Icoana Maicii Domnului Tânguitoarea

Trimite acest articol mai departe!

Icoana Maicii Domnului Tânguitoarea este o icoană în care Maica Domnului este înfățișată în mod unic, singură, fară pruncul Hristos, chipul senin al acesteia fiind plin de bunătatea celei mai credincioase mame, care plânge cu speranţă moartea jertfelnică a Fiului ei.

Locație

Icoana Maicii Domnului Tânguitoarea se găsește spre închinare în Biserica Sfinții Împărații și Elena, lăcaș de cult aflat pe str. Mănăstirea Humor, nr. 2,  din Gura Humorului, județul Suceava.

În interiorul bisericii, aceasta este poziționată într-o nișă pe partea dreaptă, în apropierea Sfântului Altar.

Lăcașul de cult a fost construit în anul 1862, fiind pe rând biserică armenească, biserică luterană și apoi, după cel de-al doilea război mondial, biserică ortodoxă.

Fiind distrusă în parte după cel de-al doilea război mondial, biserica a fost renovată prin contribuția credincioșilor în timpul pastorației preoților Bodnaru Teodor și Turtureanu Aurel, pictura fiind executată de către pictorul profesor Nicolae Stoica, din București.  Ulterior din cauza deteriorării, pictura a fost restaurată  în perioada 1995-1996, iar biserica resfințită de către I.P.S Pimen în 19 mai 1996.

Prăznuire

În prezent nu există o zi anume în care această sfântă icoană să fie prăznuită.

În schimb, slujitorii bisericii și credincioșii  cinstesc în mod deosebit icoana Maicii Domnului Tânguitoarea cu ocazia sărbătorilor închinate Maicii Domnului (25 martie-Buna Vestire,15 august-Adormirea Maicii Domnului, 8 septembrie-Nașterea Maicii Domnului, 1 octombrie- Acoperământul Maicii Domnului)

Iconografie

Icoana Maicii Domnului Tânguitoarea este foarte impresionantă. Unicitatea ei constă în faptul că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este înfățișată singură, fără Pruncul Iisus în brațe. Elementul care atrage este expresia chipului ei înlăcrimat. Numele acestei icoane surprinde foarte frumos starea lăuntrică a Preacuratei, marcată de sentimente profunde distincte, precum durere, milă, umilință, dragoste și nădejde.

Aceste trăiri adânci ale Maicii Domnului sunt vădite prin lacrimile care curg, făcând din acest portret deosebit o icoană vie a ei.

Istoric

Așa cum este înscris în cartea „Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din Gura Humorului”, scrisă de preotul Teodor Bodnar, icoana Maicii Domnului Tânguitoarea de la Gura Humorului a fost pictată în anul 1968 de renumitul pictor și sculptor Nicolae Stoica, binecunoscut în țară și peste hotare.

Icoana a fost comandată și plătită de o credincioasă cu numele Domnica Cuciureanu, văduvă de peste 40 ani, care și-a vândut pământul și casa din comuna Bilca, iar banii i-a dat bisericii, orfanilor și handicapaților.

Interiorul Bisericii Sf. Împărați Constantin și Elena din Gura Humorului

După ce icoana a fost finalizată, aceasta a fost dusă la Sihăstria Neamțului, unde a fost sfințită de  Arhimandritul Ilie Cleopa.

Dar, se pare că icoana realizată de pictorul Nicolae Stoica nu a avut la bază un concept original, ci a avut ca model o altă icoană identică, o icoană realizată anterior de un pictor cu origini ucrainiene.

În acest sens, amintim că în istoria zbuciumată a Mănăstirii Sihăstria, în vremea egumenului Ionichie Moroi și a părintelui Cleopa, mănăstirea a trecut prin flacări. Două corpuri de chilii au fost mistuite, la fel și paraclisul de iarnă și parte a bisericii centrale.

În perioada următoare, între anii 1946-1947, cu ajutorul localnicilor din zona, paraclisul mănăstirii, având hramul  “Sfinții Ioachim și Ana” , a fost reconstruit și ca atare se impunea a fi pictat. Pentru această lucrare Arhimandritul Ilie Cleopa căuta un pictor bun.

Așa  l-a găsit la Afumați, lângă București, pe pribeagul  Ivan (călugărit sub numele de Irineu) Protcenco.

Călugărul Protcenco-fotografie de pe crucea funerară

Iată ce mărturisea părintele Cleopa: „L-am adus din București pe Protcenco. Era la Afumați. El a fugit din Basarabia, de ruși. Săracul! Era acolo cu soția lui de a doua. A fost pictor mare în Basarabia. Soția lui era din Rusia. Și el era tot de dincolo de Nistru. I-am adus aici. Au murit amândoi, săracii! A pictat paraclisul, icoanele. Am izbutit să obțin aprobare pentru venirea lor aici. Am intervenit la Minister. Aveam un foarte bun prieten acolo, pe Teofil Pandele, care era director. I-am scos autorizație și apoi a pictat, săracul! Aici, le-am dat chilii. Pictor de mare valoare - Ioan Protcenco. Soția lui, a doua, Pelaghia, s-a făcut călugăriță, săraca! A murit tot aici. Protcenco a pictat o icoana cu Maica Domnului care plânge. Ea se ducea la icoana aceea, o icoana mare în biserica, și plângea și plângea după dânsul.“

A stat la Mănăstirea Sihăstria din 1947 până când a trecut la Domnul, în anul 1953.

Părintele Ilie Cleopa, l-a rugat să picteze o icoană de probă. El era foarte bun în pictarea de portrete, însă nu se pricepea la zugrăvirea chipurilor sfinților și se întrista din cauza aceasta.

Se spune că o maică l-a sfătuit să postească, să se spovedească și să se roage mult, și așa va picta icoane de o frumusețe nepământească. El a urmat povața maicii, și s-a rugat îndelung Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Părintele Ioanichie Bălan – care avea pe atunci 20 de ani, povestea despre el că nu mânca nimic până la amiază, căci spunea că dacă mănâncă, nu mai poate picta. Nu mai putea lucra nici dacă cineva intra în biserică, atât de profundă era trăirea lui. În timp ce lucra la icoana Maicii Domnului, soția lui Pelaghia se ruga citind din Psaltire.

Așa a reușit să creeze această capodoperă în care Măicuța Domnului este înlăcrimată, o icoana străină parcă de penelul unui muritor.

Icoana „Tânguirea Maicii Domnului" de la Mănăstirea Sihăstria

Cu o măiestrie rară, artistul redă tulburător, în culori calde, chipul senin şi plin de bunătate al celei mai credincioase mame, care plânge cu speranţă moartea jertfelnică a Fiului ei.

Părintele Paisie de la Sihăstria și alți părinți spuneau că Maica Domnului i s-a arătat și i-a mulțumit pentru felul în care a pictat-o.

Așadar, așa cum rezultă din datele istorice, Nicolae Stoica, realizatorul icoanei Tânguirea Maicii Domnului de la Biserica Sf, Împărați Constantin și Elena din Gura Humorului, a avut ca model o altă icoană, respectiv pe cea realizată anterior la Mănăstirea Sihăstria de pictorul-călugăr, Ivan (Irineu) Protcenco.

În prezent icoana „Tânguirea Maicii Domnului” realizată de Ivan Protcenco reprezintă una din atracțiile pelerinilor care vin la Mănăstirea Sihăstria, aceasta fiind expusă spre închinare în paraclisului mănăstirii, paraclis pictat în parte de același pictor, restaurat, reamenajat și resfințit în anul 2023.

De menționat este și faptul că în acest paraclis, în data de 6 august 1987, a fost oficiată slujba tunderii în monahism a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Minuni

Minunile săvârșite de Icoana Maicii Domnului din biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Gura Humorului nu mai sunt un secret pentru nimeni. Ele au umblat, de fiecare data, din gură în gură printre credincioşii din întreaga țară, făcând ca și cei mai sceptici dintre oameni să se cutremure şi să îşi îndrepte faţa către post și rugăciune.

Prin rugăciunile pe care le-au aşezat în faţa acestui odor de mare preţ, oamenii au primit răspuns la cererile adresate către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului din Gura Humorului este căutată și venerată de credincioșii care își exprima doleanțele lor prin pomelnice care sunt lăsate în jurul icoanei.

Vindecarea fetiței paralizate și mute

Este vorba de Irina Ababoaie, o fetiţă din județul Bacău care s-a născut cu deficienţe de vorbire și paralizată. Bunica fetiţei povestește în scrisoarea adresată preotului Teodor Bodnar, slujitor la biserica din Gura Humorului, despre această minune:

,,Am fost de două ori la Sfânta Icoana și o dată la dumneavoastră. M-am rugat și am plâns pentru nepoţica mea care s-a născut paralizată și muta. Vai, cât am chinuit 5 ani de zile s-o duc în braţe la baie, s-o îmbrac, s-o hrănesc. Am dus-o la mulți doctori veniți din țară, m-am rugat la zeci de biserici și mănăstiri, am cheltuit tot ce am avut și totul a fost în zadar. Doctorii mi-au spus că aşa va fi cât timp va trăi. Vă amintiți că dumneavoastră m-ați încurajat să nu îmi pierd nădejdea. Ultima dată mi-ați dat o iconiță și mi-ați spus să o pun pe pieptul fetiţei.

Sosită acasă, am pus pe pieptul fetiţei iconița și ea m-a privit îndelung și odată s-a ridicat din pat, a venit la mine, m-a cuprins cu braţele sale și m-a sărutat spunând: <Oh, cât te-am așteptat! >. Am rămas uimită și speriată. Acum fetiţa merge la grădiniță pe propriile picioare și vorbește curent.”

Icoana a făcut-o să meargă și să vorbească.

Bunica fetiţei mulțumește şi aduce slava Maicii Domnului pentru aceasta mare minune.

Irina, fetiţă care până la 5 ani nu a mers şi nu a vorbit şi care este înzestrată cu o inteligenţă rar întâlnită, a povestit telefonic preotului Teodor Bodnar, despre felul cum a simțit ea puterea icoanei:
“Atunci când bunica mi-a pus iconița Maicii Domnului pe piept, am simțit în trup un cutremur și parcă cineva m-a ridicat și m-a împins spre bunica. Eu credeam că visez, dar am simțit lacrimile ei pe obrazul meu și am știut că sunt trează.”

Minunea aceasta a dovedit încă o dată, chiar dacă nu mai era nevoie, cât de mare este puterea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului.

Alte minuni:

-Vasile Negrea din Suceava s-a rugat icoanei pentru copilul său de 6 ani care suferise un accident la ochiul drept și căruia mai mulți doctori îi spuseseră că băiețelul își va pierde vederea. După rugi, cu lacrimi și îngenuncheri în faţa icoanei, copilul și-a recăpătat vederea;

-Aurel Ionuț din județul Giurgiu în vârstă de 2 ani s-a născut orb. Adus de părinți în faţa icoanei, băiatul și-a recăpătat vederea în 10 zile;

-Alexandru Galeș din Vicovu de Jos, era chinuit de boala epilepsiei de 30 de ani. Icoana l-a vindecat complet, astăzi fiind perfect sănătos;

-Carmen Hausmann din Germania şi Toader Iosub din Gura Humorului, ambii bolnavi psihic, au fost tratați cu ajutorul icoanei Maicii Domnului;

- o femeie din Săcele s-a rugat pentru fiica sa la icoana făcătoare de minuni, iar aceasta a fost vindecată de o boală cumplită: epilepsia;

- de asemenea și multe cazuri de furt de bani, care cu ajutorul Sfintei Icoane au fost recuperați. O întâmplare miraculoasa în acest sens, este cea a unui contabil care a fost bătut și furat (avea o geanta cu suma de 80.000 de lei). Maica Domnului l-a ajutat să recupereze suma furată, care, ca prin minune, i-a fost aruncată pe geam în casă;

-un credincios a marturisit: “am stat într-o seară a verii care a trecut singur în cămăruţa ei ascultând “Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”. Brusc, ca şi cum ar fi vrut să mă facă atent, becul de deasupra icoanei a început să clipocească. Imediat după aceea versul cântat a fost <<Bucură-te, ceea ce abaţi de la capul nostru loviturile fulgerului şi ale trăsnetului>>, iar afară s-a auzit un tunet mare, chiar deasupra bisericii. Apoi a plouat cu tărie, răpăit, până la <<Bucură-te, sfinţirea tuturor stihiilor cereşti şi pământeşti>>, când ploaia s-a domolit. Iar la sfârşitul acatistului, ploaia s-a oprit la fel de brusc cum pornise.

Rugăciuni

Până în prezent nu a fost rânduit un acatist, sau o altă rugăciune specială legată de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din Gura Humorului.

Toate  rugăciunile adresate Maicii Domnului sunt de folos celor care se roagă cu credință, Preasfânta Născatoare de Dumnezeu ajutând  după  folosul și trebuința fiecăruia.

Acatistul Bunei Vestiri


Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în Cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Condac 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Icos 1

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia,
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul,
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut,
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei,
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești,
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești,
Bucură-te, că ești scaun Împăratului,
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate,
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele,
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări,
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura,
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 2

Știindu-se pe sine sfânta întru cu­răție, a zis lui Gavriil cu îndrăznire: Preaslăvitul tău glas cu anevoie se arată a fi primit sufletului meu, că naștere cu zămislire fără sămânță, cum îmi spui, cântând: Aliluia?

Icos 2

Înțelesul cel greu de pătruns cău­tând Fecioara să-l înțeleagă, a grăit către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putință să Se nască Fiu, spune-mi? Iar el cu frică a zis:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus,
Bucură-te, încredințarea celor ce au trebuință de tăcere,
Bucură-te, începătura minunilor lui Hristos,
Bucură-te, capul poruncilor Lui,
Bucură-te, scara Cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu,
Bucură-te, pod care-i treci la Cer pe cei de pe pământ,
Bucură-te, minune, care de îngeri ești mult slăvită,
Bucură-te, ceea ce ești rană de mult plâns a diavolilor,
Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina cea neapusă,
Bucură-te, ceea ce n-ai învățat pe nimeni în ce chip s-a petrecut,
Bucură-te, ceea ce covârșești mintea celor înțelepți,
Bucură-te, ceea ce luminezi gându­rile celor credincioși,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 3

Puterea Celui de Sus a umbrit-o atunci, spre zămislire, pe cea care nu știa de nuntă, și pântecele ei cel cu bună roa­dă, ca o țarină dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mân­tuire, când vor cânta așa: Aliluia!

Icos 3

Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul acesteia, îndată cunoscând în­chinarea ei, s-a bucurat și, cu săltă­ri în pântece, ca și cum ar fi cântat, a grăit către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, vița mlădiței celei ne-vește­jite
Bucură-te, câștigarea rodului celui fără de moarte,
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lu­crătorul iubirii de oameni,
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Să­ditorul vieții noastre,
Bucură-te, brazdă care ai crescut înmulțirea milelor,
Bucură-te, masă care porți îndestularea milostivilor,
Bucură-te, ceea ce înflorești Raiul desfătării,
Bucură-te, ceea ce gătești adăpos­tire sufletelor,
Bucură-te, tămâia rugăciunii celei primite,
Bucură-te, curăția a toată lumea,
Bucură-te, voia cea bună a lui Dum­nezeu către noi, cei muritori,
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 4

Vifor de gânduri necredincioase având în sine, înțeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se la tine, cea nea­me­s­tecată cu nunta, gândind că ești furată de nuntă, tu, ceea ce ești fără de prihană. Iar când a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!

Icos 4

Au auzit păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup și, alergând la Acela ca la un păstor, L-au văzut ca pe un miel fără de prihană în bra­țele Mariei, pe care lăudând-o, au zis:
Bucură-te, Maica Mielului și a Păs­torului,
Bucură-te, staulul oilor cuvântătoare,
Bucură-te, ceea ce ești chinuire pentru vrăjmașii cei nevăzuți,
Bucură-te, ceea ce deschizi ușile Raiului,
Bucură-te, că cele cerești se bucură cu cele pământești,
Bucură-te, că cele pământești dăn­țuiesc împreună cu cele cerești,
Bucură-te, gura apostolilor cea fără de tăcere,
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri,
Bucură-te, temeiul cel tare al credinței,
Bucură-te, cunoștința harului cea lu­minoasă,
Bucură-te, cea prin care s-a golit iadul,
Bucură-te, cea prin care ne-am îmbrăcat cu slavă,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 5

Steaua cea cu dumnezeiască merge­re văzând-o magii, au mers pe urma lu­minii ei; și, ținând-o ca pe o făclie, cu dânsa căutau pe puternicul Împărat; și, ajungând la Cel neajuns, s-au bu­curat cântându-I: Aliluia!

Icos 5

Au văzut pruncii haldeilor în bra­țele Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om cu mâna; și, cunoscându-L a le fi Stă­pân, deși luase chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-I sluji Lui și a-i cânta celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse,
Bucură-te, raza zilei celei de taină,
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înșelăciunii,
Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăi­nuitorii Treimii,
Bucură-te, ceea ce ai aruncat dintru dregătorie pe tiranul cel fără de omenie,
Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Dom­nul Hristos, iubitorul de oameni,
Bucură-te, ceea ce ne-ai izbăvit din slujirea cea idolească,
Bucură-te, ceea ce ne curățești de lucrurile cele întinate,
Bucură-te, ceea ce ai stins închi­narea la foc,
Bucură-te, ceea ce ne-ai potolit văpaia patimilor,
Bucură-te, îndreptătoarea înțelep­ciu­nii celor credincioși,
Bucură-te, veselia tuturor neamurilor,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 6

Vestitori purtători de Dumnezeu fă­cându-se magii, s-au întors în Babi­lon, săvârșind prorocia Ta; și, măr­turisindu-Te tuturor pe Tine, Hristoase, au lăsat pe Irod ca pe un mincinos, că nu știa să cânte: Aliluia!

Icos 6

Strălucind Tu în Egipt, Lumina ade­vă­rului, ai izgonit întunericul minciunii. Că idolii lui, Mântuitorule, nerăb­dând tăria Ta, au căzut; iar cei ce s-au izbăvit de dânșii cântau către Năs­că­toarea de Dumnezeu:
Bucură-te, îndreptarea oamenilor,
Bucură-te, căderea demonilor,
Bucură-te, ceea ce ai zdrobit stăpâ­nia înșelăciunii,
Bucură-te, ceea ce ai vădit înșelă­ciu­nea idolească,
Bucură-te, mare care ai înecat pe faraonul cel netrupesc,
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetați de viață,
Bucură-te, stâlp de foc care povă­țu­iești pe cei dintru întuneric,
Bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul,
Bucură-te, hrană și potir cu mană,
Bucură-te, slujitoarea bucuriei celei sfinte,
Bucură-te, pământul făgăduinței,
Bucură-te, izvorâtoare de miere și lapte,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 7

Vrând Simeon să se mute din vea­cul acesta înșelător, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui și ca Dumnezeu desăvârșit. Pentru aceea s-a mirat de înțelepciunea Ta cea ne­spusă, cântând: Aliluia!

Icos 7

Arătat-a făptură nouă arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuți de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânță și păzindu-l întreg, pre­­cum a fost; ca noi, văzând mi­nu­nea, să o lăudăm, grăind:
Bucură-te, floarea nestricăciunii,
Bucură-te, cununa înfrânării,
Bucură-te, ceea ce ai strălucit chi­pul Învierii,
Bucură-te, ceea ce ai arătat viața îngerească,
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioșii,
Bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bu­nă umbră, sub care mulți se odihnesc,
Bucură-te, ceea ce ai purtat în pân­tece pe Îndreptătorul celor rătăciți,
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Iz­bă­vitorul celor robiți,
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept,
Bucură-te, iertarea multor greșiți,
Bucură-te, haina celor goi de în­drăzneală,
Bucură-te, dragostea care biruiește toată dorirea,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 8

Văzând naștere minunată, să ne înstră­inăm de lume, mutându-ne min­tea la Cer; că pentru aceasta Prea­înaltul Dumnezeu pe pământ S-a ară­tat Om smerit, vrând să tragă la înăl­țime pe cei care-I cântă: Aliluia!

Icos 8

Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de Sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că dumnezeias­­că pogorâre a fost, iar nu mutare din loc, și naștere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neîncăput,
Bucură-te, ușa tainei celei de cinste,
Bucură-te, auzirea cea cu neprice­pere pentru cei necredincioși,
Bucură-te, lauda cea fără de îndo­ială a celor credincioși,
Bucură-te, purtătoarea cea prea­sfântă a Celui ce este pe heruvimi,
Bucură-te, sălașul cel preaslăvit al Celui ce este pe serafimi,
Bucură-te, ceea ce ai adunat lucruri potrivnice întru una,
Bucură-te, ceea ce ai unit fecioria și nașterea,
Bucură-te, cea prin care s-a dezlegat călcarea poruncii,
Bucură-te, cea prin care s-a deschis Raiul,
Bucură-te, cheia Împărăției lui Hristos,
Bucură-te, nădejdea bunătăților celor veșnice,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 9

Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării lui Hristos; că pe Cel neapropiat, ca Dum­­ne­zeu, L-a văzut Om apropiat tuturor, petre­când împreună cu noi și auzind de la toți: Aliluia!

Icos 9

Pe oratorii cei mult-vorbitori îi ve­dem tăcând ca niște pești fără de glas, despre tine, Născătoare de Dumne­zeu, că nu se pricep să spună în ce chip și Fecioară ai rămas, și ai putut naște. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință cântăm:
Bucură-te, sălașul înțelepciunii lui Dumnezeu,
Bucură-te, comoara rânduielii Lui,
Bucură-te, ceea ce îi arăți pe filo­sofi neînțelepți,
Bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meșteri la cuvânt a fi necuvântători,
Bucură-te, că au înnebunit întrebă­torii cei cumpliți,
Bucură-te, că s-au veștejit făcătorii de basme,
Bucură-te, ceea ce ai risipit vorbele cele încâlcite ale atenienilor,
Bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor,
Bucură-te, ceea ce ne-ai ridicat din adâncul necunoștinței,
Bucură-te, ceea ce pe mulți i-ai lu­minat la minte,
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască,
Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieți,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 10

Vrând să mântuiască lumea, Împo­do­bi­torul tuturor a venit la ea, așa cum Însuși făgăduise; și, Păstor fiind, ca un Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca și noi. Căci, cu asemănarea che­­mând pe cel asemenea, ca un Dum­­nezeu aude: Aliluia!

Icos 10

Zid ești fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, și tuturor celor ce aleargă la tine, că Făcătorul cerului și al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălășluindu-Se în pântecele tău și învățând pe toți să îți cânte:
Bucură-te, turnul fecioriei,
Bucură-te, ușa mântuirii,
Bucură-te, începătoarea prefacerii celei pline de înțeles,
Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc,
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei ză­misliți întru rușine,
Bucură-te, că tu ai învățat pe cei lipsiți de minte,
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stri­cătorul gândurilor,
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Se­mănătorul curăției,
Bucură-te, cămara nunții celei fără de sămânță,
Bucură-te, ceea ce ai unit cu Dom­nul pe cei credincioși,
Bucură-te, ceea ce între fecioare sin­­gură ai fost hrănitoare de prunc,
Bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfinților,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 11

Împărate sfinte, de Ți-am aduce cân­­tări și psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvi­ne, căci se biruiește toată cântarea care se îndreaptă către mulțimea mi­lelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ți cântă: Aliluia!

Icos 11

Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că, aprinzând în sine Focul cel netrupesc, pe toți îi îndrep­tează spre cunoștința cea dum­ne­­zeiască ce luminează mintea cu ra­za ei și se cinstește cu chemarea aceasta:
Bucură-te, raza Soarelui celui înțe­legător,
Bucură-te, raza Luminii celei neapuse,
Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele,
Bucură-te, ceea ce îi îngrozești pe vrăj­­­mași ca un tunet,
Bucură-te, că dintru tine a răsărit stră­lucirea cea cu multă lumină,
Bucură-te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe,
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat icoană a cristelniței,
Bucură-te, ceea ce curățești întină­ciunea păcatului,
Bucură-te, baie, care speli conștiința,
Bucură-te, pahar, care dai gust bucuriei,
Bucură-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos,
Bucură-te, viața veseliei celei de taină,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 12

Vrând să dea har datoriilor celor de demult, Dezlegătorul tuturor datorii­lor omenești a venit Singur la cei ce se înde­părtaseră de harul Lui și, rupând za­pisul, aude de la toți cântarea: Aliluia!

Icos 12

Cântând nașterea ta, te lăudăm toți, ca pe o biserică însuflețită, Născă­toa­re de Dumnezeu; că, locuind în pân­tecele tău Domnul, Care ține toa­te cu mâna, a sfințit, a slăvit și a în­vățat pe toți să-ți cânte:
Bucură-te, locașul lui Dumnezeu-Cuvântul,
Bucură-te, sfântă care ești mai mare decât toți sfinții,
Bucură-te, chivot poleit cu Duhul,
Bucură-te, comoara vieții cea nede­șer­tată,
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăraților celor credincioși,
Bucură-te, lauda cea de cinste a pre­oților cuvioși,
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii,
Bucură-te, zidul cel nebiruit al Împărăției,
Bucură-te, cea prin care se înalță biruințele,
Bucură-te, cea prin care cad vrăjmașii,
Bucură-te, tămăduirea trupului meu,
Bucură-te, mântuirea sufletului meu,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 13

O, Maică prealăudată, care ai năs­cut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toți sfinții, primind acest dar de acum, izbăvește de toată ispita și scoate din chinul ce va să fie pe toți cei care-ți cântă: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

Apoi iarăși se citește Icosul întâi și Con­da­­cul întâi:

Icos 1

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia,
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul,
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut,
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei,
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești,
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești,
Bucură-te, că ești scaun Împăratului,
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate,
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele,
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări,
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura,
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Născătoare de Dum­ne­zeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toa­tă făptura; mirarea cea mare a în­ge­ri­lor, propovăduirea prorocilor, po­doa­ba cea aleasă a arhanghelilor, întă­rirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoa­rea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioa­re­lor, veselia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învățătura prun­ci­lor, câr­muitoarea săracilor și a vădu­velor; îmbrăcăminte celor goi, sănă­tate celor bolnavi, izbăvire celor ro­biți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare ne­os­te­nită ce­lor rătăciți, mergere ușoară celor călă­tori, odihnă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scăpare celor asu­priți; nădejde celor fără de nădejde, ajută­toare celor lipsiți; celor săraci bo­găție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; ce­lor păcătoși mântuire către Dum­­ne­zeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, a­ju­tătoare nebiruită și folo­si­toare.

Prin tine, Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție noi, robii tăi, Doamna noastră. O, preamilostivă împărăteasă a luminii ce­lei înțelegă­toare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viață tuturor, ceea ce ești slăvită de cele cerești, minte înge­rească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; împărăteasa împăraților, stăpâna tu­turor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împăratului celui nevăzut, chivot ce­resc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruța cea în chipul focului; odihna Dumne­zeului celui viu, zămislirea negrăită a tru­pului lui Hristos, cuibul Vulturului ce­resc, turtureaua cea cu bună glă­suire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adân­cul milelor, picătura care risipești mâ­nia lui Dumnezeu, adâncimea cea ne­mă­surată, taina cea negrăită, minu­nea cea neștiută, minune nespusă;

Bi­serică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, Rai sufle­tesc, odrasla pomului celui de viață purtător, floarea cea preafrumoa­să, care ai înflorit nouă veselia ce­reas­că, strugurele mântuirii noastre, paha­rul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului Celui neîmpuținat; solitoarea legii, înce­pă­tura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ere­ticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu îm­­po­triva tu­turor celor nelegiuiți; în­grozire diavolilor, biruință în războaie, păzi­toare adevă­ra­tă tuturor creștinilor și lumii încre­din­țată mântuire.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot po­porul cel bine-credincios, care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul po­po­rului celui binecredincios.

Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.

O, milostivă și preaîndurată îm­pă­răteasă a cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău aco­pe­rământ și roagă pe Hristos, Dumne­zeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor ce se luptă îm­potriva noastră. Miluiește și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică, pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bise­ri­cii Ortodoxe Ro­mâne, pe (Înalt) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitro­po­litul) nostru (N), pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul drept-credincios care se închină icoanei tale.

Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze.

Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor; tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, în­drăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește!   Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și cu ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Altă rugăciune către Maica Domnului

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune care se spune în Postul Adormirii Maicii Domnului

Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoştinţa, lenevirea şi toate gândurile cele rele şi viclene, urâte şi defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase şi de la sufletele noastre cele întinate şi de la mintea noastră cea întunecată. Stinge văpaia patimilor noastre şi ne ajută, că neputincioşi suntem.

Fereşte-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene şi de toate faptele cele rele, din noapte şi din zi, şi ne izbăveşte de ele. Că preabinecuvântat şi preamărit este numele tău cel sfânt, în cer şi pe pământ, în vecii vecilor. Amin

Bibliografie

"Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din Gura Humorului”, scrisă de preotul Teodor Bodnar
https://jurnalspiritual.eu
https://www.crestinortodox.ro
https://locurisacre.ro
https://www.monitorulsv.ro
http://preacuratamaicadomnului
https://ro.wikipedia.org
https://ro.wikipedia.org
https://basilica.ro

 

 

add_filter(‘jpeg_quality’, function($arg){return 100;});

Contact