Sărbătoarea ortodoxă Izvorul Tămăduirii, prăznuită în prima vineri după Paște, este un omagiu adus Maicii Domnului, fiind strâns legată de credința în puterea tămăduitoare a harului divin revărsat prin izvoarele binecuvântate.
Fragment din Evanghelia zilei: Ioan II, 15
“Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele."
În prima vineri din Săptămâna Luminată, cea de după Paște, în calendarul ortodox se sărbătorește Izvorul Tămăduirii.
Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb.
Potrivit Bisericii, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întâlneşte un bătrân orb care i-a cerut să-i dea apă şi să-l ducă în cetate, însă Leon cautand nu a gasit nici un izvor.
Atunci, Maica Domnului i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi". Ascultând sfatul primit, Leon a găsit un izvor din care i-a dat orbului să bea, și spălându-i faţa cu acea apă, orbul a început să vadă.
Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică unde s-au săvârşit apoi multe minuni.
De Izvorul Tămăduirii, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate. Creștinii, în general, și bolnavii, în special, trebuie să consume apă sfințită. În felul acesta se vor împărtăși de energiile necreate ale Duhului Sfânt ce există în compunerea ei. Sfințirea apei înseamnă aducerea ei la starea inițială, așa cum o crease Dumnezeu la început.
În ţara noastră există o mulţime de izvoare tămăduitoare. De-a lungul secolelor, oameni care au băut apă din aceste izvoare au dat mărturie despre minunile de care au avut parte. Mulţi sau vindecat de boli dintre cele mai grave.
Iată în continuare principalele izvoare tămăduitoare din țara noastră.
Mănăstirea Sâmbăta de Sus, jud. Braşov
Mănăstirea Sâmbăta de Sus, datează din jurul anului 1696, când vechea biserică, construită probabil din lemn a fost refăcută în piatră şi cărămidă de domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), menţionat în scrieri drept cel mai vechi dintre ctitorii mânăstirii de la Sâmbăta de Sus.
În interiorul curţii mănăstirii se află fântâna „Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din sec. al XVI-lea, fiind cea mai veche piesă din incinta mănăstirii, în jurul căreia, de-a lungul timpului, s-au petrecut şi ţesut multe întâmplări miraculoase şi legende.
De fapt, datorită acestei fântâni a fost ridicat întreg aşezământul.
În grădina mănăstirii găseşti şi un fir de apă, cunoscut azi drept Izvorul Tămăduirii.
Cum a apărut izvorul?
Înainte de săparea fântânii cu apă vindecătoare şi de ridicarea mănăstirii, în acea poiană a fost doar un izvor pe care oamenii l-au descoperit acum mai bine de 500 de ani. La scurtă vreme, au început vindecările celor care beau din apa lui.
De aceea, a fost numit Izvorul Tămăduirii. Legenda spune că voievodul Matei Basarab a trecut şi el prin apropiere. O boală de piele îl chinuia de ani buni şi nu fusese vindecată nici de cei mai pricepuţi doctori.
După ce s-a spălat cu apa izvorului pe mâini şi pe faţă, n-a trecut mult şi pielea a început să i se cureţe. Apoi, scăldându-şi întreg corpul în apa izvorului, domnitorul s-a vindecat în mod miraculos. Cum mama lui ceruse construirea unei bisericuţe de lemn în apropierea izvorului, domnitorul a fortificat-opentru a fi apărată în faţa atacurilor străine.
Călugării locului spun că izvorul i-a vindecat pe mulţi credincioşi de boli incurabile. Bolnavii de epilepsie, de cancer, de boli psihice şi-au găsit aici alinarea.
Una dintre credincioasele care a venit cu speranţă la Mănăstirea Brâncoveanu a fost şi Liliana Bârsan, din localitatea Crucea, judeţul Constanţa. Îl adusese pe copilul ei, care îşi pierduse vederea într-un accident.
A luat din apa izvorului tămăduitor, care fusese sfinţită de preoţi, şi a spălat ochii copilului. Mare i-a fost bucuria când, la douăzile înaintea aniversării lui, acesta şi-a recăpătat vederea.
Părintele Ieromonah Dionisie Ignat de la Mănăstirea Albac povesteşte cum o veche prietenă a sa a fost vindecată de izvorul tămăduitor. Era student în anul I la Teologie când duhovnicul lui l-a îndemnat să meargă două săptămâni la Sâmbăta.
N-a mers singur, ci a luat-o cu el şi pe Maria Silaghi, o tânără de 17 ani care suferea de scleroză multiplă.
„Era într-o vineri când am ajuns acolo, spune părintele. Chiar în vinerea aceea s-a spovedit, a fost la Sfânta Liturghie, s-a împărtăşit, a stat la Sfântul Maslu, apoi ne-am înţeles să o duc eu cu căruciorul până la izvor. Acolo, s-a spălat pe picioare, pe mâini, pe faţă, a spus "Cuvine-se cu adevărat", apoi, când să plecăm, mi-a spus că simte aşa o putere în picioare. A mers până la mănăstire, unde a intrat pe picioarele ei.”
În fiecare an, în Vinerea din Săptămâna Luminată, credincioșii vin la mănăstirea Brâncoveanu pentru ca problemele de sănătate să le fie alinate de Izvorul Tămăduirii.
Mănăstirea Ghighiu, jud. Prahova
Legenda spune: „Căutând loc de mănăstire, Călugărul Agapie împreună cu patru ucenici, obosiţi de drum au poposit într-o poiană din Codrii Vlăsiei pentru a se odihni. Aici au fost treziţi de un foşnet; era susurul unui izvor. Atunci au înţeles că aici este locul potrivit şi s-au hotărât să facă schit, astăzi Mănăstirea Ghighiu.”
De asemenea legenda spune că este un izvor cu apă tămăduitoare, fapt dovedit de marturiile oamenilor care au consumat această apă cu credinţă şi s-au vindecat de diferite boli.
De la acest izvor mănăstirea şi-a luat hramul: „Izvorul Tămăduirii”.
În perioada comunistă, în anul 1958, izvorul a fost acoperit cu o dală de beton, dar apa a continuat să picure, făcându-şi cale pe lângă placa de beton, care a fost îndepărtată abia peste 30 de ani. Cel care a curăţat cu grijă izvorul a fost Părintele Pantelimon, care îndurase grele suferinţe în beciurile comuniste, unde a fost întemniţat.
De hramul mănăstirii, la marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, curtea aşezământului se umple până la refuz de credincioşi, iar aleea care duce la izvor este parcursă de oameni în genunchi, în semn de smerenie şi recunoştinţă.
Binefacerile Maicii Domnului se revarsă asupra mănăstirii şi a pelerinilor prin Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” şi prin apa tămăduitoare a acestui izvor.
Mănăstirea Dervent, jud. Constanţa
Pe malul drept al Dunării, aproape de localitatea Ostrov, punctul de trecere al frontierei cu Bulgaria, se află mănăstirea Dervent.
Izvorul Tămăduirii, care se află la câteva sute de metri de locaşul de cult, este cel mai cunoscut loc de pelerinaj din Dobrogea cu ocazia acestei sărbători.
Acest izvor este cel mai vechi izvor tămăduitor de la noi, fiind legat de prezența Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea. Povestea Izvorului de la Dervent este consemnată chiar de călugări. Ea apare şi în pictura paraclisului ce s-a ridicat în acel loc, o pictură în frescă ce înfăţişează registre din cronologia mănăstirii:
„Parcă vedem trecând prin faţa ochilor cum apostolul neamului nostru, Andrei cel întâi chemat, ajunge şi prin aceste locuri trimis de Hristos Mântuitorul. Găsind poporul strămoşilor noştri însetaţi de cuvântul adevărului va propovădui poporului, iar apoi va da cu băţul în piatră, asemenea lui Moise odinioară, iar cu apa ce a izvorât aici va boteza pe cei ce au crezut. Vedem apoi cum ucenici de-ai Sfântului au primit Cununa lângă cetatea Dervent, cum ciobănaşul surdomut şi-a găsit tămăduirea lângă Sfintele Cruci roase de vreme, iar la sfârşit apare chipul cuviosului părinte Elefterie spre a ne amintii de osteneala ce a depus-o pentru ridicarea acestui Sfânt Locaş”, spun călugării de la Dervent.
Legenda sosirii Sfântului Apostol Andrei pe aceste meleaguri, care însetat a lovit cu toiagul în piatră şi de acolo a început să curgă apă – Izvorul tămăduirii de azi, este strâns legată de peşterea Sfântului Andrei, situată la aproximativ 40 de kilometri depărtare.
Prof. P. Diaconu spune că odată cu "zăvorârea" mănăstirii în 1960 a secat şi izvorul. După 1990, în urma rugăciunilor preoţilor, firicelul de apă care timp de aproape 2000 ani a sfinţit acest ochi de lumină a renăscut. Izvorul a început să curgă, deşi cu intermitenţe, pentru ca în ultimii, în ciuda verilor secetoase şi călduroase să curgă fără încetare.
Ceea ce este cert este faptul că prin consumarea ei unii bolnavi s-au vindecat ori şi-au ameliorat suferinţa.
La această sursă de binecuvântare vin oameni de pretutindeni pentru a-şi afla sănătatea şi liniştea.
Aşa s-a întâmplat cu o familie din Constanţa care după redeschiderea mănăstirii au venit aici cu o fată de 18 ani care îşi pierduse vederea dintr-o dată. A fost spovedită şi împărtăşită, apoi îndemnată să meargă şi la Izvorul Tămăduirii. Acolo, fata s-a spălat pe faţă, şi-a atins ochii şi, spre uimirea părinţilor şi a oamenilor din jur, ea le-a spus: "Mamă, mi s-a luat o perdea de pe ochi, văd perfect!"
Aşa se face că tânăra a putut să vadă via plantată de călugări cu un an în urmă. Toţi au revenit în mănăstire plângând de bucurie.
Mănăstirea Greaca, jud. Brăila
Legenda Izvorului Tămăduirii de la Biserica Greacă spune că, demult, pe înserat, un cioban care îşi ducea oile de la păscut spre casă, era supărat şi îngândurat că mama lui orbise şi se ruga la Dumnezeu să-i dea acesteia sănătate. Deodată, în faţă, i-a apărut Maica Domnului şi i-a spus să construiască o mică troiţă lângă stejarul cel mai bătrân din zonă şi să o împodobească cu multe icoane şi, în fiecare seară când va trece pe acolo, să aprindă candela şi să se roage pentru ca mama lui să poată vedea.
A doua zi, ciobanul s-a apucat de treabă şi, în trei zile, a terminat de construit mica troiţă. A observat, însă, că pe lângă construcţia făcută de el, un firicel de apă a apărut şi s-a apucat să sape un şanţ pentru ca apa să se poată scurge.
Pentru că era foarte cald şi îi era sete, omul a băut din apa ce curgea şi, văzând că este rece şi bună la gust, a pus într-o sticlă să-i ducă şi mamei sale acasă să-i dea să bea şi să se spele pe faţă. La numai o săptămână după ce a băut din această apă, mama ciobanului s-a vindecat şi a început să zărească lumina zilei.
Izvorul Tămăduirii de la această biserică a fost descoperit în 1863. La momentul respectiv, se realizau lucrări de construcție la lăcașul de cult și, în urma săpăturilor pentru altar, a fost observat acest izvor.
După aceea, izvorul ar fi fost captat într-o fântână, sub Altarul Sfântului Gherasim, apărătorul Chefaloniei. Acolo se oficiază slujba de Izvorul Tămăduirii.
Izvorul se află la o adâncime de 15 metri și se crede că are proprietăți vindecătoare. După ce a fost descoperit izvorul, apa de acolo ar fi țâșnit, iar un bărbat nevăzător ar fi fost stropit. La puțin timp după această întâmplare, bărbatul și-ar fi recăpătat vederea.
Schitul Posaga, jud. Alba
Situat într-un peisaj pitoresc pe Valea Arieșului, Schitul Poșaga din județul Alba este un loc unic în România, cunoscut atât pentru frumusețea sa naturală, cât și pentru izvorul cu puteri tămăduitoare, „Izvorul Maicii Domnului”. Acest așezământ monahal, care poartă hramul „Schimbarea la Față a Domnului”, atrage pelerini din toată țara, dornici de liniște, dar și de vindecare spirituală și trupească.
Schitul a fost înființat în 1950 de către Părintele Arsenie Praja, cunoscut ca „Pustnicul din Apuseni”, și Părintele Ghedeon, preot paroh la Poșaga de Jos.
Despre apa izvorului situat puțin mai sus de lăcașul de cult, Părintele Arsenie Praja spunea că este ”patronat de Maica Domnului” și că este „cel mai puternic medicament de pe pământ”, fiind „un mare dar de la Dumnezeu”.
Astăzi, izvorul care curge din stâncă a fost amenajat pentru a ușura demersul pelerinilor de a lua apă de aici. Oamenii spun că are puteri tămăduitoare, mai ales pentru „bolile pentru femei”.
Iată faptele istorisite de o persoană care s-a bucurat de binefacerile acestui izvor tămăduitor.
Într-una din verile ultimilor ani, un grup de turiști, din care făcea și parte și persoana în cauză, a vizitat Mănăstirea Sub Piatră, aflată la doar câțiva kilometri de Schitul Poșaga. După mai multe discuții cu una dintre măicuțele mănăstirii, aceasta le-a recomandat turiștilor să viziteze și schitul din apropiere, unde este un izvor vindecător ocrotit de Maica Domnului și ale cărei ape își sporesc debitul pentru cei care se roagă cu credință.
Desigur, la plecare turiștii au urmat îndrumările măicuței și după ce au vizitat schitul, au mers și la vestitul izvor. Acolo au găsit doi tineri care aveau multe sticle pe care le umpleau cu răbdare din susurul încet al izvorului.
Amabili, tinerii le-au făcut loc turiștilor să bea din apa rece și curată. Și cum bea, fiecare spunându-și probabil o mică rugăciune în gând, dar și cu luare aminte la cele spuse de măicuța ceva mai devreme, deodată debitul apei a început să sporească. Și într-un timp destul de scurt, de la o singură țeavă pe care curgea inițial un fir de apă, de acum pe toate cele trei guri de scurgere ale locașului în care era colectată apa, țâșnea cu putere un volum incredibil de apa.
Mai mult decât atât, unul dintre turiști suferea de câteva luni de o durere supărătoare de umăr, care îl obliga să-și folosească mâna îndurând multe neplăceri. Bineînțeles că rugăciunea acelei persoane a fost ca prin consumul și prin spălarea zonei dureroase cu acea apa, să capete vindecare. Și în chip minunat, exact din acel moment a simțit cum umărul cu probleme a început să fie din ce în ce mai bine, așa încât după câteva zile toată durerea era de domeniul trecutului. Și odată durerea vindecată, nu a mai revenit niciodată. Slavă Maicii Domnului!
Mănăstirea Izbuc, jud. Bihor
Mănăstirea Izbuc este situată la poalele munţilor Codru Moma, la aproximativ 100 de kilometri de Oradea, pe Drumul Naţional 76, spre Deva. Numele de Izbuc vine de la un izvor care se află lângă mănăstire şi care izbucneşte la anumite intervale - izbuc intermitent. Actuala mănăstire a fost construită între anii 1928-1930, si este o mănăstire de călugări.
Fenomenul carstic este considerat factor de minuni, pe seama lui punându-se vindecări miraculoase. Este cunoscut în ţară şi peste hotare, fiind unic în Europa.
Legenda spune că un copil orb ce se afla într-o zi prin preajma izvorului a auzit susur de apă, iar după ce s-a spălat pe faţă a început să vadă. Datorită acestui izvor, călugării s-au strâns şi au vieţuit în acest loc.
Hramul Mănăstirii este Sfânta Marie Mare - în ziua de 15 august când atrage un mare număr de vizitatori atât localnici cât şi turişti. Încă din cele mai vechi timpuri, credincioşii de toate religiile fac pe 15 august pelerinaj la Mănăstirea Izbuc, atraşi de miracolul Izvorului Tămăduirii, ale cărui ape nu curg continuu, ci izbucnesc periodic din pământ astfel că după o perioadă de 15 - 20 minute în care este sec, cu un gâlgâit puternic începe să iasă apa care umple un mic bazin de piatră, din care se scurge făcând o cascadă de câţiva zeci de centimetrii înălţime.
După circa 2 minute apa încetează să curgă, pentru a reveni apoi după alte 15 - 20 minute.
"Veneau aici bolnavi din toate judeţele din jurul Bihorului, din Cluj, Satu-Mare, Arad, Hunedoara şi mulţi dintre ei s-au întors după aceea spunând că s-au facut bine şi s-au tămăduit. Am văzut oameni schilozi aduşi cu targa sau căruţa, copii purtaţi de părinţi în spate ori alţii abia umblând sprijiniţi în baston. Oamenii veneau 15 km pe jos, de la gara din Vaşcău. Doamne, multe minuni s-or făcut la acest izvor. Şi n-a secat decât o singură dată, atunci s-a oprit de tot. Era pe vremea ungurilor, cand eram sub ocupaţie austro-ungară. Atunci n-a mai curs şapte ani. S-au aciuat pe lângă el nişte călugări catolici şi-au pus taxa la intrare", spunea la un moment dat Ilie Novac, din satul Călugări.
Mănăstirea Nucet, judeţul Dâmboviţa
Prima ştire directă despre Mănăstirea Nucet ne este furnizată de documentul emis la 15 decembrie 1501 de Cancelaria domnitorului Radu cel Mare, prin care sfântul lăcaş este înzestrat cu mai multe sate de către Gherghina Mare Pârcălab, care-l ridicase din temelie. La sfârşitul sec. XVIII-lea, Mănăstirea Nucet ajunsese un puternic stăpân feudal. Lăcaşul a suferit în decursul timpului multe renovări şi îmbunătăţiri. Avariat grav la cutremurul din 1940 şi părăsit de monahi, a devenit biserică de mir, folosită de enoriaşii comunei.
Mănăstirea Nucet este cunoscută în ţară şi pentru izvorul „izbăvitor de boli sufleteşti şi trupeşti”, situat în pădurea din apropiere. În secolul al XIV-lea, acesta era străjuit de „stejarul crucii”, numit aşa întrucât pe scoarţa lui fuseseră scrijelite mulţime de cruci.
În anii 1960, la locul izvorului era o fântâniță, în care copii, la îndemnurile părinților și bătrânilor satului, mergeau și aruncau bănuți pentru sănătate. După puțin timp izvorul a dispărut, iar în anul 1985, preotul de la acea vreme, a pornit împreună cu un tânăr în căutarea izvorului dispărut.
Și la găsit. Apoi a fost săpată o fântână și oamenii au început să consume apa izvorului cu credință că este aducătoare de sănătate. În anul 2002 fântâna a fost adăpostită în cadrul unui foișor și din acel moment la „Fântână de leac”, cum mai este denumită, oamenii din toate colțurile țarii care vin la mănăstire, vin și iau și cantități mari de apă, încredințați de efectele benefice ale acesteia.
De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, apa care se sfințește se ia din această fântână, iar prezența credincioșilor este numeroasă.
Mănăstirea Cetățuia, jud. Argeș
Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă, situată la 22 km de Municipiul Câmpulung - Muscel, pe valea Dâmboviţei, între satele Cetăţeni şi Cotenești este construită pe o stancă înaltă, la o altitudine de 881 metri. În mănăstire se află două biserici: biserica veche, aflată într-o peșteră naturală, şi biserica nouă din lemn, în stil maramureşean.
În biserica din stâncă, de la Izvorul Tămăduirii, până la Adormirea Maicii Domnului, picură apă din pereţii stâncii. Din bătrâni se ştie că această apă este făcătoare de minuni. Foarte multe femei au rămas însărcinate şi mulți oameni s-au vindecat de diferite boli.
Apa tămăduitoare se adună pe pereţii altarului. În timp s-a format un bazin scrijelit în piatră, unde toată apa se adună. Ea e luată de preoţi şi pusă în recipiente, ca sa fie luată apoi acasă de credincioşi. În afara celor două sărbători, în altar nu se mai află pe stâncă niciun strop de apă. Piatra este complet uscată.
Mănăstirea Nămăiești, jud. Argeș
Așezată la 5 km nord est de Câmpulung, Mănăstirea Nămăiești, se află într-o zonă cu străvechi urme istorice, săpată într-o stâncă de mâini necunoscute și datată din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1547), când Mircea Ciobanu îi lasă lui Jupân Dumitru drept ocină în satul Nămăiești, dar condiția ca, dacă nu va avea urmaș, proprietatea să rămână bisericii din stâncă.
Se spune că Nămăeștii este cea mai veche mănăstire de maici din Țara Românească.
La Mănăstirea Nămăieşti se află un izvor tămăduitor, la care de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, muscelenii, dar şi cei veniţi din toate colţurile ţării stau ore întregi la coadă ca să ia acasă apă sfinţită. La acest izvor de la Nămăieşti, proprietăţile sale miraculoase sunt recunoscute şi în timpul anului.
Biserica mănăstirii se găsește într-o peșteră, care adăpostește și o icoana a Maicii Domnului făcătoare de minuni, despre care se zice că ar fi fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. O legendă spune că în acea peșteră ar fi dormit o noapte Sfântul Apostol Andrei.
Mănăstirea Glavacioc, jud. Argeş
La această sfântă mănăstire se află un izvor cu apă făcătoare de minuni, fiind renumit ca tămăduitor de boli. Acesta izvorăşte de sub Altarul biserici, şi iese la suprafaţă la poalele colinei pe care este aşezată mănăstirea. Apa lui formează un mic lac.
Prima minune consemnată s-a întâmplat aici cu Vlad Vodă Călugărul (1482-1496), care s-a vindecat prin apa izvorului de o boală de stomac.
Credincioşii care poposesc la mănăstire coboară astăzi şi la „sfânta fântână cu apă pururea curgătoare şi de minuni făcătoare”, după cum se arată în pisania mănăstirii.
Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul”, jud. Argeș
În județul Argeș, există mai multe lăcașuri de cult dedicate Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, recunoscut pentru ajutorul oferit celor aflați în suferință.
Biserica „Izvoarele de Leac”, închinată Sfinților Calinic de la Cernica și Nectarie Taumaturgul din Eghina, se află în satul Vâlcelele-Crâmpotani, comuna Merişani, unde, potrivit tradiţiei, există şapte izvoare tămăduitoare.
Aici se spune că domnitorul Mircea cel Bătrân (1386-1418) a poposit cu oastea sa şi au luat apă în timpul luptei de la Rovine pentru că celelalte ape erau otrăvite în faţa oastei turcești.
În jurul bisericii se păstrează o zonă de liniște, unde se respectă regula tăcerii, oferind un spațiu de reculegere și rugăciune.
Mănăstirea Prislop, jud. Hunedoara
Mănăstirea Prislop, situată în satul Silvasu de Sus (Hațeg), com. Prislop, lăcaș de cult cu o istorie impresionantă, a fost ctitorită de Sfântul Nicodim, îndrumătorul şi reorganizatorul monahismului românesc din a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
Din 1948 starețul mănăstirii a fost Arsenie Boca, iar după ce lăcașul s-a transformat în mănăstire de maici (la mijlocul anilor 1950), a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniștii au risipit obștea, iar Părintele Arsenie Boca a fost scos din monahism. În 1976 mănăstirea a fost reînființată, ca așezământ monahal de maici. În ultimii ani un pelerinaj special are loc la Mănăstirea Prislopului, la mormântul Părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul așezământului monahal.
În curtea mănăstirii se află un izvor, despre care se spune că Domniţa Zamfira, fiica domnitorului Moise Vodă Basarab, auzind de puteri lui miraculoase, a băut din apa acestuia şi s-a vindecat. Și în prezent mulțime de credincioși, după nevoința fiecăruia, beau cu credință din apa acestui izvor tămăduitor.
Mănăstirea Râmeț, jud. Alba
Mănăstirea Râmeț este unul dintre cele mai vechi așezăminte călugărești din Transilvania. Mănăstirea și biserica s-au aflat sub protecția lui Matei Corvin, a voievodului Radu Vodă cel Mare, precum și a lui Mihai Viteazu, care a refăcut-o.
Sunt mai multe minuni legate de această mănăstire, printre care și un izvor tămăduitor, chiar sub altarul vechii biserici. Descoperit acum câteva sute de ani, izvorul a fost dintotdeauna folosit de călugării care slujeau la altar. Izvorul era acoperit cu o lespede mare iar aceştia o îndepărtau, pentru a folosi apa în timpul slujbei şi pentru a o da credincioşilor. De asemenea, apa e recunoscută pentru vindecările ei de-a lungul secolelor. Astăzi, izvorul se află în spaţiul gol, îngust din fundaţia vechii biserici, care a primit astfel hramul „Izvorul Tămăduirii”.
Mănăstirea Frăsinei, jud. Vâlcea
Această sfântă mănăstire, din comuna Muereasca, este cunoscută nu doar pentru viața monahală strictă și interdicția accesului femeilor, ci și pentru izvoarele cu proprietăți tămăduitoare aflate în apropierea sa.
În Mănăstirea Frăsinei izvorul tămăduitor al Sfântului Calinic, de zeci și zeci de ani, este de mare ajutor bolnavilor din județele învecinate sfântului lăcaș.
În plus, in Cheile Șutei, situate în apropierea mănăstirii, există mai multe izvoare sulfuroase despre care localnicii afirmă că au proprietăți terapeutice. Aceste izvoare au fost utilizate de-a lungul timpului de către comunitatea locală pentru tratarea diverselor afecțiuni, fiind considerate "medicamentul bătrânilor de aici de sute de ani".
Se spune că zidarii din regiune, chiar și la vârste înaintate, își mențineau vigoarea datorită consumului regulat de apă din aceste izvoare. Aceste ape sunt indicate în tratarea unor afecțiuni precum litiaza renală, infecțiile urinare, guta, diabetul zaharat și hepatitele cronice.
Fântâna din satul Smeeni, jud Buzău
Fântâna Tămăduirii din satul Smeeni, județul Buzău, este cunoscută pentru legenda sa și pentru credința localnicilor în proprietățile sale vindecătoare. Conform relatărilor, în anul 1926, un tânăr orb, însoțit de tatăl său, s-a oprit la acest izvor pentru a se odihni. După ce s-a spălat pe față și a băut apă din fântână, și-ar fi recăpătat vederea. Această poveste s-a răspândit rapid, atrăgând mii de pelerini din întreaga țară, care sperau în vindecări miraculoase.
În urma popularității crescute, autoritățile vremii au intervenit, temându-se de izbucnirea unor epidemii din cauza aglomerației și a condițiilor precare de igienă. Astfel, zona a fost închisă temporar, iar presa a început să publice articole menționând riscurile asociate.
În prezent, fântâna și bisericuța alăturată sunt deschise publicului doar o dată pe an, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, când credincioșii se adună pentru a participa la slujbe și a lua apă din izvor.
Iată câteva din mărturiile localnicilor:
“Fratele meu Petrică Hornet s-a spălat cu apa de la fântână şi vreo lună şi ceva n-a mai pus ochelarii la ochi. Şi de atunci foarte puţin, când citeşte ziarul sau are alte treburi mai migăloase, unde e nevoie să vezi bine”, povestea Manolache Hornet. Tot Moş Manolache îşi aminteşte de marile pelerinaje de dinainte de război, ca şi slujbele care se făceau la fântână.
”Era prin ’36. Mergeam cu Damian al lui Pocris să ducem caii la cireadă. Când am ajuns la fântână, un sobor de vreo şapte preoţi făceau slujbă mare. Toată suflarea se adunase. Era o rugă de ploaie pentru că seceta pârjolise totul. N-am ajuns bine acasă şi a început să toarne cu galeata”.
“Mă jur pe ce am mai sfânt că femeia asta nu vorbea până să bea apă deacolo. Era vecina mea şi ştiu că-şi chema copiii cu un fluier. Acum nu mă mai mir, pentru că multă lume s-a vindecat acolo de-a lungul timpului. Chiar şi eu am avut o eczemă pe care am vindecat-o cu apă de la acest izvor”, s-a confesat Constantin Tudorel, un sătean de 52 de ani din Smeeni.
Mănăstirea Cernica, jud. Ilfov
Mănăstirea Cernica, situată în apropierea Bucureștiului, este recunoscută pentru importanța sa spirituală și istorică.
În incinta mănăstirii, la intrare, se află un izvor cunoscut sub numele de "Izvorul Tămăduirii", despre care se spune că are proprietăți vindecătoare.
În fiecare an, în prima vineri după Paști, cunoscută sub denumirea de Vinerea Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul "Izvorul Tămăduirii". Cu această ocazie, numeroși credincioși se adună la Mănăstirea Cernica pentru a participa la slujbele religioase și pentru a lua apă sfințită de la acest izvor, în speranța vindecării trupești și sufletești.
Mănăstirea “Peştera Sfântului Apostol Andrei” din comuna Ioan Corvin, județul Constanţa
Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” este un important loc de pelerinaj în România, considerat de mulți drept „Bethleemul românesc”.
Conform tradiției, în apropierea peșterii există nouă izvoare despre care se spune că ar fi apărut atunci când Sfântul Apostol Andrei a lovit cu toiagul în stâncă, făcând astfel să izvorască apă pentru cei însetați.
Aceste izvoare se unesc formând un pârâu care străbate pădurea din apropierea peșterii.
Tradiția spune că în această apă Sfântul Andrei și preoții hirotoniți de el au botezat primii creștini din zonă. În anii 1990, doar patru dintre cele nouă izvoare mai erau active, restul fiind colmatate. Ulterior, în cadrul lucrărilor de restaurare a mănăstirii, aceste izvoare au fost protejate și captate într-un baptisteriu circular, destinat desfășurării slujbelor de sfințire a apei.
Astfel, Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” nu este doar un loc de rugăciune și reculegere, ci și un spațiu încărcat de istorie și tradiție, unde credincioșii se roagă pentru sănătate și folosesc apele izvoarelor tămăduitoare , renumite ca izvoare binecuvântate de Sfântul Andrei.
Mănăstirea Bistrița, jud. Vâlcea
Mănăstirea Bistrița, este un important centru monahal și cultural din România. În apropierea acesteia se află Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, cunoscută pentru istoria sa și pentru elementele religioase pe care le adăpostește.
Peștera găzduiește două biserici: Biserica "Ovidenia" și Biserica "Sfinții Arhangheli", construite de călugării Mănăstirii Bistrița în secolul al XVI-lea.
De asemenea, în peșteră există un izvor cu apă considerată tămăduitoare. Conform relatărilor, în fața uneia dintre galerii se află acest izvor, iar în partea dreaptă a peșterii este o altă bisericuță mai mare, construită din cărămidă.
Schitul Jgheaburi, jud. Vâlcea
Schitul Jgheaburi, situat în satul Piscu Mare din comuna Stoenești, județul Vâlcea, este un lăcaș monahal cu o istorie îndelungată, datând din anul 1310, când a fost construit din lemn în timpul domniei lui Radu Negru. Ulterior, în 1640, în timpul lui Matei Basarab, schitul a fost refăcut, iar actuala biserică datează din 1827, fiind ridicată de preoții din Cheia și Cacova.
Așezat într-o zonă împădurită și pitorească, schitul este cunoscut pentru izvorul său cu ape sulfuroase, considerat de credincioși a avea proprietăți tămăduitoare. Acest izvor, captat din vechime, atrage numeroși pelerini, mai ales în Vinerea Luminată, prima vineri după Paște, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii.
În această zi, credincioșii participă la slujbele religioase și se îndreaptă către izvorul de la Schitul Jgheaburi, în speranța vindecării trupești și sufletești. Apa sulfuroasă a izvorului este folosită de către pelerini pentru spălare și consum, fiind considerată binefăcătoare pentru sănătate.
Mănăstirea Săracă, jud. Timiș
Situată în localitatea Șemlacu Mic din județul Timiș, Mănăstirea Săraca este un lăcaș de cult ortodox cu o istorie îndelungată, datând din prima jumătate a secolului al XV-lea. Așezată în câmpia bănățeană, mănăstirea poartă hramul „Schimbarea la Față” și adăpostește o biserică veche inclusă pe lista monumentelor istorice.
În incinta mănăstirii se află o icoană a Maicii Domnului, despre care se spune că este făcătoare de minuni, atrăgând numeroși credincioși în căutarea alinării sufletești și trupești.
De asemenea, există relatări conform cărora în apropierea mănăstirii se găsește un izvor cu apă tămăduitoare.
Mănăstirea Parepa, jud. Prahova
Situată în satul Parepa-Rușani, comuna Colceag, Mănăstirea Parepa, este un loc cu o istorie profundă și o semnificație spirituală aparte. Aceasta este legată de o teofanie din anul 1935, când o fetiță de 12 ani, Maria Petre, cunoscută ulterior ca „Fecioara din Parepa”, a avut o viziune în care un bătrân cu barbă albă și ochi blânzi i-a spus: „Marie, vei ridica aici o biserică ortodoxă întru Slava Mea și pentru pomenirea celor adormiți.
În urma acestei viziuni, localnicii au săpat o fântână în locul indicat, considerând că apa acesteia are proprietăți tămăduitoare. De-a lungul timpului, fântâna a devenit un loc de pelerinaj pentru credincioși din întreaga țară, care veneau să se roage și să se vindece.
Construcția mănăstirii a început în anul 1941, dar a fost întreruptă din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. În 1946, lucrările au fost reluate, însă regimul comunist instaurat a oprit din nou construcția. După Revoluția din 1989, credincioșii au contribuit la finalizarea bisericii, care a fost încheiată în vara anului 2001. În 2002, a fost înființat Schitul Parepa, iar un an mai târziu, acesta a dobândit statutul de mănăstire cu hramul „Sfânta Treime”.
Astăzi, Mănăstirea Parepa este un loc de reculegere și rugăciune, atrăgând pelerini care caută alinare și vindecare. Fântâna tămăduitoare rămâne un simbol al credinței și speranței pentru toți cei care îi trec pragul.
Mănăstirea Robaia, jud. Argeș
Mănăstirea Robaia este o mănăstire de maici situată în satul Robaia, comuna Mușătești, la aproximativ 25 km nord-est de Curtea de Argeș.
Așezământul a fost întemeiat în 1644 de logofătul Sava, ginerele voievodului Alexandru al II-lea. Numele „Robaia” provine de la un eveniment tragic: în noaptea de Înviere, tătarii au atacat mănăstirea, iar bărbații au fost luați ca robi.
Lăcașul poartă hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” (23 aprilie) și „Izvorul Tămăduirii”. În incinta mănăstirii se află un izvor cunoscut sub numele de „Fântâna de leac”, a cărui apă este recunoscută pentru proprietățile sale tămăduitoare.
Legenda spune că pe timpuri, atunci când hoardele barbare năvăleau în aceste ținuturi, copii și femeile și-au găsit sfârșitul pe când se aflau la slujbă. Sacrificiul lor nu a fost în zadar. Se spune că apele izvorului din zonă au căpătat puteri vindecătoare. Fântâna a fost reamenajată în anul 1995. 
Tradiția spune că această apă are puteri vindecătoare, atrăgând pelerini în special în ziua sărbătorii „Izvorul Tămăduirii”.
Schitul Pătrunsa, jud. Vâlcea
Schitul Pătrunsa este un așezământ monahal de călugări situat în comuna Bărbătești, județul Vâlcea, la poalele Munților Buila, într-un cadru natural deosebit, la aproximativ 7 km de satul Bărbătești .
Schitul a fost întemeiat în anul 1740 de episcopul Climent, iar biserica veche, cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, poartă numele mamei acestuia . Este un loc de reculegere și liniște, apreciat de pelerini pentru atmosfera sa spirituală profundă.
În apropierea schitului se află un izvor considerat tămăduitor, cunoscut pentru proprietățile sale vindecătoare. Acest izvor este menționat printre izvoarele făcătoare de minuni din România, atrăgând credincioși care caută alinare sufletească și trupească.
Schitul Vasiova, jud. Caraș Severin
Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor”, cunoscută și sub numele de Schitul Vasiova, este situată în orașul Bocșa. Fondată în anul 1905, mănăstirea poartă hramul „Sfântul Ilie de la Izvor” și este locuită de o obște de maici. Accesul se face ușor pe șoseaua Reșița – Bocșa – Timișoara, la aproximativ 25 km de Reșița.
Un element distinctiv al mănăstirii este izvorul tămăduitor situat în interiorul unei capele.
Legenda locală povestește despre un miner care și-a recăpătat vederea după ce s-a spălat pe ochi cu apa acestui izvor. În semn de recunoștință, el a împrejmuit izvorul cu un zid de piatră în anul 1850, iar ulterior, urmașii săi au construit deasupra o capelă .
Apa izvorului este considerată binefăcătoare, atrăgând numeroși credincioși care caută alinare sufletească și trupească.
Schitul Văliug, jud. Caraș Severin
Schitul „Sfântul Proroc Ilie” de pe Muntele Semenic este un așezământ monahal ortodox situat în comuna Văliug, județul Caraș-Severin, în stațiunea Semenic, la o altitudine de aproximativ 1.400 de metri.
Schitul a fost construit între anii 1945–1946, la inițiativa inginerului Alexandru Papp și a unor credincioși din Reșița și alte localități. Biserica din lemn a fost sfințită pe 6 august 1946 de Episcopul Veniamin Nistor. Din păcate, în 1949, schitul a fost desființat de regimul comunist, dar a fost reînființat ulterior. Hramul schitului este „Sfântul Proroc Ilie”, sărbătorit pe 20 iulie.
În apropierea schitului se află un izvor cunoscut sub numele de „Scăldătoarea Vulturului”. Tradiția locală spune că în această zonă se săvârșeau ritualuri de credințe necunoscute de-a lungul veacurilor.
Acest izvor este alimentat de un izvor limnocren cu apă rece și cristalină, cunoscut și sub denumirile „Izvorul Tămăduirii” sau „Izvorul Băile Șoimului”. Apa sa este considerată tămăduitoare, atrăgând pelerini și credincioși, mai ales în ziua de 20 iulie, când se sărbătorește Sfântul Ilie Tesviteanul.
Mănăstirea „Sf. Maria – Techirghiol”, jud. Constanța
Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, este un important așezământ monahal ortodox, cunoscut atât pentru frumusețea sa arhitecturală, cât și pentru rolul său spiritual și de vindecare.
Mănăstirea a fost înființată în 1928 de Patriarhul Miron Cristea și este cunoscută și pentru legătura sa cu Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai iubiți duhovnici ai Ortodoxiei românești, care a viețuit aici până la trecerea sa la cele veșnice.
În incinta mănăstirii se află o fântână cu statuia Sfântului Pantelimon, ocrotitorul medicilor și al celor bolnavi. Statuia, realizată în bronz de sculptorul Ion Jalea, a fost adusă de Patriarhul Justinian de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București. Fântâna este considerată un izvor tămăduitor, atrăgând credincioși care caută alinare sufletească și trupească.
Schitul Calugara, com. Ciclova Montană (Oravița) – izvor tămăduitor în biserică
Mănăstirea Izvorul Miron, sat Românești, com. Tomești, jud. Timiș – izvor tămăduitor cu ape termale
Schitul Pahomie, com. Cheia, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor
Schitul Horaicioara, com. Cracaoani, jud. Neamț – izvor tămăduitor
Mănăstirea „Sf. Ioan Casian”, comună Târgușor, jud. Constanța – izvor tămăduitor
Fântână din satul Prodanesti, com. Ionesti, jud. Argeș – apă tămăduitoare
Fântână din satul Glambocu (lângă Pitești), jud. Argeș – apă tămăduitoare
Biserica „Sf. Gheorghe – Mărțișor” – izvor tămăduitor (vizavi de fosta Mănăstirii Văcărești)
Condacul 1
Pe fântâna cea pururea curgătoare și de viață dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăște apele darului mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăște tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credință și să zicem: „rugămu-ne, rourează-ne cu darul tău”, ca să strigăm ție: Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Icosul 1
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ceea ce ai născut fără de sămânță pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înțelegător care asemenea norilor reverși minuni peste toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârșești curgerile Nilului cu revărsarea darului;
Bucură-te, apă care izvorăști ca dintr-o piatră cu preaslăvire, și a Iordanului lucrare ai primit;
Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuința celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea și îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai, celor ce cer, întărire sufletelor și sănătate trupurilor;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 2-lea
Stăpânul cerului și al pământului, lucruri minunate și prea slăvite a săvârșit întru tine, ceea ce ești cu totul fără prihană, pentru că de sus a picurat, arătat, ca o ploaie în pântecele tău, dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor de tămăduiri, care vindeci pe toți cei ce-ți cântă: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Dumnezeiesc izvor al Raiului Fecioară și Maică cerească pe tine te numim după vrednicie, căci curgerea și darul izvorului tău au străbătut în cele patru părți ale pământului, care se acoperă pururea cu străine minuni, din apa ce se dă spre băutură tuturor celor ce cer. Pentru aceasta bucurându-ne toți creștinii, cu credință alergăm la izvorul tău, scoțând totdeauna apă, cu sfințenie și cu dulceață zicând:
Bucură-te, izvorule curgător de tămăduiri;
Bucură-te, că în dar reverși din destul, bogate vindecări celor bolnavi;
Bucură-te, că pe cei orbi, ce aleargă la tine, a vedea lămurit îi faci;
Bucură-te, că pe mulți șchiopi i-ai îndreptat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai întărit;
Bucură-te, că prin turnarea apei de trei ori pe cel mort, l-ai vindecat;
Bucura-te, minune străină, acoperită pururea de slava Celui Preaînalt;
Bucură-te, că pe tine te numim rai cugetător;
Bucură-te, căci ca o ploaie pe pământ uscat căzând adăpi sufletele cele însetate de viață;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 3-lea
Puterile tale cele mari și pline de minuni nedeșertate și mai presus de fire pe care tuturor le reverși, cine le va putea spune, o, izvorule dătător de daruri; că nu numai că gonești bolile cele cumplite de la cei ce aleargă la tine cu dragoste, ci și patimile cele sufletești le speli, curățindu-le, la toți cei ce-ți cântă ție: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Pe norul cel ceresc cu cântări minunate să-l lăudăm credincioșii, care pe picătura Hristos, dătătorul de viață, pe pământ L-a plouat, pe apa cea dumnezeiască și vie, cea săltătoare și izvorâtoare, fără de moarte, a dăruit-o nouă credincioșilor care cântăm:
Bucură-te, vasul băuturii celei dumnezeiești, ceea ce după băutură niciodată nu se deșartă;
Bucură-te, ceea ce alungi setea care topește sufletele;
Bucură-te, că din pântecele minții cei ce beau înțelepțește, revarsă râuri dumnezeiești;
Bucură-te, că tuturor le izvorăști darul din destul;
Bucură-te, izvor de viață primitor care pururea izvorăște daruri;
Bucură-te, fântâna tămăduirilor, care toată tăria bolilor o arată a fi slabă și neputincioasă;
Bucură-te, vedere orbilor;
Bucură-te, dumnezeiască curăție a celor leproși;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 4-lea
Izvorăște-mi mie Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, darurile Cuvântului, ca să laud izvorul tău, care izvorăște viață și dar credincioșilor, că tu pe Cuvântul Cel într-un Ipostas L-ai izvorât nouă și izvor de tămăduire, de obște, te-ai arătat tuturor celor ce-I cântă: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Biserica ta, Preacurată Fecioară, se arată tuturor casă de doctorie mai presus de fire, că din moarte văzută, ridică arătat pe credincioșii cei ce aleargă la Dânsa și tuturor izvorăște dulceață din destul. Pentru care și noi nevrednicii cu cântări duhovnicești, veselindu-ne, zicem:
Bucură-te, apa izvorului celui dătător de viață;
Bucură-te, norul care aduci ploaie de mântuire;
Bucură-te, vindecare a celor bolnavi;
Bucură-te, slobozirea celor din primejdii;
Bucură-te, răcoreala celor înfierbântați de arșița păcatelor;
Bucură-te, luminarea ochilor orbiți de neștiință;
Bucură-te, auzirea celor surzi;
Bucură-te, că pe cei ce zăceau în pat bolnavi, numai cu atingerea i-ai scăpat;
Bucură-te, loc de tămăduire sfințit cu adevărat;
Bucură-te, că ne izvorăști din Ceruri daruri fără împuținare;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 5-lea
Daruri din destul curg din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că izvorăști apă de tămăduiri din care se adapă sufletele credincioșilor celor însetați de viață și gonești arșița păcatelor celor ce cântă: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Neamul omenesc te laudă pe tine Preacinstită, că tuturor le izvorăști din Ceruri daruri fără încetare, arătându-te pe tine izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă, celor ce-ți aduc aceste cântări de laudă:
Bucură-te, izvorâtoarea apei, Hristos, din care se adapă toată lumea;
Bucură-te, că Făcătorul tuturor întru tine ca o picătură s-a pogorât arătat;
Bucură-te, că pe cel orb l-ai făcut a vedea lumina;
Bucură-te, izvorule care ai dezlegat prin apă firea pietrei cea înfricoșată;
Bucură-te, curățirea leproșilor și sugrumarea diavolilor;
Bucură-te, că pe împărați i-ai făcut credincioși desăvârșiți;
Bucură-te, înțelepciunea celor simpli;
Bucură-te, bogăție de daruri a săracilor;
Bucură-te, că prin revărsarea apei, tămăduiri de multe feluri le-ai dăruit;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 6-lea
Lucru cu adevărat necuprins și mai presus de fire este Cel ce s-a lucrat întru tine, Născătoare de Dumnezeu, că apa izvorului tău este tămăduirea bolilor celor de moarte aducătoare, ceea ce firea cu adevărat nu a văzut. Pentru care și noi cu umilință ne rugăm: Nu ne trece cu vederea, sârguiește ajutătoarea noastră grabnică și ne izbăvește din cursele vrăjmașilor ca să te lăudăm zicând așa: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Măririle minunilor izvorului tău, Fecioară Preacurată, cine le va putea spune, ca ceea ce cu adevarat ai înspăimântat gândul omenesc prin picăturile izvorului tău, de care povestesc limpede lâna, și mana, și Siloamul, și piatra ceea ce a izvorât, și pridvorul lui Solomon. Darul tău este mai presus de cuvânt și de gând; drept aceea și noi într-o unire de gânduri și glasuri cântăm laudele acestea:
Bucură-te, Fecioară, că din tine se revarsă apa care vindecă patimile cele de moarte aducătoare;
Bucură-te, că din izvorul tău a curs apa care a vindecat sânul femeii cel cuprins de cangrenă;
Bucură-te, grabnică vindecătoare a bolilor celor cumplite;
Bucură-te, că prin stropirea apei, credincioșii se sfințesc;
Bucură-te, Fântâna bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, izvorule al frumuseții celei negrăite;
Bucură-te, dezlegarea tuturor bolilor;
Bucură-te, înecarea tuturor patimilor;
Bucură-te, râul cel prea limpede care faci sănătoși pe cei credincioși;
Bucură-te, apă care dai tămăduiri celor bolnavi de felurite boli;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 7-lea
Apa înțelepciunii și a vieții izvorând lumii, pe toți chemi, Născătoare de Dumnezeu, să scoată apele cele de mântuire și cu ea să stingă cărbunii înșelăciunii și ai necurăției; drept aceea și noi credem cuvintele Fiului tău, Stăpână, care a zis: „Că în veci nu vor înseta, cei ce cu credință vor bea din ea” zicând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Pântece mai înainte sterp ai dezlegat arătat, cu curgerile izvorului tău, că și nașteri dăruiești, ca ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor, pentru care și noi bucurându-ne zicem:
Bucură-te, curgerea înțelepciunii care curățește necunoștința;
Bucură-te, amestecare care picură dumnezeiască dulceață inimii;
Bucură-te, paharul manei cel de viață turnător;
Bucură-te, baie de Dumnezeu izvorâtă;
Bucură-te, ceea ce izvorăști liniștea neputințelor;
Bucură-te, ceea ce stingi văpaia bolilor;
Bucură-te, ceea ce ai liniștit frigurile și ai stins aprinderea înfocării;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 8-lea
Minunile tale cele neauzite Stăpână, fac pe toți credincioșii cei ce le aud a se minuna de apa izvorului tău; pe cei muți și surzi ca și cum ar fi grăitori îi face, iar pe cei ce pătimesc cumplit, îi vindecă, și tămăduiește desăvârșit pe cei ce cântă cu credință: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Pe toate apele le covârșește Fecioară, Curată, apa izvorului tău, care dăruiește arătat izbăvirea de boli cumplite și dă sufletelor toată sănătatea, ca ceea ce se revarsă mai presus de fire tuturor celor ce cântă:
Bucură-te, că pe cei ce aleargă la tine îi scoți din cuptorul necazurilor;
Bucură-te, ușa prin care străbate razele luminii și luminează ochii trupești și sufletești;
Bucură-te, ceea ce singură ești mângâierea pământenilor;
Bucură-te, izvor prea cinstit;
Bucură-te, că prin curgerea izvorului tău, diavolii s-au înfricoșat;
Bucură-te, că pe Leon l-ai făcut călăuză orbului neștiutor spre al tău izvor;
Bucură-te, că a fi împărat l-ai încredințat;
Bucură-te, că el spre mulțumire biserică în numele tău a ridicat;
Bucură-te, că tu dar făcător de minuni de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că pătimașii ce cu credință năzuiesc la izvorul tău se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de apă neîmpuținată și de boli vindecătoare;
Bucură-te, că izvorul tău tuturor este îndeajuns îndestulător;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 9-lea
Lumină și tămăduire tuturor mădularelor omenești făcându-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care ai născut pe Făcătorul și Ziditorul tuturor, din amestecarea tinei și a apei ai luminat negrăit ochii orbului, cel ce se născuse orb și care nicicum nu vedea soarele cel dulce, care dobândind vederea și văzând lumina și marea minune izvorâtă din milostivirea ta cea negrăită a zis: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Siloamul vindeca bolile, însă mai presus s-a arătat, Preasfântă Stăpână, izvorul tău făcător de minuni, fiindcă acesta nu numai odată într-un an și nu numai acei ce iau mai întâi dobândesc sănătate, ci de-a pururea vindecă toată rana sufletească și trupească a celor ce cu bună credință și cu dragoste vin către tine strigând:
Bucură-te, scăldătoarea în care se afundă toate durerile noastre cele sufletești și trupești;
Bucură-te, vas cu care primim bucuria și mântuirea;
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetați de viață;
Bucură-te, lemn care îndulcești apele cele amare ale mării lumești;
Bucură-te, izvor nesecat al apei cele dătătoare de viață;
Bucură-te, ceea ce îndulcești necazurile noastre cele amare;
Bucură-te, apă care curățești spurcăciunea păcatului;
Bucură-te, încetarea întristărilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 10-lea
Vrând să vădești minunile cele de la izvorul tău ai poruncit, Stăpână, lui Leon să ducă orbul în partea cea mai dinlăuntru a pădurii și să-i stingă setea cea trupească cu apă; iar cu tină să-i ungă ochii lui cei întunecați, pentru ca să cunoască puterea ta și să nu fie tăinuit izvorul vindecărilor pe care îl dai în dar tuturor celor ce au nevoie. Pentru aceasta și noi nu tăinuim minunile și facerile tale de bine către noi robii Tăi, ci cu mulțumire proslăvim pe Dumnezeu și cântăm: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Viața noastră pământească afundată fiind în tina păcatelor, sufletul de păcate îmbolnăvit, trupul de dureri chinuit, pentru că mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre ne pedepsește. Către tine dar alergăm, Maica lui Dumnezeu, și înaintea izvorului tău cădem, rugându-te: Spală tina păcatelor, vindecă sufletele îmbolnăvite și trupurile chinuite le îndreptează, ca noi cu bucurie să strigăm ție:
Bucură-te, vindecarea patimilor sufletești;
Bucură-te, izbăvirea durerilor și chinurilor trupești;
Bucură-te, voința cea bună a lui Dumnezeu către noi cei păcătoși;
Bucură-te, adevărata îndreptare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele lor;
Bucură-te, baie care speli cugetele noastre murdare de fărădelegi;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Izbăvitorul care în dar curăță fărădelegile noastre;
Bucură-te, că prin tine, după măsura credinței se dau vindecări;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veșnice;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 11-lea
S-a înălțat apa izvorului tău, Curată, mai presus de Ceruri, aceasta fiind hrana sufletului, miere din piatră și dăruire de mană, slobozitoare de boli și mântuitoare, pentru aceasta mulțimea credincioșilor veselindu-se saltă cântând: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Fântână izvorâtoare de viață plină de daruri dumnezeiești s-a arătat nouă preacinstit izvorul tău, Stăpână, spre băutura, sfințirea și mângâierea noastră; iar noi cu dragoste cinstindu-l și cu credință îngenunchind înaintea lui strigăm ție:
Bucură-te, chezășuitoarea mântuirii păcătoșilor;
Bucură-te, vindecarea a toate neputințele;
Bucură-te, ceea ce duci rugăciunile credincioșilor Fiului tău și Dumnezeului nostru;
Bucură-te, pământul făgăduinței din care ne izvorăsc toate bunătățile cerești și cele pământești;
Bucură-te, ceea ce adăpi brazdele pe care cresc mulțimile îndurărilor;
Bucură-te, ceea ce ne povățuiești pe noi către patria cerească;
Bucură-te, roua florilor celor neveștejite;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 12-lea
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, fă-ne vrednici de darurile tale și te rugăm, treci cu vederea păcatele noastre, dând tămăduire celor ce cu credință se apropie de izvorul tău și cer binecuvântare și iertare de păcate cântând: Aliluia!
IcosuI al 12-lea
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, Stăpână, decât precum te-ai milostivit și ai dat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la izvorul tău și au dobândit cele de folos, așa te milostivește deci și spre noi, cei ce suntem cuprinși de faptele cele rele ca să te slăvim pe tine, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, nădejdea noastră în viața aceasta și după moarte;
Bucură-te, cununa cea slăvită a celor ce au credință și se luptă împotriva ispitelor;
Bucură-te, ceea ce dai veșnică mântuire celor ce se ostenesc în viața călugărească;
Bucură-te, ceea ce izbăvești omenirea din foametea sufletească și trupească;
Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;
Bucură-te, ceea ce ne păzești pe noi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, păzitoarea celor ce călătoresc pe pământ, pe apă și prin aer;
Bucură-te, comoara legii noastre creștinești;
Bucură-te, că în orice vreme secetoasă cerem ajutorul tău, îl și dobândim;
Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;
Bucură-te, că prin minunile tale ai bucurat tot neamul creștinesc;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul al 13-lea
O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorul cel nedeșertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătății, nădejdea și mântuirea tuturor creștinilor, la tine ridicăm ochii sufletelor și ai trupurilor noastre, către tine tindem mâinile noastre cele slabe și din adâncul inimii strigăm ție: Caută spre noi dintru înălțimea ta cea sfântă, vezi credința și umilința sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră pe care o facem către tine din inima noastră cea împietrită și depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea și toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viață. Vindecă toate bolile și neputințele noastre cele sufletești și trupești, dăruiește-ne sănătate și ne izbăvește de veșnica muncă prin rugăciunile tale ca să cântăm neîncetat: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Icosul 1
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ceea ce ai născut fără de sămânță pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înțelegător care asemenea norilor reverși minuni peste toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârșești curgerile Nilului cu revărsarea darului;
Bucură-te, apă care izvorăști ca dintr-o piatră cu preaslăvire, și a Iordanului lucrare ai primit;
Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuința celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea și îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai, celor ce cer, întărire sufletelor și sănătate trupurilor;
Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Condacul 1
Pe fântâna cea pururea curgătoare și de viață dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăște apele darului mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăște tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credință și să zicem: „rugămu-ne, rourează-ne cu darul tău”, ca să strigăm ție: Bucură-te, ceea ce ești izvor de viață dătător!
Cea mai puternică rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului. Rostită de Izvorul Tămăduirii îndeplineşte orice dorinţă
"Preacurata, preanevinovata, preamilostiva, prealaudata, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Mărie, izvor al dumnezeieștii tămăduiri, grabnic ascultătoare și eliberatoare, apărătoare nebiruita a crestinilor, mijlocitoare statornică către făcătorul, nadejdea, acoperământul și ajutorul celor ce aleargă la ține, îți cer dumnezeiască ta înțelegere. Nimeni din cei ce au venit la ține nu a ieșit afară lepădat, curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci, cerând harul, a primit darul cererilor celor de folos.
Și noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, intrând cu nevrednicie în preacurata ta casă, în această sfântă mânăstire, alergăm către ține, scăparea noastră, aparatoarea noastră, nădejdea, acoperământul, ajutorul nostru, iar tu, că Maica noastră duhovnicească, preaiubitoare și preamilostiva asculți cererile noastre.
În aceste zile viclene, când, după cum profetul David zicea, cel cuvios pe pământ nu mai este și tot omul este mincinos, iar cei ce fac binele au pierit, căci până la unul cu toții s-au sfârșit; când a fugit dragostea celor mulți, pentru că s-a înmulțit faradelegea, credința s-a micșorat și după cuvântul de-Dumnezeu-propovaduitorului Pavel, gură lui Hristos, oamenii au devenit – unii mai mult, iar alții mai puțin – iubitori de șine, iubitori de argint, înșelători, trufași, hulitori, nemulțumitori, neștiutori, neînfrânați, neiubitori de bine, trădători, iubitori de plăcere, având doar chip de evlavie și nu și lucrare a acesteia; deci în această stare de plâns a oamenilor din această generatie vicleană și păcătoasă, a găsit prilej potrivit incepatorul întunericului, adâncul urâciunii, șarpele cel din vechime, stricatul, vicleanul și prearaul diavol că să-și arunce toate puterile lui, toate oștile lui, toți slujitorii lui văzuți și nevăzuți asupra Bisericii Ortodoxe, asupra preacuratei și nenuntitei mirese a lui Hristos, că fiarele cele sălbatice urlând și că lupii cei sălbatici apucând și sfâșiind și împrăștiind oile.
Iar cei rânduiți de Domnul pentru a se îngriji și a păzi oile, cu puține excepții, s-au făcut ajutători ai stăpânului întunericului, îngrijindu-se cum să predea turma lupilor celor eretici. Alții, văzându-i pe lupi apucand și sfâșiind oile, fiind năimiți, au fugit și au lăsat oile, iar corabia bisericii, din cauza vânturilor celor puternice și a valurilor celor furioase, a multelor razboaie văzute și nevăzute, dinăuntru sau dinafară, este în pericol să se scufunde.
https://adevarul.ro
https://clujenii.ro
https://click.ro
https://doxologia.ro
https://ro.wikipedia.org
https://www.crestinortodox.ro
https://doxologia.ro
https://adevarul.ro
https://www.manastireabistrita.ro
https://ro.wikipedia.org
https://www.antena3.ro
https://www.cjarges.ro
https://www.ziaruldinmuscel.ro
https://ziarullumina.ro
https://www.universulargesean.ro
https://ro.wikipedia.org
https://www.muzeugalerie.ro
https://adevarul.ro
https://www.agerpres.ro
https://ro.wikipedia.org
https://www.skytrip.ro/manastirea-parepa
https://ro.wikipedia.org/
https://www.cjarges.ro
https://www.valceaturistica.ro
https://banatulmontan
