulburări ale creierului.
Când s-a luminat de ziuă şi m-am ridicat din pat, am văzut cum furtuna în linişte se prefăcuse şi mă simţeam cuprins de o pace adâncă şi că, după acea furtună şi tulburare puternică, venise şi vremea cea bună.
Şi fiindcă abcesul a început să dea înapoi, starea sănătăţii mele a început să se îmbunătăţească. Apoi, abcesul a dispărut cu totul. Atunci am alcătuit şi acea eroelegie în stihuri iambice, mărturisind harul pe care mi l-a arătat Stăpâna mea:
Ceea ce ai dăruit viaţă Celui ce L-ai purtat în braţe,
Mi-ai dăruit viaţă şi mie celui ce purtam moartea sub braţ.
Acestei minuni eu însumi m-am făcut propovăduitor si ea m-a îndatorat mult Maicii lui Dumnezeu. Martori oculari ai minunii, vrednici de credinţă, sunt câţiva din părinţii din acea mănăstire şi cei ce se aflau atunci lângă mine. Dacă cineva nu vrea să creadă în această povestire, este vădit că se împotriveşte cu răutate adevărului şi orice lucru vrednic de credinţă ai vrea cândva să-i povesteşti, unul ca acesta sub nici un chip nu va primi”.
Evanghelia după Marcu, VIII, 27-31
27. Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt?
28. Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul din prooroci.
29. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul.
30. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.
31. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze.
Imnul Acatist al Nascătoarei de Dumnezeu (numit şi al Bunei Vestiri)
Acatistul BUNEI VESTIRI-audio, Marian Moise
Dacă Imnul Acatist este încadrat în rânduiala Pavecerniţei, citirea acestuia va începe direct cu Condacul I, iar dacă Acatistul este citit separat, atunci, după rugăciunile începătoare, se va zice (cu trei închinăciuni):
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 142:
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul a prigonit sufletul meu şi a smerit până la pământ viaţa mea; aşezatu-m-a întru întuneric, ca pe morţii cei din veac. S-a mâhnit duhul în mine şi inima mea s-a tulburat. Adusu-mi- am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu – ca un pământ însetat. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi, Doamne, calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Doamne, că la Tine am scăpat. Învaţă- mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţa. Întru dreptatea Ta, vei scoate din necaz sufletul meu şi întru mila Ta vei nimici pe vrăjmaşii mei, şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Tropar, glasul al 8-lea
Porunca cea tainică cunoscându-o, cel fără de trup îndată a venit în cortul lui Iosif, zicând celei neispitite de nuntă: „Cel ce a plecat cerurile prin pogorârea Sa, fără schimbare în tine se face încăput, pe Care și văzându-L în pântecele tău, chip de rob luând, de uimire mă cuprind, strigând ție: Bucură- te, Mireasă nenuntită!”.
Condacul 1
Apărătoare Doamnă, izbăvindu-ne din nevoi, mulţumiri aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi; și ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din tot felul de primejdii, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Icosul 1
Îngerul întâistătător din cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te! (de 3 ori); și împreună cu netrupescul lui glas, întrupat văzându-Te, Doamne, minunându-se, a stat strigând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, prin care bucuria va străluci;
Bucură-te, prin care blestemul se va risipi;
Bucură-te, a lui Adam cel căzut iarăşi chemare;
Bucură-te, a lacrimilor Evei izbăvitoare;
Bucură-te, înălțime cu anevoie de urcat gândurilor omeneşti;
Bucură-te, adâncime cu anevoie de contemplat chiar şi ochilor îngerești;
Bucură-te, că eşti scaun Împăratului;
Bucură-te, că ții pe Cel ce ține toate;
Bucură-te, stea care Soarele ai arătat;
Bucură-te, pântece, în care dumnezeirea s-a întrupat;
Bucură-te, cea prin care zidirea se înnoiește;
Bucură-te, cea prin care Ziditorul prunc se plăsmuiește;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 2
Văzându-se pe sine Sfânta întru curăție, a zis lui Gavriil cu îndrăznire:
„Cuvântul tău cel uimitor, se arată cu anevoie a fi primit sufletului meu. Cum, oare, îmi grăiești de naștere din zămislire fără de sămânță?”, strigând: Aliluia!
Icosul 2
Cunoașterea ce-a de nepătruns cu mintea căutând să o înțeleagă Fecioara, glas a înălţat către cel ce slujea, zicând: „Din pântece curat cum este cu putință să Se nască Fiu, spune-mi?”. Iar acela, răspunzând cu frică, striga așa:
Bucură-te, a tainei „Sfatului nespus” cunoscătoare;
Bucură-te, a celor negrăite încredințare;
Bucură-te, că minunilor lui Hristos ești început;
Bucură-te, că mănunchi dogmelor Lui te-ai făcut;
Bucură-te, scară cerească pe care Dumnezeu a coborât;
Bucură-te, pod care muţi la cer pe cei de pe pământ;
Bucură-te, minune mult-slăvită de îngeri;
Bucură-te, rană mult-plânsă de diavoli;
Bucură-te, că Lumina în chip negrăit ai născut;
Bucură-te, că pe nimeni n-ai învățat în ce chip s-a petrecut;
Bucură-te, că întreci cunoaşterea înțelepților;
Bucură-te, că luminezi mințile credincioșilor;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 3
Puterea Celui Preaînalt a umbrit-o atunci spre zămislire pe cea neispitită de nuntă; și pântecele ei cel roditor ca pe o ţarină dulce l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mântuire, cântând astfel: Aliluia!
Icosul 3
Având Fecioara pântece de Dumnezeu primitor, către Elisabeta a alergat; iar pruncul aceleia îndată recunoscând îmbrăţişarea ei s-a bucurat și prin săltări, ca şi cu nişte cântări, a strigat Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-te, viţa vlăstarului neveştejit;
Bucură-te, ogor al Rodului neofilit;
Bucură-te, că pe Lucrătorul iubirii de oameni L-ai lucrat;
Bucură-te, că pe Săditorul vieții noastre L-ai sădit;
Bucură-te, brazdă ce odrăsleşti belșug de îndurări;
Bucură-te, masă ce porţi îndestulare de milostiviri;
Bucură-te, că livada desfătării înflorești;
Bucură-te, că liman sufletelor pregătești;
Bucură-te, tămâie bine-primită de mijlocire;
Bucură-te, a lumii întregi ispăşire;
Bucură-te, bună-voirea lui Dumnezeu către muritori;
Bucură-te, îndrăznirea muritorilor către Dumnezeu;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 4
Vifor de gânduri îndoielnice având întru sine înțeleptul Iosif, s-a tulburat; căci nenuntită știindu-te, furată de nuntă te-a bănuit pe tine, cea neprihănită; aflând însă, de zămislirea cea de la Duhul Sfânt, a grăit: Aliluia!
Icosul 4
Auzit-au păstorii pe îngeri cântând venirea lui Hristos în trup și, alergând ca spre un păstor, L-au văzut pe Acesta ca pe un Miel neprihănit păscând la pieptul Mariei, pe care lăudând-o, au zis:
Bucură-te, Maica Mielului şi a Păstorului;
Bucură-te, staulul oilor cuvântătoare;
Bucură-te, de vrăjmașii nevăzuți apărătoare;
Bucură-te, a ușilor raiului deschizătoare;
Bucură-te, că cele cereşti împreună se bucură cu cele pământești;
Bucură-te, că cele pământeşti împreună dănțuiesc cu cele cereşti;
Bucură-te, gura apostolilor cea netăcută;
Bucură-te, a mucenicilor îndrăznire nebiruită;
Bucură-te, reazem statornic al credinţei;
Bucură-te, cunoaştere a strălucirii harului;
Bucură-te, prin care iadul s-a golit;
Bucură-te, prin care cu slavă ne-am îmbrăcat;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 5
Stea călăuzitoare spre Dumnezeu văzând Magii, strălucirii acesteia au urmat; și, ca pe o făclie ţinându-o, căutau să afle pe Atotputernicul Împărat; și, ajungând la Cel de neajuns, s-au bucurat și au strigat Lui, zicând: Aliluia!
Icosul 5
Văzând fiii haldeilor în mâinile Fecioarei pe Cel ce a plăsmuit cu mâna Sa pe oameni și, socotindu-L pe El drept Stăpân, deşi a luat chip de rob, s-au grăbit cu daruri să-I slujească și să strige celei binecuvântate:
Bucură-te, maica Stelei celei neapuse;
Bucură-te, zorii zilei celei tainice;
Bucură-te, că ai stins cuptorul înșelăciunii;
Bucură-te, că luminezi pe înțelegătorii tainei Treimii;
Bucură-te, că stăpânirea tiranului urâtor de oameni ai surpat;
Bucură- te, că pe Hristos, Domn al iubirii-de-oameni ai arătat;
Bucură-te, de păgânească închinare izbăvitoare;
Bucură-te, de întinatele lucrări slobozitoare;
Bucură-te, a închinării la foc opritoare;
Bucură-te, de flacăra patimilor izbăvitoare;
Bucură-te, călăuză spre curăţie credincioșilor;
Bucură-te, veselie tuturor neamurilor;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 6
Propovăduitori purtători de Dumnezeu făcându-se magii, s-au întors în Babilon, împlinind prezicerea lor despre Tine și, propovăduind tuturor că eşti Hristos, au lăsat pe Irod ca pe un fără de minte neștiind să cânte: Aliluia!
Icosul 6
Strălucit-ai lumina adevărului în Egipt și ai risipit întunericul minciunii; căci idolii lui s-au dărâmat, nerăbdând tăria Ta, Mântuitorule; iar cei ce au scăpat de ei cântau Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-te, a oamenilor îndreptare;
Bucură-te, a dracilor prăbușire;
Bucură-te, că rătăcirea minciunii ai călcat;
Bucură-te, că înșelăciunea idolilor ai vădit;
Bucură-te, mare, care pe faraon cel netrupesc ai înecat;
Bucură-te, piatră, care pe cei însetați de viață ai adăpat;
Bucură-te, al celor din întuneric stâlp de foc călăuzitor;
Bucură-te, acoperământ al lumii, decât norul mai cuprinzător;
Bucură-te, că în locul manei ne-ai adus nestricată mâncare;
Bucură-te, a sfintei desfătări slujitoare;
Bucură-te, pământ al făgăduinței;
Bucură-te, cea din care curge lapte și miere;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 7
Urmând Simeon a se muta din veacul acesta amăgitor, Te-ai adus lui ca prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui și ca Dumnezeu desăvârșit. Pentru aceasta, s-a uimit de înțelepciunea Ta cea nespusă, strigând: Aliluia!
Icosul 7
Făptură unică S-a arătat Ziditorul, nouă, celor zidiți de El, răsărind din pântecele cel fără de sămânță și păzindu-l pe acesta nestricat precum era, ca noi, văzând minunea, să o cântăm, grăind:
Bucură-te, floarea nestricăciunii;
Bucură-te, cununa înfrânării;
Bucură-te, că chipul învierii ai strălucit;
Bucură-te, că viețuirea îngerească ai arătat;
Bucură-te, pom cu rod luminos, din care credincioșii se hrănesc;
Bucură-te, copac înfrunzit cu bună umbră, sub care mulţi se adumbresc;
Bucură-te, că ai purtat în pântece Călăuza celor rătăciți;
Bucură-te, că ai născut pe Izbăvitorul celor robiți;
Bucură-te, a dreptului Judecător înduplecare;
Bucură-te, a multor căzuți iertare;
Bucură-te, veșmânt celor goi de îndrăznire;
Bucură-te, dragoste, care înfruntă orice dorire;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 8
Naștere străină văzând, să ne înstrăinăm de lume, cu mintea mutându- ne la cer; căci, pentru aceasta, Dumnezeu cel preaînalt pe pământ om smerit S-a arătat, vrând să tragă la înălţime pe cei ce strigă Lui: Aliluia!
Icosul 8
Întru cele de jos întreg fiind, de cele de sus nicidecum nu s-a depărtat Cuvântul cel necuprins; căci dumnezeiască pogorâre a fost, iar nu schimbare de loc, şi naştere din Fecioara primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucură-te, a neîncăputului Dumnezeu încăpere;
Bucură-te, uşa tainei celei de cinste;
Bucură-te, auzire îndoielnică pentru necredincioşi;
Bucură-te, lauda neîndoielnică pentru credincioşi;
Bucură-te, car preasfânt a Celui purtat de Heruvimi;
Bucură-te, sălaș prea-minunat a Celui înconjurat de Serafimi;
Bucură-te, că pe cele potrivnice într-una ai adunat;
Bucură-te, că fecioria şi naşterea ai împreunat;
Bucură-te, prin care călcarea poruncii s-a dezlegat;
Bucură-te, prin care ușile raiului s-au descuiat;
Bucură-te, a împărăției lui Hristos cheie;
Bucură-te, a veșnicilor bunătăți nădejde;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 9
Toată firea îngerească s-a mirat de marea lucrare a întrupării Tale; că pe Dumnezeu cel neapropiat, L-a văzut om apropiat tuturor, viețuind împreună cu noi şi auzind de la toți: Aliluia!
Icosul 9
Pe ritorii cei vorbăreți, ca niște pești fără de glas îi vedem a se afla în fața minunii tale, Născătoare de Dumnezeu; nepricepându-se a spune cum, rămânând fecioară ai putut naşte; noi însă, minunându-ne de această taină, strigăm cu credință:
Bucură-te, vas al dumnezeieștii înțelepciuni;
Bucură-te, comoară a Proniei Lui;
Bucură-te, că neînțelepți pe filosofi ai arătat;
Bucură-te, că pe cei meşteri la cuvânt fără glas i-ai lăsat;
Bucură-te, că iscoditorii celor ascunse s-au zăpăcit;
Bucură-te, că scriitorii de mituri s-au veştejit;
Bucură-te, că ai risipit sofismele atenienilor;
Bucură-te, că ai umplut mrejele pescarilor;
Bucură-te, că ne-ai scos din adâncul neștiinței;
Bucură-te, că pe mulți ai împodobit cu lumina cunoștinței;
Bucură-te, corabie a celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, liman al celor ce pe marea vieții plutesc;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 10
Vrând Împodobitorul a toate să mântuiască lumea, a venit la ea de bună voie şi, Păstor fiind ca Dumnezeu, pentru noi s-a arătat om ca și noi; căci, cu asemănarea chemând pe cel după asemănare, ca un Dumnezeu aude: Aliluia!
Icosul 10
Zid fecioarelor eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, și tuturor celor ce aleargă la tine; că Făcătorul cerului și al pământului pe tine, Preacurată, te-a gătit și, sălășluindu-Se în pântecele tău, îi învață pe toți să cânte ție:
Bucură-te, stâlp al fecioriei;
Bucură-te, poartă a mântuirii;
Bucură-te, început al rezidirii duhovnicești;
Bucură-te, dătătoarea bunătății dumnezeiești;
Bucură-te, că pe cei zămisliți întru păcat ai renăscut;
Bucură-te, că pe cei grei cu mintea ai povățuit;
Bucură-te, că pe stricătorul de minţi ai nimicit;
Bucură-te, că pe Semănătorul neprihănirii ai născut;
Bucură-te, cămară a nunţii celei preacurate;
Bucură-te, alipire de Domnul a credincioșilor;
Bucură-te, că de fecioare preabine te îngrijeşti;
Bucură-te, că sufletele sfinţilor către Mire le însoţeşti;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 11
Imn de laudă pe măsura mulțimii îndurărilor Tale, cu neputință este a- ți aduce Ție, Împărate Sfinte, că și psalmi mulți ca nisipul mării de am cânta, nu săvârşim nimic vrednic de cele ce ne-ai dăruit nouă, celor ce strigăm: Aliluia!
Icosul 11
Făclie primitoare de lumină, strălucind celor din întuneric, o vedem pe Sfânta Fecioară; căci aprinzând focul cel nematerialnic, îi călăuzește la cunoaşterea dumnezeiască pe toţi, luminându-le mintea cu strălucire şi este cinstită cu strigarea aceasta:
Bucură-te, rază a Soarelui cugetător;
Bucură-te, strălucire a neapusului Luminător;
Bucură-te, fulger ce sufletele strălucești;
Bucură-te, că precum tunetul pe dușmani îi îngrozești;
Bucură-te, că răsari luminarea cea cu multe raze;
Bucură-te, că izvorăști râul cel cu multe ape;
Bucură-te, că te-ai făcut chip al scăldătoarei duhovnicești;
Bucură-te, că întinăciunea păcatului curățești;
Bucură-te, baie care speli conştiinţa;
Bucură-te, pahar care ospătezi bucuria;
Bucură-te, a parfumului lui Hristos mireasmă;
Bucură-te, ospăț al vieții celei de taină;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 12
Vrând să dea iertare datoriilor celor de demult, Dezlegătorul datoriilor tuturor oamenilor, prin Sine Însuşi S-a apropiat de cei ce s-au depărtat de harul Lui; și, rupând zapisul, aude de la toți: Aliluia!
Icosul 12
Cântând nașterea ta, toți te lăudăm ca pe o biserică însufleţită, Născătoare de Dumnezeu; că Domnul, Cel ce ține cu mâna Sa toate, sălășluindu-Se în pântecele tău, a sfințit, a slăvit și a învățat pe toți să strige ție:
Bucură-te, cort al lui Dumnezeu-Cuvântul;
Bucură-te, Sfântă mai mare decât toți sfinții;
Bucură-te, chivot, ce cu Duhul ai fost poleită;
Bucură-te, a vieții comoară necheltuită;
Bucură-te, coroană de mult preț a împăraților credincioși;
Bucură-te, cuviincioasă laudă a preoților evlavioși;
Bucură-te, al Bisericii turn de neclintit;
Bucură-te, al sufletului zid de necucerit;
Bucură-te, prin care se înalţă biruinţele;
Bucură-te, prin care se surpă vrăjmaşii;
Bucură-te, a trupului meu tămăduire;
Bucură-te, a sufletului meu mântuire;
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Condacul 13
O, Prealăudată Maică, care ai născut pe Cuvântul cel mai sfânt decât toți sfinții (de 3 ori), primind acum a noastră aducere de laudă, izbăveşte-ne pe toţi de orice necaz și de viitoarele chinuri scapă pe cei ce-împreună strigă: Aliluia!
Aici se repetă Icosul 1 și Condacul 1, apoi se citește rugăciunea de mai jos și se face sfârșitul.
***
Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu
Stăpână de Dumnezeu Născătoare, împărăteasa cerului şi a pământului, cinstea şi lauda creştinilor, ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât soarele, Fecioară prealăudată, nădejdea celor păcătoşi şi liniştea celor înviforaţi, caută spre noi, nevrednicii, şi ne scapă de vicleşugurile diavolului, că ne-au împresurat întristările, nevoile şi răutăţile. Dă-ne mână de ajutor, Stăpână, că pierim. Îndură-te de noi şi mijloceşte la Fiul tău cu rugăciunile tale preaputernice şi nebiruite, ca să-Şi întoarcă spre noi mila Sa cea bogată şi pe toţi să ne învrednicească a ne păstra viaţa cinstită şi fără de prihană, pentru ca noi, cu o gura şi cu o inimă, pe El pururea să-L slăvim, iar ţie să-ţi zicem: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!“.
Amin!
(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012, pp. 13-23)
https://doxologia.ro
https://www.crestinortodox.ro
https://doxologia.ro
• https://www.crestinortodox.ro
