Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, sau cum i se mai spune Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, este unul din sfinții români contemporani, cunoscut pentru credinţa sa profundă, pentru viaţa aspră de pustnic, dar și pentru sprijinul pe care îl acordă credincioșilor de pretutindeni.
Fragment din Evanghelia zilei: Matei XIII-54
"Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile?"
În anul 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfințenia vieții Cuviosului Ioan Iacob, și văzând cinstitele sale moaște, l-a trecut în rândul sfinților, sub numele de „Sfântul Cuvios Ioan de la Neamț – Hozevitul”, fixându-i-se prăznuire pe ziua de 5 august, data mutării lui la cele veșnice.
El este cinstit de toți ortodocșii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru și Țara Sfântă.
Moaștele Sfântul Ioan Iacob Hozevitul se găsesc spre închinare la Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Hozeva.
Mănăstirea Ortodoxă Sfântul Gheorghe din Hozeva sau, oficial, Mănăstirea Sfinților Gheorghe și Ioan Iacob din Hozeva, este o mănăstire situată în Wadi Qelt, în partea de est a Cisiordaniei, în Teritoriile Autorității Palestiniene. La ea se ajunge traversând un pod pietonal peste Wadi Qelt, despre care mulți cred că ar fi "valea umbrei morții" din Psalmul 23. Valea este paralelă cu vechiul drum roman ce ducea la Ierihon, locul unde se petrece acțiunea din pilda bunului samaritean (Luca 10, 29-37).
Tradițiile legate de mănăstire includ o vizită a prorocului Ilie în drum spre Peninsula Sinai. Aici se află peștera în care Sfântul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani și șase luni, mai înainte de a urca pe muntele Sinai, unde a fost hrănit de corbi. În peștera se află icoana acestuia, în care este înfățișat ca fiind hrănit în chip minunat de corbi.
Peștera Sfântului Ilie Tesviteanul
Dreptul Ioachim, tatăl Maicii Domnului, s-a ascuns în aceste locuri, postind și rugându-se, vreme de 40 de zile, până ce un înger al Domnului i-a spus că Dreapta Ana, soția lui cea stearpă, va rămâne însărcinată și va naște o fată, care va fi Maica a Domnului.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut la 23 iulie 1913, într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniș, județul Botoșani, într-o familie de țărani săraci, dar foarte credincioși, anume Ecaterina și Maxim Iacob, fiind singurul copil la părinți.
Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea „Iliuță”. La 6 luni de la naștere, mama pruncului Ilie și-a dat sufletul.
Căsuța natală a Sfântul Cuvios Ioan de la Neamț – Hozevitul
După doi ani tatăl său a murit în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinții. Timp de zece ani acesta a fost îngrijit de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinței, învățându-l de mic cu rugăciunea, postul, cercetarea bisericii și respectarea rânduielilor creștinești. Însă în anul 1923 a decedat și bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan și lipsit de mângâierea părinților și a bunicilor. Atunci, copilul a fost luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă șase copii.
Primii ani de școală i-a făcut în satul natal, iar între anii 1926-1932 a urmat gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” la Lipcani-Hotin și liceul „Dimitrie Cantemir” la Cozmeni-Cernăuți, fiind cel mai bun elev din școală.
Dorul spre Împărăția lui Dumnezeu și al vieții pustnicesti, după exemplul și pilda Părinților care au trăit în pustie, l-a atras de tânăr la viața monahicească.
În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologia din Cernăuți, ca să-l facă preot. Dar el, simțindu-se chemat de Dumnezeu la o viață mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!” După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze.
Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!” Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, într-o zi de duminică, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din casa natală, și, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obștea Mănăstirii Neamț, unde a fost primit cu bucurie de starețul Nicodim Munteanu, cel care avea sa devina al doilea patriarh al Romaniei. Acolo a făcut ascultare, la infirmerie și la biblioteca mănăstirii.
Între anii 1934–1935 și-a făcut stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. după care, s-a reîntors la mănăstire.
La 8 aprilie 1936, în Miercurea Mare, rasoforul Ilie Iacob a fost tuns în monahism de arhimandritul Valerie Moglan, primind, potrivit pravilei călugărești, un nou nume, cel de Ioan. Naș și părinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spătarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuții călugări moldoveni cu viață îmbunătățită.
Cuviosul Ioan Iacob la o zi după ce a fost tuns în monahism (în colțul din dreapta sus-nr 13)
Dorind viață pustnicească și arzând cu inima pentru Hristos și pentru Sfintele Locuri, în noiembrie același an, fericitul monah Ioan Iacob a pleacat în Țara Sfântă, împreună cu alți doi monahi din lavră, Claudie și Damaschin.
După ce s-au închinat la toate Sfintele Locuri și au sărutat Crucea Golgotei și Mormântul Domnului, cei trei călugări s-au retras să ierneze în obștea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, deșii însoțitorii săi s-au întors la Mănăstirea Neamț, fericitul monah Ioan Iacob s-a nevoit în continuare în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, răbdând grele ispite, boli și încercări de la oameni și de la diavoli.
Prima ascultare în obștea Sfântului Sava a fost cea de Paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică și sfintele slujbe. Făcea prescuri, menținea curățenia și suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie și milă față de toți. Avea deasemenea și ascultarea de infirmier al mănăstirii și îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât și pe numeroșii arabi și beduini, bolnavi sau răniți în război, care erau aduși la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau și-l căutau atât unii, cât și alții.
Astfel, ziua era în slujba obștii și a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi și citiri din Sfânta Evanghelie și din scrierile Sfințlor Parinți. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât și pe cei ce veneau la el. Avea și darul scrierii de învățături și versuri duhovnicești, pe care le trimitea fraților săi din Țara Sfântă, sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (cel din stânga) alături de un alt pustnic în ”Ţara Sfântă”
Între anii 1939–1940 sfântul Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peșteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obștescul sfârșit.
Obișnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeți și puține fructe, răbdând multe ispite.
Între anii 1940–1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulți călugări din Țara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, s-a reîntors la Mănăstirea Sfântul Sava unde și-a continuat aceleași ascultări și nevoințe.
În anul 1947 a fost hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României. În același an, Cuviosul Ioan Iacob a fost hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe Valea Iordanului, aproape de locul unde a fost botezat Domnul nostru Iisus Hristos.
Schitul românesc de pe Valea Iordanului înaintea conflictelor militare apărute în zonă
Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârșit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinții Părinți cu învățături pentru călugări și pelereni; a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din țară, pe care îi spovedea, îi împărtășea și le dădea sfaturi mântuitoare de suflet.
Noaptea, însă, se nevoia singur, neștiut de nimeni, fie în chilie, fie ieșind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Nevoința lui era aceasta: ziua nu mânca nimic până la apusul soarelui și rostea neîncetat rugăciunea din inimă, iar cu mâinile lucra la grădină, la întreținerea schitului și odihnea cu dragoste pelerinii care poposeau acolo. Noaptea săvârșea slujbele rânduite, spovedea închinătorii și se retrăgea câteva ore la liniște într-o peșteră de pe malul Iordanului, iar dimineața se întorcea la schit cu chipul luminat.
Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum și câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana și Magdalena, care îi erau fiice duhovnicești.
Arzând cu inima mai mult pentru Hristos și iubind desăvârșit liniștea și rugăciunea, fericitul stareț Ioan s-a retras, în luna noiembrie 1952, din ascultarea de egumen și, împreună cu ucenicul său Ioanichie, a intrat în obștea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva..
Din vara anului 1953, fericitul Ioan s-a retras cu ucenicul la o peșteră aflată la vreo 3 km de mănăstire, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiție, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc.
Peștera avea trei încăperi: prima, de vreo doisprezece metri pătrați, cu o firida săpată în piatră, era locul unde se ruga, odihnea, medita sau scria poezii, Cuviosul Ioan Iacob. Printr-o scobitură în piatră se ajungea în a doua încăpere, de șase metri pătrați, în care pustnicul mânca din puțina hrană pe care o primea. Alături se găsea a treia încăpere, o "peșteră" a mormintelor, locul unde erau așezate spre odihna veșnică, trupurile celor ce se nevoiseră aici..
Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neștiute, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos și slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat.
La peșteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte și prin ucenicul său.
În sărbători mari și în posturi Sfântul Ioan săvârșea Sfânta Liturghie în paraclisul peșterii Sfânta Ana și se împărtășeau amândoi. În timpul zilei și în clipe de răgaz, ieșea în gura peșterii, la lumină, unde scria versuri religioase și traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeți, măsline, smochine și bea puțină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept pernă.
Cuviosul Ioan a viețuit în peșteră timp de 7 ani și jumătate. Nevoința aspră, greutățile locului și lipsa apei potabile, au influiențat sănătatea sa, care era deja șubrezită. La sfârșitul lunii iulie 1960, cu două săptămâni înainte de adormirea sa, pe când era bolnav de dezinterie, a avut o vedenie. S-a arătat pe cer o cunună strălucitoare din frunze de finic, în mijlocul căreia scria:“Fericiți cei ce…” și alte cuvinte pe care nu le-a putut citi, iar în partea stangă a văzut cuvântul: “Blestemați…” A văzut fulgere și trăsnete cazând că niște săgeți. (așa a povestit ucenicul său monahul Ioanichie, care îl slujea).
Călătoria sa se apropia de sfârșit.
Dizenteria de care suferea îi priciunia dureri foare mari de stomac. A cunoscut dinainte data adormirii sale pe care cu ani în urmă o însemnase pe peretele peșterii. Îi înștiințate și pe Părinți de mai înainte :”De praznicul Mântuitorului să nu-mi aduceți de mâncare”.
Martorul ocular de atunci, Vasilios Vakras, preot acum, care atunci făcea ascultare să ducă mâncare pustnicilor, povestește cum că atunci când a ajuns să lase merinde Cuviosului Ioan, sâmbătă 1 august, acesta i-a spus :” Spune Egumenului să vină miercuri să mă împărtășească și să mă îngroape”.
Miercuri, acesta, împreună cu Egumenul și Părintele Ioanichie, au mers la peștera sfântului. Priveliștea era cutremurătoare. Cuviosul Ioan stătea îngenuncheat în fața unui mormânt gol, cu mâinile încrucișate pe piept. Purta pantaloni negri și ceva ca o cămașă; oasele îi erau ținute doar de puțină piele gălbuie, parând mult mai în vârstă decât ani pe care îi avea. Se vedea cum, sub cămașă, inima îi bătea puternic. Cu greu s-a plecat către Egumen și i-a șoptit :”Ierați-mă Părinte Stareț!”. Acesta la împărtășit cu Sfintele Taine, iar după cinci minute bătăile repezi ale inimii i s-au diminuat până s-au stins cu totul. Plecase deja…Iși dăduse sufletul în mâinile lui Iisus Hristos, la vârsta de numai 47 de ani.
Părintele Ioanichie l-a îmbrăcat cu rasa și epitrahirul și au săvârșit slujba de înmormântare; la sfârșit l-au pus în mormântul pe care el însuși îl pregătise de mai înainte, în peștera în care s-a nevoit și care s-a umplut, în timpul slujbei, de nenumărate păsărele, hrănite până atunci zilnic de cuviosul Ioan.
Era un arhimandrit grec din America, părintele Pantelimon, care a fost preot slujitor la Sfântul Mormânt, care în tinerețe a fost ucenicul Sfântului Ioan și la acesta se mărturisea și venea de multe ori pentru sfat și cuvinte de învățătură. Părintele Pantelimon era plecat de vreo 23 de ani în America unde era egumen și duhovnic la o mănăstire înființată de dânsul.
Despre cuviosul Ioan, părintele Pantelimon nu mai știa nimic. Într-o noapte, l-a văzut în vis pe Sfântul Ioan care i-a zis: „Dacă vrei să mă vezi, vino la peștera Sfintei Ana din Valea Hozevei”.
Apoi, timp de o lună de zile nu a mai avut liniște și îl chinuiau gândurile să meargă să viziteze Sfintele Locuri ca să-l vadă pe cuviosul Ioan, bunul său duhovnic și povățuitor, neștiind că era de mult la Domnul. La 28 iulie 1980, a sosit cu un grup de pelerini greci din America la Mormântul Domnului. Auzind că părintele Ioan este trecut la Domnul, au venit în aceeași zi la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul să se închine și să-i vadă mormântul.
Ajungând la mănăstire, după ce s-au rugat și au aprins lumânări, părintele Pantelimon a cerut starețului mănăstirii binecuvântare să meargă împreună cu câțiva pelerini la peștera Sfintei Ana, să aprindă câte o lumânare și să se închine la mormântul cuviosului Ioan, care la unii dintre ei le fusese duhovnic.
Starețul Amfilohie, la început, s-a împotrivit, dar văzând stăruința lor, le-a dat binecuvântare și a plecat și el cu dânșii la peșteră.
Când au ajuns la peșteră, au urcat pe scară, au aprins lumânări și s-au închinat la mormântul cuviosului, au cântat un trisaghion și s-au odihnit puțin în peșteră. Acest grup era compus din vreo zece persoane.
În timp ce se odihneau, părintele Pantelimon îi zice starețului Amfilohie: „Preacuvios părinte stareț, vă rog să ne dați binecuvântare să desfacem capacul mormântului să ne închinăm și noi la osemintele cuviosului Ioan, că de acum au trecut 20 de ani de când a adormit și sunt peste 20 de ani de când eu l-am văzut pentru ultima oară și am venit de la o distanță așa de mare în această pustie sălbatică să-l vedem și să ne închinăm la osemintele sfinției sale.”
La început, starețul s-a împotrivit, zicând: „Părinte Pantelimon, eu socot că tot ce s-a făcut este îndeajuns, să-l lăsăm pe părintele Ioan să se odihnească în pace, în veci, și să nu-l tulburăm”. Însă părintele Pantelimon împreună cu pelerinii veniți cu dânsul stăruiau mereu să desfacă mormântul.
Atunci starețul a zis unui pustnic ce era de față: „Părinte Hrisant caută ceva cu care să putem umbla la mormânt”. În colțul peșterii au găsit o bucată de fier cu care au desfăcut scândura de deasupra mormântului și îndată peștera s-a umplut de miresme sfinte.
Atunci părintele Pantelimon i-a zis starețului: „Vedeți părinte stareț că mormântul cuviosului Ioan are miresme sfinte?”. Când au dat scândura la o parte, mare și uimitoare minune au văzut cu toții. Cuviosul Ioan dormea. Avea trupul întreg neatins de stricăciune, la fel și hainele și veșmintele cu care era îmbrăcat, toate erau așa cum au fost puse, parcă era pus în mormânt chiar atunci, fără nici o schimbare a înfățișării lui.
Mâinile, picioarele, fața, schima, epitrahilul, încălțămintea, toate erau neatinse. În picioare avea niște bocanci care erau așa cum a fost încălțat atunci. Hainele nu erau atinse defel, iar culoarea schimei și a epitrahilului era ca și nouă. De emoție, toți s-au schimbat la față și nu mai vorbeau nimic. Unii au început să plângă, iar alții să se roage și făceau semnul Sfintei Cruci, zicând cu voce tare: „Doamne miluiește! Părintele Ioan este sfânt!”.
Atunci au îngenuncheat toți, s-au rugat lui Dumnezeu și i-au mulțumit că i-a învrednicit să vadă cu ochii lor această mare minune și că ne-a binecuvântat Dumnezeu cu un sfânt nou și au cântat troparul cuviosului: „Întru tine, părinte, cu osârdie, s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos, și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură preacuvioase părinte Ioane, duhul Tău”.
La urmă, părintele Pantelimon a cerut de la starețul Amfilohie să-i dea ceva de binecuvântare de la Sfântul Ioan și atunci a luat, cu binecuvântare și voia Sfântului Ioan, prima falangă de la degetul arătător al mâinii drepte, mâna care de atâtea ori l-a binecuvântat și dezlegat de fiecare dată când venea la Sfinția Sa pentru mărturisire și sfaturi de taină.
Cu acesl deget, în nopțile târzii, când erau împreună la gura peșterii și prin pustie, îi arăta Sfântul Ioan părintelui Pantelimon minunatele zidiri ale mâinilor lui Dumnezeu și tot cu acest deget îl avertiza când îi vorbea despre bunătatea lui Dumnezeu și jertfa Mântuitorului Hristos de pe Golgota. Degetul Sfântului Ioan a fost luat de părintele Pantelimon și dus în America, unde părintele a înființat două mănăstiri, una de călugări (între care sunt și câțiva români) și una de măicuțe.
După marea bucurie duhovnicească privind moaștele Sfântului Ioan, la 15 august 1980, același egumen al mănăstirii i-a pregătit o raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a așezat în ea, cu mare cinste, și într-o mare procesiune, Sfintele Moaște au fost strămutate în mănăstirea Sfântul Gheorghe din Hozeva.
Această strămutare a moaștelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului.
De atunci, vin zilnic pelerini ortodocși, și chiar catolici, ca să se închine la moaștele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toți cei ce se roagă cu credință, îl primesc.
Chiar înainte de a fi procedat la „canonizare”, adică la trecerea lui în rândul sfinților, chipul său a fost zugrăvit în icoane, precum și în catedrala Sfântului Gheorghe din Hama, în Siria; un călugăr-imnograf din cadrul Patriarhiei ecumenice i-a alcătuit o slujbă, iar credincioșii care ajungeau în fața moaștelor sale, îl cinsteau ca pe un adevărat sfânt.
Canonizarea Cuciosulul Ioan în Țara Sfântă s-a făcut în data de 18/31 ianuarie 2016, prin săvârșirea Sfintei Liturghii și a Slujbei de Canonizare în cadrul Mănăstirii Sfântului Gheorghe Hozevitul, în prezența Partiarhului Ierusalimului Teofil al III-lea.
În numele Sfântului s-au zidit multe biserici. Astfel în curtea Seminarului Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț s-a construit o biserică în cinstea sa.
Sfântul Ioan Iacob este, de asemenea, și patronul spiritual al Seminarului Teologic Liceal din Dorohoi.
Trăgându-se de origine din părțile Dorohoiului, Sfântul Sinod al B.O.R. a hotărât ca Sfântul Ioan Iacob să fie protectorul și mijlocitorul elevilor, profesorilor și ostenitorilor acestei scoli teologice înaintea Bunului Dumnezeu
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul ‒ infirmierul cu har de vindecare
În timp ce Ioan Iacob Hozevitul era la Mănăstirea „Sfântul Sava”, Părintele Ioanichie Pârâială a făcut o infecție în urma unei lovituri pe care a avut-o la cotul drept și după câțiva ani de suferință a căpătat TBC osos. Avea rană deschisă la cot și, prin rana infectată, odată cu puroiul care-i curgea mereu, au început să se elimine și bucățele de os ce intraseră în descompunere.
Atunci, starețul mănăstirii l-a dus pe Părintele Ioanichie la un spital din Ierusalim, unde doctorii au stabilit că mâna părintelui trebuia tăiată. În fața acestei situații, părintele a zis: „Dacă din asta va fi să mor, vreau să mor cu toate mădularele întregi”, și a refuzat orice intervenție medicală, fugind din spital. După ce a ajuns la mănăstire, Părintele Ioan a început să-l bandajeze și să-i spele rana cu ceaiuri din plante, iar după câteva spălături, rana s-a închis și s-a vindecat.
Spunea Părintele Ioanichie că numai cât punea Părintele Ioan mâna pe dânsul și simțea o mare liniște, durerile îl lăsau și o pace cu o bucurie sfântă îl cuprindea, încât nu mai simțea nici un fel de durere.
(extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, Opere complete, Editura Doxologia, 2013)
Îndreptarea unei tinere de către Sfântul Ioan Hozevitul
O tânără, numită din Sfântul Botez Marina, se afla la studii în Ierusalim. Ea avea obiceiul să vină adeseori la Mănăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul, unde se mărturisea la un părinte care era din aceeaşi ţară cu ea. În anul 1988, cu trei săptămâni înainte de Înviere, a visat într-o noapte că era înăuntrul Bisericii Sfântului Mormânt şi şedea pe o băncuţă, citind nişte hârtii ce le găsise acolo. Deodată, a văzut un călugăr lângă ea, care i-a spus:
– Acele nume pe care le pomeneşti sunt ale unora care au săvârşit păcate în Biserică. Dar este Părintele Ioan Hozevitul, om bun, cu frica lui Dumnezeu, care a împlinit voia lui Dumnezeu. Eu îl cunosc, s-a sfinţit, este sfânt.
Atunci, Marina a răspuns:
– Da, îl ştiu, este la Hozeva!
După aceste cuvinte ale Marinei, acel călugăr s-a făcut nevăzut.
Trezindu-se, Marina a priceput că Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Ioan, i-a rânduit acesl vis spre îndreptarea sa.
Mai apoi, mergând la părintele său duhovnic de la Hozeva, Marina a mărturisit:
– Eu, când mă închinam în biserică, nu sărutam niciodată racla cu sfintele moaşte ale Părintelui Ioan, însă acum m-am încredinţat cu adevărat că este sfânt. De atunci, de câte ori mă închin în biserică, sărut şi racla cu sfintele sale moaşte şi îl rog cu credinţă, iar Sfântul îmi ajută în toate greutăţile pe care le am.
(Viaţa şi minunile Sfântului Ioan Iacob, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Laurenţiu Episcopul Caransebeşului)
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – o minune din timpul vieții
Când Sfântului Ioan Iacob era în viață veneau mulți beduini bolnavi, ori pelerini ce se îmbolnăveau în drum spre mănăstire și numai cât punea mâinile pe ei se ușurau de dureri și în scurt timp se vindecau. Despre acestea povesteau beduinii musulmani care l-au cunoscut și îl numeau doctorul mănăstirii.
Pe când Sfântul Ioan Iacob era la peșteră, într-o noapte pe la miezul nopții, au venit niște evrei cu lanternele aprinse care căutau prin peșterile unde odinioară au trăit sute de pustnici. Aceștia răscoleau și săpau căutând obiecte vechi de patrimoniu.
Nu departe de chilia Sfântului Ioan Iacob era o peșteră în care erau așezate zeci de cranii și sute de oseminte ale Sfinților Părinți ce s-au săvârșit în peșteri. Când jefuitorii se apropiau de această peșteră, Sfântul Ioan Iacob le-a văzut lanternele și i-a auzit plănuind ceea ce intenționau ei să facă.
Atunci, Sfântul Ioan Iacob cu mâinile ridicate la Cer a strigat: Oare vei lăsa, Doamne, pe cei fără de lege să tulbure liniștea aleșilor tăi?, și mare minune s-a întâmplat căci pe loc s-a prăbușit muntele astupând gaura de intrare a peșterii, iar jefuitorii au fugit îngroziți, căzând în fundul prăpastiei, de unde, răniți fiind, cu greu au ieșit și de atunci nimeni nu a mai putut deranja liniștea acelor sfinți. Aici s-a împlinit cuvântul Domnului că: Dacă veți avea credință numai cât un bob de muștar veți muta și munții.
Iată cum la rugăciunea Sfântului Ioan Iacob, muntele s-a cutremurat și nu a lăsat pe cei fărădelege să întineze și să tulbure liniștea Sfinților Săi.
(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul- Opere complete, Editura Doxologia, 2013)
Arătarea în vis spre îndreptare a femeii necredincioase
Venind un grup de pelerini în 1981 din Grecia să se închine la locurile Sfinte și ajungând la Hozeva, o credincioasă pe numele Elena apropiindu-se de racla Sfântului Ioan Iacob a zis: „Mai bine nu veneam să văd acest mort despre care unii spun că este Sfânt”.
După ce a ajuns noaptea târziu la Ierusalim, nu a mai putut să doarmă, iar în ziuă, ațipind puțin, l-a visat pe Sfântul Ioan Iacob, tânăr cu chip luminat și frumos, care i-a zis: „Elena! De ce te-ai speriat de mine și ce rău ți-am făcut?”.
A doua zi, Elena a dorit să vină la Hozeva să se roage Sfântului Ioan Iacob s-o ierte, dar nu se putea fiindcă trebuia să plece împreună cu grupul de închinători în Grecia. De atunci, o durere de cap și o frică nu au mai lăsat-o, până când a reușit să vină din nou să se închine la racla Sfântului Ioan Iacob.
Acum s-a vindecat și i-a cerut Părintelui Ioanichie să-i dea o icoană cu Sfântul Ioan Iacob. Părintele, neavând nici o icoană, i-a dat o fotografie pe care ea a primit-o cu multă bucurie și, de câte ori mai venea la Ierusalim, spunea că mult o ajută pe ea Sfântul Ioan Iacob când îl pomenește în rugăciuni. Așa a făcut ea cunoscut la multă lume din Grecia despre puterea Sfântului Ioan Iacob Românul de la Hozeva.
(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul- Opere complete, Editura Doxologia, 2013)
Să ne apropiem cu evlavie de sfintele moaște!
În luna aprilie 1994 a venit la Hozeva un grup de închinători din Grecia. În grup era o femeie cu fiica ei. Mama era în vârstă de 50 de ani, iar fiica de vreo 18. Când fiica a încercat să se apropie de racla Sfântului Ioan Iacob cu o lumânare aprinsă în mâini, monahul Ghermanos, de origine greacă, a oprit-o să se apropie și a scos-o afară din biserică pentru că era îmbrăcată necuviincios.
Mama ei, fiind de partea fiicei, a sărit cu gura făcând mare gălăgie la monahul Ghermanos, spunând că fiica ei fiind domnișoară se poate îmbrăca oricum. La care monahul Ghermanos i-a zis: Biserica este loc sfânt, loc de rugăciune. Nu este loc de distracții și nici plajă unde poți merge oricum, chiar și dezbrăcat.
Fiica, tulburată, a ieșit afară pe balcon și când mama ei s-a apropiat să sărute racla Sfântului Ioan Iacob, Sfântul s-a întors cu fața spre ea, a oftat adânc și pe fața Sfântului erau numai picături de apă. Femeia a țipat și speriată fiind a luat-o la fugă pe scări coborând spre poartă, unde a căzut rupându-și amândouă picioarele. Toată lumea s-a îngrozit de această întâmplare.
Părinții din mănăstire au luat-o pe targă și au dus-o pe femeie până la autocar. Femeia a mărturisit în fața tuturor că ea este vinovată că nu și-a crescut bine fiica și când s-a apropiat să se închine avea îndoială asupra Sfântului Ioan Iacob zicând în mintea ei că este un cadavru nu un Sfânt. Apoi, cerându-și iertare de la Părintele Ghermanos a mărturisit că pentru păcatele ei a pedepsit-o Sfântul Ioan Iacob.
De atunci, Sfântul Ioan Iacob a rămas cu capul întors spre dreapta, parcă mustrându-i pe cei ce se apropie fără evlavie și îmbrăcați indecent.
(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul - Opere complete, Editura Doxologia, 2013)
Mărturia unei tinere ajutată de Sfântul Ioan Iacob
Mă numesc Dumitru Carmen Mihaela, am 29 de ani, sunt din Bucureşti şi vreau să vă mărturisesc cum şi-a făcut intrarea în viaţa mea Sfântul Ioan Iacob, românul nostru de la Hozeva.
În anul 2006, întâmplător m-am înscris la o facultate particulară din Bucureşti. Vreau să vă spun că eu nu am fost o elevă silitoare, mulţumindu-mă cu ce reţineam din ce predau profesorii la ore şi cam atât.
Timpul trecea şi se apropia cu paşi repezi sesiunea de iarnă. Eu am început să conştientizez importanţa acestor examene; îmi plăteam singură facultatea şi probabil asta a contat foarte mult. Începusem să intru în panică, nu ştiam de unde să încep şi cum să încep să învăţ, deşi aveam toate cărţile cumpărate. Examenele erau tip grilă şi din 2006 se susţineau pe calculator, deci eram prima serie, iar eu nu ştiam acest lucru.
Am început să-mi rezolv grilele din timp, spre mirarea părinţilor mei, cărora nu le venea să creadă că stau cu nasul în cărţi.
Cu o zi înainte de primul examen, nu mai puteam de emoţie, am învăţat ca niciodată în viaţa mea. Abia am putut să adorm şi spre dimineaţă s-a întâmplat minunea. Nu ştiu dacă eram trează sau încă mai dormeam, cert este că am auzit foarte clar o voce care mi-a spus aşa: „Dacă vrei să îţi iei toate examenele, roagă-l pe Sfântul Ioan Iacob să-ţi ajute!”. Şi am deschis ochii în auzul acestor cuvinte, am crezut şi cred că a fost Îngerul meu păzitor.
Despre Sfântul Ioan Iacob auzisem când eram copil din două casete audio cu viaţa sfântului. Anii au trecut şi am uitat de sfântul, însă el nu a uitat de mine. I-am spus mamei ce mi s-a întâmplat şi ea a făcut acatistul sfântului în timp ce eu eram la examen - şi ce credeţi? Am luat nota 8.
Din anul II am început să fac acatistul sfântului înainte de fiecare examen, până la terminarea facultăţii, în anul 2010. Cu ajutorul sfântului, am terminat cei 4 ani de studiu cu media generală 9,12 şi licenţa cu nota 10.
Vreau să-i cer iertare sfântului că nu am mărturisit minunea până acum, dar, credeţi-mă, nu mi-am dat seama că-l supăr până nu am început să citesc cartea Sfântul Nectarie - Minuni în România.
Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu şi Sfântului Ioan Iacob pentru ajutorul primit.
Alte minuni legate de Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva
- În anul 1986 de Sfânta Înviere, au venit la Sfintele Locuri mulţi închinători greci. O femeie din Creta i-a dat părintelui stareţ Amfilohie o linguriţă de aur şi i-a spus că o femeie, care a vizitat Sfintele Locuri şi Mânăstirea Hozeva, a rămas cu multă evlavie la sfinţii de acolo. Femeia s-a îmbolnăvit greu şi doctorii n-au putut face nimic; era gata să moară, sta nemişcată, nu mai vorbea, cu ochii închişi şi toţi aşteptau să-şi dea sufletul. Însă deodată s-a deşteaptat, a deschis ochii şi a început să vorbească, spunând: “Am văzut un preot cu Sfântul Potir în mână şi mi-a spus să fac Cruce şi s-a atins cu linguriţa de gura mea şi mi-a spus: eu sunt Ioan Iacob Hozevitul şi s-a făcut nevăzut.”
Femeia era sănătoasă.
De bucurie a comandat o linguriţă de aur şi a trimis-o ca mulţumire Sfântului.
- Un preot grec, care a ajutat la transportul Moaştelor Sfântului Ioan de la Peştera Sfânta Ana în Mănăstirea Hozeva, a spus următoarele: “O persoană a tăiat 3 fire de păr de la Sfântul Ioan ca să le aibe de blagoslovenie. I s-a arătat Sfântul Ioan care i-a zis să pună la loc firele de păr căci îi trebuiesc. Persoana respectivă a pus firele de păr la loc.”
- În anul 1965 s-a îmbolnăvit stareţul părintele Amfilohie, stareţul Mănăstirii Hozeva, şi a intrat în spital. La mânăstire a venit un preot sârb, care nu ştia citi bine greceşte şi el avea grijă de mânăstire şi de biserică căci nu era altul, ceilalţi fiind bătrâni. El aprindea candelele şi tămâia. Odată sau de două ori nu a tămâiat după ce a aprins candelele. I s-a arătat Sfântul Ioan şi i-a zis: “De ce nu tămâiezi în biserică?” De atunci, este atent să tămâieze regulat.
-După ce a murit părintele Ioan Iacob, maica Galina de la Ierihon îl pomenea în rugăciunile ei împreună cu alţi răposaţi trecuţi în pomelnicul ei. După un timp a citit nişte scrisori ale părintelui Ioan, în care era multă râvnă pentru credinţa ortodoxă şi pentru calendarul vechi, după care maicii Galina nu i-a plăcut şi l-a şters din pomelnic. După un timp oarecare, îi apare în vis părintele Ioan şi i-a zis: “Ce rău ţi-am făcut, de ce nu mă mai pomeneşti?” După aceia maica Galina iar l-a pomenit până la moartea ei.
-În anul 1988, la 8 Septembrie, cu aranjamentul sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, la Mănăstirea Hozeva, a rămas părintele ieromonah Grigore, deoarece egumenul era plecat în Grecia. Toate treburile le-a făcut foarte bine şi a fost mulţumită toată lumea.
A doua noapte după praznic, părintele Grigore, în vis, se afla lângă racla cu Moaştele Sfântului Ioan. Deodată părintele Grigore a văzut pe Sfântul Ioan în picioare în afară de raclă şi l-a întreabat: “Ce faci părinte?” Sfântul Ioan i-a răspuns: “Bine.” Atunci părintele Grigore s-a pleacat, a făcut metanie, a zis blagosloviţi şi i-a sărutat mâna. Sfântul a zis: ”Domnul să te blagoslovească”, i-a facut semnul Crucii deasupra capului şi i-a sărutat mâna. Când s-a ridicat părintele Grigore nu l-a mai văzut, dar s-a uitat în raclă şi l-a văzut culcat cum era şi mai înainte. Acesta a fost un semn că Sfântul Ioan a fost mulţumit de modul cum a fost aranjamentul la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului.
-Altă dată părintele Grigore l-a văzut pe Sfântul Ioan în Biserică stând în picioare înalt şi frumos cum era el şi i-a zis: “Eu ştiu de ce ai plecat din Sfântul Munte, să stai aicea.” Asta a fost că părintele se gândea să plece din mănăstire, iar Sfântul Ioan i-a dat curaj să aibă răbdare şi să stea la mănăstire.
-În Miercurea Patimilor din anul 1989, au venit la Moaştele Sfântului Ioan mulţi credincioşi din toată lumea. A venit şi o familie din Grecia, dar femeia avea duh necurat. Femeia s-a apropiat de Sicriul cu Sfintele Moaşte, dar dracul a trântit-o jos la pământ şi a strigat puternic: „Ioane, mă arzi, Ioane, mă arzi” şi a ieşit din femeie, care s-a ridicat, s-a închinat la Moaştele Sfântului Ioan şi a plecat liniştită.
Când egumenul mănăstirii Gheorghe Hozevitul i-a spus Patriarhului Diodor această minune, era de faţă şi un arhiereu bătrân care fusese prieten cu Sfântul Ioan.
Patriarhul a zis: „Eu îl cunosc de mult, el era Sfânt de când trăia”.
-Într-o zi 5 persoane au venit în plimbare până la Mânăstirea Saint Michel Lavardac, s-au instalat într-un balcon şi discutau ce cunoşteau sau ce au auzit despre Sfântul Ioan Românul de la Hozeva. Una din ele era profesoară, celelalte erau două familii.
Una din femei zice: „Eu voi spune de cea ce cunosc, ceea ce am văzut cu proprii mei ochi. Mama mea suferea de mari dureri de cap, foarte atroce de mai mulţi ani şi nu avea nici o şansă de vindecare. Am hotărât să venim cu mama la mânăstire într-o trăsură, dar fiind în vârstă, nu ne-am încumetat şi am renunţat. Ea ne-a spus apoi să ne închinăm înaintea Sfântului Ioan şi să-l rugăm să o vindece şi dacă durerile vor înceta, ea va posti timpul celor 40 de zile din Postul Mare. Minunea s-a întâmplat şi mama mea s-a resimţit fără nici o durere şi a postit întregul Post Mare din anul 1985. Fiecare spune ceea ce ştie, eu am spus ceea ce am văzut.
În septembrie 1985 mi s-a oferit Viaţa Sfântului Ioan Românul şi am cunoscut existenţa sa şi minunile sale. Cel mai mare dintre fiii mei a căzut greu bolnav şi eu am rugat adesea pe Sfântul Ioan pentru ca el să vină în ajutorul copilului meu. În adevăr, el s-a vindecat şi a revenit ca mai înainte, plin de sănătate. Sfântul ne-a ajutat totdeauna. Începând din acea zi, în toate dificultăţile noastre, mici sau mari, de fiecare dată, noi facem apel la el şi ne ajută şi veghează vizibil asupra noastră. Eu mulţumesc Domnului Iisus Hristos, Prea Sfintei Maicii lui Dumnezeu, tuturor Sfinţilor şi Sfântului Ioan Românul.
54. Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile?
55. Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda?
56. Şi surorile (verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?
57. Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui.
58. Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.
Condacul 1
Cuviosului Ioan, Părintelui nostru cel mult cinstit, cântare de laudă să-i aducem, că prin multă nevoinţă de cămara cerească s-a învrednicit, iar prin pilda vieţii sale pe toţi ne învaţă să-L urmăm, cu dragoste şi credinţă, pe Mântuitorul Hristos. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Icosul 1
Făcătorul îngerilor şi al oamenilor, purtătorul de grijă al tuturor, din pruncie te-a rânduit, în grija bunicii tale spre ocrotire şi povăţuire. Aceasta, cu dor de pustnicie trăind toată viaţa, a fost dăruită de Dumnezeu, ca să îndeplinească dragostea părinţilor tăi trupeşti, iar tu, Sfinte, ai fost chemat să îndeplineşti dorinţa vieţii ei, pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, viaţă de ofrandă;
Bucură-te, singurătate îndeplinită;
Bucură-te, nevoinţă luminată;
Bucură-te, căutarea iubirii părinteşti;
Bucură-te, aflarea Tatălui Ceresc;
Bucură-te, dobândirea mântuirii Fiului;
Bucură-te, gustarea mângâierii Duhului;
Bucură-te, ocrotitorul Maicii Domnului;
Bucură-te, prietenul de taină al sfinţilor;
Bucură-te, văzătorul veşniciei;
Bucură-te, candela Bisericii;
Bucură-te, sol de veghe al neamului tău;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 2
Din tinereţe ai vieţuit duhovniceşte şi ai împlinit lipsa dragostei părinteşti cu iubirea dumnezeiască, descoperindu-te în chip minunat, pentru care slăvim, pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!
Icosul 2
Luminat de credinţă şi întărit de nădejde, îmbogăţit de iubire sfântă, ai dorit tinereţea veşnică din tinereţile tale; astfel ţi-ai îndreptat sufletul spre Dumnezeu, pentru care, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel hrănit cu Scripturile;
Bucură-te, cel curăţit cu lacrimile pocăinţei;
Bucură-te, cel povăţuit de Sfinţii Părinţi;
Bucură-te, cel luminat cu rugăciune;
Bucură-te, cel trecut prin focul ispitelor;
Bucură-te, următorule al sfinţilor trei tineri;
Bucură-te, aflarea tinereţii veşnice;
Bucură-te, dobândirea vârstei înţelepte;
Bucură-te, lucrarea faptelor bune;
Bucură-te, căutarea raiului ceresc;
Bucură-te, ascultarea dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 3
Singurătatea din copilărie ţi-a luminat-o Hristos cu grija de mântuirea sufletului, odorul de mare preţ, iar lipsa fraţilor trupeşti ţi-a împlinit-o cu mângâieri duhovniceşti; de aceea, mulţumind lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!
Icosul 3
Făgăduinţele monahiceşti le-ai împlinit cu sfinţenie după îndemnul dumnezeiescului Duh, Care zice: „Faceţi făgăduinţe şi le împliniţi Domnului”; astfel, făcându-te ascultător ai vieţuit în feciorie şi în sărăcie de bunăvoie, pentru care te cinstim cu unele ca acestea:
Bucură-te, ascultătorul tuturor;
Bucură-te, mângâierea celor săraci;
Bucură-te, hrănitorul străinilor;
Bucură-te, slujitorul străinilor;
Bucură-te, sfătuitorul fraţilor;
Bucură-te, ajutorul bolnavilor;
Bucură-te, iubitorul fecioriei;
Bucură-te, paza conştiinţei;
Bucură-te, rugăciune fierbinte;
Bucură-te, priveghere îndelungată;
Bucură-te, ajunare cu folos;
Bucură-te, povăţuire nevinovată;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 4
Mintea şi sufletul ţi le-ai curăţit cu rugăciunea şi pocăinţa, făcând din peşteră poartă către cer, căci împreună cu tine şi îngerii cântau: Aliluia!
Icosul 4
Dorind mai multă linişte sufletească te-ai îndreptat către Dumnezeu prin rugăciune şi ai împreunat petrecerea în peşteră cu postul, biruind iadul gândurilor deşarte, pentru care îţi cântăm aşa:
Bucură-te, dor de linişte;
Bucură-te, dor de curăţenie sufletească;
Bucură-te, dor de pustnicie;
Bucură-te, dor de smerenie;
Bucură-te, dor de locuri sfinte;
Bucură-te, dor de patria cerească;
Bucură-te, dor de sfinţenie;
Bucură-te, dor de lumină necreată;
Bucură-te, cel ce ai unit peştera cu cerul;
Bucură-te, prietenul îngerilor;
Bucură-te, vorbitorul cu Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule pentru noi, oamenii;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 5
Dorind să moşteneşti Împărăţia lui Dumnezeu, ai părăsit patria ta pământească şi te-ai sălăşluit în Ţara Sfântă, ca să te închini la locurile de nevoinţă ale proorocilor, ale apostolilor şi ale altor următori ai lui Hristos, ca şi în cer să cânţi împreună cu ei: Aliluia!
Icosul 5
Locurile petrecerii Domnului Hristos pe pământ ţi-au fost ca nişte îndemnuri care te-au povăţuit către viaţa veşnică din dorinţa iubitoare de Dumnezeu, pentru care îţi cântăm aşa.
Bucură-te, căutătorul Ţării Sfinte;
Bucură-te, aflarea Locurilor Sfinte;
Bucură-te, locuitorul Hozevei,
Bucură-te, văzătorul Betleemului;
Bucură-te, iubitorul Iordanului;
Bucură-te, îndrăgirea Galileii;
Bucură-te, închinătorule la Ghetsimanii;
Bucură-te, pelerinul Golgotei;
Bucură-te, lăudătorul Învierii;
Bucură-te, iubitorul Taborului;
Bucură-te, căutarea Eleonului;
Bucură-te, prietenul Cerului;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 6
Vieţuind în valea Iordanului ţi-ai petrecut viaţa ca pe o treaptă a urcuşului ceresc, în osteneli duhovniceşti, având în suflet dor de linişte şi cer, şi rugându-te pentru pământeni, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Cu suflet pururea mulţumitor te-ai socotit fericit pentru sălăşluirea vremelnică în Ţara Sfântă; de aceea, cu bucurie ai cântat mereu laude lui Dumnezeu, iar noi strigăm ţie aşa:
Bucură-te, că ai înţeles taina Iordanului;
Bucură-te, că ai cinstit Botezul;
Bucură-te, că ai slăvit pe Mântuitorul;
Bucură-te, că ai chemat pe Mângâietorul;
Bucură-te, că ai preamărit Treimea;
Bucură-te, că ai iubit Biserica;
Bucură-te, că te-ai însoţit cu pocăinţa;
Bucură-te, că ai îndrăgit nevoinţa;
Bucură-te, ca ai aflat milostivirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai biruit suferinţa;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 7
Primind harul preoţiei asupra ta, Cuvioase, din dumnezeiasca purtare de grijă, ai fost rânduit egumen şi povăţuitor al monahilor români de la Iordan, pentru care lăudăm pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!
Icosul 7
Ca povăţuitor al fraţilor vieţuitori din Schitul Românesc de la Iordan, nu ai uitat făgăduinţele monahiceşti, silindu-ţi mereu firea către împărăţia lui Dumnezeu – dorirea cea adevărată – şi fiind călăuză duhovnicească tuturor fraţilor, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, povăţuitorul ales de Dumnezeu;
Bucură-te, părintele celor încredinţaţi spre povăţuire;
Bucură-te, ajutătorul celor slabi;
Bucură-te, lumina celor neştiutori;
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi;
Bucură-te, pildă în povăţuire;
Bucură-te, îndemn cu îndelungă răbdare;
Bucură-te, mustrarea părintească;
Bucură-te, certare cu folos;
Bucură-te, iertarea celor îndreptaţi;
Bucură-te, primirea celor întorşi cu pocăinţă;
Bucură-te, pilduirea tuturor;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 8
În pustia Hozevei te-ai aşezat ca într-o ţarină bineroditoare de fapte duhovniceşti, unde, însoţit de îngeri, ţi-ai sfinţit sufletul după rânduielile vieţuitorilor de mai înainte, ca împreună cu ei în cer să cântaţi: Aliluia!
Icosul 8
Având dorinţă de îndreptare sfântă şi sporire duhovnicească, pustia şi chilia, în care ai locuit, te-au învăţat cum să-ţi petreci viaţa aceasta departe de grijile cele lumeşti, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, chip îngeresc;
Bucură-te, dumnezeiască dorinţă;
Bucură-te, duhovnicească înaripare;
Bucură-te, cugetare de moarte;
Bucură-te, gândire la cele veşnice;
Bucură-te, ostăşie adevărată;
Bucură-te, stăpânire de sine;
Bucură-te, locuitorule în pustie;
Bucură-te, pilda monahilor;
Bucură-te, râvnitorul Liturghiei;
Bucură-te, rug aprins al rugăciunii;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 9
Oamenii sunt nepricepuţi, iar cuvintele sunt slabe, în a arăta cu adevărat râvna şi ostenelile tale, Cuvioase, prin care ai dobândit vieţuirea cerească pe pământ; pentru aceasta noi cântăm: Aliluia!
Icosul 9
Ca un binecuvântat de Dumnezeu cu darul poeziei ai alcătuit versuri cântând viaţa veşnică pe care ai dorit-o şi minunatele Locuri Sfinte; de aceea şi noi îţi cântăm:
Bucură-te, alăută în versuri;
Bucură-te, lăudătorul Locurilor Sfinte;
Bucură-te, cântăreţul raiului;
Bucură-te, îndrăgirea poeziei;
Bucură-te, lauda monahilor;
Bucură-te, cântarea virtuţilor;
Bucură-te, stihuitor al rugăciunii;
Bucură-te, psaltire şi harfă;
Bucură-te, poezie înţeleaptă;
Bucură-te, cugetate la cele cereşti;
Bucură-te, râvnirea celor duhovniceşti;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 10
Toată viaţa ai petrecut-o în osteneală neîncetată şi ai încununat-o cu sfârşit creştinesc, intrând în lumina împărăţiei cereşti. Aceasta dorindu-o şi noi, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10
La adormirea ta, Cuvioase, în chip minunat, s-au adunat în peşteră călugări, pelerini credincioşi şi un stol de păsărele, pentru a te petrece până la uşa veşniciei, întristându-se vremelnic pentru mica despărţire, iar noi, cu evlavie, strigăm către tine aşa:
Bucură-te, vieţuire neîncetată în rugăciune;
Bucură-te, încununare cu sfârşit creştinesc;
Bucură-te, mutare la viaţa veşnică;
Bucură-te, cel slujit de monahi la înmormântare;
Bucură-te, cel jelit de păsările cerului;
Bucură-te, osteneală preschimbată în odihnă;
Bucură-te, că moartea nu te-a despărţit de noi;
Bucură-te, cel ce tainic te arăţi prietenilor credincioşi;
Bucură-te, dezgropare cu minuni înconjurată;
Bucură-te, făclie scos de Domnul din mormânt;
Bucură-te, bucuria obştii credincioşilor;
Bucură-te, mângâiere pentru cei din neamul tău;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 11
Oştile cereşti, de îngeri şi de sfinţi, te-au primit într-ale lor, pentru ca în cor să-I cântaţi Domnului în veci. Acelora ne alăturăm şi noi şi cântăm şi cântăm: Aliluia!
Icosul 11
Mintea fiindu-ţi strajă pentru trupul cel de lut în tot timpul vieţii tale, te-ai făcut părtaş cu sfinţii în cereasca locuinţă, pentru care şi noi te lăudăm, cântând aşa:
Bucură-te, rugă sfântă către slăvile cereşti;
Bucură-te,râvnă mare izvorâtă din credinţă;
Bucură-te,cunună prea binecuvântată;
Bucură-te, lepădarea grijilor celor lumeşti;
Bucură-te, dobândirea darului mântuitor;
Bucură-te, împlinirea dorinţei sfinte;
Bucură-te, cel ce ai urcat pe Muntele Fericirilor;
Bucură-te, râvnitorule ca şi Ilie;
Bucură-te, ostenitorule înţelept;
Bucură-te, locuitorule cu sfinţii;
Bucură-te, că ai înmulţit talanţii;
Bucură-te, Cuvioase, mare rugător pentru noi;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 12
Părinte Ioane, Dumnezeu te-a ales pe tine neamului românesc ca pe o duhovnicească ofrandă şi ai fost arătat lumii ca un semn de întărire în vreme de necazuri pentru toţi binecredincioşii care neîncetat cântă Lui: Aliluia!
Icosul 12
Pentru vieţuirea ta aleasă şi sfântă te-a proslăvit Dumnezeu şi te-a încununat cu cinste, iar noi dimpreună cu toţi credincioşii ortodocşi îşi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, fiule al Moldovei;
Bucură-te, frate şi părinte duhovnicesc;
Bucură-te, locuitorul Ţării Sfinte;
Bucură-te, nevoitorul pustiei;
Bucură-te, pregustarea bucuriei cerului;
Bucură-te, sfinţenia arătată în lume;
Bucură-te, că ai unit Crucea cu Învierea;
Bucură-te, întărirea răbdării noastre;
Bucură-te, credinţă lucrătoare prin iubire;
Bucură-te, slujitorule al lui Hristos;
Bucură-te, ajutătorule al celor din nevoi;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule;
Condacul 13
Cuvioase Părinte Ioane, mult nevoitorule, fii mijlocitorul nostru; auzi-ne pe noi cei ce acum ne rugăm ţie şi ne ajută ca, împreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu în ceruri: Aliluia! (acest Condac se citeşte de trei ori)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1:
Icosul 1
Făcătorul îngerilor şi al oamenilor, purtătorul de grijă al tuturor, din pruncie te-a rânduit, în grija bunicii tale spre ocrotire şi povăţuire. Aceasta, cu dor de pustnicie trăind toată viaţa, a fost dăruită de Dumnezeu, ca să îndeplinească dragostea părinţilor tăi trupeşti, iar tu, Sfinte, ai fost chemat să îndeplineşti dorinţa vieţii ei, pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, viaţă de ofrandă;
Bucură-te, singurătate îndeplinită;
Bucură-te, nevoinţă luminată;
Bucură-te, căutarea iubirii părinteşti;
Bucură-te, aflarea Tatălui Ceresc;
Bucură-te, dobândirea mântuirii Fiului;
Bucură-te, gustarea mângâierii Duhului;
Bucură-te, ocrotitorul Maicii Domnului;
Bucură-te, prietenul de taină al sfinţilor;
Bucură-te, văzătorul veşniciei;
Bucură-te, candela Bisericii;
Bucură-te, sol de veghe al neamului tău;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
Condacul 1
Cuviosului Ioan, Părintelui nostru cel mult cinstit, cântare de laudă să-i aducem, că prin multă nevoinţă de cămara cerească s-a învrednicit, iar prin pilda vieţii sale pe toţi ne învaţă să-L urmăm, cu dragoste şi credinţă, pe Mântuitorul Hristos. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!
După aceea, se citeşte rugăciunea aceasta:
O, Cuvioase Părinte Ioane, viaţa cerească ai petrecut-o pe pământ, căci la Sfântul Botez ai primit numele marelui proroc Ilie, iar la primirea chipului îngeresc Sfântului Ioan Botezătorul spre ocrotire ai fost încredinţat. De aceea ai urmat în viaţa ta pilda lor. pentru viaţa ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deşartă, Domnul ţi-a odihnit sufletul în strălucirea raiului, iar trupului tău osârduitor i-ai dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.
Acestea avându-le în minte, noi nevrednicii şi păcătoşii, venim cu umilinţă şi evlavie, rugându-te să nu treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.
Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinţi, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui Ceresc; cel ce ai fost frate şi vieţuitor în mănăstire, ajută să vieţuim oriunde ca fraţii întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfinţirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credinţă să împlinească poruncile lui Hristos în viaţa lor; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întăreşte rugăciunile noastre sporind râvna şi evlavia în Biserică; cel ce ai dorit a vieţui în Ţara Sfântă, ajută-ne să sfinţim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălăşluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peşteră, roagă-l pe Hristos să încălzească şi să lumineze cu iubirea Sa peştera inimilor noastre îndepărtate de El; cel ce încă din lumea aceasta ai simţit bucuria şi pacea vieţii veşnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria şi pacea Împărăţiei Sale. Sfinte Părinte Ioane, păzeşte pe bătrâni în dreapta credinţă, pe tineri în viaţă curată, şi pe copii în iubire de Dumnezeu şi de părinţi. Ocroteşte cu rugăciunile tale pe săraci şi pe bolnavi, pe văduve şi pe orfani, pe călători şi pe cei robiţi. Fereşte ţara noastră de primejdii, de necazuri şi roagă-te pentru întreg poporul cel binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească prin credinţă şi fapte pe Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin!
Viata Sfantului Ioan cel Nou Hozevitul
https://www.jerusalem.ro
https://ro.wikipedia.org
https://ro.orthodoxwiki.org
https://www.crestinortodox.ro
https://doxologia.ro
https://doxologia.ro
https://episcopia-italiei.ro
