Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Rarău, este o icoană făcătoare de minuni, mult iubită de credincioși, Maica Domnului revărsând har peste toți cei care pășesc pragul bisericuței de lemn din inima munților.
Hramul Icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Rarău este în Vinerea din Săptamâna Luminată, de Izvorul Tămăduirii.
Această icoană minunată se găsește în Mănăstirea Rarău, pe Muntele Rarău, în apropiere de Pietrele Doamnei. Mănăstirea aparține administrativ satului Chiril, comuna Crucea, județul Suceava. La ea se poate ajunge pe Transrarău dinspre Câmpulung Moldovenesc prin Pojorâta, 21 km, sau dinspre Vatra Dornei, prin satul Chiril de pe Valea Bistriței, 6,5 km.
De câțiva ani e mult mai accesibilă credincioșilor și turiștilor, indiferent din care parte a muntelui vin, de când Transrarăul a fost modernizat și asfaltat.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Rarău a fost pictată la Mănăstirea Iviru din Sfântul Munte Athos, cu binecuvantarea icoanei PORTAISA (Portărița).
În această sfântă icoană, Fecioara Maria îl ține în brațe pe Pruncul Iisus, susținându-L cu mana stângă, iar cu mâna dreaptă ni-L arată și ne călăuzește către Fiul ei și Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, care este Calea, Adevărul și Viața. Mântuitorul binecuvântează cu mâna Sa dreaptă.
Icoana Maicii Domnului de la Rarău a fost dăruită voievodului Petru Rareș, domnitor al Modovei în prima jumatate a sec. VI-lea, ca semn de recunostință pentru daniile și ajutorul adus lăcașurilor de cult din Sfantul Munte Athos.
Se știe că inițial, Mănăstirea Rarău, a fost un schit ridicat pe cealaltă parte a muntelui, de către domnitorul Petru Rareș. Acestea au fost rânduite astfel:
În anul 1538 când Petru Rareș a fost alungat prima dată de la domnie, urmărit și înconjurat de 300 de tătari, a fost ajutat de sihaștrii care se nevoiau prin acele locuri. Aceștia, luminați de Duhul Sfânt, au venit în ajutorul domnitorului îngropând tezaurul sub Pietrele Doamnei și adăpostindu-i soția și copii.
Tot atunci l-au binecuvântat și i-au prorocit că în curând, cu ajutorul Maicii Domnului, va reveni pe scaunul Moldovei. Se spune că în momentul în care tătarii au căutat și au descoperit tezaurul ascuns, printr-o minune, un vârf de stâncă s-a prăvălit peste ei și pe unii i-a omorât, iar pe alții i-a îngrozit.
După cinci ani, când s-a împlinit prorocia sihaștrilor și Petru Rareș a revenit la domnie (1541-1546), ca mulțumire pentru ajutorul primit, acesta a ridicat schitul Sf. Ioan Bogoslovul Rarău, devenind astfel primul ctitor al acestuia. Se spune că hramul schitului acela era "Sf. Ioan Bogoslovul".
În perioada domniei sale, Petru Rareș a dăruit schitului, Icoana Maicii Domnului adusă din Muntele Athos.
În anul 1798, când stareț al schitului era Părintele Ieroschimonah Sisoe, a avut loc o mare minune.
Într-o vreme icoana Maicii Domnului dispărea misterios din fața altarului, călugării găsind-o la ieșirea din biserică. Intrând în post și rugăciune, starețul a făcut priveghere toată noaptea, împreună cu întreg soborul, până ce Maica Domnului i-a vorbit din sfânta icoana, avertizând obștea să mute în vale totul, odoarele și puțina avere agonisită.
Întrebată fiind Maica Domnului de ce pleacă icoana din schit, s-au auzit vorbe minunate: "Unde pleacă icoana mea, acolo să mutați schitul, căci austriecii îi vor da foc."
Atunci, cu mare grabă, vornicul Sabie a poruncit obștii: "Fraților, să ducem schitul de partea cealaltă a Rarăului, să rămână Moldovei peste veacuri, până trece ceasul de cumpănă!"
În mare taină, călăuziți de icoana Maicii Domnului, atelajele trase de cai și catâri, au mutat totul, pe celălalt versant al muntelui Rarău, pe locul în care se află și astăzi. Se spune că Sfânta Icoană mergea singură prin pădure, arătându-le drumul; starețul Sisoie era înainte și se ruga cu lacrimi la Sfânta Icoană, ca Maica Domnului să le descopere locul unde să construiască biserica. După un timp, Icoana Făcătoare de Minuni s-a oprit într-o poieniță, iar locul s-a umplut de bună mireasmă.
Pe acel loc părinții sihaștri au ridicat Sfântul Altar. Unul din boierii locului, boierul Balș, aflând această minune, a donat 600 ha de păduri și fânețe pentru schitul căruia i-a pus piatra de temelie și l-a reclădit pe propria-i cheltuială.
Apoi, Ieroschimonahul Sisoe, egumenul schitului, a adus laudă lui Dumnezeu prin săvârșirea Sfintei Liturghii.
Într-adevăr, nu peste mult timp, vechea mănăstire a fost incendiată și distrusă de austriecii generalului Bukow.
În anul 1935, când stareț al Mânăstirii Rarău era arhimandritul Martinian Conuț, a avut loc o întâmplare minunată legată de această sfântă icoană.
Se spune că acesta, după numirea sa în scaunul stăreției, considerând că această icoană a Maicii Domnului este veche și deteriorată, a mutat-o în pronaosul schitului. A doua zi însă, când a deschis biserica, paracliserul a găsit-o pe vechiul ei loc în fața catapetesmei.
În fața acestei minuni, starețul cu obștea s-au rugat Maicii Domnului să le descopere taina. Ca răspuns, Maica Domnului s-a arătat starețului și i-a dat sfat să facă o strană mare în fata catapetesmei, pe care să așeze icoana, iar credincioșii care vor veni să se roage, să poată trece pe sub ea. Dacă cererile lor vor veni din credință si smerenie, li se vor împlini cele de folos spre mântuire.
Tot atunci icoana a fost dusă la Bacău spre a fi îmbrăcată în argint. Când icoana a fost gata, pe drumul de întoarcere a poposit din sat în sat, săvârșind multe minuni. Revenirea Sfintei Icoane în mănăstire s-a făcut într-o zi de Vineri din Săptămâna Luminată, chiar de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, când cu mare cinste a fost așezată în Sfânta Biserică, pe locul unde se află și astăzi. Atunci așa a fost ales și hramul Icoanei.
Jumatatea sec XX este o altă etapă importantă, când aşezământul a cunoscut o deosebită revigorare spirituală, aflându-se sub ascultarea Mănăstirii Slatina, și fiind sub grija duhovnicească a părintelui Ilie Cleopa.
Tot atunci, mai exact în anul 1953, în aceste locuri, s-a aşezat în căutarea isihiei şi formarea unei obşti monahale, celebrul ziarist interbelic Sandu Tudor, devenit între timp monahul Agaton de la Antim. Acesta a fost hirotonit schimnic de către Părintele Cleopa Ilie sub numele de părintele Daniil, fiind numit mai apoi și stareţ al mănăstirii Rarău.
Părintele Daniil de la Rarău, în fața acestei icoane, după mult post și ruăciuni, a desăvârșit “Imnul Acatist la Rugul Aprins”. După finalizarea Imnului Acatist, starețul Daniil îl citea deseori credincioșilor veniți la schit pentru ajutor și învățătură, chiar în faţa Icoanei Făcătoare de Minuni de la Rarău.
Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineții,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,
spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.
Şi fă-Te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de dar,
să-şi afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.
Acesta le spunea credincioşilor că darurile Dumnezeieşti le primim de la Dumnezeu prin Maica Domnului, prin sfânta icoană făcătoare de minuni, pe măsura credinţei, smereniei şi a jertfirii pentru semenul nostru.
De aceea, spunea dânsul, trebuie să intrăm în Biserică cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă, să facem trei metanii în faţa Sfintei Icoane, să o sărutăm, apoi să ne aşezăm în genunchi şi să punem fruntea pe ea, rugându-ne astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi“.
Celor care au duşmani, să se roage astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, miluieşte pe toţi duşmanii mei (Gheorghe, Ioana,…) şi la urmă şi pe mine ….., păcătosul“.
După aceasta, să treacă în genunchi pe sub sfânta icoană şi să se roage Maicii Domnului. Iar Maica Domnului va milui cu darurile Sale, va umple inima de bucurie duhovnicească şi va da puterea de a ne ruga.
Personalitatea părintelui rămâne primordial pecetluită de mișcarea spirituală Rugul Aprins, căruia i-a fost inițiator și animator. Opera teologică și literară a poetului-monah Daniil de la Rarău e foarte vastă, dar își atinge culmea mistică și estetică cu ”Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu”, pe care l-a compus în perioada viețuirii sale la Mânăstirea Antim (1948) și apoi l-a împlinit și desăvârșit la Manăstirea Rarău (1958), chiar în fața și cu ajutorul icoanei Maicii Domnului cu Pruncul Izvorâtoarea de Mir.
Imnul acesta viu, a adus alinare și mângâiere tuturor credincioșilor care l-au rostit cu smerenie și credință de atunci până în zilele noastre.
Totuși, pentru că a fost considerat o amenințare la adresa regimului comunist, după cum a rămas memorabilă replica unui anchetator care i-a spus: “Ai vrut să dai foc la comunism cu Rugul tău Aprins!”, Parintele Daniil a fost întemnițat în anul 1958.
Pentru verticalitatea sa de-a lungul anilor de detenție, după torturi și anchete abominabile, în noaptea de 16 spre 17 noiembrie 1962, a sfârşit ca martir în Penitenciarul Aiud, trupul său fiind aruncat în locul devenit astăzi Râpa Robilor, printre miile de moaște martirice, fără cruce sau mormânt.
În 1990 Schitul Rarău a devenit mănăstire, iar zece ani mai târziu, cu binecuvântarea Maicii Domnului și efortul obștii de călugări, a fost sfințită și a doua biserică din curtea mănăstirii.
Pe lângă cele două mici biserici și vechea stăreție, în curte există un corp de chilii pentru viețuitorii mănăstirii, două corpuri de spații de cazare pentru primirea pelerinilor care doresc să poposească în mănăstire.
Pentru pelerinul care caută mai mult, dincolo de gardul din deal, o cărare îți poartă pașii către micul cimitir al mănăstirii. De câțiva ani, prin grija părinților aici a fost așezat doar simbolic o cruce de marmură în amintirea părintelui stareț Ieroschimonah Daniil care și-a dat viața pe altarul credinței în închisoarea de la Aiud. Și chiar dacă trupul său zace neștiut în Râpa Robilor de la Aiud, sufletul său ne veghează din cer.
Minunile săvârșite de această icoană par uneori povești de necrezut, dar pentru cine s-a închinat si a simțit ajutorul icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Rarău, aceste istorisiri sunt doar prilej de mângâiere si creștere în credință.
Dincolo de zeci de mărturii din zilele noastre legate de harul și puterile tămăduitoare, sfanta icoană de la Mănăstirea Rarău este renumită mai ales pentru câteva minuni importante, care vin peste ani încă de la începutul viețuirii în acest schit și se împletesc ființial cu istoria așezământului.
Minunea mutării Schitului Rarău
Chiar legenda acestei sfinte icoane povesteşte că în trecut, aflată într-un alt amplasament al mănăstirii, s-a deplasat inexplicabil şi repetat până la ieşirea din biserică, iar după o perioadă de post, rugăciune şi priveghere, icoana i-a vorbit stareţului din acea vreme, ieroschimonahul Sisoe, avertizându-l să mute mica avere a mănăstirii, cu câteva zile înainte ca aceasta să fie incendiată de austrieci.
Prin această prevestirea minunată, pătinții au reușit să scape de furia pârjolitorilor străini şi să strămute sfântul lăcaș pe cealaltă parte a muntelui, în locul în care îl găsim și în prezent.
Minunea mutării icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău
Istoria mişcării suprafirești a icoanei se pare că s-a repetat în 1935, când stareţul de atunci, Părintele Martinian Conuț, a încercat să mute icoana în pronaosul bisericii, dar a găsit-o înapoi la locul ei în fața catapetesmei.
Se spune ca acesta, după numirea sa în scaunul stăreției, considerând că icoana Maicii Domnului este veche și deteriorată, o mutat-o în pronaosul mânăstirii. A doua zi însă, când a deschis biserica, paracliserul a găsit-o pe vechiul ei loc în fața catapetesmei.
În fața acestei minuni, starețul cu obștea s-au rugat Maicii Domnului să le descopere taina aceea. Ca răspuns, Maica Domnului s-a arătat starețului și i-a dat sfat să facă o strană mare în fata catapetesmei, pe care să așeze sfânta icoana, așa încât credincioșii care vor veni să se roage, să poată trece pe sub Ea. Dacă cererile lor vor veni din credință și smerenie, li se vor împlini cele de folos spre mântuire.
Minunea izvorârii de mir din icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău
În ziua de 26 iunie 1997, s-a petrecut o altă mare minune.
Cartea „Icoana Făcătoare de Minuni, Izvorâtoarea de Mir, de la Sfânta Mănăstire Rarău” era pregătită pentru tipar, părinților fiindu-le necesară pentru copertă fotografia sfintei icoane.
Astfel, după ce părinții s-au rugat, au vrut să fotografieze sfânta icoană. În acele clipe, din sfânta icoană, din gura Maicii Domnului, a început să izvorască Mir sub forma unor picături mici, pe o suprafaţă de 1,5 cm2.
Această minune reprezintă cuvântul, plin de har şi de mireasma Duhului Sfânt, cu care Maica Domnului ne vorbeşte, se roagă pentru noi şi ne binecuvântează. Duhul Sfânt, prin Sfântul Proroc David, ne spune: „revărsatu-s-a Harul pe buzele tale“ (Psalm 44,3). Din inima preacurată a Maicii Domnului, Cuvântul Dumnezeiesc se revarsă, plin de har, pe buzele Maicii Domnului.
Văzând minunea cu ochii lor trupeşti, părinții s-au închinat cu faţa la pământ, strigând „Doamne, miluieşte-ne, Maica Domnului, iartă-ne şi ne ajută nouă!“.
Părintele C., alergând la clopotniţă să tragă clopotele, striga: “Veniţi cu toții să vedeţi minunile Maicii lui Dumnezeu! “. Unii dintre părinți s-au îndoit când au auzit, dar, văzând minunea cu ochii lor trupeşti şi simţind cu inima lor mireasma Mirului Ceresc, au căzut cu faţa la pământ, cerându-şi iertare pentru necredinţa lor.
Toţi au trăit momente de neuitat. În timp ce se citea Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, din ochii tuturor picurau lacrimi duhovniceşti.
Minunea aceasta, a izvorârii de Mir Ceresc din sfânta icoană, s-a repetat in multe ocazii, la prăznuirea sărbătorilor Maicii Domnului, sau când au venit pelerini creştini care se roagă cu smerenie şi cu credinţă, sau când s-a tipărit o carte nouă (atunci Mirul Ceresc izvorăşte mai puternic din sfânta icoană), aratând astfel binecuvântările lui Dumnezeu, pe care le primim prin Maica Domnului şi prin icoana făcătoare de minuni.
Minuni povestite de părintele Veniamin Baican
Vindecarea tânărului care ulterior a devenit preot
Un tânar de 18 ani, care - în urma unei bătăi cumplite - făcea crize de epilepsie la două-trei săptămâni, a încercat să se vindece prin multe spitale. Apoi, a încercat ajutorul bisericii și la Mânăstirea Cetățuia din Iași, unde i s-au citit Moliftele Sfântului Vasile cel Mare. Deși starea generală i s-a îmbunătațit, crizele de epilepsie nu au dispărut. Disperat, s-a rugat și în fața icoanei Maicii Domnului și mintea i s-a luminat cu îndemnul de a merge la Mănăstirea Rarău.
Aici, vindecarea s-a produs într-o clipă. Doar atingând icoana făcătoare de minuni, tânărul a simțit că boala îl părăsește și că devine un alt om. Bucuria a fost atât de mare, încât tânărul nu a mai părăsit mănăstirea și a rămas la Rarău, unde viețuiește și astăzi, ca preot slujitor și duhovnic.
Preotul care și-a recăpătatat graiul si auzul
Un alt viețuitor al mănăstirii, părintele Silvestru, a paralizat, pierzându-și graiul și auzul. Nu l-au ajutat nici măcar rugăciunile starețului de atunci, părintele Daniil Tudor. Abia după Crăciun (la Soborul Maicii Domnului), părintele Silvestru a venit singur în biserică și, atingând icoana făcătoare de minuni, sufletul i s-a umplut de o bucurie enormă și s-a trezit cântând Maicii Domnului cântece de laudă și de mulțumire.
Atrași de frumusețea glasului, ceilalți călugări au intrat în biserică și, văzându-și fratele vindecat, au izbucnit cu toții în lacrimi, continuând alături de el minunatele cântări.
Salvarea minerilor blocați în mină
În 1970, în galeria 20 din Munții Căliman, șapte mineri au fost surprinși în adânc de o inundație catastrofală. Nimeni nu le mai dădea vreo șansă de salvare.
Problema ortacilor era să golească galeria de apa si să recupereze cadavrele celor înecați pentru a-i îngropa creștinește. Tragedia din familia minerilor e lesne de imaginat. Totuși, nu toate soțiile lor au căzut în disperare.
Cu râvnă și credință în ajutorul lui Dumnezeu, ele au mers la Mănăstirea Rarău și s-au rugat cu lacrimi fierbinți în fața icoanei făcătoare de minuni. Nu peste mult timp, cei șapte mineri au fost salvați, spre uimirea tuturor, chiar și a celor mai bătrâni, care nu-și aminteau să se mai fi petrecut o asemenea întamplare.
Timp de zece zile, cei șapte mineri s-au înghesuit într-un loc salvator, rezistând fără apă și fără mâncare, închiși ca într-un mormânt.
Rugăciunile în fața icoanei de la Rarău i-au salvat.
Mutarea la viața cea vesnică a maicii Paisia
Maica Paisia era bucătăreasa schitului pe vremea când stareț era Parintele Daniil Sandu Tudor. De multe ori maica avea inima mâhnită că nu putea să ia parte la Sfintele Liturghii fiindcă slujea la bucătărie. Însă nu a cârtit niciodată și întelegea că, prin ascultare, blândețe și smerenie este sub binecuvântarea Lui Dumnezeu.
Pentru jertfa ei, în vara anului 1957 i s-a arătat Maica Domnului îmbrăcată în veșminte strălucitoare și i-a spus să se spovedească și să meargă la Sfânta Liturghie să se împărtășească, că peste 3 zile va pleca la Domnul.
A făcut toate câte i s-au spus de Maica Domnului , iar peste 3 zile împăcată și cu sufletul curat, a plecat la Domnul.
Alte vindecari miraculoase
Vindecarea unei femei demonizate în 1955; tămăduirea unei bolnave de leucemie în 1970; salvarea unui dulgher care, lucrând pe acoperișul mânăstirii, a căzut din înalt, rămânând aproape fără viața. Dus în fața icoanei, și-a revenit imediat, de parcă s-ar fi trezit dintr-un somn lung și zbuciumat.
Minuni povestite si trăite de o credincioasă
Rugăciunea lângă Icoana Maicii Domnului a tămăduit ceea ce medicii nu au reușit
“În vara lui 2015 eram foarte bolnavă și doctorii se vedeau neputincioși, nedescoperind cauza bolii mele. Acumulam apă foarte multă, singurul tratament care m-a ajutat puțin a fost terapia cu cortizon. Dar era foarte greu și efectele secundare au apărut foarte repede.
Eram disperată, deoarece soțul meu murise de cancer, iar copilul nostru suferise deja inuman de mult prin pierderea tatălui. Mă luptam ca ultimile resurse să găsesc o soluție, dar nu mai aveam putere și speranță.
În această stare am mers la Mânăstirea Rarău, la icoana Maicii Domnului cu Pruncul s-o rog să mă ajute.
Întâmplarea a fost că am ajuns acolo chiar cu o zi înainte de Sfântul Pantelimon. Venea lume multă, în valuri, valuri și părinții călugări au facut foarte multe rugăciuni lângă icoana Maicii Domnului pentru fiecare grup care sosea. De când am ajuns dimineața, până spre seară am stat mai mult în biserică și m-am rugat.
Nu știu să explic ce s-a întâmplat, dar spre seară, dintr-o dată , am simțit o căldură mare în tot corpul și am simțit nevoia să merg la toaletă. Timp de câteva ore am mers foarte des la toaletă. Eram șocată și speriată că nu mai știam ce este cu mine.
Până pe la ora 23 eliminasem enorm de multă apă și mă desumflasem, dar eram epuizată. Cu mare greutate am mers la slujba de noapte. La întoarcerea în cameră am adormit imediat. În noaptea aceea am dormit ca un prunc, iar dimineața m-am trezit târziu. Eram atât de bucuroasă și nu știam cum să exprim bucuria. Nu-mi venea să cred ce se întâmplase.
Merg de mulți ani la Rarău, dar la plecare, de data asta m-am despărțit de icoana Maicii Domnului, extrem de greu. Eram ca un copil care nu vrea să plece de lângă mama sa. Am simțit cum Maicuța este vie și foarte prezentă, iar eu plângeam cu tremur mare și lacrimi, plecam și mă reîntorceam și aș fi dat orice să rămân acolo, în acel loc în care-mi era atat de bine.
La revenirea acasă am mers la medicul curant care-mi administra tratamentul și am rugat-o să-mi prescrie niște doze mai mici pentru a putea întrerupe cât mai repede și fără riscuri tratamentul cortizonului. Toată lumea, inclusiv medicul, mi-au spus că nu este bine, că aceasta este singura mea șansă la viață. Am rămas fermă în decizia mea fiindcă aveam convingerea ca Maica Domnului mă va ajuta până la capăt.
Acum, după ani, privesc cu uimire și recunoștință la acea boală și la acea întâmplare și dau slavă lui Dumnezeu pentru toate, pentru vindecarea trupului, pentru creșterea în credință, dar mai ales că mi-a aprins în inimă legătura aceasta vie și puternică cu Maica Domnului și cu Pruncul Iisus, prin icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Rarău. “
Plânsul meu la început a fost, nu la această icoană despre care vă vorbesc, a fost plâns cu durere la picioarele Maicii Domnului, iar răspunsul a venit treptat, treptat, cu ocolișuri și multe lucruri nedeslușite, și abia la final, după multă curățire și părere de rău, prin suferință purtată prin tainele bisericii, Dumnezeu a vrut să ajung și să-mi găsesc alinarea lângă icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Rarău,
Sunt un om credincios care iubește ortodoxia și care s-a împlinit prin trăirea în viața bisericii. Nu a fost așa tot timpul și nu a venit dintr-o dată aceasta stare. Multe au fost încercările, multe au fost căderile, chemările și strigătul de ajutor, la fel de multe și răspunsurile pe care Dumnezeu mi le-a transmis. Și unul dintre răspunsuri pe care Bunul Dumnezeu mi le-a dat, este intrarea în viața familiei mele a Mănăstirii Rarău și a icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Rarău.
Povestirea aceasta este ca un joc puzzle, în care îți trebuie puțin efort să potrivești piesele, dar când le-ai pus cap la cap știi că aceasta este singura combinație posibilă.
Totul a început cu mulți ani în urmă, cred că era prin anii 2004 sau 2005. Într-o zi, printre alte acatiste cumpărate am ales și “Imnul Acatist la Rugul Aprins”. Am început să citesc și m-a intrigat foarte mult că, în ciuda frumuseții versului, citeam o înșiruire de cuvinte colțuroase, pe care nici nu se punea problema să le înșeleg.
Pentru mine era o problema să rostesc fluent acele versuri ale Imnului, iar mintea mea de atunci nu putea să înțeleagă ce se întamplă și cum este posibil să am așa nepuțintă. Nu am înțeles atunci acel greu, dar am persistat să citesc mai mult din ambiție.
Mi-au trebuit mai mult de 2 ani, în care citeam o perioadă, apoi renunțam, iarăși reluam citirea, doar ca să simt că versurile se leagă molcom, într-o curgere firească. Nu pot reda ce bucurie am trăit în seara când am conștientizat că ceva s-a schimbat. Acea lectură m-a odihnit într-un fel pe care nu-l mai trăisem cu nici o altă rugăciune.
Dar acum începea altă provocare. Am încercat să înteleg sensul versurilor. Chiar mi-am luat un dicționar și cu toate astea eram foarte conștientă că ceea ce voiam să înțeleg era cu mult peste puterea mea de înțelegere și că nu ținea de înțelegerea logică, mă simțeam neputincioasă în fața unor cuvinte care păreau foarte clare, dar care pentru mine erau o taină. Și în neputință mea de atunci am renunțat să mai caut răspuns.
Au trecut anii, eu am trecut prin experiențe deosebit de grele și am uitat de cărticică mea.
Într-o zi însă, prin 2009, o prietenă mi-a dăruit o carte care se intitula chiar așa: Icoanei Maicii Domnului Izvorâtoare de Mir de la Mânăstirea Rarău. Am citit-o pe nerăsuflate.
Ce uimire am trăit când am descoperit că era vorba despre icoana la care fusese compus și corectat Imnul Acatist la Rugul Aprins și când am aflat ce minuni se săvârșiseră la ea din vremuri străvechi de la starețul Sisoe și până în zilele noastre.
Așa am aflat lucruri mai exacte și despre Mănăstirea Rarău, și despre părintele Daniil de la Rarău, autorul acelui minunat Imn Acatist care intrase cu totul în sufletul meu. Și căutam cu nesaț informații și iarăși am început să citesc acea rugăciune, care începuse să prindă viață în inima mea. Doamne, ce bucurie am trăit! Așa am mai petrecut un an.
În vara lui 2010 aveam probleme foarte mari la serviciu și într-o seară după citirea Imnului Acatist din acea carte primită în dar, mi-au căzut ochii pe un număr de telefon de la Mănăstirea Rarău. Cum a doua zi eram liberă, mi-am propus să încerc să sun, să vorbesc cu cineva care poate m-ar fi ajutat cu un sfat sau o rugăciune.
Zis și făcut.
Mi-a răspuns un părinte și cu toate că nu-l cunoșteam mi-a inspirat încredere fiindcă era bătrân și fiindcă discuția cu dânsul a avut un efect neașteptat de bun. A fost una din situațiile în care un om (sau cel puțin așa credeam eu la acel moment), a reușit să mă smulgă din starea grea de deznădejde în care eram căzută. La final părintele mi-a spus că mă așteaptă la Rarău, să iau pe cineva cu mine și să merg acolo.
Nu am reușit să ajung la Rarău în acel an, dar am trimis o scrisoare la care părinții de acolo mi-au răspuns și, mai mult, mi-au trimis în plic și o iconiță mică cu Maica Domnului de la Mănăstirea Rarău și o listă de îndatoriri ale unui bun creștin.
Prin 2012 iarăși am avut o perioada grea. Mi-am luat inima în dinți și iarăși l-am sunat pe acel părinte, gândind că nu o să mai știe dansul de mine și că m-a chemat acolo. Așa părea, doar că la sfârșitul discuției părintele pe un ton foarte hotărât mi-a sput:
“De data asta îți iei concediu și în data X, vii la Rarău!”. Efectiv m-au cutremurat vorbele părintelui, fiindcă data rostită de dânsul era data zilei mele de naștere. Am vrut să mai zic ceva, dar eram blocată.
Atunci părintele a continuat: “Te va aduce Maica Domnului. “
Am hotărât fără urmă de îndoială că indiferent ce va fi, de data asta voi merge la Rarău. Am cerut binecuvântare de la duhovnic și m-am pregătit de drum. Doamne dar ce încercari am avut. În acea lună au întarziat salariile, apoi cu 3 zile înainte de plecare mașina de spălat a început să piardă apa, apoi într-o seara din tabloul electric a ieșit o flamă care m-a îngrozit.
Am zis în gândul meu atunci: “Orice ar fi mă împrumut de bani, opresc apa, opresc curentul și plec la Rarău!”. Hotărârea mea de a pleca era de nezdruncinat.
Din acel moment toate piedicile au dispărut, mai mult, când am mers în piață să cumpăr cate ceva pentru mănăstire am rămas uimită. Aproape toți vânzătorii îmi dădeau marfa în plus sau mai ieftină, fără ca eu să cer ceva. Efectiv trăiam că în vis și toate acele piedici dispăruseră. Mai mult, cineva apropiat care cunoștea ce probleme aveam, s-a oferit să mă ducă acolo fără să accepte să-i plătesc drumul.
Eram copleșită cu totul de aceste întâmplari minunate, dar eram convinsă că totul se datora Maicii Domnului.
După greul ultimilor luni și ani, ceea ce trăiam era de necrezut. Simțeam că inima îmi este plină de iubire și recunoștință pentru Maica Domnului, dar în același timp simțeam în jurul meu o protecție pe care o percepeau inconștient și ceilalți oameni, fiindcă eu eram aceeași și până atunci nimeni nu făcuse acele gesturi de altruism și dăruire către mine.
În sfârșit am ajuns la Rarău. La intrarea în mânăstire un părinte călugăr mi-a dăruit 2 pere și mi-a zis să merg s-o salut pe Măicuța. Am pătruns tiptil și cu emoție mare în mica biserică de iarnă a mănăstirii. Totul era copleșitor de solemn.
În biserica goală, lumina blândă a amiezii, focul care se auzea în sobă, liniștea acea plină de conținut, iar peste toate, în sfârșit, Măicuța. Am stat la mănăstire până a doua zi. Am participat la toate slujbele, ne-am spovedit și ne-am împărtășit, dar cel mai mare DAR a fost că am fost primită cu multă dragoste de Măicuța.
Părinții de acolo aveau chipuri aparent aspre, condițiile de la Rarău erau lipsite de confortul obișnuit zilelor noastre, însă cât am stat acolo până a doua zi, nu ne-a lipsit nimic și nu ne-a trebuit nimic. Am fost atât de fericită și toate grijile s-au topit în liniștea și frumusețea locului, în bătaia de toacă și în dangătul clopotului, în grija blidului care ni s-a pus pe masă și a căldurii din sobă, în cerul plin de stele care stăteau să cadă pe noi.
Dar în tot și în toate, în locuri și oameni, se simțea prezența plină de blândețe a Maicii Domnului și foarte multă iubire.
La plecare eram în curtea mănăstirii când a venit un părinte, preot de mir să se spovedească. Ne-a întrebat de unde suntem și ne-a sfătuit să căutăm și să citim Imnul Acatist la Rugul Aprins că mare folos aduce.
Am zâmbit în sufletul meu ca de o taină, fiindcă vorbele părintelui erau doar confirmarea a ceea ce eu trăisem deja. Așa a intrat și a rămas în viața mea, Maica Domnului cu Pruncu de la Rarău.
De atunci de multe ori am bătut sute de kilometri până la Rarău. Fie că-mi era dor, fie că mă copleșiseră diverse probleme, fie aveam nevoie de un sfat, sau pur și simplu voiam să mă regăsesc pe mine, de fiecare dată m-am întors la Măicuța așa cum un copil se întoarce acasă.
De fiecare dată mă întorc acolo cu recunoștință, cu dragoste, cu încredere. Dragostea și recunoștința le-am avut în inimă de la început, însă încrederea a crescut de fiecare dată, cu fiecare rezolvare minunată a problemelor.
Doar mergând acolo și privind-O în ochi pe Măicuța, care-ți zâmbește cald din icoana Ei, veți înțelege câtă iubire și har se revarsă peste lume în acest loc binecuvântat de Dumnezeu, prin icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Rarău”.
Condacul 1
Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineții,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,
spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.
Şi fă-Te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de dar,
să-şi afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.
Icosul 1
Cincizeci veacuri, să-mplinească
prin Avraam și prin David,
spiţa Ta proorocească
cerurile a obosit
cu lacrimi şi plecăciune;
hărăzind neprihănit
carnea Ta din rugăciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca-ntr-o floare de slăvire.
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Şi eşti Doamnă Ipostasul
laudelor suprafireşti;
încât noi prinşi de extazul
dragostei dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:
Bucură-Te, rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-Te, Tu ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucură-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucură-Te, meşteşugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-Te, filosofia cea vie de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-Te, rug al răpirii cum altul nu se mai poate;
Bucură-Te, unitate şi salbă a simboalelor toate;
Bucură-Te, strună şi sunet, arcuş şi alăută;
Bucură-Te, trup şi întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-Te, încântare ce ai învins a Lumii deşertăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 2-lea
Precistă prea-mângâioasă,
Doamnă Pruncă Cuvioasă!
Cu străina cuviinţă a cuvântului Tãu cald
şi chemarea cu priinţă dintru a minţii rugăciune,
cea dintâi Tu ai intrat la pristolul de minune,
sfânta-sfintelor din om, locul nostru de smarald.
Cu îndrăznită înţelepciune,
Tu ai spart cercul robirii, cerc de moarte, cerc de somn
biruind blestemul firii, greul vieţii noastre domn,
prin puterea curăţiei, pentru care pururea
Celuia ce ni Te-a dat să-I rostim înflăcărat: Aleluia!
Icosul al 2-lea
Fecioară a neînseratului veac,
Sfântă Maică a Luminii!
Ascultă-ne şi pre noi cei din păcat,
netrebnicii fii ai tinii!
Preablândă, bună, preasfântă Fecioară
polata Domnului Iisus!
dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară
deschide-ne "calea de sus".
Ca prin aprinsă descoperire,
arcana doritului Mire
Şi noi să putem aşijderi cânta
aşa cum Moise, dezlegat de sanda,
cu faţa în văpaia de rug,
fierbinte de har Ţie Îţi striga
unele ca acestea-n amurg:
Bucură-Te, tulpină de lumină a Rugului nemistuit;
Bucură-Te, pridvorule de smirnă prin care Dumnezeu S-a ivit;
Bucură-Te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucură-Te, dezlegare care topeşti tot lăuntricul ger;
Bucură-Te, toiag cu floare întru a inimii călătorie;
Bucură-Te, fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie;
Bucură-Te, parafă de jar până în suflet pătrunsă;
Bucură-Te, zăpadă a minţii de nici o patimă ajunsă;
Bucură-Te, măsura a opta a împărăţiei din noi;
Bucură-Te, învăţătură scoasă din bucuria de apoi;
Bucură-Te, mirare sărutată cu duhovnicească minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 3-lea
Peste veacuri, Fecioară, eu Te aud,
prin gura lui Isaia proorocul de jar.
Şi-n cerul Scripturii vorba Ta sună
cu toate înălţimile de dar:
"Că, iată, prunc ni se va naşte
şi un fiu nouă s-a dat.
Pe umăr cu semnul stăpânitor
iar Numele Lui: Minunat,
Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeul cel biruitor,
Domnul păcii depline şi Părinte al veacului viitor".
Acesta e Numele Lui,
Numele celor cinci cuvinte,
Sfânt numele Domnului
pe care Iisus îl va purta.
Suflete al meu, ia aminte,
cu toţii să putem striga: Aleluia!
Icosul al 3-lea
Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
aşa S-a zămislit, S-a întrupat,
Cel ce a păzit nevătămat
trupul Rugului de pară.
Cuvânt de rostit S-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeul cel nevăzut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Faţa Frumuseţii cereşti
Chipul cel nemărginit
pre Sine S-a încăput
cu măsură S-a măsurat
şi aievea Cel nenumit
aci, printre noi, S-a arătat
în biruitor smerit
călare pe o asină.
Cercaţi dar, şi voi, calea Numelui de Lumină
Călătoria cea preaînaltă.
Şi de la moarte la viaţă veţi trece
cu firea îndumnezeită,
ca toţi să cântăm laolată
limpede şi fără ispită:
Bucură-Te, temeiul prin care şi în noi Dumnezeu Se încape;
Bucură-Te, putere prin care plutim cu Iisus peste ape;
Bucură-Te, milostivire, prin care Hristosul ni S-a dăruit;
Bucură-Te, umblare prin care Aminul în noi a venit;
Bucură-Te, răgazul în care Logosul în noi Se ascultă;
Bucură-Te, pătrundere şi împăcare cu firea noastră tăcută;
Bucură-Te, blândeţe prin care ajungem Emanuelului frate;
Bucură-Te, Călătorie prin care Duhul în sânge ne bate;
Bucură-Te, însingurare în care Cerul din inimă izbucneşte;
Bucură-Te, limpezime în care îngerul în trup ni se urzeste;
Bucură-Te, curăţie prin care Numele de slavă e în lume;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 4-lea
Cum să aflăm odihna de la gânduri?
Maică Fecioară, Preasfântă Fecioară!
Cum să ne rupem de-ale patimilor rânduri,
necovârşitele ispite ce ne-nfăşoară?
Fă-Te, Tu, nouă "zicerea" râvnită,
"măiestria cea bună a-nduhovnicirii".
Cu ea să ne biruim firea robită,
până în scrumul despătimirii.
Şi furaţi întru Tine, "Apatie luminoasă",
să putem şi noi ridica
dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă
un psaltiric şi adevărat: Aleluia!
Icosul al 4-lea
Aprinsă floare a necovârşitei Văpăi,
De Dumnezeu Născătoare.
Tu chip al păcii văzut în foc într-un ocol de răcoare,
apleacă-te acum, Preabună, peste noi.
Şi sub blânda Ta îndurare,
darnic ne dă să putem afla,
darul cel rar al Sfântului Fior,
răsuflul cel larg al odihnitului zbor,
din pieptul Porumbiţei de argint,
pe care şi Împăratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Şi ne trece în făptură, fiecãruia în parte
acest aprins tain de bunătate
rupt chiar de la suflarea Ta.
Şi ne pune pe buzele noastre întinate
măsura pâlpâirii celei curate
ca să-Ţi putem învăpăiaţi cânta:
Bucură-Te, salt isihast cu zbor de binecuvântare;
Bucură-Te, rãsuflul cel cast de paşnică înfiorare;
Bucură-Te, lancie de cuvânt în cugetatul văzduh;
Bucură-Te, întoarcere cu avânt a porumbiţei de duh;
Bucură-Te, zare arcuită cu heruvimice aripe;
Bucură-Te, vecie oprită în încăperea unei clipe;
Bucură-Te, vâslă uriaşă întru suişul cel ales;
Bucură-Te, sorbire a cerului, cu subţiatec înteles;
Bucură-Te, fântână acoperită cu unduiri de Apă Vie;
Bucură-Te, căldură iscusită crescută din Filocalie;
Bucură-Te, măiestrită aflare a tâlcului de-nchinăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 5-lea
"Foc am venit să cobor pre pământ",
zice Hristos cu arzător cuvânt.
Şi Preacurată, furtuna dragostei Lui
să ne aprindă cu tot răscolul pârjolului
şi să ne umple de lumină nemăsurat
ca pre Tine, fecioară, care L-ai purtat.
Dragostea Lui să ne fie de nelipsit
cu Numele de slavă de suflet lipit,
Şi cu fiece fir smerit de răsuflare
să se aprindă în noi a Numelui chemare,
Să ne ardem de pară în Dumnezeu
din toată dragostea Numelui Său.
Şi-nvăpăiaţi de sărbătoare în Domnul aşa
ca flăcările dragostei să strigăm: Aleluia!
Icosul al 5-lea
De la Tine înţelegem Fecioară,
Stăruinţa cea neînţeleasă,
şi puterea pomenirilor line,
din ruga smerită şi ştearsă.
Da, firea apei e moale;
a pietrei - nespus de vârtoasă.
Dar ulciorul de deasupra de piatră
cu prelingerea lui din atârnare,
prin picul boabei de apă,
găureşte piatra cea tare.
Fecioară, stăruieşte, aşadar,
şi peste a noastră împietrire.
Şi biruieşte-ne cu picurul de har,
ca să-Ţi cântăm în imn de slăvire:
Bucură-Te, îndrăzneala gingăşiei din "zicerea" Sfântului Nume;
Bucură-Te, ulcior al picăturii cu stăruinţă anume;
Bucură-Te, statornicie luminoasă din piatra albă a Domnului;
Bucură-Te, fagure preadulce a lui Iisus Fiul Omului;
Bucură-Te, cuib de gând, cel al Hristosului meu;
Bucură-Te, împărtăşanie de cuvânt din chemarea lui Dumnezeu;
Bucură-Te, revărsare de mireasmă pe care Fiul ne-o dă;
Bucură-Te, mătania cea în fir a lui "miluieşte-mă";
Bucură-Te, iureş ce mă răpeşte şi pre mine păcătosul;
Bucură-Te, noian de pomenire care-şi sporeşte prisosul;
Bucură-Te, harică depănare a unei grăiri de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 6-lea
Fecioară Preasfântă, în faţa Ta
pururi, peste veac de ruşine, se vor da
cugetarea şi ritorii înţelepciunii.
Că Tu eşti sigiliul nestricăciunii,
Poartă - pentru cei isteţi - încuiată,
şi oglindă vie de trăirea minunii.
Tu cunoşti cã viaţa nu ne-a fost dată
să fie numai răstălmăcită.
Că ea se cere cu mult mai bogată
decât să fie numai trăită.
Ea e a Minţii de dincolo de gând şi de loc,
de dincolo de şirul clipelor dăinuirii.
E vădirea unui cer lăuntric de foc,
peste fântânile inimii şi-nfăptuirii.
E a Cuvântului lumii ce pentru ea se vrea
cale şi întrupare spre veşnic: Aleluia!
Icosul al 6-lea
Fecioară şi Maica noastră Curată!
Tu eşti într-adevăr trezia,
voinţa frunţii, în mir adunată,
ochiul cel dinlăuntru deschis
în rotundul zărilor toate,
inimă cu centrul învins
de străvezimea stărilor curate.
Tu eşti cea mai dreaptă luare-aminte,
care uneşti în puterea agerimii, dincolo de cuvinte,
într-un fulger al minţii:
ascuţimea gândului de gheaţă,
cu arsura iureşului de viaţă,
caldul şi recele puse-n cruce,
care pe Înţelesul cel înalt Îl aduce.
Dar trezia aceasta e trezie de prunc,
clară cheie de adânc
cu repeziş iute şi străin,
ce cu nimic nu clinteşte sufletul Tău cel lin;
ci, dimpotrivă, Îţi dă sfânta mare simplitate,
de care noi pururea ne uimim
şi faţă de care, pe cât se poate, ne plecăm
întreaga suflare să-Ţi cântăm:
Bucură-Te, cruce a înflăcărării şi agerimii alesului;
Bucură-Te, osia cerului cu luceafărul înţelesului;
Bucură-Te, spargerea gândurilor cu al lor zădarnic stup;
Bucură-Te, oglindirea cea nevăzută, de dincolo de trup;
Bucură-Te, cleştarul cel mai dinlăuntru al sufletului meu;
Bucură-Te, străpungerea strălucită a pomenirii lui Dumnezeu;
Bucură-Te, psaltirion al inimii sub arcuş de gând;
Bucură-Te, strigăt de cinci strune tot una zicând;
Bucură-Te, muzică negrăită a celei de-a doua naşteri;
Bucură-Te, înălţime unică a desăvârşitei cunoaşteri;
Bucură -Te, logodnă la Numele cel de Înţelepciune;
Bucură-Te, Mireasã urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 7-lea
La iscusinţa Ta cea sfântă, Maică, noi venim,
sub palmele Tale sã ne primenim.
Fiindcă la slăvita nuntă a Marelui Mire
e cerută o grijă de întreagă neprihănire.
Nu e îngăduită necurăţia ochilor şi a hainelor.
Nimeni dar, dintre cei ce sunt "ne-nvăţaţii tainelor",
de unele ca acestea să nu se atingă.
Cine va lăsa porcii din mărgăritare să se hrănească
şi în vasele sfinte câinii să lingă?
Îndemnarea ca şi primirea este numai duhovnicească,
Numai de la Tine, Maica noastră cerească.
Vino, dar, suflete smerit, împăcat şi curat,
Şi aşa cu toţi laolaltă ne vom avânta
din bucuria cea curată şi întreagă a unui Aleluia!
Icosul al 7-lea
Prea-sfântă, prea-mărită, prea-frumoasă,
prea-filocalică Mireasă!
A nimburilor toate Împărăteasă!
Tu eşti Maica binevoitoare
şi dăruitoare
a tuturor celor sfinte;
zestrea cea vie a bunelor haruri,
celor din Taine, celor din Daruri,
din odoare, din palme şi din cuvinte.
Eşti Marea Predanie îmbietoare
şi mult strălucitoare
a toată Iconomia de binecuvântări,
ca un policandru cu şapte lumânări
înaintea Marelui Tron dumnezeiesc
pentru care toţi îngerii şi sfinţii Te preamăresc:
Bucură-Te, blagoslovenie pascală a împlinirilor noi;
Bucură-Te, vârtute patriarhală în creştet pusă peste noi;
Bucură-Te, înfiere iscusită spre îndumnezeirea tuturor;
Bucură-Te, scumpătate dăruită cu-atingere de har curăţitor;
Bucură-Te, lumină miruită peste minţile cele smerite;
Bucură-Te, hărăzire cumplită de puteri sufleteşti negrăite;
Bucură-Te, sporire vitează ce se dă inimilor întemeiate;
Bucură-Te, unire în cuget a toate Bisericile împăcate;
Bucură-Te, adevăr de safir întru simţirea noastră încrustat;
Bucură-Te, sechină însufleţită ce ne dai liniştea de Sabat;
Bucură-Te, voroava înveşnicită peste tăcerea de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 8-lea
Împărăteasă, Doamnă Preasfântă,
Maică neispitită de nuntă,
Tu eşti singura inimă de om întru care nescăzut
Numele de mărire cântă,
din tot rostul lui cel viu şi neprefăcut.
Cununa laudelor o ai pentru aceasta Preacurată
fiindcă în Tine doar, ca niciodată
inima omului,
cu inima Domnului
au bătut şi bat laolaltă.
Rugăciunea ca un ornic al gândului şi al cerului
curge la lăuntrul Tău
şi se-ngeamănă cu limpedea ectenie a misterului
lângă dragostea lui Dumnezeu.
O, Tu, Căruţă de Lumină neîntinată
ne-ntrecută, ne-nserată!
Îmbunează-ne şi pre noi cu darurile inimii, Binecuvântată!
Şi aşa înzestraţi şi vrednici,
ca unei Biserici,
din toată fiinţa Ţie ne vom da
ca drept şi sfânt să putem cânta: Aleluia!
Icosul al 8-lea
Maică a Domnului, Inimă de Lumină,
Maică a Domnului, Inima pământului,
Maică a Domnului, Inimă fără vină,
Maică a Domnului, Inima Cuvântului!
Cãtre Tine râvnim ruşinaţi şi scăzuţi
cu sufletul apus şi genunchii frânţi,
Că de atâta pacoste de păcat,
inima ni s-a învârtoşat
cum e steiul cremenii albastre, mohorâtă nespus.
"Lăsatu-ne-a pe căile minţii noastre
Domnul să umblăm."
Ne atârnă prin pâclă gândul răpus.
Dar, iată, acum către Tine ne plecăm
Maica lui Iisus,
îmbrăţişează-ne ca pre nişte pietre ale vieţii
dornice de izvoarele dimineţii
dimineţii neînserate,
şi înviază-ne cu inimi noi şi curate
ca să-Ţi cântăm:
Bucură-Te, arca de alianţă a sufletului meu;
Bucură-Te, cufăr ferecat cu Numele lui Dumnezeu;
Bucură-Te, corabie vie ce pluteşti peste talazurile lumii;
Bucură-Te, sicriaş ferit de toate zădărniciile humii;
Bucură-Te, tronule pre care viaţa se întemeiază;
Bucură-Te, cutie de cântec prin care sună o rază;
Bucură-Te, naos cuprinzător al tuturor slujirilor de har;
Bucură-Te, chivot de gând al prea duhovnicescului altar;
Bucură-Te, hram al cerurilor, în care mintea-i liturghisitor;
Bucură-Te, sipet de foc în pieptul nostru al tuturor;
Bucură-Te, Bisericã preadoritoare treimic să se cunune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 9-lea
Doamne Iisuse Hristoase, Mirele inimii noastre cel blând!
Sunt şi eu din neamul Preacuratei, vlăstar înfiat de curând.
Către Tine mă aplec cu fruntea,
şi mâna mi-o pun ca Toma la locul cel sfânt.
Strâns adunat în mine, aşezat fără cuvânt
aştept ca orbu-n puntea
"Luminii din adânc cea fără înserare,
şi care-i pusă-n om ca un lăuntric soare
să lumineze întreagă în încăperea fiinţei".
Cum nu te văd de noapte, grosimea de păcate,
Te pipăi cu sfială,
cu degetul nădejdii, cu degetul credinţei,
cu deget bănuială, cu deget de dorire şi chiar de îndoială,
Şi neajuns aş pune încă cealaltă mână;
dar inima străpunsă de fulger de arsură,
îndurerat de dulce cu răsuflarea-ngână
chemarea Ta întreagă şi fără voia mea
bătaia rugăciunii aleargă spre lumină într-un Aleluia!
Icosul al 9-lea
Preasfântă Fecioară Atotfolositoare,
Tu eşti mai înalt-străvăzătoare
decât tot vârful Minţilor cereşti
şi cunoşti şi tot chipul rânduielii suprafireşti
pentru Schimbarea la Faţă cea izbăvitoare.
Tu eşti măiestria, eşti meşteşugul, eşti hărnicia,
şi toată sfânta migală omenească,
care la un loc ne face stihia
prielnică să se mântuiască.
Şi pentru care gura noastră stăruie atâta să Te proslăvească:
Bucură-Te, încuviinţată cunoştinţă a sfinţeniei la amănunt;
Bucură-Te, sofianică ştiinţă a lucrării prin lăuntric cuvânt;
Bucură-Te, dumnezeiască îndulcire a Numelui ca mirul vărsat;
Bucură-Te, monahicească iscusire în cântecul de lacrimi udat;
Bucură-Te, măsură de picătură pentru o serafică pruncie;
Bucură-Te, asprimea cea de aur de pe rogojina din pustie;
Bucură-Te, cununa de litănii din nodul mătăniilor de păr;
Bucură-Te, anahoree de ungher sub al candelei sfielnic adevăr;
Bucură-Te, izvod de scăunel pentru isihia rugătoare;
Bucură-Te, Tu zborul palmelor la răpirea cea drept în picioare;
Bucură-Te, surâs de engolpion pentru a inimii uscăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 10-lea
O! Doamna cea harică fără cusur
Fecioara cu înariparea Marelui Vultur,
Semnul de-apocalipsă al neprihănitului pântec
Biserică născătoare a omului lăuntric!
Ajută-mă să mă zidesc în negrăita fire
din depănarea litaniei cu chemare subţire.
Şi dă-mi naşterea cea luminoasă, Duhovnica mea,
ca din măsura Învierii să strig şi eu: Aleluia!
Icosul al 10-lea
Tu, Darnica Maică, Povăţuitoare de taină,
Doamna nădejdii, a înserării albastre,
Stăpână cu trei luceferi pe haină
şi Sfântă Arghiră a neputinţelor noastre!
Către Tine din nou, iată am silit!
Răpus sunt de lume, de gânduri zdrobit.
Că după sfatul cel sfânt şi binecuvântare
părtaş m-am făcut la izbăvirea mea.
Hotărâre am pus, îndreptată şi tare,
să nevoiesc, toată clipa, în a mă ruga.
Dar idolul de ţărână, cugetul meu
nu-mi lasă răgazul să mă cuceresc,
să fac din rugăciune cristelniţa lui Dumnezeu
întru zdrobirea inimii spre care râvnesc.
Ajută-mă, dar, Ajutătoarea mea
şi dă-mi darul de lacrimi, sarea pocăinţei
ca să-mi spăl cu ele duhul neputinţei
şi învrednicit iar să îţi pot cânta:
Bucură-Te, trandafirul cel plâns al întoarcerii de taină;
Bucură-Te, duioşia pocăinţei ce ai lumina drept haină;
Bucură-Te, bogoslovia lacrimii, dezvăluirea Înţelepciunii;
Bucură-Te, discernământ potrivit la suspinele lumii;
Bucură-Te, raiule dăruit cu toate ploile izbăvirii;
Bucură-Te, uimirea umezită din privirea copilăriei;
Bucură-Te, porfira sudorilor împărătesti ale Aminului;
Bucură-Te, cristalul cel de har din lacrimile Spinului;
Bucură-Te, bunăvoinţa de rouă ce pe credincioşi îi întăreşti;
Bucură-Te, ajutorinţă, şi-n cădere a celor neduhovniceşti;
Bucură-Te, omofor care te aşterni peste orice slăbiciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 11-lea
Mulţumesc Ţie, Preamilostivă Maică-Fecioară,
că m-ai scăpat de moartea cea de-a doua oară,
Primejdia şi ispita sunt doară spre cercare.
Şi prin chemările cele fără de încetare
ale prea-luminosului Nume de putere
simţurile şi voia inimii mele
au intrat în praguri de tăcere.
Slobod de ele
aştept să mă năpădească
auzul, văzul şi graiul cel dumnezeiesc,
În mine de-acum doar acestea să se rostească.
Şi Iubitul meu Însuşi, Iisusul ceresc,
să vadă, să vorbească şi să înţeleagă
prin chiar văzul, auzul şi voia mea întreagă.
Hristos să vieţuiască aşa
prin toată vlaga mea
Ca Domnul Însuşi să strige prin mine: Aleluia!
Icosul al 11-lea
O, tu inimă şi minte şi cugete al meu!
Răneşte-te cu întrebările la Faţa lui Dumnezeu.
Oare ce semn de-adeverire au roadele cereşti?
Şi ce rãspuns sã auzi şi tu, în răspicări duhovniceşti:
De rourează peste tine chipul Vederii nezărite,
întru lărgimea cea de aur a închipuirilor sfinţite,
adânc cu duhul tu vei fi pe strălucire adunat,
cum a fost duhul Precistei în Sfânta Sfintelor curat,
Şi-ai să ajungi atât de nalt-răsunător şi potrivit
cum e o trâmbiţă de laudă în care îngeri s-au rostit.
Şi-ntru simţiri gingaş vei fi ca floarea dreptului Iesei
care tresare-n patru zări în aşteptarea Celor Trei.
Spre acest semn flămânzi suntem şi Sfânta Doamnă să ni-l dea
ca-n mijlocirea-i milostivă toţi să-i strigăm cu un stih aşa:
Bucură-Te, Tu scară cu pragul în inima ce se închină;
Bucură-Te, ascetică neprihănire de rugăciune senină;
Bucură-Te, căldură de har ce până în carne năpădeşti;
Bucură-Te, străină lucrare ce din urzeli ne sfinţeşti;
Bucură-Te, Tu apă cerească izvorâtă la gene din fund;
Bucură-Te, pace dezlegată de toată puzderia de gând;
Bucură-Te, luminiş suitor al unei minţi desţărmurite;
Bucură-Te, vedere în duh a tainelor necovârşite;
Bucură-Te, ciudată străfulgerare spre capul scării negrăit;
Bucură-Te, iluminarea din inimă ce eşti de nedestăinuit;
Bucură-Te, nemărginirea desăvârşirii cu trup de nestricăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 12-lea
Tu eşti Amma împărătească a sufletului meu.
Odihneşte-mă sub adăpostul Chipului Tău;
ca sub privirile Tale de auriu cărbune
să ard şi eu nemistuit,
din plămada arcanei de negrăit a trăirii de rugăciune.
Şi dintru inelul Tău de răcoare,
Izvorule pecetluit,
din nou, mereu, să îmi pot împrospăta,
cu unda harului Tău de nelipsit,
marea pace a odihnei săltătoare.
Şi mă încinge Sfântă Amma aşa
cu veselia cea vie a biruinţei
ca învăpăiat la alb să pot cânta
din toată isihia cunoştinţei: Aleluia!
Icosul al 12-lea
Maică a Domnului, Duhovnica iubitoare a pământului!
Odrăsluitoarea predaniei de taină a Cuvântului!
Tu eşti dumnezeieşte de lină şi smerită,
dar precum vorbeşte Cântarea Cântărilor,
Tu eşti şi nespus de dreaptă şi cumplită
"ca nişte oştiri sub steagurile lor".
Eşti clară, eşti senină, eşti ascuţită
ca un palos neîmblânzitor.
Şi ai la Ierusalimul cerului grabnici ajutători,
pe toţi cei ce sunt ai "lepădării de sine" fiii Tăi sârguitori,
toţi cei ai cetelor de pustnici, de anahoreţi,
spiţa Ta toată de duhovnici înţelepţi,
ce au în grija lor comori de binecuvântare,
toate cele lămuritoare, curăţitoare şi îndreptătoare
ale neprihănirii şi milostivirii Tale neţărmuite,
toate cele ce la un loc sunt numite
"Gnoza cea curată" sau Moştenirea Sfinţilor
şi pe care ni le pui la îndemână vădite
prin slovele, palmele şi vorbele Părinţilor,
pentru care de-a pururi nu vom şti a Te lăuda
a Te cinsti, a Te preamări decât numai cântându-Ţi aşa:
Bucură-Te, Spadă oblăduitoare a predaniei isihaste;
Bucură-Te, garanta nemuritoare a înfierilor noastre;
Bucură-Te, năstrapa unde odihneşte binecuvântarea Domnului;
Bucură-Te, zadă care străjuieşti sfânta prefacere a omului;
Bucură-Te, destoinică lucrătoare a măiestriilor tăcute;
Bucură-Te, arhistratega cea mare a războaielor nevăzute;
Bucură-Te, ochi care ocroteşti dintru dulcea asprime;
Bucură-Te, canon care rânduieşti cu ascuţită agerime;
Bucură-Te, pavăză ce păzeşti pământul celor vii;
Bucură-Te, portal care opreşti tot chipul de necurăţii;
Bucură-Te, roată de spulberare a duhului de urâciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 13-lea(Acest condac se spune de trei ori)
O! Maică a Domnului, de-a pururi curată
şi Maică a Omului binecuvântată!
Ca douăzeci şi patru de alăute şi potire
această închinăciune a noastră să fie
în revărsarea ei neîncetată.
Şi către Preasfânta Treime, suită bucurie,
aducerea ei prea binemiresmată,
de pe palmele Tale către Hristosul Mire,
să-şi treacă prinosul de dreaptă-slăvire.
Ca să putem cu Cerurile toate striga,
dintr-o îmbrăţişată necovârşire
cel mai presus: Aleluia!
Icosul 1
Cincizeci veacuri, să-mplinească
prin Avraam şi prin David,
spiţa Ta proorocească
cerurile a obosit
cu lacrimi şi plecăciune;
hărăzind neprihănit
carnea Ta din rugăciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca-ntr-o floare de slăvire.
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Şi eşti Doamnă Ipostasul
laudelor suprafireşti;
încât noi prinşi de extazul
dragostei dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:
Bucură-Te, rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-Te, Tu ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucură-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucură-Te, meşteşugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-Te, filosofia cea vie de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-Te, rug al răpirii cum altul nu se mai poate;
Bucură-Te, unitate şi salbă a simboalelor toate;
Bucură-Te, strună şi sunet, arcuş şi alăută;
Bucură-Te, trup şi întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-Te, încântare ce ai învins a Lumii deşertăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul 1
Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineţii,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,
spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pre noi părtaşi ai sfântului munte Tabor.
Şi fă-Te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-şi afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
