Sfântul Evanghelist și Apostol Luca - 18 octombrie

Trimite acest articol mai departe!

Unul dintre cei patru evangheliști și autor al cărții Faptele Apostolilor, Sfântul Apostol Luca a fost un erudit al vremurilor sale, propovăduitor al învățăturilor creștine și primul iconar al Maicii Domnului.

Fragment din Evanghelia zilei-Marcu, Cap. XII, 10

"Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?"

Locație

Moaște ale Sfântului Evanghelist și Apostol Luca se găsesc răspândite în mai multe părți ale lumii.

Astfel, cele mai multe fragmente din sfintele moaște se găsesc la Padova (Italia), în biserica Santa Justina.

Potrivit documentelor găsite la Padova, capul Sfântului a fost adus la Cremona-Italia, în Biserica Sân Luca, lăcaș oficiat de părinții barnabiți.

O coastă din trupul sfântului a fost donată la 17 septembrie 2000 mitropolitului Ieronim al Bisericii Ortodoxe Grecești din Teba.

Mâna dreaptă a Sfântului Evanghelist Luca, cu care a scris frumoasa sa Evanghelie, se află la Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos.

Prăznuire

Sfântul Luca este serbat în calendarul ortodox de 4 ori pe an: pe data de 18 octombrie, ziua trecerii la cele veșnice, pe 4 ianuarie împreună cu cei 70 de Apostoli, pe 22 aprilie când este serbat împreună cu Sfinții Apostoli Nataniel și Climent și pe 20 iunie, când sfintele sale moaște împreună cu ale altor mucenici au fost mutate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.

Viața

Luca Evangelistul este unul dintre cei patru evangheliști, fiind considerat de către tradiția creștină autorul Evangheliei după Luca și a cărții Faptele Apostolilor.

Era de originar din Antiohia Siriei, oraș zidit pe la anul 300 î.Hr. de Seleucus Nicator în amintirea tatălui său Antiohus. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca s-a născut într-o familie păgână. Numele de Luca este o prescurtare de la Lucanus, Lucianus sau Lucilius.

Înainte de a primit sfântul botez a fost prozelit iudeu, lucru care reiese și din mulțimea cunoștințelor sale despre obiceiurile iudaice. Cunoștea limba greacă, ebraică, egipteană și latină; a fost doctor și pictor. Sfântul Apostol Pavel scrie colosenilor: „Vă îmbrățișează Luca, doctorul cel iubit” (Coloseni 4, 14).

El a fost unul din cei 70 de apostoli, despre care chiar el pomenește în Evanghelia sa, zicând: „A arătat Domnul și pe mulți alții șaptezeci și i-a trimis, câte doi, înaintea feții Sale, în toată cetatea și locul”. Fiind și Luca din aceeași ceată apostolească, umbla înaintea feții Domnului, prin propovăduirea cea sfântă, gătind calea Lui și încredințând popoarele că Mesia, Care era așteptat, a venit în lume.

În vremea mântuitoarelor patimi, când fiind bătut Păstorul s-au risipit oile turmei, acest fericit Luca umbla tânguindu-se și plângând pentru Domnul său. Și precum a semănat cu lacrimi, cu bucurie a secerat răsplătire, căci în ziua Învierii se afla pe calea spre Emaus împreună cu Cleopa, când Mântuitorul s-a apropiat de ei și le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați unul cu altul în drumul vostru?”, iar ei au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în cuvânt și în faptă .. cum L-au osândit la moarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii noștri”. (Luca 24, 17-20).

Sfântul Luca a fost părtaș durerilor și ostenelilor lui Pavel întru bunăvestirea lui Hristos, pentru că i-a urmat lui, propovăduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci și neamurilor. El a fost în Roma la dânsul, precum arată Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, și era foarte iubit de Pavel. Scriind către Coloseni Apostolul Pavel, zice: „Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit”. La fel, în Epistola către Corinteni, Pavel îl laudă pe Luca, zicând: „Dar nu numai atât, ci este și ales de către Biserici ca tovarăș al nostru de călătorie, având darul acesta, spre slava Domnului Însuși și spre osârdia noastră” (II Corinteni 8, 19). Aici Sfântul Ieronim înțelege că Apostolul Pavel îl laudă pe Luca.

Trecerea la cele veșnice

La bătrânețe Sfântul a propovăduit la Teba în Egiptul de Sus după Simeon Metafrastul, dar aceasta pare mai degrabă o confuzie cu orașul Teba din Boeotia în Grecia, unde se află mormântul Apostolului. Aici, la vârsta de 84 de ani, idolatrii înrăiți l-au prins și l-au torturat pentru credința în Hristos, după care l-au spânzurat de un măslin.

Astfel Sfântul Apostol și Evanghelist Luca și-a încununat propovăduirea prin mucenicie, lucru arătat și de martirologiul african din secolul al V-lea, unde i s-a dat numele de mucenic și de faptul că martiriul s-a întâmplat în Peloponez, care făcea parte din provincia romană Ahaia, care cuprindea aproape întreaga Grecie de azi.

Moaștele Sfântului

Mormântul Sfântului Apostol Luca a fost descoperit încă de timpuriu de creștinii dreptmăritori. Se spune că în locul unde a fost îngropat ploua cu colirie, apă care vindeca bolile de ochi, aceasta fiind și o mărturie a meseriei pe care Sfântul a exercitat-o în timpul vieții.

Potrivit lui Nichifor Kallist Xanthopoulos, mormântul Sfântului Apostol Luca se află în Thebes-Grecia de azi, care făcea parte în acele vremuri din provincia romană Ahaia.

De acolo, în anul 357, Sfântul Artemie Duxul, cel care era guvernator în Egipt, a mutat, din porunca împăratului Constanțiu, moaștele Sfinților Apostoli Luca, Andrei și Timotei, în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, unde au fost îngropate sub sfânta masă.

În timpul împăratului Iustinian I moaștele Sfântului Apostol Luca au fost transferate în noua Biserică a Sfinților Apostoli din Constantinopol, zidită de Iustinian.

De menționat este faptul că în prezent ambele biserici, atât cea construită în timpul lui Constantin cel Mare, cât și cea construită în timpul lui Justian I, nu mai există.

Capul Sfântului a fost adus la Roma de Sfântul Grigorie cel Mare la sfârșitul secolului al VI-lea.

În 1204, cruciații celei de-a IV-a Cruciade au furat moaștele Sfântul Apostol și Evanghelist Luca de la Constantinopol și le-au dus la Padova (Italia), unde se găsesc și acum, în biserica Santa Justina din centrul acestui oraș.

În anul 1992, episcopul ortodox Ieronim de Thebes și Levant, astăzi arhiepiscop al Greciei, a cerut episcopului catolic Antonie Mattiazzo de Padua, o parte însemnată din Moaștele Sfântului. Cererea a fost întemeiată pe o binevenită întoarcere a Moaștelor în patria lor, în Thebes-Grecia, unde se găsește mormântul Sfântului Evanghelist și unde este cinstit astăzi. Drept răspuns, episcopul latin a trimis în Thebes "o coastă" a Sfântului Apostol Luca.

Mâna dreaptă a Sfântului Evanghelist Luca, cu care a scris frumoasa să Evanghelie, se află la Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos.

O parte a craniului său a fost transferată de la Bazilica Sfânta Iustină la Catedrala Sfântul Vitus din Praga în secolul al XIV-lea, din ordinul lui Carol al IV-lea de Luxemburg , pe atunci rege al Boemiei.

Potrivit documentelor găsite la Padova, capul sfântului a fost adus la Cremona, în Biserica Sân Luca, unde se află o raclă ce conține craniul Sfântului.

O altă relicvă a capului se află în Muzeul Istoric Artistic „Tezaurul” din Bazilica Sf. Petru din Vatican.

Sfântul Evanghelist Luca autor al scrierilor bisericești

Sfântul Evanghelist și Apostol Luca a scris Evanghelia a treia și cartea Faptele Apostolilor.

Hotărârea de a scrie Evanghelia se arată în cuvintele: „Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, așa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început și au fost slujitori ai Cuvântului, am găsit și eu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ți le scriu..” (Luca 1, 1-4).

Prietenia strănsă dintre Sfântul Apostol Pavel și ucenicul său Luca, timpul îndelungat cât au stat și au propovăduit împreună, cuvântările și minuniele săvârște de Apostolul Neamurilor, toate acestea l-au ajutat pe Evanghelistul Luca să alcătuiască Evanghelia sa. Istorisirea lui dovedește o cultură literară mult superioară față de aceea a lui Matei și Marcu.

Numai el singur a scris despre cuvântul Arhanghelului Gavriil cu privire la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 5-25); numai el a scris despre faptul ca Fecioara Maria a mers la Elisabeta după Buna Vestire (Luca 1, 26-28); despre nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 57-80); el singur ni-L arată pe Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de 12 ani la templu (Luca 2,42-50).

Fără îndoială că toate acestea le-a aflat de la Sfânta Fecioară Maria și totodată dovedesc deosebita prețuire de care s-a bucurat din partea Ei. Sunt taine pe care Sfânta Fecioara Maria le-a păstrat ani de-a rândul, pe care i le-a încredințat spăre bătrânețe ca unui ucenic vrednic de asemenea încredințări.

Sfântul Luca zugrav al Maicii Domnului

Sfânta Tradiție îl mărturisește neîncetat pe Sfântul Apostol Luca drept zugrav și iconar al Maicii Domnului. Se crede că sfântul a pictat mai mult de 70 de icoane cu Maica Domnului, la multe dintre ele, el având-o drept model pe Maica Domnului în persoană, ea încă trăind în acea vreme.

O parte dintre icoanele Sfântului au fost duse de cei doisprezece apostoli pe meleagurile unde şi-au săvârşit apostolatele.

Apoi, peste ani, au fost găsite în mod miraculos. De pildă, în timpul rugăciunii sale, Sfintei Eufrosina i s-a arătat Maica Sfântă, care i-a indicat unde se afla una dintre icoane: „Această icoană a mea este pictată de Evanghelistul şi pictorul Luca”.

Sfântul Ioan Damaschin, mare iubitor și apărător al sfintelor icoane, ne scrie: "Dumnezeiescul Apostol și Evanghelist Luca a zugrăvit întocmai sfântul și prea­cinstitul chip al Maicii lui Dumnezeu, Maria, pe care a întâlnit-o la Ieru­salim, aflăndu-se încă în trup și predicând în Sfântul Sion. A pictat-o pe Preacurata Fecioară în culori și în amestec de ceară, pe o bucată de lemn, ca să ne-o lase amintire și să ne-o arate așa cum era în realitate, dar văzută că într-o oglindă. Maica Domnului însăși binecuvântând-o, i-a spus: Ha­rul meu va fi cu ea."

Sfântul Apostol Luca a mai zugrăvit pe lemn și chipurile sfinților și marilor Apostoli Petru și Pavel și de la dânsul s-a început în toată lumea acel bun și preacinstit lucru, adică zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui și a tuturor sfinților, pentru împodobirea Bisericii și spre mântuirea credincioșilor, celor ce cu dreaptă credință cinstesc sfintele icoane.

Minuni

Pe locul unde s-a pus sfântul lui trup, Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a plouat colirie (apă limpede) care tămăduiește durerea de ochi, în semnul meșteșugului celui doctoricesc. Pentru aceasta era știut de credincioși mormântul lui, căci se vindecau de diferite boli, cu rugăciunile Sfântului Apostol. Apoi aflând Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moaștele lui tămăduitoare, a trimis pe Artemie, cârmuitorul Egiptului, care a adus cu mare cinste în cetatea împărătească moaștele Sfântului Apostol și evanghelist Luca.

Când s-au adus cu cântări și cu laude în cetate sfintele moaște, un famen al palatului împărătesc, anume Anatolie, zăcând de multă vreme pe patul durerii și cheltuind avere multă la doctori, căutând tămăduirea pe care n-o putuse dobândi de nicăieri, auzind că se aduc în cetate moaștele Sfântului Apostol Luca s-a rugat cu toată osârdia către sfântul și, pe cât îi era lui cu putință, s-a sculat de pe pat, poruncind să fie dus la tămăduitoarea raclă a apostolului. Când a ajuns și s-a atins de ea cu credință, închinându-se moaștelor sfântului, s-a vindecat îndată de boală și, câștigând desăvârșita sănătate și tărie, a purtat pe umerii săi, împreună cu ceilalți oameni, racla cu moaștele Sfântului Apostol Luca în Biserica Sfinților Apostoli.

Mormântul sfântului Luca este făcător de minuni până astăzi. În 22 decembrie 1997 la orele 13:30 din marmura mormântului sfântului Luca a început să curgă mir.

Cuvântul Domnului și Rugăciuni

Evanghelia după Marcu, Cap. XII, 1-12

  1. Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
  2. Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei.
  3. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic.
  4. Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o.
  5. Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le.
  6. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
  7. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră.
  8. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.
  9. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora.
  10. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?
  11. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri".
  12. Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus.

Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca (al doilea Acatist) (18 octombrie )

(Traducere din limba rusă)

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinte Apostole și Evanghelist Luca, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Tropar (glasul al 5-lea):

Pe păstrătorul Evangheliei bucuriei lui Hristos și scriitorul Faptelor Apostolilor, pe Sfântul Apostol Luca, cu sfințite cântări să-l lăudăm. Că scrierile lui sunt mărturia Bisericii lui Hristos: El este Doctorul neputințelor și suferințelor, El vindecă rănile sufletelor noastre și mijlocește neîncetat pentru mântuirea noastră.

Condac (glasul al 4-lea):

Ucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu Pavel ai luminat tot pământul și negura ai gonit, scriind dumnezeiasca Evanghelie a lui Hristos.

Condac (glasul al 2-lea):

Pe învățătorul evlaviei, pe grăitorul tainelor celor necuprinse și pe luceafărul Bisericii, pe dumnezeiescul Luca să-l lăudăm. Căci Cuvântul, Cel ce singur este cunoscător inimilor oamenilor, împreună cu înțeleptul Pavel l-a ales ca învățător al neamurilor.

Condacul 1

Prin Voia înțeleaptă a lui Dumnezeu ai fost ales ca prin tine să se vestească vestea bună a Evangheliei lui Hristos către întreaga lume, Sfinte Luca de toti binecuvântat, iar tu având marea îndrăzneală în fața Domnului, a cărui Sfântă Evanghelie ai scris și ai propovăduit, cere și pentru noi, cei slabi și păcătoși, iertarea păcatelor și sădește în noi speranța Împărăției Cerurilor, pentru ca toți să strigăm cu bucurie: Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Icos 1

Domnul atot-milostiv văzându-ne scufundați în păcatul strămoșesc, ni te-a dat ca propovăduitor al Fiului Său Iisus Hristos, scriind despre viața, moartea și învierea Sa cea Slăvită, ca să scoți din întuneric neamul omenesc și să îl îndrepți spre sfințenie. Prin tine sunt înscrise tainele cerului și ale pământului, Sfinte Evanghelist Luca, astfel încât toți oamenii până la sfârșitul veacurilor să țină calea spre sfințenie, iar noi îți mulțumim pentru osteneală și îți strigăm:

Bucură-te, luminat de Duhul Sfânt pentru că ai scris Evanghelia;

Bucură-te, căci te slăvim toți cei care am primit mărgelele prețioasei Evanghelii a lui Hristos;

Bucură-te, căci ai fost ales de Dumnezeu a vestii taina mântuirii;

Bucură-te, Evanghelist al Veștii celei Bune;

Bucură-te, predicându-L pe Hristos, care a venit să ne mântuiască;

Bucură-te, că ești unul dintre cei patru Evangheliști;

Bucură-te, căci ai împrăștiat cele patru Evanghelii în lume prin Duhul Sfânt;

Bucură-te, urcat în tainele lui Dumnezeu în duh;

Bucură-te, că vorbele tale luminează universul;

Bucură-te, sădind Evanghelia în sufletul nostru;

Bucură-te, reprezentantul Noului Testament;

Bucură-te, stea, strălucind în Biserica Cerească;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 2

În tinerețe ai tânjit după înțelepciunea lumească pe care ai învățat-o, Sfinte Luca cel Înțelept, dar când ai venit la Ierusalim din Antiohia, Domnul Iisus Hristos a semănat Cuvântul Său Divin în tine, ai primit sămânța bună în inima ta și te-ai umplut de bucurie cerească, strigând cu glas mare către Dumnezeu: Aliluia.

Icos 2

Sămânța harului iubirii a rodit in inima ta ascultând învățăturile lui Hristos și văzând minunile săvârșite de El, fiind plin de înțelepciune și cunoaștere divină. L-ai ales pe Domnul și împreună cu ceilalți șaptezeci de apostoli și propovăduitori ai vestit Evanghelia mântuirii neamului omenesc. Iar noi, care prin Sfânta ta Evanghelie am băut aceeași înțelepciune a lui Dumnezeu, îți cântăm astfel:

Bucură-te, rănit în inimă prin harul lui Hristos;

Bucură-te, căci înțelepciunea divină s-a sădit în inima ta în loc de înțelepciunea lumească;

Bucură-te, că ai lăsat totul și l-ai urmat pe Hristos Domnul;

Bucură-te, trimis al Domnului;

Bucură-te, propovăduitorul credinței lui Hristos;

Bucură-te, cel cu glas binecuvântat al propovăduirii;

Bucură-te, căci ai scris despre genealogia lui Hristos de la Adam;

Bucură-te, primul care ai pictat icoana Maicii Domnului;

Bucură-te, cel care l-ai vestit pe Iisus Fiul lui Dumnezeu;

Bucură-te, războinic neobosit pentru adevărul lui Hristos;

Bucură-te, vindecător priceput al sufletelor omenești;

Bucură-te, semănător de sămânță bună, rodind de o sută de ori;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 3

Înarmat de Domnul cu putere și har, Sfinte Luca, ai început să predici Evanghelia și să faci minuni, împreună cu ceilalți Apostoli vestind învățătura Domnului Hristos, predicând poporului că Hristos a venit în lume fiind Fiul lui Dumnezeu, îndemnându-i să-I plângă lui Dumnezeu: Aliluia.

Icos 3

În ultimele zile ale vieții pământești a Domnului Iisus Hristos ai locuit în Ierusalim când El a fost condamnat de judecătorii nedrepți și L-ai văzut răstignit pe Domnul pe Cruce, tu, Sfinte Luca, și ai plâns vazând nevinovatul sânge al Învățătorului tău cum este vărsat pe pământ păcătos. Plângem și noi cu tine și cu mâhnire îți vorbim:

Bucură-te, căci ai fost martor la suferința lui Hristos Mântuitorul;

Bucură-te, slujitor credincios al Împăratului Hristos;

Bucură-te, că ai vestit slava lui Dumnezeu;

Bucură-te, rază cerească în întunericul acestei lumi;

Bucură-te, înarmându-ne împotriva vrăjmașului cel intrat în Iuda;

Bucură-te, că ne-ai învățat mila lui Hristos față de Petru;

Bucură-te, comoară ce ne dai să bem Apă Vie;

Bucură-te, căci ai adus cuvântul lui Dumnezeu oamenilor cu bucurie și fără teamă;

Bucură-te, că ai tânjit mai mult după tăierea împrejur a inimii decât după tăierea împrejur a trupului;

Bucură-te, strugure cu boabe rodnice al Domnului;

Bucură-te, că L-ai văzut pe Dumnezeu față în față prin Hristos;

Bucură-te, căci pe Domnul și acum Îl vezi în Împărăția Cerurilor;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 4

Întristarea ta s-a transformat în bucurie, fiindcă moartea nu este puternică împotriva Izvorului Vieții și piatra mormântului nu poate ține inchisă Piatra de Temelie a toate. Domnul Tău a înviat din morți și lumii i s-a dat viață veșnică, iar tu și frații tăi Apostoli ați exclamat într-o bucurie mare: Aliluia.

Icos 4

În săptămâna Învierii te-ai dus cu Cleopa pe drum spre Emaus, iar Domnul ți s-a arătat și a mers cu tine. Inima ta a devenit fierbinte și sufletul tău tremura, căci El te-a învățat despre Sine din profeții și din Scripturi, dar nu l-ai cunoscut pe Domnul până când la cină El a rupt pâinea și a binecuvântat-o iar ochii tăi au fost deschiși și ai înțeles că era Domnul cel înviat. Știind despre asta din Evanghelia ta, și acum sufletele noastre tremură și pentru aceasta, de dragul bucuriei, îți cântăm:

Bucură-te, văzând Învierea lui Hristos;

Bucură-te, adus de la lipsă de sens la înțelepciunea divină de Hristos;

Bucură-te, că Hristos ți-a deschis mintea, astfel încât să înțelegi Scriptura;

Bucură-te, că inima ta a devenit plină de har când l-ai ascultat pe Domnul în drum spre Emaus;

Bucură-te, că Hristos ti-a dat pâine din mâna Lui;

Bucură-te, căci cuvintele lui Hristos drumul către Emaus au pecetluit inima ta;

Bucură-te, că ai băut paharul înțelepciunii, și prin asta ai dat de băut la mulți cunoașterea lui Hristos Mântuitorul;

Bucură-te, că ai predicat tuturor Evanghelia lui Hristos cel înviat;

Bucură-te, că ne-ai deschis izvorul mântuirii;

Bucură-te, că ne-ai dat Ghidul vieții;

Bucură-te, predicând domnia Soarelui;

Bucură-te, că ne-ai învățat să credem în Sfânta Treime;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 5

Pentru a întemeia Biserica și conform făgăduinței Sale, Domnul mântuirii noastre a trimis în a cincizecea zi după Învierea sa pe Duhul Său cel Sfânt asupra apostolilor, ca ei să fie pecetluiți ca martori ai credinței creștine de neclintit, iar tu, Sfinte Luca, locuind în Ierusalim împreună cu alți apostoli, L-ai mărturisit cu credință pe Hristos Dumnezeu și I-ai cântat ca adevăratului Dumnezeu: Aliluia.

Icos 5

Te-ai dus apoi în patria ta Antiohia, o țară locuită cu mulți creștini, dar în Sebastia, unde se odihneau moaștele nestricăcioase ale Sfântului Ioan Înaintemergătorul, ai zăbovit predicând Evanghelia mântuirii. Văzând Sfintele moaște, ați dorit să le luați cu voi, dar creștinii din Sebastia nu au vrut să vă dea decât mâna dreaptă lui Ioan sub care Domnul Însuși și-a înclinat capul cel Sfânt la botez, lucru de care te-ai bucurat. Iar noi, minunându-ne de dragostea ta pentru sfinți, exclamăm:

Bucură-te, martor al Pogorârii Duhului Sfânt;

Bucură-te, că ai descris cum a fost creată Biserica pentru noi;

Bucură-te, că te-ai arătat ca roua cerului și ai luminat lumea;

Bucură-te, că Noul Testament a fost scris din inima ta, prin Duhul Sfânt;

Bucură-te, căci prin Duhul Sfânt ai explicat lumii Adevărul Sfânt;

Bucură-te, evanghelist al Domnului în întreaga lume;

Bucură-te, om tainic ales de la Dumnezeu;

Bucură-te, căci ți-ai curățit inima fiind stăpânit de Duhul Sfânt;

Bucură-te, că ai găsit mijlocirea Înaintemergătorului;

Bucură-te, folosirea evlavioasă a lucrurilor sfințite;

Bucură-te, scriind despre Zaheu, cel mântuit de Hristos;

Bucură-te, că mulți te au ca mijlocitor înaintea lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 6

Dobândind o comoară neprețuită, mâna dreaptă a lui Ioan, Sfinte Luca, ai ajuns în patria ta spre bucuria marilor creștini din Antiohia, care au ascultat cuvintele tale sfinte și au trăit bucuria Evangheliei lui Hristos, propovăduindu-le minunile Fiului lui Dumnezeu și învățăturile Mântuitorului lumii. Ascultând cuvintele tale înțelepte, ei au cântat cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia.

Icos 6

Ai rămas în Antiohia până când apostolul Pavel te-a chemat să îi fii colaborator și tovarăș pe calea lui Dumnezeu pentru a predica Evanghelia. Sfântul Pavel te-a lăsat în orașul macedonean Filipi ca să întărești și să înmulțești Biserica. Ai locuit acolo, predicând și sădind creștinismul. Minunându-vă de munca ta, te lăudăm:

Bucură-te, tovarăș neobosit al Apostolului Pavel;

Bucură-te, învățător ales de Pavel cel înțelept;

Bucură-te, căci luminezi întregul univers;

Bucură-te, mângâietorul tuturor celor răniți;

Bucură-te, doctore, vindecând prin puterea Celui Preaînalt;

Bucură-te, că ne-ai izbăvit de patimile de moarte prin Evanghelie;

Bucură-te, slujindu-L necontenit pe Domnul;

Bucură-te, împreună cu Maria, Ioana, Susanna și alte femei sfinte propovăduitoare ale Adevarului;

Bucură-te, lăudătorul lui Iosif din Arimateea;

Bucură-te, că izgonești descurajarea din inimile noastre;

Bucură-te, înâlțând rugăciuni înaintea lui Dumnezeu pentru noi;

Bucură-te, că pe mulți i-ai chemat pocăință;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 7

Când Sfântul Pavel l-a vizitat pe Apostolul Filip la sfârșitul celei de-a treia călătorii apostolice, te-a trimis, Sfinte Luca, în Corint. De atunci, fără a te îndepărta de marele Apostol, ai cântat cu el împreună lui Dumneze cel Atotputernic: Aliluia.

Icos 7

După ce ai vizitat cu bucurie toate Bisericile din Asia și Iudeea, ai ajuns în Palestina, în orașul Cezareea, unde evreii l-au prins pe Sfântul Pavel, Cezarul cerand judecarea lui la Roma. În drum spre aceasta, ai fost neîncetat cu el îndurând multe necazuri pe mare și pe pământ. Laudându-te, cu evlavie exclamăm:

Bucură-te, ajutoarul Sfântului Apostol Pavel;

Bucură-te, căci ai descris predicile lui;

Bucură-te, căci l-ai iubit mult;

Bucură-te, căci în Coloseni credincioșii l-au întâmpinat pe Sfântul Pavel care în lanțuri;

Bucură-te, cel care ai mărturisit despre Hristos prin cuvânt și scris;

Bucură-te, că sarea amară a necredinței ai îndulcit-o ​​cu dulceața Divină;

Bucură-te, săgeata evlaviei lui Hristos;

Bucură-te, că ne hrănești cu Evanghelia lui Hristos;

Bucură-te, trâmbița harului Divin;

Bucură-te, predicator al tainelor celor nespuse;

Bucură-te, întărirea tuturor celor slabi;

Bucură-te, izbăvitorule de demoni;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 8

Ajuns la Roma împreună cu apostolii Pavel, Marcu, Aristarh și alții, l-ai propovăduit pe Hristos tuturor celor care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu și care au auzit de la voi cuvintele mântuirii despre Duhul Sfânt al iluminării, cântând cu bucurie Domnului Întrupat: Aliluia.

Icos 8

În timp ce te aflai la Roma, tu, Sfinte Luca, ai copiat Sfânta Evanghelie în care ai înscris neamul și descendența Domnului Iisus Hristos, fiind luminat de Duhul Sfânt. În această sfântă ascultare te conducea Apostolul Pavel. Te mărim pentru darurile primite și îți cântăm:

Bucură-te, că Dumnezeu te-a adăpat cu har divin;

Bucură-te, pecetluit de Duhul Sfânt;

Bucură-te, ucenic credincios al tainelor lui Hristos;

Bucură-te, învațându-ne învățăturile Bisericii;

Bucură-te, căci ai primit cunoaștere cea dincolo de înțelegere;

Bucură-te, că ai auzit și ai scris multe din tainele lui Hristos de la Apostolul Pavel;

Bucură-te, neobosit tovarăș al Apostolului limbilor;

Bucură-te, căci ai răspândit Evanghelia pe tot pământul;

Bucură-te, că ne-ai hrănit inima cu vinul înțelepciunii lui Dumnezeu;

Bucură-te, că ești singurul care ai descris in Evanghelie pocăința tâlharului pe cruce;

Bucură-te, cel ce ai adus avere celor care au dobândit prudența vameșului;

Bucură-te, cel care ai arătat recunostința și milostivirea samaritenilor păgâni;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 9

Când Apostolul Pavel a fost eliberat din Roma după doi ani de robie, a plecat pentru a vizita bisericile fondate anterior, iar tu, Sfinte Luca l-ai însoțit, iar când împăratul Nero a ridicat persecuția cruntă împotriva creștinilor din Roma, te-ai întors acolo pentru a încuraja și întări Biserica persecutată și i-ai cântat cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia.

Icos 9

Când ateii l-au prins pe Apostolul Pavel și l-au închis în lanțuri, tu Sfinte Luca ai rămas cu el, plângând la mucenicia învățătorului tău. Plângând și noi cu tine, îți cântăm:

Bucură-te, că nu l-ai lăsat singur în lanțuri pe Apostolul Pavel;

Bucură-te, căci ai văzut mucenicia marelui Pavel;

Bucură-te, căci pe Pavel l-ai urmat de la Troa până la porțile cerului;

Bucură-te, cel învățat de înțeleptul Pavel;

Bucură-te, cel care ai descris faptelor Apostolilor;

Bucură-te, lumină vie a Bisericii;

Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor cu strălucirea duhului tău;

Bucură-te, alungând lingușirea căldurii demonice prin credință;

Bucură-te, că Domnul prin tine ne învață multe virtuți;

Bucură-te, cupă plină de daruri cerești;

Bucură-te, stâlp de neclintit al evalviei;

Bucură-te, că toate limbile îți cunosc sfântul tău nume;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 10

După martiriul Apostolului Pavel, ai plecat Sfinte Luca în Italia, Dalmația, Macedonia și Grecia, predicând peste tot lumina evlaviei și iubirea lui Hristos, strigându-i Dumnezeului adevărat: Aliluia.

Icos 10

La bătrânețe te-ai retras în Egipt, predicând Vestea cea bună a mântuirii Domnului Iisus Hristos. Predicând, însă, ai suportat mult chin, și după ce te-ai întors în Filipi unde ai condus Biserica înființată de Sfântul Apostol Pavel, rânduind preoți și diaconi, vindecându-i pe cei bolnavi în trup și suflet, pentru care suntem recunoscători și strigăm cu bucurie:

Bucură-te, că ai zidit Trupul lui Hristos – Sfânta Biserică;

Bucură-te, zorii unei zile noi;

Bucură-te, călăuza noastră spre cer;

Bucură-te, copac bun, cu multe roade;

Bucură-te, cel ce ai primit răsplata veștii bune din Împărăția Cerurilor;

Bucură-te, aducător al evlaviei;

Bucură-te, predicatorul minunilor slăvite ale lui Dumnezeu;

Bucură-te, căci ai scris noua lege a lui Dumnezeu pentru noi;

Bucură-te, luptând pentru noi să avem iubirea lui Hristos;

Bucură-te, căci harul lui Dumnezeu ni l-ai dat prin vorbele si scrierile tale;

Bucură-te, strălucind în propovăduire ca soarele;

Bucură-te, că icoana ta împodobește bisericile creștine;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 11

Fiind de optzeci și patru de ani, Sfinte Luca, ai avut parte de moarte mucenicească pentru Hristos Domnul, find agățat pe un măslin din Teba, unde au fost îngropate și moaștele tale. Ți-ai dat sufletul sfânt îngerilor, care te-au ridicat la Domnul căruia I-ai slujit cu credință în această lume și acum în lumină îi cânți Domnului: Aliluia.

Icos 11

Puterile tale sfinte și miraculoase i-au vindecat pe mulți, mai ales pe cei cu ochii bolnavi. Împăratul Constantin te-a slăvit si a adus moaștele tale cu mare cinste la Constantinopol. Unul dintre eunuci care era bolnav s-a atins de moaștele tale și din acel ceas s-a făcut deplin sănătos. Sfintele tale moaște au fost așezate sub masa sfântă a Altarului împreună cu moaștele sfinților apostoli Andrei și Timotei. Ne minunăm de un astfel de miracol, și strigăm către tine:

Bucură-te, că ai construit Biserica lui Hristos pe sângele tău de mucenic;

Bucură-te, încununat cu cunună de mucenic;

Bucură-te, doctore, vindecându-ne de stricăciune prin Hristos;

Bucură-te, că te-ai adus jertfă pentru credință;

Bucură-te, că ai primit multă ocară pentru Hristos;

Bucură-te, căci ai mărturisit credința în Hristos prin mucenicie;

Bucură-te, căci deși erai bătrân nu ai cedat durerii din chinuri;

Bucură-te, că ți-ai sfârșit viața cu suferință;

Bucură-te, slujitorul credincios al Domnului Hristos;

Bucură-te, căci atât Biserica pământească și cea cerească te slăvesc;

Bucură-te, vestitorul Duhului Sfânt;

Bucură-te, căciv acum te bucuri cu sfinții în Împărăția Cerurilor;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 12

Sfinte Luca, ai lăsat Evanghelia și în imagini pentru noi, pictând trei icoane ale chipului bun al Maicii Domnului, care a grăit: ”Harul Fiului meu și al meu va fi cu această icoană”. Suntem recunoscători fiindcă prin tine am primit darul de a primi cu evlavie mângâierea Fecioarei și a Fiului ei prin icoane, strigând cu bucurie Domnului Înțelept: Aliluia.

Icos 12

Tu, Sfinte Luca, ai pictat și icoane ale sfinților Apostoli Petru și Pavel, punând începutul la această minunată și evlavioasă faptă de a picta sfinte icoane spre slava lui Dumnezeu, a Preasfântei Născătoare de Dumnezeu și a tuturor sfinților, icoane ce împodobesc frumos bisericile lui Dumnezeu și îi cheamă la mântuire pe toți cei care le slăvesc. Pentru acest lucru pe care ni l-ai oferit, îți mulțumim și exclamăm:

Bucură-te, vestind tainele Evanghelice;

Bucură-te, căci ne oferi îndrumare să ajungem la Hristos Mântuitorul;

Bucură-te, înfățișând-o pe Maica Domnului pe icoană;

Bucură-te, căci Ea a binecuvântat sfânta ta lucrare;

Bucură-te, pictând chipul nemuritor al Fecioarei;

Bucură-te, că aduci bucurie nemărginită inimilor noastre;

Bucură-te, că multe minuni a făcut Împărăteasa Raiului prin icoanele Sale;

Bucură-te, că fața bună a Maicii Domnului pictată de tine alungă de la noi deznădejdea;

Bucură-te, căci Maica Domnului ți-a spus tainele Fiului Său în inima ta;

Bucură-te, căci Îi cântăm slava Maicii Domnului în cinstea Sa;

Bucură-te, cel binecuvântat să scrii Evanghelia;

Bucură-te, cel plin de har dumnezeiesc;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 13

O, Sfinte Evanghelist și Apostol Luca, trâmbiță cerească, primește aceste cuvinte slabe ale noastre drept rugăciune și roagă-l pe Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, căruia I-ai slujit atât de neobosit și ai dobândit o mare milă de la El, iertarea tuturor păcatele noastre, sfârșit pașnic și nedureros și să avem calea liberă să ajungem în Rai, unde toți sfinții cântă cântarea cerească: Aliluia. (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icos 1

Domnul atot-milostiv văzându-ne scufundați în păcatul strămoșesc, ni te-a dat ca propovăduitor al Fiului Său Iisus Hristos, scriind despre viața, moartea și învierea Sa cea Slăvită, ca să scoți din întuneric neamul omenesc și să îl îndrepți spre sfințenie. Prin tine sunt înscrise tainele cerului și ale pământului, Sfinte Evanghelist Luca, astfel încât toți oamenii până la sfârșitul veacurilor să țină calea spre sfințenie, iar noi îți mulțumim pentru osteneală și îți strigăm:

Bucură-te, luminat de Duhul Sfânt pentru că ai scris Evanghelia;

Bucură-te, căci te slăvim toți cei care am primit mărgelele prețioasei Evanghelii a lui Hristos;

Bucură-te, căci ai fost ales de Dumnezeu a vestii taina mântuirii;

Bucură-te, Evanghelist al Veștii celei Bune;

Bucură-te, predicându-L pe Hristos, care a venit să ne mântuiască;

Bucură-te, că ești unul dintre cei patru Evangheliști;

Bucură-te, căci ai împrăștiat cele patru Evanghelii în lume prin Duhul Sfânt;

Bucură-te, urcat în tainele lui Dumnezeu în duh;

Bucură-te, că vorbele tale luminează universul;

Bucură-te, sădind Evanghelia în sufletul nostru;

Bucură-te, reprezentantul Noului Testament;

Bucură-te, stea, strălucind în Biserica Cerească;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Condacul 1

Prin Voia înțeleaptă a lui Dumnezeu ai fost ales ca prin tine să se vestească vestea bună a Evangheliei lui Hristos către întreaga lume, Sfinte Luca de toti binecuvântat, iar tu având marea îndrăzneală în fața Domnului, a cărui Sfântă Evanghelie ai scris și ai propovăduit, cere și pentru noi, cei slabi și păcătoși, iertarea păcatelor și sădește în noi speranța Împărăției Cerurilor, pentru ca toți să strigăm cu bucurie: Bucură-te, Sfinte Luca, Apostol și Evanghelist al lui Hristos, pictând Evanghelia în inimile noastre!

Rugăciune

O, Sfinte Luca ales de Dumnezeu și binecuvântat de Maica Domnului, predicator al Evangheliei lui Hristos, mucenic și apostol, ajutor pentru toți cei care te cheamă în rugăciune, ajută-ne și pe noi, robii păcătoși ai Domnului, pentru că din cauza multor păcate ne găsim în întunericul și umbra morții, departe de Dumnezeul iubirii. Cu mare rușine îndrăznim să te rugăm să mijlocești pentru noi la Domnul pentru iertare si milă, tu Sfinte Luca, marea lumină a lui Dumnezeu, care locuiești în lumina Sa veșnică.

Roagă-te Domnului, Sfinte Luca, să reînnoiască în noi frica de Domnul, să atragem iubirea și să alungăm păcatul, căci ne-am obișnuit cu păcatul de toată ziua și știm cuvintele Domnului: ”Privegheați și vă rugați, căci nu știțiziua, nici ceasulîn care va veni Fiul omului”. Trezește-te în noi, Sfinte Luca, frica și înțelepciunea despre care vorbește sfântul rege și psalmist David. Fie să primim lacrimi de pocăință prin rugăciunile tale și toate sufletele noastre să fie curățate de păcat.

Ajută-ne să înțelegem Scriptura, să înțelegem cuvintele cu adevărat, să fugim de păcat ca de foc, să înțelegem că păcatul este moarte iar Dumnezeu este o viață. Ajută-ne, Sfinte Luca, să ne curățim de păcat și să trecem de la moarte la viața veșnică. Dumnezeu să fie totul pentru noi în toate, și acum și pentru totdeauna să fim aproape de El.

Te rugăm, Sfinte Luca, fă ca și nouă, la fel ca și ție si lui Cleopa când ați călătorit la Emaus, să ne tremure inima și sufletul de prezența Lui. Pacea cerească să coboare asupra noastră, să ne călăuzești în Împărăția Cerească alungând săgețile celui rău. Te rugăm, Sfinte Luca, să primim prin tine dragostea lui Dumnezeu, să ne călăuzească spre patria veșnică unde sunt toate puterile cerești, toți sfinții și Maica Domnului. Lasă ochii inimilor noastre să privească continuu dulceața Raiului și să ne bucurăm de ea, împărăția Cerurilor să domnească în noi, si cu rugăciunile tale, Sfinte Luca, să fim mântuiți când Domnul ne cheamă, ca să Îl slăvim pentru totdeauna pe Dumnezeu în Sfânta Treime: Tatăl cel fără de Început, cu Fiul Său Unul Născut și cu Duhul Sfânt, acum si în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Bibliografie

https://pravila.ro
https://basilica.ro
https://doxologia.ro
https://ro.wikipedia.org
https://doxologia.ro
https://adevarul.ro

 

add_filter(‘jpeg_quality’, function($arg){return 100;});

Contact