Sfântul Teodosie cel Mare, supranumit și „începătorul vieții de obște”, este dascălul pustiei care a rămas în memoria Bisericii ca o stea pentru eternitate strălucitoare pe firmamentul spiritual.
Fragment din Evanghelia zilei, Luca XIII-24
“Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea”.
Calendarul creștin-ortodox menționează praznicul Sfântului Teodosie cel Mare la data de 11 ianuarie.
Mormântul Sfântului Teodosie cel Mare se află în Peştera Magilor din curtea mănăstirii ctitorite de cuvios.
Mănăstirea Sfântului Teodosie, cunoscută şi sub denumirile de „Der Ibn Abet” sau „Deir Dosi”, se află la aproximativ şapte kilometri de Betleem, pe drumul ce duce spre Mănăstirea Sfântului Sava.
La trecerea la Domnul a Sfântului Teodosie cel Mare (11 ianuarie anul 529), peştera celor trei magi a fost locul unde a fost săpat mormântul Sfântului Teodosie.
Peştera reprezintă una dintre cele mai interesante părţi ale vechii mănăstiri a Sfântului Teodosie. Este o peşteră naturală, uşor ecarisată, situată şi azi ca şi odinioară chiar în inima mănăstirii.
În aceeaşi peşteră mai odihnesc şi Sfânta Evloghia, mama Sfântului Teodosie; Sfânta Sophia, mama Sfântului Sava; Sfânta Theodoti, mama sfinţilor Cosma şi Damian; precum şi Sfânta Maria, soţia Sfântului Xenofont şi mama Sfinţilor Arcadie şi Ioan. De asemenea, aici se află mormântul Sfântului Ioan Moshu, autorul Limonarului.
Odată cu zidirea noii mănăstiri la începutul secolului XX, deasupra peşterii celor trei magi a fost ridicat un paraclis din care coboară trepte săpate în piatră.
În biserica mănăstirii se păstrează, cu mare evlavie, moaştele Sfinţilor Părinţi ucişi de perşi în anul 614, dar şi părticele din moaştele mai multor sfinţi.
Teodosie s-a născut către anul 423 în satul Mogarisos din ținutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. Tatăl său se numea Proeresie și mama sa Evloghia, și erau amândoi credincioși și cucernici.
Teodosie a intrat de tânăr în monahism și, din râvnă pentru Locurile Sfinte și din dorința de înstrăinare, a pornit spre Ierusalim, pe vremea când se adunase la Calcedon Sinodul IV Ecumenic, la anii 451. Trecând prin Antiohia, s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul (prăznuit la 1 septembrie), de la care a deprins înclinarea spre viața cea îmbunătățită și care i-a proorocit că va fi păstor peste multe oi cuvântătoare pe care le va scoate din gura lupului.
Sfântul Simeon Stâlpnicul
Ajuns la Ierusalim, Teodosie s-a închinat la toate locurile sfinte pomenite în evanghelii. Apoi a viețuit un timp într-o mică comunitate monastică la jumătatea drumului dintre Ierusalim și Betleem, sub ascultarea și cu sfătuirea unui mare bătrân, pustnicul Longhin, care el însuși trăia lângă turnul lui David în apropiere de poarta dintre Jaffa a cetății sfinte.
Mai apoi, Teodosie s-a retras într-o peșteră din apropierea Betleemului, despre care tradiția spune că era peștera în care cei trei Magi au petrecut noaptea după ce s-au închinat Mântuitorului Iisus Hristos. Aici, timp de 30 de ani, Teodosie s-a hrănit doar cu ierburi și roade de finic, nemâncând deloc pâine. Rugăciunea lui era neîncetată și lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodată. Datorită vieții sale de ascet, în jurul său s-a adunat mulți ucenici, care îi ascultau povețele și-i urmau viața. Când peștera unde trăiau ei a devenit cu totul neîncăpătoare, sfântul a decis să ridice în apropiere o mănăstire.
Sfântul Teodosie a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 în deșertul lui Iuda.
Fragment din Desertul Iudeii
Împreună cu ucenicii săi, Teodosie a ridicat, la 7 km de Betleem, o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un arhondaric pentru călugării străini, un altul pentru primirea săracilor și a localnicilor, un spital pentru bolnavi, un ospiciu pentru călugării bătrâni și un azil pentru alienați. Așezămintele erau atât de mari pentru acea vreme (peste 400 de membri de naționalități diferite și patru biserici: într-una Dumnezeu era lăudat în grecește, în alta în siriacă, în alta în armeană și a patra era rezervată alienaților și posedaților) încât, pentru a împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin minuni și înmulțind pâinea și celelalte necesare vieții.
Viața lor călugărească era inspirată de regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare, frații adunându-se de șapte ori pe zi la biserică pentru laude.
În jurul anului 513, la moartea lui Gherontie, superiorul mănăstirii sfintei Melania Romana (prăznuită la 31 decembrie), Teodosie a fost ales de patriarhul Salustius al Ierusalimului ca superior și conducător al tuturor monahilor ce viețuiau în comunități în Palestina și Țara Sfântă, în timp ce sfântul Sava cel Sfințit (prăznuit la 5 decembrie) era în fruntea eremiților și a celor ce trăiau în lavre. Cei doi sfinți erau uniți de o mare dragoste, întâlnindu-se adesea pentru a discuta probleme duhovnicești și pentru a lupta împreună împotriva ereticilor.
Sfântul Teodosie a fost un înflăcărat oponent al ereziei monofizite. După ce a predicat de la amvonul Bisericii Sfântului Mormânt, la cererea călugărilor palestinieni, despre importanța învățăturii Sinodului Ecumenic de la Calcedon și că cei care nu-l primesc sunt anatema, împăratul Anastasius I (430–518; împărat între 491 și 518) - un miofizit moderat - l-a suspendat temporar. Dar Teodosie era susținut de importante personalități ale vieții bisericești de atunci, cum ar fi papa Felix IV al Romei și patriarhul Efrem al Antiohiei.
Atins, către sfârșitul zilelor, de o lungă și dureroasă boală, a suportat totul ca Iov, dând slavă lui Dumnezeu.
Înainte de moartea sa, Cuviosul Teodosie cel Mare a chemat la sine trei episcopi apropiați lui și lor le-a descoperit că o moară curând. A trecut la cele veșnice după trei zile, la vârsta venerabilă de 105 ani, în anul 529. Trupul său a fost îngropat în peștera în care și-a început ostenelile ascetice, iar mai târziu mormântul său a fost transferat în mănăstirea sa.
Pentru posteritate, dintre toate virtuțile sfântului Teodosie, trei vor rămâne ucenicilor săi ca o moștenire vie:
-o severă asceză până la moarte, însoțită de o credință nestrămutată;
-mila fată de săraci și bolnavi;
-sârguința neîncetată către rugăciune și către lauda lui Dumnezeu
Ziua lui Teodosie este pomenită şi cinstită, în special, de către „oamenii sterpi”, pentru „a primi rod pântecelui” (a procrea), de femeile aflate „în starea darului” (însărcinate), pentru naştere uşoară.
Această zi era îndeosebi respectată și de către crescătorii de animale, pentru „prăsirea” acestora.
Sfântul Teodosie este recunoscut și pentru faptul că protejează împotriva cutremurelor. În tradiție a rămas cunoscut un mare cutremur de pământ, reținut de memoria populară sub numele de „Cutremurul cel mare de la Teodosie“. Acesta a avut loc la 11 ianuarie 1838, în ziua patronată de Sf. Teodosie. Acesta a fost unul dintre marile cutremure care au zguduit România. El s-a declanșat în data de 23 ianuarie (stil nou), respectiv 11 ianuarie (stil vechi). A avut o magnitudine de 7,5 grade pe scara Richter. Cutremurul a fost urmat de 3 replici puternice. Cutremurul a afectat Transilvania, Țara Românească și Moldova. În Țara Românească s-au prăbușit 217 biserici, cele mai multe în Râmnicu Vâlcea și Craiova. În București, conform unui raport oficial, s-au prăbușit 36 de clădiri inclusiv Hanul lui Manuc și Biserica Sf. Silvestru. De atunci, ziua Sf. Teodosie cel Mare este respectată pentru ca să nu mai aibă loc asemenea dezastre.
Conform tradiției, prin rugăciunile sale și prin harul primit de la Domnul, Sfântul Teodosie cel Mare a săvârșit de-a lungul vieții sale multe fapte minunate.
Vindecarea femeii de cancer la sân
În vremea împăratului Anastasie în cetatea Ierusalimului erau adunați toți părinții din locașurile Palestinei. Cuviosul Teodosie a venint acolo cu ucenicii săi în locul care se cheama Ierotion. În acel loc era un scaun mare, zidit de marele Constantin, unde în toți anii se făcea înălțarea cinstitei Cruci a Domnului.
Atunci, o femeie oarecare, având o boala pe care doctorii o numeau cancer de sân, pătimind de multă vreme și neavând nici o ușurare de la ei, a venit acolo și stătea întristată aproape de ceata sfinților; apoi, apropiindu-se de unul din ei (acesta era Cuviosul Isidor, care mai pe urmă a fost egumen al locașului Suchiei), i-a arătat, plângând, boala sa și l-a întrebat dacă este în acel sobor Cuviosul Teodosie și cum este el la chip. Isidor i-a arătat cu degetul pe Sfânt; deci, ea mergând către dânsa, precum femeia de odinioară căreia îi curgea sânge și care s-a atins de marginea hainei Domnului, așa și dânsa și-a descoperit pieptul și s-a atins în taină de haina monahicească ce era pe cuviosul și îndată a câștigat tămăduire.
Aceasta nu s-a tăinuit de cuviosul, căci întorcându-se către femeie, i-a zis: „Îndrăznește fiică, căci Stăpânul meu a zis: Credința ta te-a mântuit”. Fericitul Isidor cu sârguință a alergat la femeie, vrând să vadă minunea ce se făcuse; și a văzut că nici un semn nu se mai afla în acel loc, unde erau rănile netămăduite.
Înmulțirea grâului
După moartea împăratului Anastasie și după întoarcerea din surghiun a cuviosului părinte, obiceiul lui era ca să meargă în Betleem pentru rugăciuni. Odinioară, vrând să se odihnească de oboseală, s-a abătut din cale la locașul Cuviosului Marchian; iar el, cu dragoste primind pe doritul oaspete, nu avea cu ce să-l ospăteze - pentru că într-acea vreme nu avea nici pâine, nici grâu, și după îndestulată vorbă duhovnicească, când a fost vremea mesei, Marchian a poruncit ucenicilor săi ca, fierbând linte, s-o pună înaintea lor.
Cuviosului Marchian
Teodosie, înțelegând sărăcia cea mare în care se afla Marchian, a poruncit ucenicilor săi să aducă pâinile ce le adusese de acasă în traistă pentru călătorie și să le pună înainte. Plecând ucenicii, Cuviosul Marchian a zis către Cuviosul Teodosie: „Să nu te superi pentru aceasta părinte, că ți-am făcut ospăț sărac, nici să te mâhnești că n-am pus pâine înainte, pentru că suntem foarte mult lipsiți și n-avem grâu nicidecum”.
Zicând el aceasta, minunatul Teodosie a căutat spre barba lui Marchian și a văzut un grăunte de grâu, care nu se știe de unde căzuse în barbă, pe care luându-l încetișor cu dreapta și cu fața veselă zâmbind, i-a zis: „Iată grâul; deci cum ziceți că grâu nu aveți?”. Fericitul Marchian luând cu bucurie grăuntele din mâinile lui Teodosie, ca pe o sămânță bine roditoare, a poruncit să-l ducă în jitniță, crezând că binecuvântarea Sfântului Teodosie, fără osteneală, va aduce rod mai mult decât holdele cele lucrate.
Aceasta s-a și întâmplat, pentru că a doua zi după plecarea lui Teodosie, ucenicii vrând să deschidă ușile jitniței, au găsit-o plină cu grâu, încât nici ușile nu se puteau deschide. Deci, Marchian a trimis la Cuviosul Teodosie, înștiințându-l despre minunea ce se făcuse, mulțumindu-i pentru înmulțirea grâului. Cuviosul i-a răspuns: „Nu eu, ci tu, părinte, ai înmulțit grâul, căci din barbă ta s-a luat acel grăunte”.
Salvarea pruncului de la înec
Altă dată o femeie cinstită din Alexandria a venit la locașul Cuviosului Teodosie, cu micul său fiu, care văzând pe sfântul părinte de departe, a strigat către mama sa, arătând cu degetul spre fericitul: „Acesta m-a izbăvit de înecare în puț, ținându-mă de mână ca să nu mă afund în apă”. Iar mama, căzând la picioarele cuviosului, a zis: „Pruncul acesta, jucându-se cu alții, a căzut din nebăgare de seamă în puțul cel mai adânc și socoteam că s-a înecat acolo și a murit.
Deci, tânguindu-ne pentru dânsul ca după un mort, am slobozit un om în puț, ca să scoatem din apă trupul pruncului, iar el s-a aflat viu, șezând deasupra apei. Mirându-ne, și întrebându-l cum de nu s-a afundat în apă, el ne-a spus că un monah bătrân, arătându-se, l-a apucat de mână și-l ținea deasupra apei. Deci, eu de atunci luându-mi pruncul, înconjor cetățile, satele, munții și pustiile, până ce voi afla pe acel părinte; și iată te-am aflat pe cuvioșia ta, pe care te-a cunoscut pruncul meu, cel mântuit de înecare prin tine”.
Ajutător femeilor pentru nașterea de copii sănătoși
O altă femeie, pătimind grele dureri în toți anii după nașterea copiilor pe care îi năștea morți, deși mult roditoare, tot nu avea fii; ea era mult roditoare, căci năștea adeseori, dar fără fii, căci rodul era mort mai înainte de a ieși din pântece. Deci, a rugat cu lacrimi pe Cuviosul părinte Teodosie, ca și el să se roage pentru dânsa, să înceteze pierzarea fiilor care se nasc dintr-însa și să i se ușureze durerile cele grele.
L-a rugat pe cuviosul, că de va naște vreun prunc de parte bărbătească, să-i dea voie, să-i pună numele Teodosie. Că zicea: „De vei porunci ca acela care are să se nască din mine să se cheme cu numele tău, nădăjduiesc că va fi viu pruncul”.
Cuviosul s-a învoit la cererea ei și a făcut rugăciune către Dumnezeu cu dinadinsul pentru dânsa; când era să nască, n-a avut durerile de mai înainte, ci a născut mai ușor, și cel născut era viu și de parte bărbătească; apoi l-a numit cu numele cuviosului; iar înțărcîndu-l și mai crescând puțin, l-a dus în locașul cuviosului părinte și l-a dat lui Dumnezeu spre călugărie.
Asemenea și altă femeie din Betleem, întristându-se pentru copiii săi, care mureau, când a numit pe pruncul născut după numele cuviosului, l-a avut viu și a crescut sănătos cu trupul, făcându-se om iscusit, fiind un zidar ales.
Ajutător împotriva invaziilor de insecte
Odată supărau pe oameni în Palestina omizile și lăcustele, dar cuviosul era foarte bătrân în acea vreme, neputând nici a umbla; însă a poruncit ucenicilor să-l aducă în câmp, unde se făcea pierzarea roadelor pământului; acolo a certat lăcustele și omizile, zicând: „Așa vă poruncește vouă Stăpânul vostru cel de obște al tuturor, să nu pierdeți ostenelile omenești și să nu mâncați hrana săracilor”. Îndată lăcustele s-au dus ca un nor, iar omizile au pierit.
Ajutător celor în nevoințe
Altă dată frații aveau trebuință de haine, încât erau foarte lipsiți și dezbrăcați și-l supărau pe cuviosul, venind la el; iar el nu avea ce să le dea, ca Ajutător celor în nevoințe-și cumpere haine și-i era milă. Însă după făgăduința Stăpânului a toate, grăia către dânșii-“ Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, ci căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, căci toate celelalte se vor adăuga vouă; pentru că Tatăl vostru cel ceresc știe de ce aveți trebuință mai înainte de cererea voastră.”
Așa mângâind sfântul pe frați, a venit un bărbat necunoscut de nimeni, care nici n-a spus cine-i și de unde este. Acesta a dat cuviosului o sută de galbeni pentru trebuința mănăstirească și s-a dus. Cuviosul, mulțumind lui Dumnezeu pentru o purtare de grijă ca aceea, a dat galbenii pentru îmbrăcămintea fraților și s-au îndestulat toți cu haine multă vreme.
Prorocirea cea aspră împotriva eresurilor
Mi s-a întâmplat, spunea Iulian, păstorul Bisericii Vostriei , a merge pe lângă o mănăstire în care erau monahi cuprinși de eresul lui Sever, care, văzându-ne, au început a da în toaca bisericii spre adunarea fraților, mai înainte de obișnuita vreme a cântării; iar cuviosul, înțelegând că vrea să ne facă oarecare asupreală, s-a aprins cu dreaptă mânie și proorocește a zis cuvântul Stăpânului nostru Hristos: “Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească”. N-a zăbovit împlinirea cuvintelor sale, căci, puțină vreme trecând, au năvălit agarenii (arabii) noaptea la mănăstirea aceea, și, luând toate ce se aflau într-însa și robind pe toți monahii, au ars mănăstirea și s-a risipit acel loc, după proorocia sfântului.
Izbăvitor în lupte
Un conducător al ostașilor greci de la răsărit, care se numea Chiric, îndrăzneț la războaie și cucernic spre Dumnezeu, mergând asupra perșilor, s-a dus mai întâi în Ierusalim să se închine la Sfintele Locuri și să câștige ajutorul lui Dumnezeu asupra vrăjmașilor; el a venit și în locașul lui Teodosie, de vreme ce, străbătând pretutindeni slavă pentru sfințenia cuviosului părinte, îi atrăgea pe toți la dânsul. Drept aceea, vorbind mult cu sfântul, s-a folosit de la dânsul; pentru că a auzit din sfințita lui limbă ca să nu nădăjduiască numai spre arcul său, nici să se bizuiască pe zecile de mii de ostași, ci pe unul Dumnezeu să-L știe de ajutător și să nădăjduiască spre puterea Lui nebiruită, căruia și este cu înlesnire să facă aceasta: adică, unul să gonească o mie, iar doi să biruiască zeci de mii.
Dintr-o învățătură că aceasta, comitele acela a câștigat mare dragoste către sfânt și a cerut de la dânsul rasă pe care o purta, s-o aibă ca pe o pavăză în războaie. Deci, când oastea grecească a luptat cu perșii și se făcea mare măcel, comitele fiind îmbrăcat în rasa Cuviosului Teodosie, era nevătămat de săgeți, de sulițe și de săbii și a arătat multă vitejie.
După sfârșitul războiului, a venit iarăși la cuviosul și i-a spus: „Pe tine însuți, părinte, te-am văzut ajutându-mi în război și făcându-mă înfricoșat vrăjmașilor, până ce am biruit puterea persană”.
Nu numai comitelui aceluia s-a arătat marele nostru părinte, fiind departe, ci și la alți mulți se arăta în multe locuri, aducându-le grabnic ajutor; unora în corăbii, primejduindu-se în mijlocul valurilor și al furtunilor, altora prin pustietăți rătăcind și altora, scoțându-i din gurile fiarelor sălbatice. Drept aceea, unora în vis, iar altora în vederea ochilor le stă în față, scoțându-i din primejdii.
Grabnic ajutător și dobitoacelor
Dar nu numai oamenilor le era grabnic ajutător, ci și dobitoacelor celor necuvântătoare; astfel, odată un străin mergea cu catârul și întâmpinându-l în cale un leu, s-a repezit la catâr, neuitându-se spre om, vrând să rupă și să mănânce catârul; deci, omul tremurând, a chemat cu mare glas numele cuviosului, zicând: „Ajută-mi, omule al lui Dumnezeu, Teodosie”. Atunci leul, auzind de numele sfântului, s-a întors și a fugit în pustie.
Darul înainte-vederii
El a poruncit odată, nu cu mult înainte de sfârșitul său, ca să lovească în toacă spre adunarea fraților. Adunându-se frații la dânsul, a suspinat, a lăcrimat și le-a zis: „Este trebuință a ne ruga, părinților și fraților, este trebuință a ne ruga, căci văd că mânia lui Dumnezeu s-a pornit spre partea Răsăritului”.
După aceasta, trecând șase sau șapte zile, s-a auzit că a căzut Antiohia în urma unui mare cutremur al pământului și a căzut chiar în vremea aceea când cuviosul, văzând mânia Domnului, poruncea fraților să se roage.
Apoi, Cuviosul părintele nostru Teodosie s-a apropiat de fericitul sfârșit, zăcând pe patul durerii un an întreg. Era rugăciunea neîncetată în gura lui, încât, chiar dormind, buzele lui se mișcau și grăiau psalmii și rugăciunile cu care se obișnuise. Când sfântul voia să se deștepte, afla psalmul în gura sa, încât se împlinea cu dânsul cuvântul lui David: Noaptea se înalță cântărea de la mine. Apoi necontenit învăța și pe frați la fapte bune.
Mai înainte cu trei zile de sfârșitul său, a chemat trei episcopi iubiți ai săi și, spunându-le ducerea sa către Dumnezeu, le-a dat sărutarea cea de pe urmă; iar ei plângeau și se tânguiau pentru despărțirea de el. După aceasta, a treia zi, rugându-se lui Dumnezeu, și-a dat duhul, viețuind peste 105 ani. Iar mutarea lui a cinstit-o Dumnezeu cu minunea aceasta: un om, anume Ștefan, de neam din Alexandria, era îndrăcit de multă vreme; acela, după mutarea cuviosului, atingându-se de patul lui, s-a izbăvit de chinuitorul său și s-a făcut sănătos.
Auzindu-se pretutindeni despre sfârșitul Sfântului Teodosie, s-a adunat din toate părțile mulțime de popor, precum și monahi din mănăstiri.
Apoi a venit și Preasfințitul Petru, întâiul stătător al Ierusalimului, cu episcopii săi, și au îngropat cu cinste sfântul trup al Cuviosului, în peștera în care viețuise de la început, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine închinăciune, împreună cu Tatăl și Sfântul Duh, în veci. Amin.
Condacul 1
Pe iubitorul cel dumnezeiesc al liniștii și pe începătorul întru Hristos al chinoviilor să-l cinstim ca pe o temelie a bunei-credințe; pe vlăstarul cel preasfințit al capadocienilor și pe marele luminător al pustiei Betleemului să-l lăudăm, strigând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Icosul 1
Înger în pustie te-ai arătat, Teodosie, cu razele ostenelilor tale, luminând mulțimea celor neînsoțiți, începătorule al chinoviilor și pildă a vieții preabune, pentru care cu îndrăznire îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, lauda pustniciei;
Bucură-te, zidul ortodoxiei;
Bucură-te, pomul pustiei cel preafrumos;
Bucură-te, mărgăritarul nevoinței cel luminos;
Bucură-te, finicul cel cu înaltă cunună al înfrânării adevărate;
Bucură-te, fluierul cel cu dulce grai al viețuirii curate;
Bucură-te, îndrumătorul întru Hristos al chinoviilor;
Bucură-te, neînșelat arătător de cale al monahiilor;
Bucură-te, luminătorul nevoinței cel preamărit;
Bucură-te, că celor ce te cheamă le ești apărător neadormit;
Bucură-te, strălucirea Bisericii lui Hristos cea dreptmăritoare;
Bucură-te, luminătorul celor umbriți de patimi pierzătoare;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 2-lea
Vlăstar al capadocienilor, crescut ai fost cu evlavie de tatăl tău, Proeresie, și de cinstită mama ta, Evloghia, pentru care, având frica lui Dumnezeu, Cuvioase, ai mers pe urmele Lui, cântând neîncetat: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Culegând cunoștința dumnezeiască din pruncie, fericite Teodosie, ca pe o bogăție aleasă, te-ai arătat masă a tuturor virtuților, fiind stâlp al întregii înțelepciuni și al rugăciunii; pentru aceea, mărindu-te, strigăm cu bucurie acestea:
Bucură-te, vas luminat al harurilor cerești;
Bucură-te, sălașul luptelor dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce erai plin de cugetări negrăite;
Bucură-te, locaș sfințit al rugăciunii neobosite;
Bucură-te, lauda minunată a satului Mogaris, în care te-ai născut;
Bucură-te, floarea Bisericii lui Dumnezeu, cea cu miros plăcut;
Bucură-te, călăuzire sigură a celor însingurați;
Bucură-te, ocrotitoarea grabnică a celor înviforați;
Bucură-te, împreună-părtaș al nețărmuritei desfătări;
Bucură-te, fântână neîmpuținată și izvor de mângâieri;
Bucură-te, cel ce L-ai dorit pe Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce l-ai urât pe vrăjmașul cel rău;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 3-lea
Putere din cer primind, te-ai îndepărtat de căminul părintesc și ai început să mergi pe calea cea aspră a vieții singuratice, cu totul înțelepte, dorind să fii de-a pururi cu Hristos și să-I strigi neîncetat: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Întraripat de dumnezeiască dragoste ai mers, o, Teodosie, să te închini Preasfântului Mormânt și înfricoșătoarei Golgote, pe care Domnul nostru S-a răstignit, dăruind viață celor ce cu dor strigă ție:
Bucură-te, că ai trecut cu vederea desfătarea pământească;
Bucură-te, cel ce ai căutat doar viața cerească;
Bucură-te, făclia de Dumnezeu luminată a capadocienilor;
Bucură-te, dreptarul cel preaadevărat al nevoitorilor;
Bucură-te, chipul rugăciunii netăcute, de Hristos arătat;
Bucură-te, întărire neclintită pentru tot sufletul întristat;
Bucură-te, chinoviarh ce te arăți înalt zburător;
Bucură-te, al călugărilor neîntrecut îndrumător;
Bucură-te, pahar care amesteci băuturi dumnezeiești;
Bucură-te, luminător care marginilor lumii strălucești;
Bucură-te, închinător învăpăiat al Domnului;
Bucură-te, izgonitor al ispitelor vrăjmașului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Teodosie!
Condacul al 4-lea
De râvna liniștii fiind învăpăiat, ai cercetat stâlpul dumnezeiescului Simeon și ai ascultat învățăturile lui cele cinstite, spre luarea jugului Domnului asupra ta, pentru care te-ai bucurat, Teodosie, șoptind cu înflăcărare lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Ai venit să te supui preaînțeleptului Longhin, făclie a darurilor, Teodosie, ca fierul în foc, ca să te faci vas de bună treabă arămarului; pentru aceasta ție, ca unui locaș al dreptei socotințe, strigăm acestea:
Bucură-te, pilda vie a postirii;
Bucură-te, vas de mir al curăției;
Bucură-te, lauda nevoitorilor cea vestită;
Bucură-te, alăuta înțelepciunii cea bine strunită;
Bucură-te, culmea iubitorilor de viață sihăstrească;
Bucură-te, cel mistuit de o râvnă cu adevărat dumnezeiască;
Bucură-te, că ți-ai petrecut viața îngerește;
Bucură-te, cel ce te-ai luptat cu Veliar vitejește;
Bucură-te, că întreg te-ai adus prinos lui Hristos Iisus;
Bucură-te, călăuzitor al multora către cele de sus;
Bucură-te, izvor al darurilor de-a pururi curgător;
Bucură-te, că spre desăvârșire ne ești îndrumător;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 5-lea
Voind ca totdeauna să vorbești doar cu Domnul, te-ai strămutat în loc uscat și, în pustia Betleemului, celui oarecând neprimitor de străini, ai aflat peșteră ca loc de sălășluire, nevoitorule, fără tăcere cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Ca să întraripezi mișcările minții tale către Ziditorul, ai pus sub pază aspră toate simțirile tale, locuitorule al pustiei, Teodosie; pentru aceasta ție, ca unei păsări a harului, strigăm acestea:
Bucură-te, cunoscător al înțelepciunii dumnezeiești;
Bucură-te, arătătorul cugetării cerești;
Bucură-te, tainic al Bisericii Domnului;
Bucură-te, liră cu grai plăcut a pustiului;
Bucură-te, lungime a dragostei și vlăstar al smereniei;
Bucură-te, al viețuirii de obște bun temei;
Bucură-te, dreptar și înălțime greu de privit a înfrânării;
Bucură-te, dumnezeiască strălucire a rugăciunii și a răbdării;
Bucură-te, că brazda sufletelor o curățești;
Bucură-te, cel ce evlavia credincioșilor o sporești;
Bucură-te, că ferestrele minții bine le-ai păzit;
Bucură-te, cel ce de cursele înșelătorului ai fugit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 6-lea
Săvârșindu-ți inima grădină a rugăciunii neîncetate, fericite Teodosie, ai umplut de buna mireasmă a harurilor lui Dumnezeu cinstita ceată a ucenicilor tăi și pe toți i-ai încredințat să strige Mântuitorului lumii: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Crin preaînmiresmat al virtuților hrănitoare de suflet făcându-te, ai adunat în turma ta mulți ucenici, pe care, bine învățându-i viețuirea de obște, neprimejduit i-ai condus la dumnezeieștile pășuni ale cunoștinței, pentru care, împreună cu dânșii, strigăm ție:
Bucură-te, crinul neagonisirii;
Bucură-te, floarea nepătimirii;
Bucură-te, iubitor de osteneală blând și înțelegător;
Bucură-te, că ești fiilor tăi tare ocrotitor;
Bucură-te, alăuta feluritelor virtuți cea cu dulce insuflare;
Bucură-te, călăuzire către viețuirea cea neîmbătrânitoare;
Bucură-te, pajiște preaînmiresmată a faptelor Duhului;
Bucură-te, cel ce prin mare nevoință ai supus patimile trupului;
Bucură-te, că ne duci de mână către viața cea de sus;
Bucură-te, far al iubirii lui Hristos Iisus;
Bucură-te, cel ce ai întemeiat cinstit locaș obștesc;
Bucură-te, că plinești trebuințele celor ce din greu se ostenesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 7-lea
Pomenirea morții ai avut-o însoțitoare nedespărțită în viață; pentru aceea, înțelepte, pe toate cele plăcute socotindu-le mereu praf și cenușă, doreai să te faci părtaș celor netrecătoare, să-L lauzi pe Dumnezeu și să-I cânți: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Semne de biruință ai ridicat, Teodosie cel cu întreagă înțelepciune, împotriva rătăcitului împărat Anastasie și, cu înțeleptele tale graiuri, ai risipit ca pe o pânză de păianjen sfaturile celor răuvoitori și ai veselit pe cei ce cu dreaptă credință strigă:
Bucură-te, dătătorule de lumină al credinței;
Bucură-te, învățătorul iscusit al nevoinței;
Bucură-te, apărătorul predaniilor părintești;
Bucură-te, propovăduitorul dogmelor dumnezeiești;
Bucură-te, măsură a discernământului și icoană a răbdării;
Bucură-te, adâncul înainte-vederii și pecetea ascultării;
Bucură-te, trandafirul celor neînsoțiți care veselești mulțimile;
Bucură-te, clopot care trezești din somnul trândăviei inimile;
Bucură-te, cetate nebiruită a celor credincioși;
Bucură-te, că în ceruri locuiești cu ceata celor cuvioși;
Bucură-te, pildă de rugăciune fierbinte;
Bucură-te, trâmbița ostenelilor sfinte;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 8-lea
Izvor mult curgător și fântână îmbelșugată a tot felul de minuni străine te-ai arătat, Teodosie, din care mulțimile credincioșilor se adapă totdeauna, spre întărirea trupurilor și sănătatea sufletului, strigând lui Dumnezeu cu voie bună: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cuvioase, de Dumnezeu purtătorule, pe tânărul cel căzut în fântână viu l-ai scos și l-ai dat maicii sale care se tânguia, spre slava Domnului și lauda lui Dumnezeu, și ai încredințat-o să strige ție cu evlavie:
Bucură-te, izbăvitorul copilului meu;
Bucură-te, slujitorul Dătătorului de viață Dumnezeu;
Bucură-te, cedrul cel cu umbră deasă al harului;
Bucură-te, finicul cel mult roditor al Duhului;
Bucură-te, cunună de diamant care insufli tăria credinței;
Bucură-te, floarea dreptei socotințe și pajiștea bunei-cuviințe;
Bucură-te, moștenitor al Împărăției cerurilor;
Bucură-te, al nepăsării grabnic dezrădăcinător;
Bucură-te, cel de o râvnă cu acei Cuvioși mult vestiți;
Bucură-te, cel de un cămin cu cinstiții Părinți;
Bucură-te, mângâietorul sufletului meu;
Bucură-te, calea către viața cea după Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 9-lea
Părinte Cuvioase, purtătorule de semne, văzându-te că vorbeai ca unui viu lui Vasile cel ce murise, toate cetele de monahi ai vestitei tale turme s-au mirat și-L lăudau pe Domnul, strigând cu dragoste: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Cu graiurile tale cele de Dumnezeu insuflate, ai umplut jitnițele de grâu care erau oarecând goale și ai dat ploaie din belșug pământului celui însetat; pentru aceasta, lăudând minunile tale, Teodosie, cu bucurie strigăm:
Bucură-te, neîmpuținare pentru cei flămânzi;
Bucură-te, ocrotirea celor suferinzi;
Bucură-te, următorul Proorocului Ilie;
Bucură-te, rouă din cer pogorâtă pe glie;
Bucură-te, apărător neadormit al poporului vlăguit;
Bucură-te, cel ce dai credincioșilor grâu bogat dăruit;
Bucură-te, că ești hrana celor înfometați;
Bucură-te, că te-ai arătat călăuzitor celor înșelați;
Bucură-te, stea care luminezi pustia Betleemului;
Bucură-te, baie care speli întinăciunea sufletului;
Bucură-te, mângâierea săracilor;
Bucură-te, sprijinul muritorilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 10-lea
Vas al dumnezeieștilor daruri făcându-te, Teodosie, l-ai vindecat îndată pe cel care, înaintea trupului tău, cerea izbăvire de stăpânirea celui viclean și l-ai încredințat să-ți strige cu evlavie: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Viața îngerilor petrecând pe pământ, te-ai arătat vas curat al Mântuitorului; pentru aceasta, prin rugăciunile tale, ai oprit curgerile de sânge ale femeii, de trei ori fericite Teodosie, și ai ridicat-o să strige ție:
Bucură-te, râul vindecărilor;
Bucură-te, trăitorul dogmelor;
Bucură-te, al muritorilor doctor neluător de bani;
Bucură-te, preasilnic pierzător al celui viclean;
Bucură-te, pasăre care-i cuprinzi sub aripi pe cei neputincioși;
Bucură-te, vas al bucuriei celor credincioși;
Bucură-te, pat care odihnești pe călătorii vieții;
Bucură-te, hotarul înfrânării și alungătorul tristeții;
Bucură-te, cel ce reverși izvoare tămăduitoare;
Bucură-te, râul bunei-cuviințe înțelegătoare;
Bucură-te, mireasmă de taină a îndumnezeirii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 11-lea
Ai înălțat către Dumnezeu palmele femeii celei ce nu năștea, pe care, prin rugăciunile tale, Părinte Teodosie, ai arătat-o mamă binenăscătoare și ai îndrumat-o cu bunăcuviință să cânte Domnului dumnezeiasca și luminata laudă: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Stâlp purtător de strălucire, care luminezi lărgimile pământului cu razele nemăsuratelor minuni, te-a arătat Dumnezeu, către Care și noi, punându-te înainte mijlocitor, fericite Teodosie, întru tot cinstite, strigăm acestea:
Bucură-te, ușa mântuirii tuturor;
Bucură-te, sălașul negrăit al virtuților;
Bucură-te, mireasma vieții de curăție;
Bucură-te, mirul trăirii în pustie;
Bucură-te, belșugul bunătății dumnezeiești;
Bucură-te, trandafirul ceresc al iubirii creștinești;
Bucură-te, sabie care tai cornul demonilor;
Bucură-te, zid care păzești cetele călugărilor;
Bucură-te, fluierul cântărilor harului;
Bucură-te, moștenitor al bunătăților strălucite;
Bucură-te, întărirea sufletelor ispitite;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 12-lea
Cu harul mijlocirilor tale, ai izbăvit oarecând din întreitele valuri cumplite pe corăbieri și ai proorocit cutremurul cel tare din Antiohia, învățând pe ucenicii tăi să strige: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând luptele tale cele multe și cinstite, pe care în pustie le-ai purtat cu bucurie, strigăm ție: lauda credincioșilor, îndrumătorul vieții preabune a monahilor și apărătorule al credinței, pace dăruiește-ne nouă, celor ce strigăm:
Bucură-te, farul celor ce viețuiesc în singurătate;
Bucură-te, sălășluirea ostenelilor neîncetate;
Bucură-te, mâna vindecării bolnavilor;
Bucură-te, mreaja din înălțime a monahilor;
Bucură-te, soarele neapus al cetelor călugărești;
Bucură-te, chip și pildă a viețuirii obștești;
Bucură-te, slavă și cunună a sfintei tale mănăstiri;
Bucură-te, fântâna mult revărsătoare de tămăduiri;
Bucură-te, cinstită alegere a lui Dumnezeu-Cuvântul;
Bucură-te, floare înmiresmată care împodobești pământul;
Bucură-te, izbăvitorul celor mulți care se roagă ție;
Bucură-te, apărătorul ctitoriei tale și a ei bogăție;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 13-lea
O, începătorule al vieții de obște a monahilor și luminătorule al lumii, Teodosie, risipește întunecimea patimilor noastre cu solirile tale fierbinți către Dumnezeu și răsari lumina înțelegerii celor ce strigă: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Înger în pustie te-ai arătat…, Condacul 1: Pe iubitorul cel dumnezeiesc al liniștii…, și se face otpustul.
Icosul 1
Înger în pustie te-ai arătat, Teodosie, cu razele ostenelilor tale, luminând mulțimea celor neînsoțiți, începătorule al chinoviilor și pildă a vieții preabune, pentru care cu îndrăznire îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, lauda pustniciei;
Bucură-te, zidul ortodoxiei;
Bucură-te, pomul pustiei cel preafrumos;
Bucură-te, mărgăritarul nevoinței cel luminos;
Bucură-te, finicul cel cu înaltă cunună al înfrânării adevărate;
Bucură-te, fluierul cel cu dulce grai al viețuirii curate;
Bucură-te, îndrumătorul întru Hristos al chinoviilor;
Bucură-te, neînșelat arătător de cale al monahiilor;
Bucură-te, luminătorul nevoinței cel preamărit;
Bucură-te, că celor ce te cheamă le ești apărător neadormit;
Bucură-te, strălucirea Bisericii lui Hristos cea dreptmăritoare;
Bucură-te, luminătorul celor umbriți de patimi pierzătoare;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul 1
Pe iubitorul cel dumnezeiesc al liniștii și pe începătorul întru Hristos al chinoviilor să-l cinstim ca pe o temelie a bunei-credințe; pe vlăstarul cel preasfințit al capadocienilor și pe marele luminător al pustiei Betleemului să-l lăudăm, strigând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Smerite rugăciuni către Sfântul Teodosie cel Mare
Sădit fiind în locașurile Domnului tău, cu preastrălucitele tale fapte bune ai înflorit și ai înmulțit fiii tăi în pustiu, cu ploile lacrimilor tale udându-i, pastorule al turmelor lui Dumnezeu. Pentru aceasta, strigăm ție: Bucură-te, Părinte Teodosie!
Mulțimile călugărilor, te cinstim pe tine, îndreptătorule Teodosie, părintele nostru, că prin tine am cunoscut a umbla, cu adevărat, pe cărarea cea dreaptă. Fericit ești că lui Hristos ai slujit și ai biruit puterea vrăjmașului. Cel ce ești împreună vorbitor cu îngerii, iar cu drepții și cu cuvioșii împreună-locuitor, roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.
Împodobindu-ți sufletul tău cu înfrânare, cu dureri și cu rugăciuni, cu dumnezeiasca cuviință te-ai făcut părtaș cuvioșilor, pururea slăvite, și daruri de minuni cu adevărat ai primit, spre a tămădui neputințele celor ce te cinstesc pe tine cu credință. Drept aceea și mulțimile demonilor gonind, dai tămăduiri oamenilor în dar, de Dumnezeu purtatorule Teodosie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfânta pomenirea ta.
https://doxologia.ro
https://doxologia.ro
https://doxologia.ro
https://www.crestinortodox.ro
https://mesagerulneamt.ro
https://ro.orthodoxwiki.org
