Conform tradiţiei bisericeşti, prima și cea mai cunoscută icoană nefăcută de mană omenească, a fost cea a Sfintei Fețe a Mântuitorului Iisus Hristos, cunoscută sub numele de Sfânta Mahramă a Domnului.
Fragment din Evanghelia zilei de 16 august: Luca Cap. X-22
"Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere."
Sfânta Mahramă a Domnului cea din Edessa, după anul 1204 a fost dusă de către cruciați în Occident, unde i s-au pierdut urmele.
Deși, din acele vremuri nu se mai stie nimic concret despre existența acestei prime sfinte icoane făcută în chip minunat, faimosul iezuit portughez, Jerónimo Lobo, care a vizitat Roma în 1637, menționează că portretul sacru trimis regelui Abgar ar fi în acest oraș: „Am văzut faimoasele moaște care se păstrează în acel oraș ca într-un sanctuar, o mare parte a sfintei cruci, bucăți ale coroanei și mai mulți spini, buretele, lanceul, degetul Sfântului Toma, una dintre cele treizeci de monede pentru care a fost vândut Mântuitorul, portretul sacru, cel pe care Hristos Domnul nostru l-a trimis regelui Abagaro…”.
Icoana, în fapt o bucată de pânză în patru colțuri, înfățișează în mod minunat trăsăturile Preasfântului chip al Mântuitorului Iisus.
Biserica Ortodoxă Răsăriteană sărbătorește în fiecare an, în data de 16 august, aducerea Sfintei Mahrame de la Edessa la Constantinopol.
Regele Abgar al Edessei (astăzi orasul Urfa, Provincia Șanlıurfa, Turcia), situată de partea cealaltă a râului Eufrat, suferea pe dinafară de lepră vânată, iar pe dinăuntru de sfărmarea oaselor. Auzind de Mântuitorul Hristos, de învăţătura Lui cea dumnezeiască şi de faptele Lui cele minunate, a dorit să-l vadă în persoană pe Făcătorul unor astfel de miracole, nădăjduind astfel că va cîştiga și el tămăduirea mult dorită.
Așa încât, regele Abgar a scris către “Hristos Mântuitorul cel bun”, o scrisoare în care îl ruga, în mod smerit, să se ostenească să ajungă la el în Edessa, ca să-i vindece bolile cele netămăduite, de care pătimea de mai mulţi ani.
Însă, regele cugetând că totuși Domnul nu va dori să vină la dânsul, s-a gândit să folosească drept curier pentru a trimite scrisoarea, pe un pictor de-al său, cu numele Anania, căruia i-a recomandat ca, în cazul în care Mântuitorul nu poate veni la el, să-i facă portretul, astfel măcar închipirea Lui să îi aducă alinare suferințelor sale.
Cu acea scrisoare de la Avgar, zugravul Anania ajungînd la Ierusalim, l-a găsit pe Iisus Hristos în mijlocul poporului învăţându-l cuvântul de învăţătură. Datorită mulțimii de oameni din jurul Mântuitorului, Anania nu a putut ajunge la Iisus, așa încât s-a cățărat pe o piatră mai înaltă și a încercat să-I picteze chipul. Însă, deși se ostenea destul de mult, Anania nu reușea să picteze chipul Domnului, din cauză că Preasfânta Sa faţă se schimba cu dumnezeiască neânchipuită şi neajunsă slavă.
Mântuitorul văzându-l pe Anania ostenindu-se în mulțime, la chemat la El, spunându-i pe nume și ce ocupație avea, fără ca solul regelui să vorbească ceva dinainte. Ca răspuns la scrisoarea trimisă de Avgar, Iisus la rândul Său, a trimis o epistolă regelui, prin care îl înștiința că, după ce își va încheia misiunea pe care o are de îndeplinit de la Dumnezeu Tatăl, va trimite la Edessa pe unul din ucenicii Săi. Acela, prin Botez, îl va tămădui pe rege de toate bolile de care suferea și îi va dărui viaţa cea veşnică.
După ce a scris şi a pecetluit scrisoarea, Domnul a îndeplinit și dorinţa lui Avgar şi a pictorului, de ai trimite o imagine a Preasfântului Său chip. Atunci El, după ce a poruncit să i se aducă apă, și-a spălat Preasfânta Sa faţă şi a şters-o cu o mahramă, o bucată de pânză, în patru colţuri. Şi atunci s-a întâmplat o minune! Apa s-a schimbat în zugrăvire de vopsele, şi preasfânta asemănare a feţei celei dumnezeieşti s-a întipărit pe acea mahramă.
Întorcându-se în Edessa la domnul său, Anania a dat regelui acea închipuire pe mahramă a feţei lui Hristos şi epistola scrisă de către Mântuitor. Avgar a primit cele două daruri cu multă bucurie și închinându-se chipului lui Iisus, îndată a dobândit vindecare bolilor sale, mai puțin urmele de lepră care încă îi mai rămăsese pe faţa sa.
După Înălţarea la cer a Mântuitorului, Tadeu, unul din cei şaptezeci de apostoli ai Săi, a fost trimis de dumnezeiescul Duh la Edessa, unde la învățat pe regele Avgar credința cea adevărată în Iisus Hristos, aducându-l într-un final la botez. Când Avgar a intrat în sfânta scăldătoare şi s-a botezat, îndată s-a tămăduit şi de urmele de lepră care mai rămăsese, iar odată cu el s-a botezat şi toată casa lui.
Deoarece la porțile cetății Edessa era postat un idol al unui zeu elinesc, căruia i se închina oricine intra în cetate, Avgar a poruncit să fie distrus acel idol, iar în locul lui, în semn de recunoștință și de slavă, a făcut un loc special, rotund și adânc, unde a pus lipită pe o bucată de lemn, mahrama cu chipul lui Hristos cel nefăcut de mână omenească.
Avgar a poruncit popoarelor că oricine va intra și va ieși din cetate, să se închine acelui dumnezeiesc chip al Domnului nostru Iisus Hristos, întărind această dispoziție printr-o lege scrisă. Această lege a fost respectată până la unul din strănepoţii lui Avgar, care luând domnia acelei cetăţi, a revenit la credința închinătoare la idoli. Atunci el, fiind vrăjmaş al lui Hristos, a dorit să mute din locașul în care era așezată Sfânta Mahramă, iar în locul ei să pună un idol diavolesc.
Însă Episcopul cetăţii, făcândui-se vestire de la Dumnezeu despre acest fapt, s-a dus într-o noapte și a aprins o candelă cu untdelemn şi a pus-o înaintea sfântului chip al lui Hristos. Apoi, astupând-o cu cărămizi şi cu var, a zidit locul şi l-a netezit. După multă vreme, locul unde fusese zidit chipul Mântuitorului a fost uitat, încât nimeni nu mai ştia de el.
În zilele împăratului Iustinian, Hosroe, împăratul Persiei, a înconjurat, spre cucerire, cetatea Edessei, care, fiind foarte slăbită după mai multe lupte, era într-o situație foarte dificilă. Atunci, într-o noapte i s-a arătat episcopului cetății, o femeie oarecare prea luminoasă, care le-a spus despre chipul Mântuitorului ascuns în zidul cetății și despre faptul că, dacă îl v-a scoate de acolo, vor fi salvați de oștirea care îi asediaseră.
Urmând acel sfat, a fost aflat chipul cel preacinstit şi preasfânt al lui Hristos întreg şi nevătămat, candela nestinsă de atîţia ani şi plină de untdelemn, iar pe cărămida cu care era astupat chipul, se impregnase o altă asemănare a feţei lui Hristos.
Episcopul a dus chipul Domnului pe zidurile cetăţii şi a arătat faţa Mântuitorului către oştirile care înconjuraseră cetatea. Atunci, îndată toată puterea perşilor s-a tulburat de mare frică şi au început să fugă, gonindu-se de puterea dumnezeiască, Edessa fiind astfel izbăvită de vrăjmaşii săi.
Din acel moment icoana a fost păstrată la Edessa ca cel mai de preţ odor al oraşului. Ea era foarte cunoscută şi venerată în tot Răsăritul, încât în secolul al VIII-lea creştinii celebrau sărbătoarea ei în multe locuri, după modelul Bisericii din Edessa.
În jurul anului 944, împăraţii bizantini Constantin Porfirogenetul şi Roman I și-au dorit să aibă în cetatea împărătească vistieria fără de preţ a Sfintei Mahrame. Cum cetatea Edessei era sub stăpânire turcească, Porfirogenet a trimis rugăminte de multe ori la Amira al turcilor, că să-i dea chipul lui Hristos cel nefăcut de mână, însă de fiecare dată acesta a refuzat. Într-un sfârșit, pentru a obține acel chip minunat, romanii i-au plătit lui Amira douăsprezece mii de arginţi şi două sute de turci vestiţi, care fuseseră în robie la greci.
Astfel, chipul cel nefăcut de mână omenească al lui Hristos, împreună cu scrisoarea pe care Domnul nostru Iisus Hristos o scrisese către regele Avgar, au fost mutate cu mare pompă, din Edessa în Constantinopol, Sfânta Mahramă fiind așezată în biserica Fecioarei din Faros.
Şi se făceau în Constantinopol multe minuni de la acel preacinstit chip, pentru că toate bolile se tămăduiau, orbii se luminau, surzii auzeau, şchiopii umblau şi diavolii se izgoneau. Însuși împăratul Constantin Porfirogenetul a vorbit într-un discurs despre această icoană, prezentând-o ca pe o emblemă a Imperiului Bizantin.
Însă după anul 1204, după cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi, Sfânta Mahramă a fost dusă de către aceștia în Occident, unde i s-au pierdut urmele.
De-a lungul timpului, având ca referință chipul cel nefăcut de mână omeneasca al lui Hristos trimis regelui Avgar, s-au făcut mai multe copii, mai mult sau mai puțin exacte, răspândindu-se în toată lumea bizantină sub numele de Sfânta Mahramă.
Icoana cu chipul cel nefăcut de mînă omenească al lui Iisus Hristos nu are o atestare evanghelică sau apostolică.
Cea mai veche menţiune scrisă pe care o avem despre această icoană se află într-un document numit „Doctrina lui Addai” (Addai a fost episcop al Edessei în veacul al VI-lea).
Tot din veacul al VI-lea avem o mărturie despre această icoană în „Istoria bisericească” scrisă de Evagrie, care numeşte acest portret: «Icoana făcută de Dumnezeu».
În cursul perioadei iconoclaste, Sfântul Ioan Damaschinul vorbeşte despre această icoană, pe care o numeşte «făcătoare de minuni», iar în anul 787 părinţii Sinodului VII Ecumenic se referă la ea în mai multe rânduri. Leon - lector la catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol - şi participant la Sinod, povesteşte că a cinstit această icoană în timpul unei vizite la Edessa.
Înainte de toate, cea mai mare minune legată de această primă icoană care înfățișează chipul Mântuitorului, este însăși faptul că ea nu este făcută de mană omenească ci, așa cum menționează Evagrie în „Istoria bisericească”, acesta icoană este făcută de Dumnezeu.
Ulterior, după ce icoana cu chipul Mântuitorului, făcută în chip minunat, a ajuns la Edessa, conform documentelor vremii, s-au petrecut mai multe minuni.
Astfel regele Avgar, cel bolnav de lepră, s-a vindecat de acea grea boală.
Sfânta Mahramă a rămas intactă în interiorul locașului din zidul cetății Edessa o perioadă lungă de vreme, timp în care chipul Mântuitorului s-a imprimat pe cărămida care fusese folosită spre zidire, întocmai cum era pe bucata de panză; candela zidită împreună cu Sfânta Mahramă a fost găsită după atâta timp nestinsă și plină cu untdelemn.
La vederea Sfintei Mahrame, oștirile care asediaseră Edessa, gonite de puterea dumnezeiască, au fugit și astfel cetatea a fost izbăvită de vrăjmaşii săi.
Adusă la Constantinopol, s-au făcut multe minuni de la acel preacinstit chip al Mântuitorului, pentru că toate bolile se tămăduiau, orbii se luminau, surzii auzeau, şchiopii umblau şi diavolii se izgoneau.
În cursul perioadei iconoclaste, însuși Sfântul Ioan Damaschinul vorbeşte despre această icoană, pe care o numeşte «făcătoare de minuni».
Capitolul IX
51. | Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. |
52. | Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. |
53. | Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. |
54. | Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? |
55. | Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. |
56. | Şi s-au dus în alt sat. |
57. | Şi pe când mergeau ei pe cale, zis-a unul către El: Te voi însoţi, oriunde Te vei duce. |
Capitolul X
22. | Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere. |
23. | Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! |
24. | Căci zic vouă: Mulţi prooroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit. |
Capitolul XII
22. | Şi a zis către ucenicii Săi: De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. |
Troparul Sfintei Mahrame, glasul al 2-lea:
Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea.
Condacul 1
Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să-i izbăveşti de robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit; pentru aceasta cu nădejde strigăm Ţie: Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Icosul 1
„Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar, guvernatorul Edesei, „vino şi la mine şi vindecă-mi boala fără de leac de care sufăr de mulţi ani”. Asemenea şi noi, plini de lepra păcatului, strigăm către Domnul astfel:
Doamne al nostru, miluieşte-ne după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegile noastre;
Doamne, Mântuitorul nostru, cu roua milostivirii Tale, spală-ne păcatele şi fărădelegile;
Doamne, întoarce-Ţi faţa Ta de la păcatele mele şi de fărădelegi ne curăţeşte;
Doamne, inimă curată întru noi zideşte şi cu duh drept ne înnoieşte;
Doamne, nu ne lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt să nu ni-L răpeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 2-lea
Văzând dragostea şi credinţa lui Avgar, Doamne, i-ai scris lui: „Eşti fericit, Avgar, că nu M-ai văzut şi ai crezut. Eu îţi trimit pe ucenicul Meu, care te va vindeca şi-ţi va hărăzi viaţa veşnică, ţie şi celor împreună cu tine”. Trimite-ne şi nouă, Doamne, mila Ta, celor ce-Ţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Mintea nu pricepe cum Domnul, ştergându-Şi preacurata Sa Faţă, a lăsat întipărit pe mahramă chipul Său cel sfânt şi i l-a trimis lui Avgar, împlinindu-i dorinţa. Acesta a avut mare bucurie, privind şi sărutând Chipul lui Hristos. Şi noi, închinându-ne cu credinţă şi evlavie, ne rugăm:
Doamne, buzele noastre vei deschide şi gura noastră va vesti lauda Ta;
Doamne, redă-ne bucuria mântuirii şi Duh stăpânitor a avea;
Doamne, Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, dar iartă-ne, ca un Îndurător;
Doamne, Mântuitorul nostru, vezi necazurile sufletelor noastre şi vino în ajutor;
Doamne, auzi-ne, că din necazuri doar Tu ne izbăveşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 3-lea
Plin de puterea dragostei şi a bucuriei, Avgar s-a închinat chipului nefăcut al Mântuitorului lumii şi, căpătând vindecare, cu credinţă a strigat: „Hristoase Dumnezeule, cel ce se încrede în Tine nu se va ruşina în veac”; învaţă-ne şi pe noi să nădăjduim în mila Domnului şi să-Ţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având dragoste pentru neamul omenesc, prin ucenicul Tău ai chemat pe Avgar din bezna păcatului, luminându-i sufletul cu lumina adevărului Tău; cheamă-ne şi pe noi din adâncul păcatelor, ca şi noi, plângând, să-ţi strigăm aşa:
Doamne, dă-ne lacrimi de umilinţă ca, rugându-ne, să ne cureţi fărădelegile noastre;
Doamne, pătrunde-ne cu lumina dumnezeieştii cunoştinţe şi condu-ne spre Împărăţia Ta;
Doamne, dă-ne pricepere şi goneşte de la noi toate ispitele, şi pe calea mântuirii vom umbla;
Doamne, nu ne întoarce rugăciunea, auzi-ne şi cu frica Ta să ne întăreşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 4-lea
Viforul patimilor şi grijile vieţii ne tulbură, iar inima ne este cuprinsă de frica morţii, de aceea strigăm: Doamne, n-avem pe nimeni aici să ne ajute, scapă-ne, ca odinioară pe Avgar, şi fă ca împreună cu dânsul să-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!
Icosul al 4-lea
„Auzind ca iudeii Te urăsc şi vor să-Ţi facă rău, scria Avgar, Doamne, vino aici şi vei locui cu mine.” Şi noi, urmând dragostea lui, din adâncul căderii noastre, cu îndrăzneală Te rugăm, Hristoase, astfel:
Doamne, Dumnezeul nostru, intră în inima noastră şi rămâi pentru totdeauna cu noi, păcătoşii;
Doamne, Dumnezeul sufletelor noastre, vino şi ne uneşte pe vecie cu Tine pe noi, ticăloşii;
Doamne, Doamne, de Tine se lipesc sufletele noastre, umple-ne inima de bucurie;
Doamne, auzi rugăciunea noastră şi nu ne părăsi în a credinţei noastre sărăcie;
Doamne, caută spre noi cu mila Ta, inimile să ni le veseleşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 5-lea
„Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”, au cântat pruncii evreilor, întâmpinând pe Domnul în Ierusalim; şi noi, acum, deschizând uşile noastre, Celui ce vine la noi, cu umilinţă Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Ce minunate cuvinte ai spus, Doamne, celor în necazuri: „Să nu se tulbure inima voastră, credeţi în Dumnezeu, credeţi în Mine, şi veţi moşteni Împărăţia gătită vouă de la întemeierea lumii”. Noi însă, gândind la fărădelegile noastre, Te rugăm, Bunule, luminează ochii minţii noastre, ca să nu adormim în somnul morţii, ci treji să-ţi strigăm:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, credem în Tine, ajută necredinţei noastre;
Doamne, Împărate Preaputernic, trimite-ne tăria credinţei şi deplină încredere;
Doamne, Cel ce ai scos pe Israel din robia lui Faraon, arată-ne calea şi adevărul Tău;
Doamne, nu cu mânia Ta să ne cerţi şi nu ne părăsi în păcatele noastre;
Doamne, rugăciunile bolnavilor Te rugăm din suflet să le primeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 6-lea
Nu îndrăznim, Doamne, să ne uităm la chipul Tău, căci suntem ticăloşi şi nevrednici; ci, ca vameşul suspinând, ne rugăm: Curăţeşte-ne pe noi, păcătoşii, izbăveşte-ne de făţărnicia fariseică şi învaţă-ne cu inimă curată să cântăm milostivirii Tale: Aliluia!
Icosul al 6-lea
În necazuri, Mântuitorule, ne-ai strălucit mângâietoarele Tale cuvinte pe care le-ai spus: „Nu vă voi lăsa orfani, ci voi veni la voi”. De aceea şi noi, ieşind din bezna deznădejdii, nădăjduim în iubirea Ta de oameni şi ne rugăm aşa:
Doamne, Doamne, ni se topesc sufletele de durere, înţelepţeşte-ne şi poruncile Tale vom păzi;
Doamne, Doamne, Adăpostul nostru, în necazuri nu ne părăsi;
Doamne al nostru, Doamne, nevinovat fiind, ai fost socotit de cei răi, izbăveşte-ne de cei ce ne prigonesc;
Doamne al nostru, Doamne, iartă-ne şi ne primeşte, ca pe fiul cel rătăcit, în braţele Tale când ne pocăim;
Doamne al meu, Doamne, din necazul de acum Te rog să ne mântuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 7-lea
Minunile Tale ni le-ai arătat, în preacuratul Tău chip, căci prin El ai dăruit mângâiere tuturor pământenilor, învăţându-i ca în toate necazurile şi împrejurările vieţii să alerge la milostivirea Ta şi cu dragoste să-Ţi cânte: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Purtând trupuri, suntem întinaţi de mulţimea faptelor cele rele, ne înfioară înfricoşătoarea zi a Judecăţii şi Te rugăm: uşile pocăinţei deschide-le nouă, Dătătorule de viaţă, ca să-Ţi strigăm cu David:
Doamne, auzi rugăciunea noastră şi îndură-Te de noi;
Doamne, ai Tăi suntem, înţelepţeşte-ne ca să venim să Te cinstim pe Tine;
Doamne, Dumnezeule, Păstorul nostru, rătăcim ca oaia cea pierdută, caută-ne şi ne mântuieşte;
Doamne, nu-Ţi întoarce faţa Ta de la noi, pleacă-ţi urechea, auzi-ne şi ne miluieşte;
Doamne, îndură-Te şi vindecă sufletele noastre că am greşit Ţie, căci iubitor de oameni eşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 8-lea
De ziua cea înfricoşătoare a venirii Tale ne temem, Hristoase, ne cutremurăm şi ne înfiorăm noi, cei plini de păcate, dar Tu, mai înainte de sfârşit întoarce-ne, Mântuitorule, şi ne mântuieşte pe noi, cei ce-Ţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Iubire ai, o, Iisuse, spre lumea căzută şi ai dăruit chipul Tău cel sfânt, zicând duios tuturor celor în necazuri şi în supărări: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi”. De aceea şi noi, cei căzuţi, cu îndrăzneală Te rugăm, Hristoase, zicând acestea:
Doamne, Păzitorul nostru, fereşte-ne de vrăjmaşii care ne fac supărare;
Doamne, Mântuitorul nostru, scapă-ne, căci ne afundăm în ispite ca-n mare;
Doamne, Cel ce locuieşti întru cele înalte şi spre cei smeriţi priveşti, caută spre noi şi ne mântuieşte;
Doamne, să nu se tulbure inimile noastre, ci să mărturisim că în numele Tău nădăjduim;
Doamne, Doctorul cel mare, credem că orice boală poţi să lecuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 9-lea
Veniţi cu dragoste şi frică, toate neamurile, să ne închinăm preacuratului chip al Mântuitorului lumii, Cel ce ne-a izbăvit de robia vrăjmaşului, Biruitorul morţii şi al iadului, şi cu mulţumire să-I cântăm cântare îngerească: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Fiind atinşi de lepra păcatului, nu ne pricepem cum să Te slăvim mai bine, o, Milostive Stăpâne; mărturisim cu toată inima că eşti cu adevărat Fiul Dumnezeului Celui viu, cu umilinţă privim chipul Tău cel sfânt, zicând acestea:
Doamne Iisuse, bucuria noastră, dă-ne să ne bucurăm de milostivirea Ta;
Doamne, Mântuitorul nostru cel bun, mântuieşte pe robii Tăi de toată necredinţa şi fărădelegea;
Doamne, Mântuitorule, Tu eşti scăparea noastră, la cine vom merge;
Doamne, Îndurate, nimiceşte cu harul Tău mânia inimilor noastre;
Doamne al nostru, Curăţie sfântă, curăţeşte-ne inimile şi minţile de rele;
Doamne, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, luminează-ne pe noi, cei împresuraţi de grijile pământeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 10-lea
Doamne, Mântuitorul nostru Cel milostiv, ridică-ne sufletele cele căzute în fapte de ruşine şi trupurile noastre slăbănogite de boli, ca oarecând pe slăbănogul de la scăldătoarea oilor, şi îndreptează-ne pe calea mântuirii, ca să-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Împărate, veşnice Mângâietor, Hristoase adevărate, curăţă-ne de toată întinăciunea, precum ai curăţit pe cei zece leproşi, şi vindecă-ne, precum ai vindecat sufletul cel iubitor de arginţi al lui Zaheu vameşul, ca să-Ţi cântăm Ţie astfel:
Doamne al nostru, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, tămăduieşte-ne rănile sufletelor noastre;
Doamne, Cel ce ai purtat neputinţele şi suferinţele noastre, vindecă-ne bolile trupurilor noastre;
Doamne Iisuse, Ajutorul nostru, ajută-ne, că ni se stinge sufletul de atâta tristeţe;
Doamne, Cel ce ai deschis ochii orbului, dă-ne să vedem a Ta răbdare şi blândeţe;
Doamne, Îndelung-răbdătorule, sufletele noastre de toată nenorocirea Te rugăm să le mântuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 11-lea
Cântare de umilinţă aducându-Ţi, cu inimă zdrobită Te rugăm: nu ne trece cu vederea, Preabunule Doamne, nu-Ţi întoarce faţa Ta de la păcatele noastre, auzi-ne, căci şi în necazurile noastre Îţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Hristoase, Lumina cea adevărată Care luminezi pe tot omul ce vine în lume, ia aminte la rugăciunea nevrednicilor Tăi robi şi îndreptează viaţa noastră după poruncile Tale, sfinţeşte-ne sufletele ca să-Ţi aducem rugăciunea aceasta:
Doamne Iisuse Hristoase, Lumina lumii, luminează-ne cu strălucirea Ta;
Doamne, Izvorul vieţii, dă-ne viaţă veşnică şi ne întăreşte în legea Ta;
Doamne Iisuse Hristoase, Soarele dreptăţii, cu dreptatea Ta străluceşte mintea noastră;
Doamne, povăţuitorul lumii, învaţă-ne să Te iubim din suflet şi să facem voia Ta;
Doamne, Cel ce ai dat vedere orbilor, deschide-ne uşile pocăinţei şi de păcatele mele să ne curăţeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 12-lea
Atotputernice Doamne, cu harul Tău, întăreşte-ne inimile în credinţă, nădejde şi dragoste, ca întru adâncă pocăinţă şi împlinirea poruncilor Tale să ne învrednicim de Împărăţia Ta, unde cu cetele sfinţilor îngeri să-Ţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Doamne, Păstorul cel Bun, Tu ai zis: „Mă duc să vă gătesc loc... şi iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu”. Ştiind această frumoasă făgăduinţă, îndrăznim şi noi, cei cufundaţi în întristări, să ne apropiem şi să ne rugăm aşa:
Doamne al nostru, Mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi, cei ce pierim;
Doamne, depărtează norii necredinţei, zavistiei şi duşmăniei, căci Duhul Tău cel bun Îl cerem;
Doamne, mângâierea sufletelor noastre, scapă-ne de supărare;
Doamne, scapă-ne din necaz şi din boală şi redă-ne înviorare;
Doamne, Împărate Preaputernic, întru Împărăţia Ta să ne pomeneşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul al 13-lea
Mântuitorul nostru cel milostiv, caută spre robii Tăi, care ne afundăm în marea încercărilor şi a necazurilor, şi precum oarecând pe Petru cel care se îneca L-ai izbăvit, scapă-ne şi pe noi cu harul Tău cel sfânt, sfinţeşte-ne sufletele şi ne întăreşte pe calea mântuirii, ca, având inimi şi buze curate, cu dragoste să-Ţi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: „Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar…, Condacul 1: Preacuratului Tău chip ne închinăm…,
Icosul 1
„Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar, guvernatorul Edesei, „vino şi la mine şi vindecă-mi boala fără de leac de care sufăr de mulţi ani”. Asemenea şi noi, plini de lepra păcatului, strigăm către Domnul astfel:
Doamne al nostru, miluieşte-ne după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegile noastre;
Doamne, Mântuitorul nostru, cu roua milostivirii Tale, spală-ne păcatele şi fărădelegile;
Doamne, întoarce-Ţi faţa Ta de la păcatele mele şi de fărădelegi ne curăţeşte;
Doamne, inimă curată întru noi zideşte şi cu duh drept ne înnoieşte;
Doamne, nu ne lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt să nu ni-L răpeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
Condacul 1
Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să-i izbăveşti de robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit; pentru aceasta cu nădejde strigăm Ţie: Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!
şi această
Rugăciune
O, Preabunule, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, cândva, sfânta Ta faţă, chipul omenesc, ai spălat-o cu apă şi ai şters-o cu mahramă, pe care minunat s-a închipuit chipul Tău, şi l-ai trimis lui Avgar, guvernatorul Edesei, spre vindecarea bolii lui, pentru că aşa ai binevoit Tu. Iată, şi noi, păcătoşii robii Tăi, cuprinşi de neputinţe trupeşti şi sufleteşti, căutăm faţa Ta, Doamne, şi cu David întru umilinţă strigăm: Nu-Ţi întoarce faţa Ta, Doamne, de la noi, ci abate-Ţi mânia Ta de la noi, robii Tăi. Fii-ne ajutor, nu ne respinge şi nu ne părăsi. Atotmilostive Doamne, Mântuitorul nostru, întipăreşte-Te în sufletele noastre ca, trăind în sfinţenie şi dreptate, să-Ţi fim fii şi moştenitori Împărăţiei Tale celei fără de început şi neîncetat să Te slăvim în vecii nesfârşiţi. Amin.
Şi se face otpustul.
ICOANA ORTODOXA-Petroniu Florea